Repararea daunelor morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale, dar şi a celor morale, iar repararea prejudiciilor corespunde, în general, unor necesităţi sociale.
Pentru a interveni răspunderea civilă delictuală se admite, atât în literatura juridică, cât şi în practica judiciară, că trebuie îndeplinite condiţiile de existenţă ale acesteia sau elementele sale constitutive şi anume: prejudiciul (material sau moral), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa sau vinovăţia autorului faptei ilicite.
Prejudiciul reprezintă efectul sau rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite condiţii, a unui simplu interes. Dacă acest efect sau rezultat negativ poate fi evaluat în bani, atunci el este un prejudiciu material, patrimonial, iar în această situaţie urmările faptei ilicite se răsfrâng asupra patrimoniului persoanei.
Dimpotrivă, dacă rezultatul încălcării unui drept subiectiv nu poate fi evaluat în bani, atunci el este un prejudiciu moral.
În speţă, deşi recurenta a solicitat încă din anul 2003, luna ianuarie, trecerea la pentru limită de vârstă, din eroare, aşa după cum arată intimata, această cerere nu a fost soluţionată.
Astfel, prejudiciul rezultă din vătămarea unui drept recunoscut de lege, respectiv dreptul contestatoarei de a beneficia de o pentru limită de vârstă, ceea ce-i cauzează suferinţe psihice, determinate de cuantumul mic al pensiei de invaliditate pe care a continuat să o primească, raportat la cerinţele normale de viaţă şi la devalorizarea continuă a sumelor de bani.
Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 1618 din 6 noiembrie 2009
Prin cererea înregistrată la nr. 3956/90/2008, contestatoarea C.L. a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i plătească diferențele rezultate de la data împlinirii vârstei legale de pensionare până la zi reactualizate la rata inflație și să fie obligată intimata să-i recalculeze pensia pentru limită de vârstă.
A solicitat de asemenea, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia nr. 846904/1998, contestatoarei i s-a aprobat acordarea pensiei de invaliditate grad II când încă nu împlinise vârsta legală de pensionare.
La data de 1.09.2002 a împlinit această vârstă, iar intimata avea obligația ca din oficiu să-i recalculeze valoarea pensiei la nivelul celei pentru limită de vârstă cu vechime integrală.
A mai arătat contestatoarea că de mai multe ori a depus cerere în acest sens însă nu i s-a luat în calcul și de asemenea, a depus adeverință în original cu zilele lucrate ca muncitoare zilieră la I.A.S. în mai multe locuri, însă acestea au dispărut de la dosar.
Intimata a depus întâmpinare aflată la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii referitor la luarea în calcul a adeverințelor de vechime și pentru capătul de cerere privind trecerea la pensia pentru limită de vârstă. S-a menționat că datorită unei regretabile erori cererea de a fi trecută la limită de vârstă nu a fost soluționată până la data de 30.12.2008, iar în urma îndreptării erorii s-a constatat căci contestatoarea are de primit drepturi restante în sumă de 1.184 lei, conform situației contabile anexată la dosar.
în dovedirea celor invocate în întâmpinare s-a depus la dosar decizia privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă din data de 30.12.2008, decizia nr. 846904/2008 privind încetarea plății pensiei, calculul sumelor totale de restituit.
Prin sentința civilă nr. 295/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a admis în parte acțiunea, în sensul că a fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea la plata sumei de 1.184 lei către contestatoare, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective și s-au respins capetele de cerere privind obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă, precum și obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform cererii nr. 19211/09.11.2001, contestatoarea a solicitat intimatei recalcularea pensiei prin adăugarea unor perioade neluate în calculul inițial.
Drept consecință s-a emis decizia de pensie nr. 846904/2003 prin care punctajul a crescut de la 0,19012 puncte la 0,21600 puncte, iar drepturile au fost acordate începând cu data de 1.12.2001.
Ulterior, contestatoarea a mai solicitat o recalculare a pensiei prin adăugarea vechimii în muncă neluată în calculul inițial și trecerea la pensie pentru limită de vârstă.
Conform deciziei nr. 846904/2004 s-a recalculat pensia, punctajul crescând de la 0,21600 puncte la 0,22711 puncte.
Și de această dată drepturile au fost acordate începând cu data de 1.02.2003.
Deci, adeverințele depuse de contestatoare au fost luate în calcul, astfel că nu sunt întemeiate susținerile acesteia cu privire la acest capăt de cerere.
Cererea contestatoarei de a se emite o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă nu a fost soluționată de intimată la momentul formulării cererii, ci mult mai târziu, respectiv la data de 30.12.2008, fiind înaintată acesteia în luna ianuarie 2009.
Urmare acestei întârzieri contestatoarea a suferit un prejudiciu în sumă de 1.184 lei, constând în neplata drepturilor restante.
Față de această situație de fapt, prima instanță a admis capătul de cerere privind plata drepturilor restante, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii sentinței și a respins capătul de cerere privind obligarea la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă ca rămasă fără obiect.
