SENTINŢA CIVILĂ NR.1686
Şedinţa publică de la 29 iunie 2011
INSTANŢA
În deliberare asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.11.2010, reclamanta S.C. O. V. I. G. S.A, cu sediul în Bucureşti, prin Sucursala Vâlcea, cu sediul în Rm.Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâta P. E., domiciliată în Comuna Perişani, jud. Vâlcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.285,00 lei (82.850.000 ROL), reprezentând debit pe care aceasta îl datorează ca urmare a culpei sale în producerea accidentului prin care a fost avariat autovehiculul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare VL-06-AOG, precum şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate conform OG 9/2000, de la data introducerii prezentei cereri şi până la data plăţii ei efective.
Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.
În motivare, reclamanta a susţinut că la data de 16.09.2008 s-a produs un accident de circulaţie în care a fost implicat autovehiculul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare VL-06-AOG, iar prin procesul-verbal PCA 1721959/17.09.2008 întocmit de IPJ Vâlcea, necontestat de pârâtă, a fost stabilită vinovăţia în sarcina pârâtei P. E., despre care se arată că „a condus o căruţă cu tracţiune animală din direcţia Tiţeşti către Perişani şi ocolind o grămadă de piatră nu a revenit cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, lovind auto cu nr. VL-06-AOG, condus de I.V. care, pentru a evita coliziunea, a oprit în partea dreaptă a direcţiei de mers”..
Întrucât autovehiculul avariat avea încheiată o poliţă Casco seria C nr. 672804, valabilă la data accidentului, a fost deschis dosarul de daună CA/VL/08/0482 şi s-au achitat despăgubiri pentru reparaţia acestui autovehicul în cuantum de 8.285,00 lei cu OP 1306/24.09.2008.
Reclamanta a mai invocat în susţinerea cererii sale faptul că pârâta a semnat fără obiecţiuni procesul-verbal de contravenţie în care s-a reţinut culpa sa, ceea ce înseamnă că a recunoscut fapta, iar potrivit art.22 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România are posibilitatea să pretindă recuperarea pagubei (dauna plătită la data de 24.09.2008) de la pârâtă.
Prejudiciu, a mai arătat reclamanta, rezultă atât din actele emise de organele de poliţie, respectiv procesul-verbal de contravenţie 1721959 şi Autorizaţia de reparaţie ARA 843098 din 17.09.2008, cât şi din constatarea de daună realizată de către personalul său de specialitate.
În fine, s-a mai susţinut şi împrejurarea că s-a realizat procedura de conciliere directă prealabilă potrivit art. 7201 Cod proc.civilă, iar pârâta nu a dat curs invitaţiei de a încerca stingerea litigiului pe cale amiabilă.
În drept, s-au invocat prevederile art. 998 şi urm., art. 1073 şi art. 1088 Cod civil, art. 56 C. com., Legea 136/1995 modificată, OG 9/2000, precum şi Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 4-28).
Legal citată, pârâta P. E. a formulat întâmpinare (fila 41) prin care a solicitat respingerea acţiunii îndreptată împotriva sa, arătând, pe de-o parte, că nu i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie pentru ca să aibă posibilitatea de a-l contesta şi nici nu se consideră vinovată de producerea accidentului rutier.
A mai susţinut pârâta că este lipsită de venituri şi are în întreţinere 7 copii minori, dintre care 2 sunt încadraţi în grad de handicap.
La data de 18.02.2011 reclamanta a depus la dosar înscrisul intitulat „Note scrise” (fila 43) prin care şi-a precizat acţiunea, în sensul micşorării câtimii pretenţiilor sale împotriva pârâtei P. E. la suma de 7.885,00 lei, plus dobânda legală aferentă şi cheltuielile de judecată.
În dovedirea acestei precizări s-a depus la dosar procesul-verbal de conciliere încheiat între părţi la data de 07.01.2011 (fila 45).
La cererea pârâtei a fost ataşat prezentului dosar dosarul nr. 616/198/2009.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Instanţa, analizând cererea formulată în raport de motivele arătate, de apărările formulate şi de probatoriul administrat cauzei, constată următoarele:
În fapt, rezultă din conţinutul procesului-verbal seria PCA nr. 1721959 din 17.09.2008 (fila 22) împrejurarea că la data de 16.09.2008 autoturismul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare VL-06-AOG a fost avariat, iar din înscrisurile doveditoare aflate la filele 8-27 rezultă faptul că reclamanta a suportat cheltuielile cu reparaţia acestuia, în sumă de 8.288,03 RON, întrucât autoturismul avea încheiată poliţă de CASCO valabilă la data producerii accidentului.
Invocând dreptul de regres conferit de dispoziţiile art. 22 din Legea 136/1995 şi faptul că procesul-verbal nu a fost anulat, reclamanta a solicitat prin prezenta acţiune obligarea numitei P. E. la plata acestei sume, în raport de împrejurarea că prin procesul-verbal de contravenţie s-a stabilit vinovăţia acesteia în producerea accidentului prin faptul că „a condus o căruţă cu tracţiune animală din direcţia Tiţeşti către Perişani şi ocolind o grămadă de piatră nu a revenit cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, lovind auto cu nr. VL-06-AOG, condus de I. V. care, pentru a evita coliziunea, a oprit în partea dreaptă a direcţiei de mers”..
La rândul său, pârâta a motivat faptul că nu a contestat procesul-verbal de contravenţie datorită împrejurării că acesta nu i-a fost comunicat şi a invocat starea sa pauperă extremă.
