Una dintre deciziile de concediere se referă la fapte petrecute anterior datei de 7.09.2009, pe când decizia contestată în speţă se referă la fapta: „abateri disciplinare repetate începând cu data de 4.03.2010” şi pentru aceste abateri a fost cercetat disciplinar, fiind sancţionat cu concedierea, iar instanţa, fără să ţină seama de probatoriul administrat în prezenta cauză, a anulat decizia de concediere numai pe considerentul că aceasta nu-şi mai produce efecte.
Secţia a II-a civilă, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 9521 din 10 noiembrie 2011
La data de 22.03.2010, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâtul R.A.R. București, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a deciziei nr. 75 din 3.03.2010 prin care a fost concediat, să oblige intimata la reîncadrarea pe postul deținut anterior și la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale majorate și indexate pentru perioada de la 4.03.2010 până la data reintegrării efective pe post și plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 3994/06.10.2010, a admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere nr. 75/03.03.2010 emisă de intimată, a anulat-o și în consecință s-a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului M.D. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării contractului de muncă și până la data reîncadrării efective.
Prin decizia civilă nr. 1196/10.02.2011 a fost admis recursul declarat de intimata R.A.R. București, a fost casată sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că decizia atacată a fost emisă cu respectarea termenului de 30 zile, astfel că în mod greșit prima instanță a constatat tardivitatea acesteia.
în rejudecare, Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 5998 din 15.04.2001, a admis în parte contestația formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu intimata R.A.R. București; a fost anulată decizia nr. 75/03.03.2010 emisă de intimată.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 75/2010 intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului cu motivarea că a comis abateri disciplinare repetate, începând cu data de 4.03.2010.
Instanța a mai constatat că anterior contestatorul a mai fost sancționat disciplinar prin decizia nr. 372/04.09.2009 cu desfacerea contractului individual de muncă începând cu 7.09.2009, în temeiul art. 61 lit. a) coroborat cu art. 264 alin. (1) lit. f) C.muncii, decizie împotriva căreia contestatorul a formulat contestație, contestație ce i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2832/11.06.2010 a Tribunalului Dolj rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 6694/21.12.2010 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cum o decizie de sancționare produce efecte de la comunicarea ei către salariat, potrivit art. 268 alin. (3) C.muncii , instanța constată că raporturile de muncă ale contestatorului cu intimata au încetat încă din 7.09.2009 și, prin urmare, decizia contestată în cauza pendinte nu-și mai poate produce efectele, motiv pentru care instanța va dispune anularea acesteia.
Dat fiind că instanța nu a analizat pe fond motivele contestației formulate împotriva deciziei nr. 75/2010, ca urmare a încetării raporturilor de muncă ale părților anterior emiterii acestei decizii de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă, instanța va respinge și capetele de cerere formulate în subsidiar de către contestator privind reintegrarea în funcție pe postul deținut anterior și plata unor despăgubiri conform art. 78 C.muncii .
Față de cele expuse mai sus, instanța a dispus admiterea în parte a contestației, anularea deciziei nr. 75/2010 și respingerea celorlalte capete de cerere.
Contestatorul M.D. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 5998/2011 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii capetelor de cerere privind reintegrarea pe postul deținut anterior și plata despăgubirilor ce reprezintă salariile majorate și indexate de care a fost lipsit de la 4.03.2010 până la data reintegrării pe postul deținut.
Este criticată sentința pentru încălcarea prevederilor art. 78 alin. (2) C.muncii , care dispun imperativ că la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii, va repune părțile în situația anterioară concedierii.
Consideră că instanța de fond a ignorat faptul că executarea silită este o fază finală și distinctă a procesului civil, existând pe rolul Curții de Apel Craiova un dosar având ca obiect contestarea altei decizii de concediere, iar în prezenta cauză, în care se judecă fondul cauzei, nu era permisă o pronunțare care să rezolve faza executării silite.
Intimata R.A.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea a apreciat că este nelegală și a modificat-o.
A reținut că sunt întemeiate criticile privind încălcarea prevederilor art. 78 alin. (2) C.muncii , deoarece instanța a dispus anularea ultimei decizii de concediere a contestatorului, nr. 75/2010, prin care s-a dispus concedierea acestuia pentru abateri disciplinare începând cu 4.03.2010, iar apoi a concluzionat că a mai fost sancționat disciplinar, cu concedierea, prin decizia nr. 372/04.09.2009 și contestația sa împotriva acestei decizii a fost respinsă irevocabil, prin sentința nr. 2831/2010 a Tribunalului Dolj și decizia nr. 6694/2010 a Curții de Apel Craiova.
Decizia de concediere nr. 372/2009, care a fost menținută prin sentința nr. 3832/2010 a Tribunalului Dolj și decizia nr. 664/2010 a Curții de Apel Craiova, se referă la fapte petrecute anterior datei de 7.09.2009, analizate de cele două instanțe, de fond și recurs, pe când decizia contestată prin prezenta, se referă la fapta „abateri disciplinare repetate începând cu data de 4.03.2010” și pentru aceste abateri a fost cercetat disciplinar, fiind sancționat cu concedierea, iar instanța, fără să țină seama de probatoriul administrat în prezenta cauză, a anulat decizia de concediere numai pe considerentul că aceasta nu-și mai produce efecte.
