Potrivit art. 270 C.muncii , aprobat prin Legea nr. 53/2003, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi cu legătură cu lor. Din analiza acestui text rezultă că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale sunt necesare întrunirea următoarelor condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală în legătură cu munca, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 730 din 20 noiembrie 2007
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4214/86 din 1.06.2007, reclamantul Spitalul de Boli Cronice a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul A.O., acesta să fie obligat la plata sumei de 5581 lei cu titlu de daune și a cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând acțiunea reclamantul a arătat că pârâtul este salariatul unității, fiind angajat ca fochist la centrala termică, având în gestiune toate obiectele de inventar și mijloace fixe de la locul de muncă. A mai susținut reclamantul că la data de 15.12.2006, cu ocazia efectuării inventarierii s-a constatat lipsa a două arzătoare de la cazanele centralei termice. Cum mijloacele fixe și obiectele de inventar se aflau în gestiunea exclusivă a pârâtului, care avea sarcini de gestionare a bunurilor dar deținea și cheile de acces la locul situării centralei termice, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale motivat și de faptul că organele de poliție care au cercetat împrejurările dispariției bunurilor nu au constatat urme de forțare a căilor de acces la clădirea centralei termice.
A mai susținut că ulterior constatării lipsei pârâtului a semnat un angajament de plată pentru prejudiciul produs unității, solicitând angajarea răspunderii patrimoniale în conformitate cu prevederile art. 270 C.muncii și art. 23-24 din Legea nr. 22/1969, valoarea prejudiciului fiind stabilită prin procesul-verbal nr. 1384, încheiat la data de 28.12.2006.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea, ca nefondată a acțiunii, arătând că lipsa celor două injectoare a fost constatată la data de 26.09.2006, sesizând personal conducerea unității, fiind astfel sesizate și organele de poliție care însă nu au efectuat verificări profesioniste întrucât deși s-a constatat că lacătul de la ușa principală nu a fost forțat, au ignorat faptul că mai exista o ușă secundară neasigurată decât prin interior cu un zăvor. A susținut că răspundea doar de funcționarea, întreținerea și conservarea centralei nu și de paza acesteia și cu toate că a semnat un angajament de plată, prin dol, nu se face vinovat de dispariția celor două injectoare, contestând și modul de evaluare a prejudiciului.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1212 din 1.10.2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Prin considerentele sentinței instanța de fond a reținut că pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesar a fi întrunite în mod cumulativ condițiile stabilite conform art. 271 alin. (1) C.muncii , respectiv calitatea de salariat; săvârșirea unei fapte ilicite în legătură cu munca salariatului, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa salariatului; dar în speță unitatea reclamantă a făcut doar dovada calității de salariat al pârâtului la data producerii prejudiciului fără însă a dovedi predarea bunurilor în baza unui document de predare-primire sau faptul că ar fi avut poza acestor bunuri.
S-a mai arătat că potrivit art. 287 C.muncii , sarcina probei revenea unității și nefiind dovedite cerințele răspunderii patrimoniale, a fost respinsă ca nefondată acțiunea.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C.proc.civ., considerând că instanța a făcut o apreciere greșită a prevederilor art. 270 C.muncii și a prevederilor art. 23-24 din Legea nr. 22/1969 privind răspunderea gestionarilor, precum și a probelor existente la dosarul cauzei.
în acest sens a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, față de prevederile contractului de muncă, dar și sarcinile stabilite prin fișa postului prin care s-a stabilit în mod expres faptul că salariatul răspunde de primirea și securitatea utilajelor primite, a mașinilor de lucru, sculelor, obiectelor de inventar și a materialelor primite pentru uzul centralei termice în calitate de fochist, precum și lista de inventar din 15.12.2006 prin care a făcut dovada că pârâtul avea atribuție de gestionare, dar și pază a bunurilor − mijloace fixe ce formau centrala termică a unității.
Recursul, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 C.muncii , aprobat prin Legea nr. 53/2003, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și cu legătură cu munca lor.
Din analiza acestui text rezultă că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale sunt necesare întrunirea următoarelor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală, aflată în legătură cu munca, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția salariatului.
în cauză, unitatea reclamantă a făcut dovada existentei acestor condiții, pârâtul fiind salariat în funcția de fochist la spitalul de boli cronice, conform contractului individual de muncă nr. 1465/1993, iar potrivit fișei postului era direct răspunzător de securitatea utilajelor primite, a mașinilor de lucru, sculelor, obiectivelor de inventar și a materialelor primite pentru uzul centralei termice.
Or, cele două arzătoare constatate lipsă erau parte componentă a centralei termice aflată în gestiunea salariatului, conform listei de inventariere − existentă la dosar, iar pârâtul era singura persoană care deținea cheile de acces la locul situării acestora.
Deși în cauză unitatea a sesizat dispariția celor două arzătoare la data de 11.10.2006, când a fost anunțată lipsa chiar de către pârât, prin adresa nr. 163310 din 21.02.2007, organele de cercetare penală au comunicat faptul, în urma verificărilor efectuate la fața locului, că nu s-au constatat urme de forțare la sistemul de a centralei termice.
Or, nu poate fi primită apărarea pârâtului, că răspundea doar de buna funcționare, întreținere sau conservare a centralei termice, fără a avea paza acesteia, întrucât din analiza fișei postului rezultă ca sarcina de serviciu și răspunderea pentru securitatea utilajelor primite, această atribuție cuprinzând buna funcționare a centralei în integralitatea sa, cu toate componentele, deci inclusiv și a arzătoarelor din dotarea centralei.
Totodată se reține și faptul că nu a fost sesizată conducerea unității că în spațiul respectiv ar fi avut acces și alte persoane, prejudiciul produs unității fiind de altfel recunoscut prin semnarea angajamentului de plata care, deși nu mai constituie titlu executoriu, potrivit dispozițiilor actuale ale Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, constituie un înscris probator, în corelație cu celelalte acte menționate, existente la dosar.
Drept consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul unității a fost admis, cu consecința modificării sentinței, admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de 5.581 lei daune.
