Prevederile art. 17 din H.G. nr. 518/1995 care reglementează dreptul la diurnă au caracter facultativ, făcând aplicabile prevederile în materie înscrise în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Practica altor instanţe depusă la dosar nu poate obliga instanţa a da o soluţie identică, întrucât nu reprezintă izvor de drept.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 124 din 30 ianuarie 2009
Prin sentința civilă nr. 999/02.09.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul V.S., în contradictoriu cu intimata SC A. SRL Sibiu.
S-a anulat decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 66516/04.02.2008 emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii.
Intimata a fost obligată către contestator la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculate de la data desfacerii disciplinare a contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
Intimata a fost obligată către contestator la plata diferențelor de diurnă calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate în intervalul aprilie 2005-2008, la plata sumei de 3.528 lei reținută cu titlu de penalizări, la plata concediilor de odihnă aferente anilor 2006-2007, la plata concediului medical aferent perioadei 1.02.2008 – 29.02.2008, precum și la plata sumei de 1.333,10 lei cheltuieli de judecată.
Referitor la capătul de cerere privind plata diferențelor de diurnă calculată la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 45 lit. b) teza finală din C.C.M. unic la nivel național 2007-2010, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
în speță, intimata acorda contestatorului o diurnă la un nivel inferior celui stabilit prin art. 45 lit. b) din C.C.M. unic la nivel național 2007-2010, motiv pentru care instanța a obligat intimata să plătească diferența dintre diurna primită și diurna la minim, conform H.G. nr. 518/1995.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC A. SRL Sibiu, considerând-o nelegală și netemeinică. în motivarea recursului a arătat că:
1. Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., nefiind indicate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților, fiind acordat altceva decât s-a solicitat, în sensul că a obligat-o la plata unor drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate fără a se menționa și cuantumul acestor drepturi, deși reclamantul precizase sumele pe care le solicită.
2. Instanța de fond nu a analizat toată situația de fapt. Astfel, contestatorul nu a depus nici o plângere sau sesizare sau informare timp de trei ani din care să rezulte că are probleme de sănătate sau că este în imposibilitate de a respecta sarcinile de serviciu.
3. Recurenta a precizat motivul pentru care nu a luat în calcul certificatul medical nr. 8997087 acordat la data de 11.02.2008, indicând vicii de formă ale acestuia.
4. în ceea ce privește acordarea diurnei externe, a arătat că art. 1, 2 și 16 din H.G. nr. 518/1995 privesc în mod special misiunile cu caracter temporar și instituțiile față de care se acordă drepturile în condițiile reglementate de art. 5 și 7 din hotărâre, iar norma cuprinsă în art. 17 are doar caracter de recomandare pentru ceilalți agenți economici, situație în care se regăsește și recurenta. Drepturile salariale fac obiectul negocierii directe între angajat și angajator, fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă și în contractul individual de muncă.
în drept, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 261, 299-316 C.proc.civ.
A depus la dosar practică judiciară, cartea de muncă a contestatorului și alte înscrisuri care se regăsesc și la dosarul de fond.
Prin decizia civilă nr. 124/R/30.01.2009 a Curții de Apel Galați, a fost admis recursul declarat de pârâta SC A. SRL, cu sediul în Sibiu împotriva sentinței civile nr. 999/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați. A fost modificată în parte sentința civilă nr. 999/02.09.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
A fost înlăturată mențiunea privind obligarea intimatei către contestator la plata diferențelor de diurnă calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegării în străinătate în intervalul aprilie 2005-2008.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs nu poate fi reținut, întrucât prima instanță a indicat toate argumentele pe care le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii inclusiv temeiurile de drept.
Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Astfel, din biletul de ieșire din spital eliberat la data de 8.02.2008 rezultă că intimatul contestator a fost internat în spital în perioada 1.02.2008 – 08.02.2008, iar din certificatele de concediu medical nr. 8997087 și 89970309 rezultă, de asemenea, că intimatul se afla în concediu medical de la data de 1.02.2008 – 29.02.2008.
Nici al treilea motiv de recurs nu este considerat ca întemeiat.
Al patrulea motiv de recurs este apreciat însă ca întemeiat de către Curte.
într-adevăr, conform Contractului colectiv de muncă la nivel național, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice, în speță, H.G. nr. 518/1995.
Deci, textul din Contractul colectiv de muncă la nivel național are caracterul unei norme de trimitere la actul normativ menționat mai sus, pe deplin aplicabil în cauză.
însă, instanța de fond nu a observat dispozițiile art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 518/1995, care precizează că se recomandă agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Deci, norma este facultativă și nu imperativă astfel că, în mod corect recurenta a plătit contestatorului drepturile de diurnă la nivel negociat din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, susținerile acesteia fiind astfel corecte.
Practica altor instanțe depusă la dosar nu poate obliga instanța a da o soluție identică întrucât nu reprezintă izvor de drept, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6.12.2007 în cauza Beian c. României, a precizat faptul că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale, iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
