Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că, prin cererea formulată de inculpatul S.D., deţinut în Arestul I.P.J. Iaşi şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 13.07.2012 sub numărul mai sus-menţionat, acesta a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că a pătruns în curtea părţii vătămate întrucât era fugărit de mai multe persoane şi că, ulterior, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a sustras bunuri din casa părţii vătămate, fără a-şi da seama ce face. A mai precizat petentul că are un copil minor, care se află în îngrijirea soţiei sale şi că mama sa este bolnavă, inculpatul fiind singura persoană care o poate ajuta din punct de vedere financiar.
Instanţa a dispus citarea inculpatului S.D. şi desemnarea unui apărător din oficiu, asistenţa juridică a acestuia fiind obligatorie, conform disp. art.171 alin.2 din Codul de procedură penală.
Din oficiu, a fost solicitat şi ataşat la prezenta cauză, dosarul penal nr.9257/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în care este cercetat inculpatul S.D.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut faptul că,prin ordonanţa procurorului din 06.07.2012, dată în dosarul penal nr.9257/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.D., pentru comiterea infracţiunilor de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g) din Codul penal şi „violare de domiciliu”, prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 din Codul penal, fiecare cu aplicarea art.37 lit.b) din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal solicitându-se, totodată, arestarea preventivă a inculpatului.
Prin încheierea nr.116 din data de 06.07.2012, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul penal nr.20750/245/2012, încheiere rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.D., pe o perioadă de 29 zile, începând de la data de 06.07.2012 până la data de 03.08.2012, inclusiv, pentru infracţiunile de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g) din Codul penal şi „violare de domiciliu”, prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 din Codul penal, fiecare cu aplicarea art.37 lit.b) din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal, fiind emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr.125/U din 06.07.2012, de către Judecătoria Iaşi. S-a reţinut de către instanţă faptul că în noaptea de 06.07.2012, în jurul orelor 01.00, inculpatul a intrat fără drept, pe poarta neasigurată, în curtea şi, ulterior, în locuinţa părţii vătămate G.M.V. (locuinţă situată în mun.Iaşi, în care a pătruns pe uşa ce nu era încuiată), de unde a sustras un telefon fix fără fir marca Panasonic, un stik de memorie marca Kingston şi un dispozitiv de recepţie radio, în valoare totală de 200 lei, fiind surprins în curtea locuinţei de către partea vătămată şi fiul acesteia G.D., având asupra sa bunurile sustrase.
Instanţa a constat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fapte care se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g) din Codul penal şi „violare de domiciliu”, prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 din Codul penal, fiecare cu aplicarea art.37 lit.b) din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit.a) din Codul penal, infracţiuni sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol real pentru ordinea publică, având în vedere modul de săvârşire a faptelor, împrejurările concrete de comiterea acesteia, respectiv săvârşirea infracţiunilor în timpul nopţii, prin pătrunderea inculpatului, pe uşa neasigurată, în locuinţa părţii vătămate, în timp ce familia acestuia dormea, fapt ce denotă o mare îndrăzneală din partea inculpatului şi care dovedeşte un grad mare de periculozitate al inculpatului pentru societate, precum şi faptul că inculpatul este recidivist, perseverând astfel în comportamentul antisocial.
Analizând cererea formulată, de punere în libertate provizorie sub control judiciar, instanţa a constatat că aceasta este admisibilă în principiu, întrucât infracţiunile de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g) din Codul penal şi „violare de domiciliu”, prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 din Codul penal, pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani. A mai constatat instanţa faptul că măsura arestării preventive a inculpatului S.D. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale acestuia, că temeiurile ce au dus la arestarea preventivă a inculpatului S.D. subzistă, în continuare, neschimbate, existând totodată elemente noi care justifică privarea de libertate a inculpatului şi că cererea, pe fondul acesteia, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar mai este necesar să fie întrunite şi condiţiile cerute de textul art.1602 alin.2 Cod procedură penală, care prevăd că: „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Folosind termenul de „date”, legiuitorul nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana inculpatului, fapta propriu-zisă, care să îndreptăţească temerea săvârşirii unor noi infracţiuni, ori a încercării de a zădărnici aflarea adevărului în modalităţile arătate. Aceste informaţii, situaţii, împrejurări concrete la care se referă legiuitorul rezultă din aceleaşi mijloace de probă cu cele care dovedesc presupusa activitate infracţională şi circumstanţele ce caracterizează persoana infractorului.
