Legea nr. 10/2001 – art. 29 alin. (1)
Decizia 830/2008
Legea nr. 213/1998 – art. 6 alin. (1)
Este susceptibil de restituire în natură imobilul aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, dacă preluarea acestuia de la fostul proprietar s-a făcut în lipsa unui titlu valabil.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 1521 din 16 noiembrie 2011, F.Ş.
Prin cererea înregistrată sub nr.3514/108/2010 la Tribunalul Arad reclamantele C.A. şi C.L.S. au chemat în judecată pârâta S.C. „R.” S.R.L. solicitând ca, prin hotărârea ce va da, să oblige pârâta să răspundă notificării nr. 253/25.06.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului moară din Ş., înscris în cartea funciară, abuziv expropriat în 1988; au solicitat ca instanţa să dispună retrocedarea în natură a imobilului care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 218/1960 şi Decretului nr. 712/1966 prin Decizia nr. 419/28.09.1988 a Consiliului Popular Judeţean Arad cu drept de administrare operativă directă şi să constate trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea pârâtei; au solicitat obligarea acesteia să le lase imobilul în deplină proprietate şi posesie.
În motivare, au invocat că în calitate de unice moştenitoare ale defunctului C.P.G., au formulat notificare solicitând restituirea în natură a imobilului teren şi moară înscris în cartea funciară Ş.
Prin Dispoziţia nr. 1546/07.08.2003, Primăria comunei Ş. le-a restituit terenul în suprafaţă de 710 mp., instituţia trimiţând notificarea vizând construcţia către S.C. „R.” S.R.L. Arad (deţinătoarea acesteia) – înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 şi privatizată ulterior.
Imobilul teren şi moară ce a aparţinut antecesorului lor a fost dezmembrat după ce a fost preluat de stat. La 01.04.1992 parcela de teren pe care se află moara a fost preluată de pârâta care şi-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de preluare şi împroprietărire în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 asupra construcţiei.
Au învederat că Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966 nu pot constitui titluri valabile pentru preluare, fiind contrare Constituţiilor din 1952 şi 1965.
Au învederat că moara nu funcţionează şi au făcut referire la dispoziţiile art. 489 C. civ.
În drept, au invocat art. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 480 şi următoarele din Codul civil.
Prin sentinţa civilă nr. 424/15.04.2011 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea, obligând pârâta să predea reclamantelor imobilul în deplină proprietate şi posesie.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamantele sunt persoane îndreptăţite la retrocedare, aspect care a fost analizat de comisiile de specialitate şi care au şi emis Dispoziţia nr. 1546/2003, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 710 mp. înscris în cartea funciară. În art. 4 al aceleaşi dispoziţii se dispune că în vederea soluţionării cererii de retrocedare în natură a construcţiei moară aflată pe parcela susnumită, Primăria comunei Ş. va transmite un exemplar din notificare împreună cu toate actele doveditoare către S.C. „R.” S.R.L. Arad identificată ca persoană juridică deţinătoare a imobilului. Această unitate nu a făcut niciun demers şi, aşa cum rezultă şi din decizia civilă nr. 306/2004, acţiunea reclamantei S.C. „R.” S.R.L. Arad împotriva Primarului comunei Ş. şi a reclamantelor pentru anularea Dispoziţiei nr. 1546/2003 a fost respinsă.
Astfel fiind, nu există dubii cu privire la dreptul de proprietate al reclamantelor consfinţit atât prin certificatul de moştenitor cât şi prin extrasele de carte funciară depuse la dosar. Pârâta invocă privatizarea integrală, dar chiar contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni arată că pârâta a cumpărat 70% din capitalul ei de la Fondul Proprietăţii de Stat, iar modalitatea de plată s-a făcut eşalonat până la 30 iunie 2002. Or, din aceasta nu rezultă nici că este privatizată integral şi nici că era privatizată înainte de anul 2001, când reclamantele au depus notificare.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
La termenul din 09.11.2011, în baza art. 84 C. proc. civ. raportat la art. XII din Legea nr. 202/2010, de modificare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa a calificat calea de atac declarată ca fiind recursul.
În motivare, pârâta a invocat greşita interpretare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul dintre părţi, obligaţia stabilită în sarcina sa fiind cea de a răspunde la notificare şi nu de restituire în natură a imobilului; or, această obligaţie a fost îndeplinită.
A invocat că, la data formulării notificării era integral privatizată, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu a fost motivat în drept, dar susţinerile recurentei pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041, 306 alin. (2) C.proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa de recurs o găseşte ca fiind legală urmând, însă, a substitui motivarea, pentru următoarele considerente:
Solicitând obligarea societăţii deţinătoare la restituirea în natură a imobilului-construcţie, reclamantele au invocat abuziva preluare de către stat a respectivului imobil, învederând că titlul în baza căruia s-a procedat la preluare (Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966) nu este valabil, fiind contrar Constituţiilor din 1952 şi, respectiv, din 1965.