În drept, sunt incidente următoarele dispoziţii legale:
Art. 22 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România
În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54.
Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. 1.
Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1.
Art. 998 :
Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
În speţă, instanţa va reţine că antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru paguba suferită de reclamanta societate de asigurare prin plata daunelor produse autovehiculului cu care avea încheiată poliţă de asigurare se poate face numai în măsura în care sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale acestui tip de răspundere civilă: fapta ilicită, prejudiciul, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Cu privire la cauza de faţă, instanţa va reţine că toate aceste elemente nu sunt cumulativ întrunite în ceea ce o priveşte pe pârâta P. E.
Astfel, dacă este fără putinţă de tăgadă că prejudiciul se regăseşte sub forma contravalorii reparaţiilor suferite de autoturismul avariat, pe care reclamanta societate de asigurare le-a plătit titularului poliţei de asigurare Casco, în privinţa faptei ilicite instanţa va reţine că aceasta nu este dovedită.
Singură împrejurarea că există un proces-verbal de constatare a contravenţiei despre care nu s-a făcut dovada că ar fi fost atacat în instanţă şi că ar fi fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu este suficientă în acest sens, în condiţiile în care nu s-a dovedit că acest proces-verbal ar fi fost comunicat pârâtei.
Pe de altă parte, tocmai având în vedere că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi verificat acest proces-verbal sub aspectul îndeplinirii condiţiilor legale privind corecta lui întocmire, instanţa, analizându-l ca singur element doveditor al pretinsei fapte ilicite (fila 22), va reţine că el a fost întocmit la data de 17.09.2008, la o zi după producerea evenimentului rutier, care s-ar fi petrecut în 16.09.2008 ora 20,00, iar conţinutul său vine în contradicţie cu declaraţia singurului martor audiat în dosarul 616/198/2009 (fila 42 din dosarul ataşat).
Astfel, dacă din cuprinsul PV de contravenţie rezultă că autoturismul avariat ar fi fost oprit pe partea dreaptă a drumului de mers, iar căruţa condusă de pârâtă l-a lovit încercând să revină pe sensul său de mers, după ce ocolise o grămadă de pietre aflate pe carosabil, din conţinutul declaraţiei de martor din dosarul 616/198/2009 rezultă că şi autoturismul circula din direcţia opusă căruţei.
Pe de altă parte, producându-se un astfel de eveniment, organul constatator ar fi trebuit să ia declaraţii ambilor conducători ai vehiculelor implicate în coliziune, spre a consemna punctul de vedere al fiecăruia şi a lămuri astfel împrejurările în care s-a produs accidentul, însă la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisurile care să lămurească împrejurarea dacă autoturismul avariat se afla în mers ori era staţionat, iar funcţie de acest fapt putea fi evaluat şi pretinsul fapt ilicit, pentru care, de altfel, nici organul constatator nu a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale, ci pe cea a avertismentului.
Simpla împrejurare a menţionării la rubrica „Alte menţiuni” că pârâta nu a avut obiecţiuni la cele consemnate în procesul-verbal nu este relevantă şi nici suficientă sub aspectul stabilirii vinovăţiei acesteia, o persoană fără un anume grad de instrucţie socială având reprezentarea faptului că semnează în legătură cu consemnarea condiţiilor în care s-a produs evenimentul şi neputând să evalueze consecinţele în plan judiciar legate de aceasta.
Apoi, cât priveşte condiţiile în care s-a produs pretinsul fapt ilicit, din conţinutul aceluiaşi proces-verbal rezultă că pârâta ocolise cu atelajul o grămadă de pietre care se afla pe carosabil şi revenise pe sensul său de mers, însă nu suficient de aproape de marginea drumului, iar în aceste condiţii nu se poate reţine culpa sa exclusivă în producerea evenimentului (care să prevaleze culpei celui care a lăsat grămada de pietre pe carosabil), cu atât mai mult cu cât nici nu există certitudine asupra faptului că a atins cu atelajul său un autovehicul aflat şi el în mers, ori staţionat.
În fine, instanţa va reţine că nu se regăseşte întrunită nici condiţia vinovăţiei, ca element al antrenării răspunderii civile delictuale, nici chiar sub forma ei cea mai uşoară, reţinând ca elemente de circumstanţiere împrejurarea că atelajul a întâlnit ca obstacol pe carosabil şi a ocolit o grămadă de pietre care nu ar fi trebuit să se găsească în acel loc, precum şi faptul că se întunecase, după cum rezultă din declaraţia de martor aflată la fila 42 în dosarul 616/198/2009.
Cum fără întrunirea cumulativă a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale nu se poate dispune obligarea la plată a pârâtei, reţinând şi faptul că dreptul la acţiunea în regres a societăţii de asigurări, potrivit art. 22 din Legea 136/1995 se naşte ca urmare a dreptului beneficiarului de asigurare împotriva celui vinovat, iar în speţă beneficiarul asigurării având încheiată o poliţă de asigurare Casco nu ar mai avea de ce să promoveze o astfel de acţiune întrucât a fost despăgubit de asigurător, acesta fiind şi scopul asigurării, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, atât sub aspectul despăgubirilor civile pretinse, cât şi sub aspectul petitului accesoriu privind plata dobânzilor legale calculate la acestea, accesoriul urmând soarta principalului.
Totodată, instanţa va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
??
??
??
??
1
