Inculpat care a dobândit calitatea de senator.
Potrivit art. 1606 al. 4 teza finală Cod procedură penală, competenţa de soluţionare a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar aparţine „instanţei sesizate cu judecarea cauzei”, prin această sintagmă legiuitorul a avut în vedere instanţa competentă cu judecarea în fond a cauzei. Dispoziţiile respective nu pot fi privite strict formalist, prin raportare doar la data sesizării instanţei deoarece, de la acea dată şi până la data la care este fixat un termen de judecată asupra fondului pot interveni modificări de competenţă materială şi/sau personală care impun, în mod necesar, în cazul unor cereri auxiliare ce se soluţionează până la termenul fixat anterior, o analiză apriorică a competenţei asupra fondului.
Cu alte cuvinte, analiza competenţei instanţei de a soluţiona o cerere de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune (sau orice altă cerere auxiliară) nu poate fi făcută decât după o analiză a competenţei de a judeca asupra fondului. Competenţa de soluţionare asupra unei cererii auxiliare este indisolubil legată de competenţa asupra fondului cauzei.
Cu alte cuvinte, analiza competenţei instanţei de a soluţiona o cerere de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune (sau orice altă cerere auxiliară) nu poate fi făcută decât după o analiză a competenţei de a judeca asupra fondului. Competenţa de soluţionare asupra unei cererii auxiliare este indisolubil legată de competenţa asupra fondului cauzei.
În cazul competenţei personale art. 40 al. 2 Cod procedură penală prevede în mod expres faptul că dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute de art. 29 pct. 1 Cod procedură penală.
Or, la art. 29 pct. 1 Cod procedură penală este prevăzută expres competenţa de soluţionare în favoarea ICCJ pentru infracţiunile comise de senatori şi deputaţi.
Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013 pronunţată în cauza de faţă de Tribunalul Gorj s-au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.I.F., fiul lui Iovan şi Rodica, cetăţean roman, născut la data de 16.11.1968 în Târgu-Jiu, jud. Gorj, domiciliat în comuna P., sat P., nr.. , jud. Gorj, căsătorit, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, primar al comunei P., CNP. . şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
În baza art. 1602 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească teritoriul naţional al României
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat
c) să se prezinte la Poliţia comunei P., judeţul Gorj desemnată cu supravegherea de instanţă conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme
În baza art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, s-a impus inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarea obligaţie:
– să nu se apropie de denunţătorul T.S. şi de martorii ascultaţi în cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării cu rea credinţă a obligaţiilor ce-i revin.
S-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului P.I.F. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 14 din 26 iunie 2012, emis de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 8473/95/2012, dacă nu este arestat în altă cauză.
In fapt prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul P.I.F. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 422/P/2012 din 11.12.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 248 Cod penal, art. 248 Cod penal raportat la art. 2481 Cod penal, art. 249 Cod penal şi art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 33-34 Cod penal; Alături de inculpat au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:
– P.D.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 248
Cod penal şi 2481 Cod penal, 291 Cod penal şi art. 255 alin. 1 Cod penal
– P.T.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 248
Cod penal şi 2481 Cod penal, 290 Cod penal şi 291 Cod penal;
– P.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal şi art. 2481 Cod penal;
– I.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 248, 2481 Cod penal şi art. 288 alin. 1 şi 2 Cod penal;
– R.D.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 248 şi 2481. art. 291 Cod penal, art. 255 alin. 1 Cod penal şi art. 25 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal şi art. 2481 Cod penal
In esenţă inculpatul P.I.F. este acuzat de faptul că, în calitatea de primar al comunei P. din jud. Gorj a încredinţat mai multe contracte privind activităţi de consultanţă şi proiectare către S.C. CREATIV BREBENEL PROIECT S.R.L., S.C. TECH SAFETY SA, S.C. MASERATI S.R.L. şi S.C. ADA CONCEPT S.R.L., în schimbul unor foloase necuvenite. De asemeni, în calitate de ordonator de credite, fără aprobarea Consiliului Local Peştişani (prin încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, republicată) şi fără avizul contabilului, a semnat două contracte de cesiune de creanţe datate 02.07.2009, prin care în calitate de debitor-cedat, aprobă cesiunea unor creanţe de 600.000 lei şi, respectiv, 1.900.000 lei între S.C. TECH SAFETY S.A. şi persoanele fizice Ş.D.A şi Ş.M., atestând în mod nereal existenţa unor creanţe ale S.C. TECH SAFETY SA Tg-Jiu faţă de Consiliul Local P., în baza contractului de lucrări nr. 300/16.01.2008 precum şi faptul că a ordonanţat la plată cheltuieli reprezentând drepturi salariale necuvenite, în sumă de 132.803,7 lei, din care plăţi necuvenite şi nelegale in sumă de 104.586 lei, iar 28.217,7 lei viramente nejustificate din credite bugetare plătite necuvenit de angajator.
