Reclamanta, deşi din economia de probe aflate la dosar îşi justifică dreptul şi interesul în promovarea acţiunii, nu şi-a dovedit pretenţiile, conform art. 1169 Cod civil, coroborat cu art. 46 Cod comercial şi art. 112 Cod procedură civilă, situaţie în care acţiunea se va respinge, ca nefondată.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 4.159/12.11.1997).
Reclamanta S.C. “R.” – S.A. a chemat în judecată pe pârâtul V. M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 21.197.152 lei, debit şi la 340.781 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta arată că pârâtul, fostul său salariat (până la 18.07.1993, când a solicitat atribuirea în locaţie de gestiune a 3 mijloace de transport de marfă), a primit în locaţie doar două mijloace de transport, încheindu-se contractele de locaţie de gestiune nr. 6.766/1993 şi 6.154/1993, în urma câştigării licitaţiei.
Ulterior, s-au promovat adrese de modificare a chiriei, pe care pârâtul le-a acceptat tacit, prin plată, până Ia un moment dat.
Cum pârâtul nu a mai achitat chiria, cu nr. 1.161/1994 a fost somat, şi acesta achită datoria, iar cu cererea pe care a formulat-o la 15.08.1994, a solicitat prelungirea contractului nr. 6.766/1993 şi a asigurării CASCO, până Ia 31.12.1994.
Ca urmare, reclamanta, cu nr. 4.905/1995, a comunicat pârâtului noul tarif pentru chirie, şi cât timp nu a prezentat mijlocul de transport, l-a acceptat tot tacit, dar nu a plătit chiria datorată, nici în urma somaţiilor trimise.
Prin sentinţa civilă nr. 927/1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:
Este adevărat că, în urma cererilor pârâtului şi a câştigării licitaţiei organizate de reclamantă, s-au încheiat între părţi contractele de închiriere nr. 6.766/16.08.1993 şi nr. 8.154/30.09.1993 privind două mijloace de transport, pentru care s-au încheiat şi contracte de asigurare.
Se reţine că durata acestor contracte a fost de 1 an şi, pentru autoizoterma R 10.215 s-a încheiat procesul verbal de predare – primire, la data de 2.08.1993. Se mai reţine că, pe timpul locaţiei, au intervenit modificări ale cuantumului chiriei şi reclamanta a făcut cunoscut pârâtului acest lucru, acesta din urmă acceptând, prin plata efectuată. Altfel, cu cererea din 15.08.1994, pârâtul a solicitat prelunigrea contractului nr. 6.766/ 1993, până la 31.12.1994, şi a asigurării CASCO, cerere aprobată de conducerea reclamantei.
Reclamanta, cu nr. 8.056/1994, a comunicat pârâtului noul tarif al chiriei, începând cu 1.01.1994, cât şi faptul de a se prezenta în vederea prelungirii contractului pe anul 1995 sau a predării autovehicolului, după caz. în sensul predării autovehicolului este şi notificarea nr. 4.095/1995, procesul verbal din 18.08.1995 şi adresa nr. 6.034/1995.
Concluzionând, este de necontestat împrejurarea că între părţi s-a născut un raport juridic, concretizat în cele două contracte de închiriere sus-arătate şi că pârâtul nu a respectat integral obligaţiile stabilite de comun acord.
Ceea ce nu este însă dovedit de reclamantă este cuantumul pretenţiilor sale, pe capete de cerere.
Cum a formulat reclamanta cererea sa, enumerând înscrisurile la finele acesteia, fără arătarea dovezilor, pe capete de cerere, fără indicarea
perioadei privind chiria, fără precizarea cuantumului penalităţilor etc……
tribunalul nu poate aprecia existenţa unui obiect concret, susţinut de probe concludente.
Nu în ultimul rând, facturile depuse de reclamantă la dosar, pe de o parte, nu sunt în sensul prevederilor art. 46 Cod comercial, acceptate sau refuzate la plată de pârât, iar, pe de altă parte, nu se face vorbire de acestea în acţiune.
Aşadar, reclamanta, deşi din economia de probe aflate la dosar, îşi justifică dreptul şi interesul în promovarea cererii de faţă, nu şi-a dovedit pretenţiile, conform prevederilor art. 1169 Cod civil, coroborat cu art. 46 Cod comercial şi art. 112 Cod proc. civilă, deşi tribunalul i-a acordat posibilitatea, prin acordarea mai multor termene.
Astfel fiind, tribunalul va respinge, ca nefondată, acţiunea.