Art. 160/2 şi urm. Cod procedură penală
Liberarea provizorie sub control judiciar este o posibilitate acordată de către instanţă şi nu un drept al inculpatului.
Vocaţia la liberare provizorie sub control judiciar se transformă într-un drept veritabil dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de fond ale instituţiei sus menţionate.
Analiza acestor cerinţe, trebuie făcută prin raportare la instituţia arestării preventive şi a dispoziţiilor legale care o reglementează.
In concret, nu trebuie ignorat temeiul care a justificat arestarea preventivă, cum de altfel, nu trebuie să fie minimalizată importanţa valorii sociale pretins a fi fost vătămată, prin fapta imputată inculpatului.
(Decizia penală nr. 495/R/21 August 2013)
Prin încheierea din data de 30 iulie 2013, Tribunalul Argeş, Completul specializat de minori penal, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Instanţa a considerat că deşi, în cauză nu sunt probe din care să rezulte faptul că inculpatul ar pregăti comiterea altor infracţiuni sau că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor sau a părţii vătămate, din moment ce acesta a avut o atitudine de recunoaştere a faptelor imputate, se impune, totuşi, respingerea cererii, întrucât liberarea provizorie în momentul de faţă nu este oportună. Caracterul inoportun este determinat de calitatea de minor a victimei şi urmările pe care faptele le-au avut asupra dezvoltării fizice şi psihice a minorului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea ei, iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Examinând hotărârea recurată, Curtea a considerat că recursul inculpatului este nefondat.
Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art.160/2 şi urm. Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar este o posibilitate acordată de către instanţă şi nu un drept al inculpatului.
Vocaţia la liberare provizorie sub control judiciar se transformă într-un drept veritabil dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de fond ale instituţiei sus menţionate.
Analiza acestor cerinţe, trebuie făcută prin raportare la instituţia arestării preventive şi a dispoziţiilor legale care o reglementează.
In concret, nu trebuie ignorat temeiul care a justificat arestarea preventivă, cum de altfel, nu trebuie să fie minimalizată importanţa valorii sociale pretins a fi fost vătămată, prin fapta imputată inculpatului.
Din această perspectivă, Curtea reaminteşte că inculpatul este cercetat întrucât a produs şi deţinut, în vederea răspândirii, un film cu caracter pornografic şi a constrâns-o în mod repetat pe partea vătămată să-i remită diferite sume de bani şi bijuterii, ameninţând-o că în sens contrar va face public filmul pornografic cu imagini compromiţătoare pentru partea vătămată.
In acord cu opinia tribunalului, instanţa de recurs apreciază că natura şi gravitatea faptelor imputate, calitatea de minor a victimei, urmările pe care le-a avut faptele asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestuia, lăsarea în libertate a inculpatului, fie ea şi sub forma liberării provizorii, nu este oportună, fiind irelevantă recunoaşterea săvârşirii infracţiunii.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit,.b Cod pr. penală, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