Referitor la starea de arest a inculpatului s-a reţinut că măsura a fost dispusă de Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. 170/26.06.2012 fiind reţinută incidenţa cazului de arestare prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală
Privitor la cererea de faţă de liberare provizorie sub control judiciar s-a reţinut că aceasta a fost înregistrată la instanţă la data de 17 decembrie 2012.
Prin încheierea din data de 27.12.2012, tribunalul a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.I.F. şi în baza art. 1602, art. 1602a Cod procedură penală, a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului P.I.F.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Public, iar prin decizia penală nr. 3 din 03.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul şi, casându-se încheierea, a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
După reînregistrarea la Tribunalul Gorj, preşedintele completului, ca urmare a casării cu trimitere a încheierii din 27.12.2012, a formulat cerere de abţinere, cererea fiind respinsă prin încheierea nr. 1 din 10.01.2013.
Totodată, printr-o altă încheiere pronunţată tot în data de 10.01.2013 s-a respins excepţia necompetenţei materiale şi cererea de preschimbare a termenului de judecată a dosarului de fond, fiind admisă în principiu cererea e liberare provizorie sub control judiciar, constatându-se existenţa cumulativă a condiţiilor de formă.
Pe fondul cererii s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 160 Cod procedură penală
Astfel, în primul rând, s-a reţinut că este îndeplinită condiţia pozitivă întrucât nici una din pedepsele pentru infracţiunile de care este acuzat inculpatul nu depăşeşte închisoarea mai mare de 18 ani.
În al doilea rând, referitor la temeinicia cererii, instanţa (conform deciziei RIL nr. 17/2011 a ÎCCJ ) a constatat subzistenţa temeiului care a determinat luarea măsurii arestării preventive, condiţie „sine qua non” pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar dar şi faptul că buna desfăşurare a procesului penal nu este împiedicată de lăsare în libertate a inculpatului, neexistând indicii că din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În acest sens s-a arătat că urmărirea penală s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului, inculpatul aflându-se în stare de detenţie de aproape 7 luni şi că nu există nici un fel de date, care să justifice temerea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni, dacă s-ar afla în libertate.
Totodată acesta nu are antecedente penale şi este cunoscut în societate ca o persoană integră, cu o conduită ireproşabilă, fiind ales de trei ori consecutiv în funcţia de primar, fiind susţinut în continuare de către concetăţenii săi.
În ceea ce priveşte natura şi pericolul social al faptei, s-a menţionat că este adevărat că infracţiunile de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se vor dovedi că există şi că au fost săvârşite cu vinovăţie de acesta, sunt grave, dar natura şi gravitatea faptei nu pot constitui criterii, care să îl excludă „de plano” pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii.
Ca atare, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În afară de obligaţiile prevăzute de art. 1602 al. 3 Cod procedură penală prima instanţă a impus inculpatului şi obligaţia de alin. 31 lit. c Cod procedură penală constând în interdicţia de a se apropia de denunţătorul T. S. şi de martorii ascultaţi în cauză şi de a comunica cu aceştia direct sau indirect.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
În motivarea recursului încheierea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie fiind invocate următoarele aspecte:
a) Cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost soluţionată cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 1608a Cod procedură penală
Astfel, după pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu s-a arătat că se impunea ascultarea inculpatului şi numai după aceea examinarea temeiniciei cererii.
b) În mod greşit prima instanţă a respins cererea procurorului de preschimbare a termenului dosarului de fond în vederea admiterii excepţiei de necompetenţă după calitatea persoanei.
S-a arătat că, la data sesizării instanţei cu judecarea acestei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, coinculpatul P.D.D. a dobândit calitatea de senator al României iar competenţa de soluţionare atât a fondului cât şi a prezentei cereri aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a menţionat că nerespectarea normelor privitoare la competenţa după calitatea persoanei atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform dispoziţiilor art. 197 al. 2 Cod procedură penală.
Totodată s-a arătat că dispoziţiile art. 1606 al. 4 Cod procedură penală nu trebuie interpretate în sensul de a permite o prorogare de competenţă pentru soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar care, în mod obligatoriu, trebuie soluţionată de acelaşi judecător care soluţionează fondul cauzei.
S-a apreciat că ar fi fost oportun ca prima instanţă să preschimbe termenul acordat iniţial în dosarul de fond, pentru data de 22.01.2013 şi să decline apoi competenţa de soluţionare a întregii cauze la ÎCCJ.
c) Ca un al treilea motiv de recurs s-a arătat că în cauză s-ar fi făcut o aplicare greşită a
legii.
