Coroborând dispoziţia din 130 alin. 2 Cod procedură civilă – potrivit căreia, judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului – cu prevederile art. 7207 Cod procedură civilă – prin care este stabilit dreptul instanţei ca, din oficiu, să dispună asupra cadrului litigiului şi a obiectului cererii, în scopul stabilirii răspunderii, cu aceeaşi finalitate privind stabilirea adevărului, rezultă că instanţa nu a stăruit şi nu a dispus completarea probatoriilor, în scopul urmărit prin cele două dispoziţii legale citate mai sus.
(Secţia comercială, decizia nr. 467/22.10.1990)
I.A.P.M.P.O.A.D. a solicitat obligarea I.T.G.B. la plata sumei de 30.626 lei, cu titlul de preţ, şi 459 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că refuzul de plată a preţului practicat de pârâtă este nejustificat, întrucât determinarea echivalentului valoric al cantităţii de lână pe care i-a livrat-o acesteia se realizează în considerarea cantităţii fizice, cu scăderea impurităţilor minerale şi vegetale, prevăzute de STAS 844/1980 şi 6.710/1980, ultimul republicat la 1.11.1988, ulterior Decretului nr. 158 din 10.06.1988.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5.685 din 7.12.1989, acţiunea fiind admisă în parte, cu obligarea pârâtei la 29.286 lei, diferenţă de preţ şi 439 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta n-a contestat cantităţile menţionate în procesul-verbal de verificare comună şi, corectând erorile de adiţie, a stabilit suma datorată de pârâtă pentru lâna ce trebuia plătită, conform Decretului nr. 158/1988.
împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, susţinând că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 7 şi 11 din Decretul nr. 158/1988, şi, ca urmare, concluzia acesteia, privind netemeinicia refuzului de plată, este nefondată.
Se solicită completarea probelor, pentru analizarea documentelor prin care s-a stabilit calitatea lânii (impurităţile şi randamentele) şi, până la rejudecarea cauzei, obligarea intimatei la restituirea sumelor încasate în baza sentinţei, deşi nu era definitivă.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod proc. civilă, judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului. Coroborând aceste dispoziţii cu cele prevăzute de art. 7207 Cod proc. civilă, prin care este stabilit dreptul instanţei ca, din oficiu, să dispună asupra cadrului litigiului şi a obiectului cererii, în scopul stabilirii răspunderii, cu aceeaşi finalitate privind stabilirea adevărului, rezultă că instanţa nu a stăruit şi nu a dispus completarea probatoriilor, în scopul urmărit prin cele două dispoziţii legale citate mai sus.
Trecând peste faptul că nu s-a încheiat un act de constatare comun şi că pârâta a cerut respingerea acţiunii, prima instanţă n-a analizat condiţiile de preluare a lânii pe baza cantităţii fizice, a sortimentului şi a prescripţiilor de calitate, corelarea dintre modalitatea de preluare a lânii de către unităţile M.C.A.RA. şi de predare către unităţile M.I.U., cum se reflectă în preţurile care se practică între unităţile economice în litigiu, şi n-a stabilit dacă există o corelare, până la identitate, între cantitatea preluată de intimată şi cea livrată recurentei.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, urmând ca, în baza art. 312 pct. 2 lit. b alin. ultim Cod proc. civilă, raportat la art. VII din Decretul nr. 81/1985, să se admită recursul şi să se caseze sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, se va dispune, în baza art. 311 Cod. proc. civilă, întoarcerea executării sentinţei.
Notă: Decretul nr. 158/1988 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de contractare şi livrare a lânii, a fost abrogat prin Legea nr. 7/1998, publicată în Monitorul Oificial nr. 9 din 13 ianuarie 1998.
în legătură cu Decretul nr. 81/1985, a se vedea nota de la speţa nr.67.