Au fost respinse capetele de cerere privind reintegrarea și plata drepturilor, dar, deși a constatat nelegală decizia de concediere, cu încălcarea prevederilor art. 78 alin. (1) și (2) C.muncii, care impun în cazul concedierii nelegale, la cererea salariatului, reintegrarea pe post și plata drepturilor de care a fost lipsit, instanța a respins acest capăt de cerere cu motivarea că nu a mai fost necesară analiza pe fond a motivelor contestației, întrucât raporturile de muncă între părți au încetat anterior, la data de 7.09.2009, ca urmare a menținerii deciziei de concediere nr. 372/2009 prin sentința nr. 2832/2010 a Tribunalului Dolj și decizia nr. 6694/2010 a Curții de Apel Craiova.
însă contestatorul a mai activat în funcția deținută și ulterior perioadei analizate prin prima decizie de concediere menționată de instanță, respectiv după 7.09.2009, și pentru alte fapte considerate abateri disciplinare a fost din nou concediat, iar prin noua decizie de sancționare i-au fost imputate noi abateri disciplinare, noua decizie de concediere fiind anulată de instanța de fond, însă intimata R.A.R. nu a formulat recurs, astfel că în prezentul recurs nu poate fi modificată sentința pentru reținere și rejudecare, deoarece i s-ar agrava situația contestatorului în propria cale de atac.
în consecință, Curtea a apreciat întemeiate criticile formulate de contestator, în baza art. 312 C.proc.civ., a admis recursul, a modificat sentința recurată în sensul admiterii în totalitate a contestației și reintegrării contestatorului pe postul deținut anterior concedierii prin decizia nr. 75/2010 și obligării intimatei să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi incidente, majorate și actualizate de care ar fi beneficiat de la concediere până la reintegrare, precum și la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C.proc.civ.
Opinie separată
în dezacord cu opinia majoritară, au fost apreciate ca neîntemeiate criticile invocate de recurentul M.D., acestea neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și care să atragă casarea sau modificarea sentinței recurate.
Astfel, acesta a susținut eronat că sentința instanței de fond reprezintă prin conținutul său o hotărâre inedită, părțile beneficiind de existență în fapt și în drept și că nu avea temei juridic instanța pentru fundamentarea sentinței, în condițiile în care aceasta a făcut în cauză o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale relevante în materie.
Instanța s-a pronunțat în limitele învestirii și în temeiul art. 261 C.proc.civ. a arătat „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” și a reținut corect că încetarea raporturilor de muncă dintre părți a avut loc la 7.09.2009, iar decizia de sancționare contestată nu mai poate produce efecte juridice, așa încât reintegrarea în funcție pe postul avut anterior și plata despăgubirilor în temeiul art. 78 C.muncii nu mai pot avea loc.
Acest text de lege prevede: „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic și nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere”.
în cauză, instanța a apreciat că odată ce au încetat raporturile de muncă, o altă decizie de sancționare emisă în perioada în care angajatorul a pus în sentința instanței de fond (potrivit art. 289 C.muncii : „Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept”) devine ineficientă și în aceste condiții nici nu a fost examinată pe fond contestația de față, respectiv nu a mai fost analizată temeinicia sau legalitatea acesteia, pentru ca ulterior să se poată aprecia dacă se impune sau nu repunerea părților în situația anterioară, cu plata despăgubirilor corespunzătoare.
Fără a fi de acord cu o casare cu reținere a cauzei, pentru a se examina temeinicia sau legalitatea deciziei contestate, a concluzionat că soluția care se impune este respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere că acea contestație împotriva deciziei de sancționare emisă anterior de angajator nr. 372/04.09.2009 a fost respinsă în al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 2832/11.06.2010 a Tribunalului Dolj în dosarul nr. 6768/63/2010 confirmată prin decizia nr. 6694/21.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și prin care a fost respins recursul contestatorului ca nefondat, cu toate consecințele ce decurg din această situație.
Este adevărat că, după reintegrarea recurentului dispusă în primul ciclu procesual, acesta a desfășurat o activitate față de angajatorul său și acesta la rândul său a plătit prestată în acele condiții, dar ulterior prin soluția irevocabilă amintită s-a concluzionat că măsura de sancționare dispusă de angajator a fost legală și a avut drept efect încetarea raporturilor de muncă retroactiv de la data de 7.09.2009, așa încât cu privire la perioada la care am făcut referire, între părți se poate pune problema altei forme de răspundere juridică, dacă este cazul, distinctă de cea specifică dreptului muncii și care are ca temei raporturile de muncă.
Nu poate fi ignorată autoritatea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești menționate, regulă conform căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, și că o constatare, făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Aceste două reguli unanim recunoscute ca temei al autorității de lucru judecat: o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și o constatare făcută printr-o hotărâre nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur) întregesc un principiu superior, și anume principiul autorității lucrului judecat.
Acest principiu corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunilor litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări decurgând din alte principii.
în consecință, se reține că nu mai era posibilă repunerea părților în situația anterioară și plata despăgubirilor corespunzătoare, întrucât raporturile de muncă încetaseră de mult, ca efect al deciziei pronunțate în recurs nr. 6694/21.12.2010, așa încât trebuia menținută soluția instanței de fond și în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul ar fi trebuit respins ca nefondat.
(Judecător Marian Lungu)