În acest sens s-a arătat, în esenţă, că în mod constant în încheierile anterioare de prelungire şi respectiv de menţinere a măsurii arestului preventiv s-a statuat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică şi, de aceea, nu era oportună în acest moment procesual o punere în libertate a inculpatului, fie şi sub control judiciar.
d) Un ultim motiv de recurs a vizat incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunţat asupra cererii.
În acest sens s-a arătat, în esenţă, că acelaşi magistrat a soluţionat cererea şi la data de
27.12.2012 iar casarea acelei încheieri s-a făcut cu trimitere la rejudecare pentru motive pur formale, de procedură.
În aceste condiţii, o nouă pronunţare a aceluiaşi magistrat asupra acestei cereri încalcă raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut situaţia de incompatibilitate de la art. 47 Cod procedură penală
În consecinţă s-a solicitat, faţă de motivele arătate, casarea încheierii şi, în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Gorj sau, în subsidiar, casarea încheierii şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul formulat în raport cu actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost primită la Tribunalul Gorj la data de 17 decembrie 2012.
Asupra acestei cereri s-a pronunţat magistratul investit cu fondul cauzei (dosarul de fond având prim termen fixat prin aplicaţia ECRIS pentru data de 22.01.2013), prin încheierea din data de 27.12.2012.
Încheierea respectivă a fost casată prin decizia penală nr. 3/03.01.2013a Curţii de Apel Craiova cu motivarea că prima instanţă nu s-a pronunţat printr-o minută care să consemneze rezultatul deliberării.
În prezent Curtea constată însă şi faptul că un alt motiv de recurs al Parchetului viza necompetenţa primei instanţe, în raport de calitatea persoanei, dar prin decizia penală nr. 3/2013 menţionată anterior, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de recurs.
După reprimirea cererii la Tribunalul Gorj, magistratul fondului a formulat o cerere de abţinere (fila 7 dosar fond), raportându-se la dispoziţiile art. 47 Cod procedură penală, cererea fiind însă respinsă prin încheierea nr. 1/10.01.2013 cu motivarea că, casarea a fost dată pentru un motiv de procedură (lipsa minutei) iar cererile auxiliare din dosarul de fond nr. 18870/95/2012 nu pot fi soluţionate de alt complet decât cel investit.
Ca atare, magistratul fondului cauzei (acelaşi magistrat care a mai soluţionat această cerere şi în data de 27.12.2012) s-a pronunţat asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, după trimiterea la rejudecare.
Pronunţarea s-a realizat în doi timpi – concluzie la care instanţa de recurs a ajuns datorită faptului că s-au pronunţat în aceiaşi zi două încheieri. Deşi nu rezultă cu certitudine succesiunea acestora deoarece, dacă tot s-a procedat în acest mod, nu au fost indicate orele de început şi de sfârşit ale şedinţelor de faptul că se reia judecata pentru a se pune concluzii pe fondul cererii de liberare, este cert totuşi că prima dată s-a discutat admiterea în principiu a cererii şi după aceea pe fondul acesteia.
Totodată instanţa de recurs constată că, există unele inadvertenţe privind depunerea cererii de abţinere, deoarece în încheierea nr. 1/2013 de soluţionare a abţinerii se vorbeşte de faptul că cererea de abţinere a fost formulată pe data de 9 ianuarie 2013 (şi acelaşi lucru apare în procesul verbal aflat la fila 8) dar pe cerere primirea este din data de 10 ianuarie 2013.
Aceste inadvertenţe nu afectează însă legalitatea şi temeinicia încheierii prin care s-a statuat asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Încheierea, de fapt încheierile respective, sunt afectate de nelegalitate din alt motiv -respectiv cele indicate la lit. b şi d din motivele de recurs ale Parchetului.
Astfel, este adevărat că, potrivit art. 1606 al. 4 teza finală Cod procedură penală, competenţa de soluţionare a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar aparţine „instanţei sesizate cu judecarea cauzei” dar prin această sintagmă este clar că legiuitorul a avut în vedere instanţa competentă cu judecarea în fond a cauzei.
Dispoziţiile respective nu pot fi privite strict formalist, prin raportare doar la data sesizării instanţei deoarece, de la acea dată şi până la data la care este fixat un termen de judecată asupra fondului pot interveni modificări de competenţă materială şi/sau personală care impun, în mod necesar, în cazul unor cereri auxiliare ce se soluţionează până la termenul fixat anterior, o analiză apriorică a competenţei asupra fondului.
Este aşadar eronată constatarea primei instanţe (din încheierea de admitere în principiu a cererii de liberare) că, întrucât era instanţă competentă la data de 11.12.2012 (data înregistrării fondului), iar primul termen al fondului este la data de 22 ianuarie 2013, ar fi competentă să soluţioneze şi prezenta cerere de liberare, deşi, se pare că asupra fondului nu mai are competenţă de soluţionare.