În primul rând, este de observat că pârâta nu a contestat calitatea sa de deţinător al construcţiei, ci a invocat că, fiind o societate cu capital integral privat, nu poate fi obligată la restituirea în natură; or, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt îndreptăţite doar la măsuri reparatorii prin echivalent care se propun, conform art. 29 alin. 3 din aceeaşi lege, de instituţia publică implicată în privatizare, iar reclamantele au fost înştiinţate că este necesar să se adreseze acestei instituţii, respectiv A.P.A.P.S.
Este de observat însă că, prin Decizia nr.830/2008, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005, prin abrogarea sintagmei „ imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art.16 alin. (1) din Constituţie.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 27 alin. (1) [art. 29 alin. (1) în actuala numerotare după republicarea legii] prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale, privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri prin echivalent.
Cum Curtea Constituţională a constatat ca nefiind constituţională abrogarea sintagmei „preluate cu titlu valabil” şi nici Guvernul şi nici Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale de acord cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării menţionatei decizii în Monitorul Oficial nr.559/24 iulie 2008, norma de abrogare cuprinsă în Legea nr. 247/2005 şi-a încetat efectele juridice, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată şi ale art. 147 alin. (1) din Constituţie.
În consecinţă, distincţia făcută de legiuitor între regimul imobilelor ce fac obiect al Legii nr.10/2001 prin prisma valabilităţii titlului statului în cuprinsul art. 27 alin. (1) din lege [actual art. 29 alin. (1)] este producătoare de efecte juridice.
Cum, potrivit celor mai sus arătate, pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale legal privatizate persoana îndreptăţită are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, per a contrario, imobilele preluate fără titlu valabil pot fi solicitate a fi restituite în natură.
La această interpretare a normei legale conduce nu doar argumentul susmenţionat ci şi observarea scopului adoptării Legii nr.10/2001 (repararea prejudiciilor suferite de persoanele îndreptăţite prin abuziva preluare a imobilelor ce le-au aparţinut). Mai mult, art.1 din lege prevede că restituirea prin echivalent operează când cea în natură nu este posibilă, iar art. 1 lit. a) din H.G. nr.250/2007 prevede ca principiu al aplicării legii prevalenţa restituirii în natură.
În continuare, instanţa a cercetat valabilitatea preluării de către stat a imobilului-construcţie de la autorul reclamantelor.
Astfel, construcţia-moară este amplasată pe terenul de 710 mp., imobilul (teren şi construcţie) fiind preluat de la antecesorul reclamantelor, C.P. în anul 1988.
Prin Dispoziţia nr. 1546/07.08.2003 Primarul Comunei Ş. a dispus – în baza Legii nr. 10/2001 – restituirea către reclamante a terenului pe care se află construcţia; în ceea ce priveşte edificatul, a înaintat notificarea şi documentaţia către unitatea deţinătoare, pârâtă din prezenta cauză.
Decizia a fost contestată de aceasta din urmă, contestaţia fiind irevocabil respinsă prin sentinţa civilă nr. 306/11.05.2004 dată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7683/2003, decizia civilă nr. 1864/15.09.2004, dată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 5784/C/2004 şi decizia civilă nr. 5687/09.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 42678/1/2004.
Potrivit considerentelor sentinţei (menţinută în apel şi recurs conform celor mai sus arătate) întregul imobil (teren şi moară) a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român.
Astfel, în primul rând, nevalabilitatea titlului statului (şi) asupra construcţiei-moară a fost reţinută cu putere de lucru judecat în litigiul derulat anterior între părţi.
În al doilea rând, o adeverinţă, o declaraţie şi un proces-verbal (acte în baza cărora imobilul a trecut în proprietatea statului) nu se constituie în titluri valabile în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
În consecinţă, imobilul-moară a fost preluat fără titlu valabil, astfel că reclamantele sunt îndreptăţite să solicite restituirea în natură.
Conform celor mai sus arătate, pârâta nu a contestat că a primit de la Primăria Comunei Ş. notificarea reclamantelor însoţită de actele doveditoare conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare de la acea dată), însă susţine că a încunoştinţat notificatoarele cu privire la împrejurarea că imobilul a intrat în patrimoniul său – societate comercială privatizată şi că, în această situaţie, competenţa de soluţionare a notificării revine A.P.A.P.S., depunând la dosarul cauzei această înştiinţare.
Acest înscris nu echivalează cu o dispoziţie/decizie de restituire sau de respingere a cererii de restituire în sensul Legii nr. 10/2001 astfel că, având în vedere principiul soluţionării cu celeritate a notificărilor consacrat de art. 1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 şi Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze cererea de restituire în natură formulată de reclamante.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304, 3041 C. proc. civ., instanţa a respins recursul declarat de pârâta S.C. „R.” S.R.L. Arad împotriva sentinţei civile nr. 424/15.04.2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3514/108/2010.