Cererea contestatoarei privind plata daunelor morale a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu a suferit un prejudiciu moral, în sensul unei atingeri aduse unor valori morale sau drepturi subiective. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane ca defăimarea, amestecul în viața privată etc.
S-a respins și capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu există dovezi în sensul suportării acestora de către contestatoare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatoarea, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea recursului, contestatoarea arată că instanța nu a făcut nici o cercetare referitor la veridicitatea celor susținute de către intimată, respectiv că i s-ar fi acordat și plătit pensia în funcție și de adeverințele depuse care atestă că a lucrat ca zilieră la I.A.S. A depus aceste adeverințe în anii 2001-2003, au fost furate din dosar, așa că le-a depus din nou în 2005-2006. în aceste împrejurări nu avea cum să-i recalculeze pensia în 2004 sau 2003 și consideră recurenta că trebuia să se efectueze o expertiză pentru a se clarifica aceste aspecte.
Nu este întemeiat nici capătul de cerere admis de către instanță privind obligarea intimatei la plata sumei de 1.184 lei, această sumă fiind, de fapt, mult mai mare și trebuind să-i fie acordată începând din anul 2002, când trebuia trecută la pensie pentru limită de vârstă, și nu numai pe ultimii trei ani. De fapt nu i-a dat nici pe ultimii trei ani, ci de la 1.01.2006, deși trebuiau trei ani calculați anterior cererii de chemare în judecată, care a fost formulată în noiembrie 2008.
Din calculul făcut de către intimată, rezultă că pensia de invaliditate este mai mare decât pensia pentru limită de vârstă, ceea ce este absolut inadmisibil.
Este nevoie, susține recurenta, de o expertiză contabilă pentru a se stabili concret care este reactualizarea sumei de 1.184 lei și de când se calculează această reactualizare.
în fine, daunele morale sunt pe deplin justificate, suma solicitată cu acest titlu este prea mică, trebuia să solicite 100.000 – 200.000 lei și totodată trebuia să-i fie acordate și cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea acestui proces.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Vâlcea, reținând următoarele:
Este adevărat că reclamanta a solicitat recalcularea pensiei cu cererea nr. 19211/09.11.2001, prin adăugirea unor perioade neluate în calculul inițial, însă această cerere a fost soluționată de către intimata-pârâtă, sens în care s-a emis decizia de pensie nr. 846904 din ianuarie 2003, prin care punctajul a crescut de la 0,19012 puncte, la 0,21600 puncte, iar drepturile au fost acordate începând cu data de 1 decembrie 2001.
Ulterior, cu cererea nr. 2990/28.01.2003, recurenta-reclamantă a solicitat încă o recalculare a pensiei, prin adăugire vechime în muncă, neluată în calculul inițial, depunând în acest sens adeverințe de la fermele de stat la care a lucrat. Prin aceeași cerere a solicitat și trecerea la pensie pentru limită de vârstă.
Și de data aceasta i s-a recalculat pensia, iar punctajul a crescut de la 0,22711 puncte, drepturile restante fiindu-i acordate, începând cu data de 1.02.2003.
Nu a fost însă soluționată cererea reclamantei de a fi trecută la limită de vârstă „datorită unei regretabile erori”, așa după cum a precizat pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Prin urmare, în raport de cronologia cererilor depuse de către reclamantă și modalitatea de soluționare a acestora de către Casa Județeană de Pensii Vâlcea, s-a constatat, așa cum bine a reținut și instanța de fond, că adeverințele depuse de contestatoare au fost luate în calcul.
în situația în care reclamanta era nemulțumită de modul în care au fost valorificate respectivele adeverințe de către pârâtă în procedura de recalculare a pensiei, aceasta avea posibilitatea de a contesta noile decizii de pensie în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța de judecată competentă.
Cum reclamanta nu a procedat de această manieră, în cadrul acestui dosar, nu se mai poate face o reanalizare a drepturilor de pensie stabilite prin cele două decizii.
Următorul motiv de recurs a vizat cuantumul sumei acordată de către instanță, respectiv 1.184 lei, constând în neplata drepturilor restante și în legătură cu care recurenta pretinde că trebuia să-i fie acordată încă din anul 2001, când a împlinit vârsta pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă și nu pe ultimii 3 ani.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că, fiind vorba despre o sumă acordată cu titlu de despăgubiri restante, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție este de trei ani, potrivit art. 3 din același act normativ, termen ce curge, în baza art. 7 din Decretul nr. 167/1958 de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin urmare, acțiunea fiind prescriptibilă, este nefondată critica invocată, în sensul că suma restantă trebuia să-i fie acordată încă din anul 2001.
Numai că instanța de fond nu a avut în vedere termenul general de prescripție și data de la care acesta curge, prin aceea că suma acordată, de 1.184 lei, a stabilit că reprezintă sumă restantă pe perioada 1.03.2006 – 28.02.2009, conform calculului efectuat de către intimată, existent la dosar.
întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 11.12.2008, față de prevederile legale sus enunțate, pensia restantă trebuia să fie acordată pe perioada de trei ani anterioară formulării contestației, respectiv 11.12.2005 – 11.12.2008 și în continuare până la data plății efective.