Acceptarea acestui punct de vedere ar conduce la situaţii absurde ce ar deveni evidente în cazul în care s-ar pune, de exemplu, problema discutării unei asemenea cereri pentru o persoană cu o anumită calitate.
De pildă, dacă arestat în cauză ar fi fost un inculpat ce a dobândit între timp calitatea de senator, potrivit logicii primei instanţe, ar fi rezultat că ar fi avut competenţa de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu a statuat încă asupra competenţei fondului cauzei.
In acelaşi timp instanţa ar fi fost şi în imposibilitate de a declina ICCJ numai competenţa de a soluţiona cererea câtă vreme nu investise acea instanţă şi cu fondul.
Dar nimic nu împiedica instanţa de fond să unească prezenta cerere cu un termen al fondului, fie prin preschimbarea termenului iniţial fie prin lăsarea cererii să fie discutată la termen.
Instanţa de recurs reţine că prima instanţă face şi o confuzie cu privire la tipul de competenţă pus în discuţie în prezenta cauză, apreciind că este vorba de competenţa materială (când, într-adevăr, nu întotdeauna schimbarea competenţei de judecată ulterior sesizării unei instanţe atrage şi schimbarea instanţei – a se vedea de ex. art. 41 Cod procedură penală) deşi în cauza de faţă este vorba de competenţa personală.
În cazul competenţei personale art. 40 al. 2 Cod procedură penală prevede în mod expres faptul că dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute de art. 29 pct. 1 Cod procedură penală
Ori, la art. 29 pct. 1 Cod procedură penală este prevăzută expres competenţa de soluţionare în favoarea ÎCCJ pentru infracţiunile comise de senatori şi deputaţi.
O altă eroare a primei instanţe este faptul că a considerat că nu s-a făcut nici o dovadă a faptului că inculpatul P.D.D. are calitatea de senator.
O astfel de dovadă o constituie însăşi Monitorul Oficial al României care în nr. 864/19.12.2012 publică Hotărârea nr. 47/2012 de validare a mandatelor senatorilor aleşi, hotărâre în care este menţionat şi inculpatul P.D.D.
Concluzionând, în speţa de faţă, analiza competenţei de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului Pavel Ion Florin nu poate fi făcută decât după analiza competenţei de soluţionare a fondului cauzei, iar unul din ceilalţi inculpaţi, cu infracţiuni aflate în legătură de indivizibilitate cu cele ale inculpatului P. (inculpatul P. – luare de mită, inculpatul P.D. – dare de mită) are calitate de senator.
În fine, legat de acest aspect, competenţa se verifică la momentul soluţionării cererii şi nu la data formulării ei.
Recursul este fondat şi din perspectiva celui de-al 4-lea motiv de recurs invocat de Parchet.
Este adevărat că, pe parcursul judecării fondului unei cauze, judecătorul fondului se poate pronunţa pe nenumărate cereri de liberare provizorie sub control judiciar, pe cauţiune etc., fără să fie considerat incompatibil.
Este însă vorba de cereri diferite, formulate la moment diferite de timp şi bazate, în principiu, pe motive diferite şi pe situaţii diferite.
În speţa de faţă însă prin respingerea cererii de abţinere judecătorul fondului a fost obligat să se pronunţe asupra aceleiaşi cereri pentru care se pronunţase anterior.
Chiar dacă anterior s-a constatat lipsa minutei, aceasta nu înseamnă că judecătorul nu s-a pronunţat asupra cererii respective.
Încheierea de abţinere este din acest punct de vedere greşită întrucât era incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 al. 2 Cod procedură penală.
Această încheiere este însă cu recurs odată cu „fondul” adică cu fondul asupra a ceea ce este chemat judecătorul care s-a abţinut să decidă şi, prin urmare, instanţa de recurs poate să analizeze din perspectiva legalităţii şi temeiniciei.
Ambele motive de recurs atrag nulitatea absolută a încheierilor din data de 10 ianuarie 2013 pronunţate de Tribunalul Gorj cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.I.F. şi fac inutilă analiza celorlalte două motive de recurs ale Parchetului.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1609 Cod procedură penală raportat la art. 38515 pct. 2 lit.c Cod procedură penală instanţa va admite recursul formulat, va casa încheierile din data de 10 ianuarie 2013, inclusiv încheierea de abţinere, şi va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar la prima instanţă.
Cauza se va trimite primei instanţe şi nu ÎCCJ deoarece, după cum s-a arătat mai sus, competenţa de soluţionare a acestei cereri nu poate fi analizată separat de competenţa de soluţionare a fondului cauzei. (Decizia penală nr.30/16 ianuarie 2013- Secţia penală şi pentru cauze de minori, rezumat judecător Cristina Crăciunoiu)
