În speţă, s-a reclamat neplata celui de-al 13-lea salariu, aferent anului 2010, argumentându-se, în esenţă, că acesta li se cuvine recurenţilor în pofida reglementării introduse prin art. 7 din Legea nr. 285/2010, fiind un drept câştigat.
Or, prin sentinţa atacată, prima instanţă a reţinut că dreptul solicitat nu le-a fost negat reclamanţilor prin noua reglementare (art. 8), ci Statul, în calitate de debitor al acestei obligaţii, a modificat modalitatea de a acestei obligaţii, aflată, de altfel, în derulare. Aceasta, în acord cu statuările CEDO (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, cauza Kechko c. Ungaria), potrivit cărora „Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii (n.n. – plătite din fonduri publice angajaţilor săi), adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare”.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1852 din 12 septembrie 2012
La data de 27.03.2012 reclamanții, prin reprezentant – Uniunea Județeană (…) Suceava, au chemat în judecată pârâta Grădinița X solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la calcularea, alocarea și plata premiului anual (al 13-lea salariu) prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, aferent anului 2010, pentru fiecare reclamant în parte, funcție de timpul efectiv lucrat și actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
în motivare au arătat că începând cu luna ianuarie 2011, salariații au dreptul legal, conform art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la încasarea unui premiu anual, pentru activitatea desfășurată, premiu egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea, respectiv anul 2010.
Dreptul la premiul anual s-a născut din lege, respectiv Legea nr. 330/2009, ca un drept subiectiv care conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, în speță al raportului de muncă exercitat, respectiv angajatorului și ordonatorului de credite, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma ce reprezintă al 13-lea salariu (premiul anual).
Astfel, în cursul anului 2010, pe perioada cât era incident art. 25 din Legea nr. 330/2009, dreptul la premiul anual este născut, ca un drept aferent raportului de muncă. Doar plata lui, executarea acestui drept, era reglementată de legiuitor pentru anul 2011, și anume începând cu luna ianuarie 2011.
Chiar dacă prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborată cu Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual nu mai este reglementat, aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011. La data de 1 ianuarie 2011, dreptul la premiul anual pentru anul 2010 era născut și reprezenta un drept câștigat, atât prin prisma normelor constituționale, cât și a celor internaționale.
Consideră reclamanții că art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu poate fi reținut ca temei pentru neacordarea premiului anual aferent anului 2010, iar măsura neacordării premiului anual pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2010 este nelegală.
Neplata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii, consacrat de Codul civil [art. 1 din forma în vigoare la data nașterii dreptului, respectiv art. 6 alin. (1) din ] și de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul precedent, reglementat în legislația română de peste 20 de ani, încă dinainte de 1989, este un drept aferent raportului juridic de muncă, inclusiv raportului juridic de serviciu și un corolar al dreptului la un salariu pentru prestată.
Astfel, în anul 2010 premiul anual este o componentă a sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar salarizarea reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de muncă/ de serviciu. Premiul anual pentru activitatea pe anul 2010 a făcut parte din sistemul de salarizare pe anul 2010, ca atare se impune ca un drept câștigat, sau cel puțin ca o speranță legitimă pentru salariați.
Au mai arătat reclamanții că măsura luată de legiuitor, de neplată a premiului anual aferent anului 2010, încalcă în mod vădit mai multe dispoziții ale Constituției României, pe de-o parte, dar mai ales ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății și a salariului ca „bun” în sensul Convenției.
Raportat la Constituția României, apreciază reclamanții că negarea și refuzul plății premiului anual aferent anului 2010, în condițiile în care acest drept era născut și împlinit în cursul anului 2010, încalcă următoarele dispoziții: art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern; art. 15 privind principiul neretroactivității legii; art. 20 referitor la tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte și la prioritatea acestora în dreptul intern, în cazul în care există neconcordanțe; art. 41 privind munca și protecția socială a muncii; art. 44 privind dreptul la proprietate privată; art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți.
Din perspectiva actelor și prevederilor internaționale încălcate, se menționează Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta socială europeană – art. 1 pct. 2 și 4 privind dreptul la muncă, art. 4 privind dreptul la o salarizare echitabilă, art. 20 privind egalitatea de șanse a lucrătorilor; dispozițiile Primului Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale; jurisprudența CEDO.
Mai învederează reclamanții că Legea nr. 285/2010 nu le oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză și îi lipsește total de contravaloarea premiului anual și în fond a muncii lor, că neplata premiului anual aferent anului 2010, ca drept câștigat și imposibilitatea salariaților de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui drept au dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
în drept și-au întemeiat acțiunea pe prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeană, Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și protocoalele adiționale și jurisprudența CEDO invocată.
Legal citată, pârâta Grădinița X nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza punctul de vedere față de acțiunea formulată.
Prin sentința nr. 1487 din 18.06.2012 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acțiunea reclamanților, reținându-se că nu se poate constata încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată.
S-a avut în vedere că, potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu s-a reținut nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812/09.11.2006, publicată în M.Of. nr. 985/11.12.2006 sau Decizia nr. 458/02.12.2003, publicată în M.Of. nr. 24/13.01.2004.