Astfel fiind, Curtea a reținut că sentința este nelegală din punctul de vedere al stabilirii cuantumului despăgubirilor, iar pentru efectuarea unui calcul corect se impune efectuarea unei expertize contabile, sens în care a fost casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin următoarea critică, recurenta a pretins că nu este posibil ca pensia de invaliditate să fie mai mare decât pensia pentru limită de vârstă.
într-adevăr, din aceeași „notă de calcul a sumelor încasate necuvenit”, întocmită de către intimată, de la dosarul de fond, rezultă că, pe perioada 1.03.2006 – 1.09.2006, contestatoarea a încasat lunar 152 lei, deși i se cuvenea 115 lei, pe perioada 1.09.2006 – 1.12.2006 a încasat 160 lei, în loc de 121 lei, iar pe perioada 1.12.2006 – 1.09.2007 a încasat 187 lei, în loc de 141 lei.
în continuare, pe perioada 1.09.2007 – 28.02.2009 sunt menționate sume mai mici la rubrica „suma încasată lunar” și sume mai mari la rubrica „suma cuvenită lunar”.
Prin acest mod de calcul, intimata a recuperat de la contestatoare sumele încasate în plus pe perioada 1.03.2006 – 1.09.2007, respectiv suma totală de 753 lei.
întrucât este greu de presupus și de acceptat că pensia stabilită pentru limită de vârstă poate fi mai mică decât pensia stabilită pentru invaliditate de gradul II, instanța de recurs a dispus ca expertul să verifice și acest aspect și să concluzioneze dacă este corect calculul făcut de către intimată, în caz negativ va prezenta instanței un calcul real, în raport de cei trei ani anteriori introducerii acțiunii.
Totodată, va proceda și la reactualizarea sumelor de bani cuvenite recurentei. Fiind vorba despre plăți succesive, reactualizarea se va face de la data la care trebuia acordată fiecare sumă lunară, începând cu 11.12.2005 și până la 11.12.2008, data introducerii acțiunii și în continuare până la data plății efective.
Ultima critică care vizează modalitatea de soluționare de către instanță a daunelor morale s-a constatat, de asemenea, întemeiată.
Prima instanță a reținut că nu pot fi acordate astfel de daune, deoarece contestatoarea nu a suferit un prejudiciu moral, în sensul unei atingeri aduse unor valori morale sau drepturi subiective, iar pe de altă parte principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale și în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, cum ar fi defăimarea, amestecul în viața privată etc.
După cum se știe, repararea daunelor morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale, dar și a celor morale, iar repararea prejudiciilor corespunde, în general, unor necesități sociale.
Pentru a interveni răspunderea civilă delictuală se admite, atât în literatura juridică, cât și în practica judiciară, că trebuie îndeplinite condițiile de existență ale acesteia sau elementele sale constitutive și anume: prejudiciul (material sau moral), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite.
Prejudiciul reprezintă efectul sau rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite condiții, a unui simplu interes. Dacă acest efect sau rezultat negativ poate fi evaluat în bani, atunci el este un prejudiciu material, patrimonial, iar în această situație urmările faptei ilicite se răsfrâng asupra patrimoniului persoanei.
Dimpotrivă, dacă rezultatul încălcării unui drept subiectiv nu poate fi evaluat în bani, atunci el este un prejudiciu moral.
în speță, deși recurenta a solicitat încă din anul 2003, luna ianuarie, trecerea la pensie pentru limită de vârstă, din eroare, așa după cum arată intimata, această cerere nu a fost soluționată.
Pentru perioada 11.12.2005 – 11.12.2008, prejudiciul cauzat în acest mod recurentei poate fi evaluat în bani, însă anterior acestei perioade evaluarea nu mai este posibilă, intervenind prescripția, așa după cum s-a arătat anterior și aceasta numai urmare culpei intimatei, care a refuzat soluționarea cererii recurentei de a fi trecută la pensie pentru limită de vârstă.
Astfel, prejudiciul rezultă din vătămarea unui drept recunoscut de lege, respectiv dreptul contestatoarei de a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă, ceea ce-i cauzează suferințe psihice, determinate de cuantumul mic al pensiei de invaliditate pe care a continuat să o primească, raportat la cerințele normale de viață și la devalorizarea continuă a sumelor de bani.
Așadar, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va stabili cuantumul daunelor morale ce se cuvin recurentei cel puțin începând cu luna ianuarie 2003 și până la 11.12.2005, începând cu această dată prejudiciul suferit de către recurentă urmând a fi evaluat de către expert, daune ce i se cuvin în baza dispozițiilor art. 998 C.civ.
Totodată, instanța de rejudecare va analiza și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, acestea putând a fi acordate numai în situația în care recurenta dovedește existența și cuantumul acestora.
în consecință, fiind necesară administrarea de noi probatorii, respectiv efectuarea unei expertize contabile, probă inadmisibilă în recurs conform art. 305 C.proc.civ., care permite numai proba cu înscrisuri, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.proc.civ. a fost admis recursul și casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
(Judecător Daniel Radu)
