A reţinut instanţa următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 13469/245/2011 reclamanţii G M, A A, P S, B G, C C, I D, C O, F C, L D, N A, P N, A R, S R, C D, D I recenzori în cadrul comisiei pentru Recensământul General Agricol 2010 în oraşul H au solicitat instanţei obligarea pârâtei D P A a J I la plata sumelor reţinute din indemnizaţia cuvenită activităţii depuse de către reclamanţi în cadrul recensământului Agricol 2010 în oraşul H, sub forma contribuţiei pentru asigurări sociale şi de sănătate.
Arată reclamanţii că la 28.10.2010 între reclamanţi şi pârâtă s-a încheiat convenţia civilă pentru utilizarea coordonatorilor la realizarea cercetării statistice”Recensământ General Agricol 2010 în localitatea H.
Art. 4 alin 4.3 din convenţia civilă încheiată arată în mod expres că în conformitate cu disp HG 1370/2009 art 6 alin 3 nu se reţine contribuţia pentru asigurării sociale şi de sănătate la indemnizaţiile încasate. Susţin reclamanţii că aceasta este o lege specială ce trebuie să se aplice cu prioritate.
OUG 58/2010 arată în art III pct 6 că persoanele care în mod ocazional realizează pe lângă venituri de natură salarială şi venituri de natură profesională definite de art 7 alin 11 pct 13 ind 1 din legea 571/2003 nu datorează contribuţii individuale şi pentru aceste venituri.
Art. 969 arată că „ convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi cum convenţia încheiată cu pârâta are această putere Ministerul Finanţelor nu poate interveni pentru a o modifica.
Mai arată reclamanţii că au contestat legalitatea reţinerilor la pârâtă şi că aceasta, prin adresa 585/23.03.2011 nu a arătat temeiul de drept în baza căruia a operat reţinerile.
În drept au invocat dis part. 6 alin 3 din HG 1370/2009 969 cod civil.
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care arată că după emiterea HG 1370/2009 Guvernul României a adoptat OUG 58/2010 potrivit căruia contribuţia de asigurări sociale şi de sănătate trebuie reţinută de la beneficiarii convenţiilor civile.
Ministerul Finanţelor a impus efectuarea acestor reţineri. Executarea dispoziţiilor legale este obligatorie.
Mai arată pârâta că dis pat. 7 alin 1 pct 13 ind 1 nu este aplicabil în cazul reclamanţilor, referindu-se la alte categorii de venituri.
Mai susţine că menţiunea din convenţia încheiată cu reclamanţii în sensul nereţinerii contribuţiilor datorate nu poate avea putere de lege, ea fiind contrară legii.
A depus ataşat întâmpinării răspunsul la contestaţia formulată de reclamanţi şi, stat de plată. Convenţii civile încheiate între părţile litigante la 28.10.2010.
Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
La data de 28.10.2008 între reclamanţii din prezenta cauză şi pârâta s-a încheiat Convenţia civilă de colaborare pentru utilizarea recenzorilor la realizarea cercetării statistice în locaţia H, pentru perioada 02.12.2010 – 31.01.2011.
În ce priveşte indemnizaţia în convenţie s-a prevăzut că aceasta se va face o singură dată la încheierea acţiunii şi se impozitează conform legii 571/2003. se mai specifică în convenţie că în temeiul dis part. 6 alin 3 din HG 1370/2009 nu se reţin contribuţia pentru asigurări sociale şi de sănătate la indemnizaţiile încasate.
La momentul efectuării plăţii conform convenţiei pârâta a reţinut din indemnizaţiile cuvenite reclamanţilor indemnizaţie de asigurări sociale şi de sănătate, aşa cum rezultă din statul de plată anexat la fila 30 dosar.
Conform dis part. 6 din HG 1370/2009 Recenzorii, recenzorii-şefi şi coordonatorii, selectaţi din rândul specialiştilor agricoli, al specialiştilor în economie, informatică, precum şi al altor categorii de persoane, cu studii superioare sau medii, primesc, pentru activitatea depusă în perioada efectuării recensământului general agricol, în baza unor convenţii civile, pe lângă drepturile salariale la unităţile la care sunt încadraţi sau pensie, după caz, o indemnizaţie brută pe zi de activitate, stabilită după cum urmează:
a) coordonatorii şi recenzorii-şefi, 55 lei pe zi de activitate, pentru cel mult 25 de zile efectiv lucrate, respectiv pentru cel mult 23 de zile efectiv lucrate;
b) recenzorii, 50 lei pe zi de activitate, pentru cel mult 20 de zile efectiv lucrate.
(2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată la încheierea acţiunii şi se impozitează conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Nu se reţine contribuţia pentru asigurările sociale şi de sănătate la indemnizaţiile încasate potrivit alin. (1).
Este adevărat că la momentul încheierii convenţiei pârâta a inserat această dispoziţie în cuprinsul contractului. Dar reţine instanţa că raporturilor dintre părţi în ce priveşte plata indemnizaţiei sunt guvernate de codul fiscal. În condiţiile în care prin OUG 58/2010, act normativ emis anterior încheierii convenţie dintre părţi legiuitorul a impus reţinerea contribuţiei individuale de asigurări sociale şi de asigurări de şomaj în cazul celor care obţin venituri rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil, prin art III, apreciază instanţa că în mod corect s-a procedat la reţinerea acestora.
Nu se poate reţine ca întemeiată susţinerea reclamanţilor privind caracterul special al HG 1370/2009 şi excluderea pe acest considerent a veniturilor obţinute de aceştia la obligaţia reţinerii cotelor de asigurări câtă vreme prin OG 58/2010 se prevede expres că orice dispoziţie contrară prevederilor acesteia se abrogă la data intrării în vigoare.
De asemenea nu se poate reţine că odată încheiat contractul cu pârâta aceasta are obligaţia de a nu reţine cota de contribuţii în temeiul contractului, aceasta echivalând cu eludarea prin convenţie a dispoziţiilor legale imperative.
Susţinerile reclamanţilor privind încadrarea activităţilor prestate de acestea în dis part. 7 alin 13 ind 1 al codului fiscal, sunt neîntemeiate, aceste dispoziţii vizând exclusiv drepturi de rezultând din creaţii artistice
Reţine instanţa că nu se poate reţine culpa contractuală a pârâtei câtăvreme aceasta a efectuat plăţile conform obligaţiilor legale, cu reţinerile impuse prin modificări legislative neimputabile
Pentru aceste considerente instanţa va respinge acţiunea reclamaţilor ca neîntemeiată.