În opinia instanţei, principalele argumentele care pledează pentru necesitatea menţinerii inculpatului în mediul carceral sunt următoarele două: 1). natura şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele penale imputate şi 2). conduita pe care inculpatul a înţeles să o adopte imediat după ce se bănuieşte că a comis faptele şi, apoi în faţa organelor judiciare.
Referitor la primul element, analiza coroborată a mijloacelor de probă existente în dosarul de urmărire penală, legitimează bănuiala rezonabilă că a comis faptele pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă anterior. O astfel de atitudine relevă din partea celui care a adoptat-o o lipsă totală de respect faţă de normele de convieţuire socială şi normele moralei şi chiar o sfidare a normelor juridice menite să asigure un climat normal de derulare a vieţii publice. Totodată, atitudinea pe care, se pare, ca a adoptat-o inculpatul în comiterea faptelor exprimă un curaj deosebit din partea acestuia în săvârşirea de acte antisociale şi o perseverenţă deosebită în săvârşirea de fapte antisociale, inculpatul făcându-şi un obicei din comiterea unor infracţiuni de furt calificat, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în faza de urmărire penal, până în acest moment.
Împrejurările concrete în care se pare că au fost comise faptele penale imputate inculpatului – dezvoltate mai sus – în opinia instanţei, reprezintă „date” în sensul celor la care se referă textul art. 160 ind. 2 al. 2 Cod procedură penală, care îndreptăţesc la a reţine că, lăsat în libertate, la acest moment al anchetei penale, inculpatul S.D. ar putea relua, cu uşurinţă, conduita infracţională, prin comiterea altor fapte prevăzute de legea penală, instanţa având în vedere şi faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat – în antecedenţă – de 8 ori, pentru comiterea unor furt calificat, înşelăciune şi tâlhărie, din executarea ultimei pedepse inculpatul fiind liberat condiţionat la data de 02.06.2009, rămânându-i un rest neexecutat de 355 zile închisoare, aspecte care, în opinia instanţei, denotă o perseverenţă infracţională deosebită a inculpatului şi probabilitatea că, lăsat în libertate, va comite şi alte infracţiuni.
Cu privire la cel de-al doilea element care sprijină ideea de menţinere a inculpatului S.D. în mediul carceral, instanţa a reţinut că inculpatul a avut o atitudine procesuală parţial corespunzătoare, recunoscând comiterea ambelor fapte, dar justificând săvârşirea acestora prin necesitatea de a pătrunde în curtea locuinţei părţii vătămate şi prin faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, susţineri nedovedite şi care, chiar dacă ar fi reale, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului. A constatat astfel instanţa că inculpatul S.D. nu manifestă regret faţă de conduita sa antisocială, încercând să-şi justifice acţiunile în modul arătat anterior.
Toate aceste aspecte, coroborate între ele, constituie informaţii care îndreptăţesc la a reţine că, lăsat în libertate, inculpatul ar putea încerca să influenţeze ancheta penală prin determinarea unora dintre persoanele care urmează să fie ascultate în dosar să facă declaraţii neconforme cu realitatea. Elementele mai sus dezvoltate – referitoare atât la împrejurările concrete în care se bănuieşte că au fost comise faptele penale cât şi la persoana inculpatului – în opinia instanţei, constituie „date”, în sensul celor la care se referă textul art. 160 ind. 2 al. 2 Cod procedură penală, cum că, lăsat în libertate, inculpatul S.D. ar putea reitera, cu multă uşurinţă, comportamentul infracţional şi, totodată ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauza aflată în faza de anchetă penală. Totodată, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment acut de insecuritate în comunitate şi ar induce percepţia, periculoasă pentru statul de drept, că autorităţile judiciare nu au o reacţie constant fermă în faţa unor fapte de o gravitate sporită. De asemeni, persoana vătămată s-ar vedea lipsită de protecţia pe care autorităţile unui stat democratic trebuie să le-o asigure.
Instanţa a considerat că stabilirea obligaţiilor prevăzute de lege în cazul liberării sub control judiciar nu este de natură să înlăture pericolul concret al posibilităţii ca inculpatul să încalce normele de drept penal român legale şi, astfel să reintre în sfera ilicitului penal.
Totodată, timpul relativ scurt, scurs de la data arestării preventive a inculpatului S.D. şi până în prezent, îndreptăţeşte instanţa să aprecieze că s-ar crea o stare de insecuritate pentru ordinea publică, dacă persoane asupra cărora planează acuzaţii de săvârşire a unor fapte de o gravitate sporită, ar fi cercetate în stare de libertate.
Pentru toate considerentele sus redate, instanţa, în baza art.1608a al.6 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.2 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.D.