Tribunalul a constatat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând Decizia nr. 115/09.02.2012 (M.Of. nr. 230/05.04.2012).
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Având în vedere faptul că, prin decizia sus-menționată prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, instanța de constituțional a realizat o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât și sub aspectul compatibilității cu Convenția europeană a drepturilor omului, tribunalul, raportat la limitele sesizării Curții Constituționale, a considerat că instanța constituțională a statuat asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența CEDO, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.
Ca atare, s-a apreciat că instanțele judecătorești, judecând în materie, au competența de a realiza o analiză proprie a compatibilității efectelor art. 8 din Legea nr. 285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, raportat la situația de fapt a fiecărei cauze atunci când se invocă circumstanțe personale specifice.
Or, în cauza de față reclamanții nu au invocat astfel de circumstanțe, ci s-au limitat la a invoca în mod obiectiv neconcordanța dintre dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, astfel încât și sub acest aspect constatările Curții Constituționale realizate prin Decizia nr. 115/2012 capătă caracter obligatoriu pentru instanță.
Referitor la principiul neretroactivității, având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, tribunalul a reținut că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul „ingerinței” în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
însă, în jurisprudența CEDO o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenție (ca, de exemplu, în Cauza Maggio ș.a. c. Italia din 31 mai 2011), premisă care, în cererile vizând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând premiul anual aferent anului 2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor cereri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 în raport cu art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost deja constatată prin decizia Curții Constituționale anterior menționată, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Uniunea Județeană a Sindicatelor (…), prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor s-a arătat că, în cursul anului 2010, pe perioada cât era incident art. 25 din Legea 330/2009, dreptul la premiul anual era născut, ca un drept aferent raportului de muncă. Doar plata lui, executarea acestui drept, era reglementată de legiuitor pentru anul 2011, și anume începând cu luna ianuarie 2011.
Chiar dacă prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborată cu Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual nu mai este reglementat, aceste prevederi legale produc efecte dosar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011.
La instanța de fond a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”. S-a motivat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 încalcă principiul neretroactivității legii, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precum și art. 16 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, precum și art. 14 din Convenție ce se referă la eliminarea discriminărilor. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 285/2010 referitor la principiul neretroactivității și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 115/09.02.2012 prin respingerea excepției ca neîntemeiată, dar nu și în ce privește încălcarea art. 16 și art. 53 din Constituție și art. 14 din Convenție, sens în care consideră că se impunea necesitatea sesizării Curții Constituționale de către instanța de fond cu această excepție.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 115/2012, decizie cu caracter obligatoriu, ar fi însemnat ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. Ceea ce înseamnă că salariile recurenților în anul 2011 ar fi trebuit să crească în mod eșalonat și diferențiat prin aplicarea de cote-părți din premiul anul pe 2010, dar așa ceva nu s-a întâmplat.
Dacă legiuitorul a avut în vedere, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, o eventuală eșalonare a plății premiului anual, aceasta trebuia menționată expres, întreg sistemul bugetar fiind vitregit atât prin prisma diminuărilor de salariu, cât și prin prisma eșalonărilor în contextul crizei economice.
Mai mult, o parte din angajații unor unități reclamante, respectiv Școala (…) Gura Humorului, sunt în posesia unei sentințe definitive și irevocabile prin care li se recunoaște dreptul la primirea sumelor reprezentând premiul anual aferent anului 2010.
Consideră că instanța de judecată chemată să facă dreptate a provocat, de fapt, o între angajații aceleiași unități în ceea ce privește aceleași drepturi salariale.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea premiului anual (al 13-lea salariu) prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 aferent anului 2010 precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Examinând actele dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 115/09.02.2012, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că – potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar – creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
în ce privește critica reclamanților privind existența unei discriminări, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 14 din Convenție, Curtea constată că este, de asemenea nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, , categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de legalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Sunt discriminatorii, în sensul actului normativ, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor menționate, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din însuși modul cum a fost argumentată această susținere nu rezultă elemente de comparație cu privire la persoane, categorii profesionale aflate în situații identice/similare. De altfel, o astfel de susținere nu a format obiect de analiză la instanța de fond, încât nu poate fi calificată drept „critică” a sentinței recurate, susceptibilă a fi supusă controlului jurisdicțional în calea extraordinară de atac.
Practic, în speță s-a reclamat neplata celui de-al 13-lea salariu, aferent anului 2010, argumentându-se, în esență, că acesta li se cuvine recurenților în pofida reglementării introduse prin art. 7 din Legea nr. 285/2010, fiind un drept câștigat.
Or, prin sentința atacată, prima instanță a reținut, în acord cu decizia Curții Constituționale sus-menționată, că dreptul solicitat nu le-a fost negat reclamanților prin noua reglementare (art. 8), ci Statul, în calitate de debitor al acestei obligații, a modificat modalitatea de executare a acestei obligații, aflată, de altfel, în derulare.
Aceasta, în acord cu statuările CEDO (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, cauza Kechko c. Ungariei), potrivit cărora „Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii (n.n. – plătite din fonduri publice angajaților săi), adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare”.
Privite din această perspectivă, argumentele recurenților referitoare la înglobarea premiului pentru anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază pentru anul 2011 excedează învestirea inițială a instanței de fond.
