Nepronunţarea asupra fondului cauzei. încălcarea dreptului la un proces echitabil
C. proc. civ., art. 261 alin. (1) pct. 5 Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 parag. 1
Prima instanţă nu a răspuns motivelor de nelegalitate şi nete-meinicie invocate prin plângere, încălcând în acest fel obligaţia stabilită prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Conform art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către instanţa sesizată. Mai mult, aceste dispoziţii acordă exclusiv şi imperativ instanţelor atributul de a efectua o examinare corespunzătoare a afirmaţiilor, motivelor şi probelor părţilor din proces. încălcarea acestui drept la un proces echitabil echivalează cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, ceea ce conduce, conform art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., la casarea sentinţei, cu trimitere în vederea pronunţării asupra tuturor petitelor, probelor şi apărărilor din proces.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 850 din 16 martie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 13081 din 20 octombrie 2008, Judecătoria sectorului l Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.M. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 0311080 din 21 mai 2008, încheiat de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat cu 20 puncte amendă în valoare de 1000 lei, pentru că nu a comunicat, la cererea poliţiei rutiere, identitatea persoanei căreia i s-a încredinţat auto pentru a fi condus pe drumurile publice la data de 9 ianuarie 2008, orele 13,31, şi a respins plângerea petentului, cu motivarea că procesul-verbal a fost legal întocmit, neexistând cauze de nulitate care să afecteze valabilitatea sa şi că petentul nu a făcut dovada contrară celor stabilite în procesul-verbal.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul G.M., care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. In motivarea cererii sale, recurentul a susţinut că în mod eronat a reţinut prima instanţă că în cauză nu s-a dovedit o situaţie de fapt contrară celei menţionate în procesul-verbal, neţinând cont nici de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nici de o serie de aspecte invocate prin plângere, respectiv:
– faptul că procesul-verbal a fost încheiat înainte de data până la care petentul trebuia să se conformeze solicitărilor B.P.R.;
– B.P.R. nu a dovedit că persoana care a condus autoturismul petentului ar fi săvârşit vreo faptă de natură contravenţională;
– petentul a răspuns de fiecare dată atunci când a primit adrese de la această instituţie;
– termenul de 5 zile este abuziv, neavând temei legal;
– simpla redactare a textului de lege care ar fi fost încălcat echivalează cu o adevărată lipsă a descrierii faptei, sancţionată cu nulitatea absolută.
Recurentul a reluat descrierea împrejurărilor în care a fost constatată săvârşirea faptei, cu referire la cele trei adrese emise de intimată, respectiv nr. 870985 din 12 ianuarie 2008, comunicată la 16 mai 2008, nr. 714980 din 22 mai 2008, comunicată la 5 iunie 2008, şi nr. 715100 din 18 iunie 2008, comunicată la 17 iunie 2008, şi a susţinut că, având în vedere şi termenul de 6 luni în care se prescrie sancţiunea amenzii contravenţionale, B.P.R. ar fi trebuit să demareze procedurile necesare aflării adevărului în perioada apropiată datei de 9 ianuarie 2008, şi nu după 5 luni de la data la care se presupune că a fost săvârşită fapta contravenţională.
In ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare a contravenţiei, recurentul a susţinut că este lovit de nulitate absolută, atât pentru considerentele ce vizează fondul procesului-verbal, cât şi pentru aspecte de formă. Recurentul a susţinut, în acest sens, că fapta contravenţională nu există şi că în procesul-verbal nu au fost menţionate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, descrierea realizată de agentul constatator rezumându-se la enunţarea textului de lege care prevede forma tip a faptei contravenţionale, ceea ce echivalează cu lipsa descrierii faptei, sancţionată de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cu nulitatea absolută.
S-a susţinut, totodată, în ce priveşte forma procesului-verbal, că nu au fost menţionate datele de identificare ale martorului C.A.M. şi nu a fost indicată instanţa la care putea fi introdusă plângerea.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 299, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 118 şi art. 109 alin. (3) din O.U.G.
nr. 195/2002, precum şi art. 1, art. 16, art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Recurentul a ataşat cererii sale înscrisuri.
Deşi legal citată, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează: potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei pro-cesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirilor stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Aşadar, cele două laturi ale fondului cauzei sunt legalitatea şi temeinicia, instanţa de fond fiind ţinută deopotrivă să le dezlege.
Din analiza considerentelor sentinţei, tribunalul a constatat că instanţa de fond nu a analizat nici legalitatea şi nici temeinicia pro-cesului-verbal. A constatat doar prima instanţă, în ce priveşte legalitatea procesului-verbal, că nu au fost identificate motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, fără să analizeze însă motivele în raport de care petentul a înţeles să critice legalitatea acestuia, respectiv lipsa datelor de identificare ale martorului asistent C.A.M. şi omisiunea indicării instanţei competente să soluţioneze plângerea.
S-a apreciat de către tribunal că prima instanţă nu a analizat nici temeinicia actului de constatare a contravenţiei, limitându-se la menţiunea că petentul nu a făcut dovada contrară celor stabilite în procesul-verbal.
Deşi prin plângere petentul a susţinut că nu a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi a argumentat, cu trimiteri la înscrisurile depuse la dosar, că a comunicat intimatei datele solicitate în legătură cu persoana care a condus, la data de 9 ianuarie 2008, autovehiculul, depunând în acelaşi timp plicurile cu menţiunea poştei şi chitanţele poştale care atestă expedierea lor către intimată, instanţa nu a analizat niciunul dintre înscrisurile de la dosar şi nu a arătat, argumentat, de ce respinge plângerea petentului întemeiată în principal pe lipsa existenţei condiţiilor răspunderii contravenţionale. Procedând astfel, prima instanţă nu a răspuns motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin plângere, încălcând în acest fel obligaţia stabilită prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Conform art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către instanţa sesizată. Mai mult, art. 6 parag. 1 acordă exclusiv şi imperativ instanţelor atributul de a efectua o examinare corespunzătoare a afirmaţiilor, motivelor şi probelor părţilor din proces. încălcarea acestui drept la un proces echitabil echivalează cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, ceea ce conduce, conform art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., la casarea sentinţei cu trimitere în vederea pronunţării asupra tuturor petitelor, probelor şi apărărilor din proces.
Faţă de considerentele mai sus reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.