O.G. nr. 2/2001, art. 19
Martorul care semnează procesul-verbal confirmă, conform art. 19 din O.G. nr. 2/2001, numai încheierea acestuia în lipsa semnăturii contravenientului, nefiind impusă mărturia sa pe aspectul faptei descrise în procesul-verbal.
Instanţa de fond a considerat în mod eronat că procesul-verbal este nelegal, pentru că organul constatator nu a susţinut situaţia de fapt cu martorul respectiv, confundând rolul martorului asistent la întocmirea procesului-verbal cu rolul martorului propus în dovedirea unor pretenţii concrete.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 3230 din 2 octombrie 2008, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 640/301/2008, petentul M.D., în contradictoriu cu intimata Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal
seria PCA nr. 3180976 din 7 ianuarie 2008, întocmit de intimată. In
motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a condus pe culoarea roşie a semaforului.
Prin sentinţa civilă nr. 5312 din 26 mai 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s-a admis plângerea contravenţională şi a fost anulat procesul-verbal, cu motivarea că intimata nu a susţinut situaţia de fapt descrisă în procesul-verbal cu martorul care l-a semnat.
Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că petentul era vinovat de săvârşirea faptei imputate şi îi revenea sarcina de a dovedi o situaţie de fapt contrară.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PCA nr. 3180976 din 7 ianuarie 2008, s-a aplicat intimatului o amendă de 200 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, reţinându-se în sarcina sa că a condus autovehiculul pe culoarea roşie a semaforului.
Instanţa de fond a considerat în mod eronat că procesul-verbal este nelegal, pentru că organul constatator nu a susţinut situaţia de fapt cu martorul respectiv. Instanţa de fond a confundat rolul martorului asistent la întocmirea procesului-verbal cu rolul unui martor propus în dovedirea unor pretenţii concrete. Martorul care semnează procesul-verbal confirmă, conform art. 19 din O.G. nr. 2/2001, numai încheierea acestuia în lipsa semnăturii contravenientului, nefiind impusă mărturia sa pe aspectul faptei descrise în procesul-verbal.
Tribunalul consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că intimata trebuia să administreze probe în susţinerea procesului-verbal. Este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. în aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, nu este în nici un fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil. De altfel, C.E.D.O. a stabilit că folosirea prezumţiilor nu este contrară jurisprudenţei sale.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia europeană, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Văstberga Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113). Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este
lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţei).
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţiona 1 ităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.
Agentul recurentei a încheiat procesul-verbal în urma constatării personale a săvârşirii contravenţiei. Aşadar, nu era necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăţiei petentului de către organul constatator, ci revenea petentului obligaţia de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice.
Procesul-verbal este deci legal şi temeinic, în condiţiile în care petentul nu a administrat nici la fond şi nici în recurs probe prin care să combată prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal, deci instanţa de fond a apreciat în mod eronat că plângerea este întemeiată şi subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar tribunalul a admis recursul şi a respins plângerea ca neîntemeiată.
