Art. 160 indice 4 şi următoarele Cod procedură penală
Art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală
Examinarea cererilor de liberare provizorie pe cauţiune presupune parcurgerea a trei etape succesive anterior examinării fondului- verificarea admisibilităţii prin raportare la condiţiile prevăzute de lege, stabilirea şi achitarea cauţiunii (numai după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi numai dacă instanţa constată cererea admisibilă), pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu prin raportare la plata cauţiunii- astfel încât se impune discutarea admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile prevăzute de lege anterior stabilirii cauţiunii.
Aprecierea asupra admisibilităţii cererii presupune examinarea maximului pedepsei prevăzute de lege cu privire la infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar nefiind admisibilă dacă maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea intenţionată cu privire la care este cercetat petentul- inculpat este mai mare de 18 ani.
Tribunalul Ilfov- Secţia Penală
Încheierea nr. 1/06.01.2012 dată în dosarul nr. 335/93/2011
Prin încheierea nr. 1/06.01.2012 dată de Tribunalul Ilfov- Secţia Penală în dosarul nr. 335/93/2011 s-au dispus următoarele: în temeiul art. 160/8a alin. 6 teza I Cod procedură penală raportat la art. 160/8 alin. 1 Cod procedură penală, art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie pe cauţiune însuşită de petenta- inculpată M.R.; în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala a fost obligată inculpata- petentă la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sub aspectul momentului procesual la care se impune stabilirea cauţiunii, Tribunalul, apreciind că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1608 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală rezultă că examinarea cererilor de liberare provizorie pe cauţiune presupune parcurgerea a trei etape succesive anterior examinării fondului- verificarea admisibilităţii prin raportare la condiţiile prevăzute de lege, stabilirea şi achitarea cauţiunii (numai după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi numai dacă instanţa constată cererea admisibilă), pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu- a constatat că se impune punerea în discuţie, prioritar, a admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile prevăzute de lege.
Sub aspectul admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile prevăzute de lege Tribunalul a constatat că inculpata MR este cercetată, în stare de arest preventiv, în dosarul nr. 2/P/2011 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal (infracţiune intenţionată, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani), de art. 194 alin. 1, 2 Cod penal (infracţiune intenţionată, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani) şi de art. 215 alin. 1, 2, 5 Cod penal (infracţiune intenţionată, pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani).
S-a mai reţinut că potrivit art. 1604 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală liberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, în acest sens fiind, de altfel, şi practica obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (din analiza Deciziei nr. 7/2009 date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii- obligatorie, conform art. 4145 alin. 4 Cod procedură penală- rezultând că opinia instanţei supreme este în sensul că dispoziţiile art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală, vizând cuantumul pedepsei, privesc admisibilitatea cererilor de liberare provizorie).
S-a mai constatat, totodată, faptul că maximul pedepsei închisorii prevăzute pentru o infracţiune intenţionată cu privire la care este cercetată inculpata- infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 5 Cod penal- este mai mare de 18 ani şi, faţă de limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru această infracţiune, s-a constatat că cererea formulată de inculpată nu este admisibilă.
Pentru a hotărî în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă, Tribunalul a avut în vedere şi faptul că inadmisibilitatea, ca sancţiune procedurală, intervine în cazul în care părţile în proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie.
Or, în condiţiile în care legiuitorul a stipulat în mod expres că în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce depăşeşte 18 ani nu se poate acorda liberarea provizorie- sub control judiciar sau pe cauţiune-, Tribunalul a apreciat că cererile de liberare provizorie formulate de un inculpat cercetat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de 18 ani sunt inadmisibile.
S-a mai avut în vedere şi faptul că în actualul stadiu procesual- cauza aflându-se încă în faza urmăririi penale- instanţa nu poate pune în discuţie încadrarea juridică a faptelor cu privire la care este cercetată petenta- inculpată MR.
De asemenea, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 5 par. 3 din CADOLF (care nu se rezumă la instituţia liberării provizorii şi care instituie, de altfel, doar o vocaţie în beneficiul inculpatului cercetat în stare de arest preventiv) nu pot permite judecătorului naţional să treacă peste dispoziţiile dreptului intern, mai ales în condiţiile în care în prezent Codul de procedură penală român prevede numeroase garanţii şi mijloace procedurale ce răspund exigenţelor stabilite de art. 5 par. 3 CADOLF, dincolo de instituţia liberării provizorii- sub control judiciar sau pe cauţiune.
Totodată, pentru a hotărî în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă, Tribunalul a avut în vedere şi faptul că o eventuală interpretare în sensul restrângerii motivelor de admisibilitate la condiţiile formale prevăzute de art. 1606 Cod procedură penală ar fi excesivă şi nu ar răspunde înseşi substanţei sancţiunii inadmisibilităţii, fiind vădit faptul că limitele de pedeapsă prevazută de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie nu presupun un examen al fondului cererii.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 1608a alin. 6 teza I Cod procedură penală raportat la art. 1608 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală, văzând şi dispoziţiile art. 1604 alin. 1 Cod procedură penală Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie pe cauţiune însuşită de petenta- inculpată M.R. şi, având în vedere culpa procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat-o pe inculpata- petentă la plata sumei de 200 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Încheierea nr. 1/06.01.2012 dată de Tribunalul Ilfov- Secţia Penală în dosarul nr. 335/93/2011 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 81/R/16.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a II-a Penală prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de petenta- inculpată MR împotriva acestei încheieri.
