Conform art. 161 alin. (1) C.muncii , salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă, acesta fiind momentul naşterii dreptului salariatului la acţiune pentru plata drepturilor salariale neachitate de către angajator. Formularea unei plângeri penale nu întrerupe şi nu suspendă cursul prescripţiei extinctive, neputând fi asimilată unei cereri de chemare în judecată pentru a se considera că nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune al salariatului pentru neplata drepturilor salariale. Articolul 163 alin. (1) C.muncii prevede că plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative, care demonstrează efectuarea plăţii salariului către angajat. Registrul de casă plăţi, nota contabilă şi balanţa contabilă nu fac dovada plăţii drepturilor salariale.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2333 din 3 iulie 2008
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL Mehadia solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata salariului pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, în cuantum de 26.700 lei (RON), actualizat după normele BNR, precum și la plata daunelor morale și a daunelor-interese în cuantum de 15.000 lei.
în motivarea acțiunii s-a arătat că, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, reclamantul a fost angajatul pârâtei și a omis să solicite salariul lunar, deoarece a fost angajat administrator și la o altă firmă, iar în momentul în care a solicitat plata salariului societatea pârâtă a refuzat achitarea acestuia, deși el nu a semnat nici un stat de plată.
Prin întâmpinare, pârâta SC E. SRL a solicitat respingerea acțiunii pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 24 octombrie 2004 ca prescrisă, iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată, arătând că, pentru perioada neprescrisă, drepturile bănești sunt în cuantum de 338,33 lei (RON) și că reclamantul a ridicat întotdeauna salariul. Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada daunelor morale și a daunelor-interese.
Prin sentința civilă nr. 62 din 18 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3163/115/2007, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, a constatat prescrise drepturile salariale pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 23 octombrie 2004 și a obligat pârâta la plata sumei de 338,33 lei pentru perioada octombrie 2004 – 1 decembrie 2004 cu titlu de drepturi salariale, respingând în rest pretențiile reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în temeiul unui contract individual de muncă și că dreptul la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004 este prescris, în condițiile în care termenul de introducere a acțiunii este de trei ani, conform art. 283 alin. (1) lit. c) C.muncii.
Totodată, a apreciat că reclamantul a fost privat de plata drepturilor salariale pentru perioada 24 octombrie – 1 decembrie 2004, întrucât pârâta nu a făcut dovada plății salariului, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (1) C.muncii , fiind incidente prevederile art. 154 alin. (1) C.muncii . Pretențiile reclamantului referitoare la acordarea daunelor morale și a daunelor-interese au fost respinse ca nedovedite.
în termen legal, împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamantul D.I. și pârâta SC E. SRL.
Prin recursul declarat, reclamantul a susținut că suma acordată de instanță este greșită, deoarece excepția prescripției dreptului la acțiune a fost soluționată fără luarea în considerare a plângerii penale formulate împotriva contabilului societății, care a înregistrat ca plătite salariile către reclamant, deși acesta a fost momentul de la care reclamantul a început demersurile legale de recuperare a sumei.
Mai arată că în mod greșit i-au fost respinse pretențiile de daune-interese în condițiile în care Codul muncii prevede și această formă de despăgubiri; că are dreptul la daune datorită tergiversării și încercării repetate de a-l lipsi de un drept fundamental.
Prin recursul declarat, pârâta a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, arătând că în mod greșit prima instanță a reținut că societatea a recunoscut că datorează suma de 338,33 lei, deoarece, în virtutea relațiilor de rudenie cu administratorul societății, reclamantul lua mai mulți bani decât salariul, iar raporturile de muncă au încetat pe cale amiabilă, o astfel de încetare nefiind posibilă în situația neplății salariului. Totodată, a susținut că instanța de fond nu a permis depunerea documentelor justificative.
în drept, a invocat dispozițiile art. 3041C.proc.civ.
La 1 iulie 2008, reclamantul recurent a depus la dosar o cerere prin care solicită instanței să dispună anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și reîncadrarea pe postul deținut anterior, iar în situația în care trebuie administrate probe față de situația nou apărută să se dispună retrimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor formulate, a dispozițiilor art. 3041C.proc.civ., Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că este prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2000 – 23 octombrie 2004, întrucât, potrivit art. 283 lit. c) C.muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Articolul 161 alin. (1) C.muncii prevede că salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, acesta fiind momentul de la care s-a născut dreptul reclamantului la acțiune.
Formularea unei plângeri penale nu întrerupe și nu suspendă cursul prescripției extinctive, neputând fi asimilată unei cereri de chemare în judecată pentru a se considera că nu a intervenit prescripția.
Suma acordată de instanță reclamantului a fost determinată în mod corect prin raportare la salariul lunar de 280 lei, menționat în carnetul de muncă, și la numărul zilelor pentru care este datorat.
Reclamantul nu a făcut dovada daunelor-interese și a daunelor morale pretinse, motiv pentru care au fost respinse aceste pretenții ale reclamantului, iar nu pentru că nu ar fi prevăzute de Codul muncii.
Daunele-interese nu se presupun, ci trebuie probate. Reclamantului îi revine sarcina de a face dovada prejudiciului cauzat prin neplata salariului.
Instanța de fond nu și-a întemeiat soluția pe recunoașterea pârâtei, ci pe faptul că aceasta nu a făcut dovada, în condițiile legii, a predării salariului către reclamant.
Conform prevederilor art. 163 alin. (1) C.muncii , plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative, care demonstrează efectuarea plății salariului către angajat.
Registrul de casă plăți, nota contabilă și balanța contabilă depuse de pârât în copie, în dosarul de recurs, nu fac dovada plății drepturilor salariale către reclamant.
Mai mult, din rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș rezultă că asociatul unic al pârâtei, D.I., a declarat că sumele ce se cuveneau reclamantului cu titlu de drepturi salariale au servit la achitarea unor datorii pe care acesta le avea față de diferite persoane. Aceste rețineri nu puteau fi făcute decât în condițiile legii, astfel încât în mod corect a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada plății salariului.
Prin notele de ședință depuse în recurs, reclamantul a formulat pretenții noi, pretenții care sunt inadmisibile în recurs.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursurile declarate de către părți ca neîntemeiate.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
