Termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare nu curge de la data semnalării faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc., cu dată certă, dobândită prin înregistrarea în registrul general al unităţii.
Menţionarea obiectului cercetării disciplinare este necesară pentru a da posibilitatea angajatului de a-şi exercita dreptul de a formula apărări.
Dacă salariatului nu i se aduce la cunoştinţă că, în privinţa lui, a fost declanşată cercetarea disciplinară şi abaterea disciplinară concretă, ce i se impută, neprezentarea la cercetarea disciplinară nu îndreptăţeşte unitatea să aplice sancţiunea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, deoarece angajatul este privat de dreptul la apărare.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 37 din 16 ianuarie 2009
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 6755/30/2008, reclamanta C.A. a chemat în judecată pârâta Universitatea din Oradea, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 705/25.07.2008, să dispună reintegrarea ei pe postul avut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3354/16.10.2008, instanța a admis excepțiile tardivității emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și a nulității deciziei, prevăzute de art. 268 alin. (2) C.muncii și art. 267 alin. (1) și alin. (2) C.muncii, a respins excepția prevăzută de art. 76 C.muncii , invocată de reclamantă, ca neîntemeiată. Totodată, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 705/25.07.2008, emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă, a obligat pârâta la plata drepturilor salariale majorate și indexate, începând cu data desfacerii contractului de muncă: 25.07.2008 și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat întemeiată excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, motivat de faptul că, potrivit art. 268 alin. (1) C.muncii , angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
în speță, conducerea unității a luat cunoștință la 21.01.2008, așa cum rezultă din hotărârea adoptată de Senatul Universității din 21.01.2008, în care apare mențiunea că a fost aprobată constituirea unei comisii de cercetare disciplinară pentru sancționarea reclamantei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Din foile colective de prezență pe lunile martie, aprilie, mai 2008, s-a putut cunoaște lipsa la stagiile pe aceste luni.
Pe de altă parte, la emiterea deciziei contestate, au fost nesocotite dispozițiile art. 267 C.muncii , salariata nefiind convocată cu respectarea cerințelor art. 267 alin. (2) C.muncii . Astfel, în înștiințarea nr. 10309/15.07.2008 nu este menționat obiectul cercetării raportat la decizia de sancționare emisă, ceea ce lezează dreptul de apărare al reclamantei în cursul cercetării administrative.
Totodată, s-a reținut că, în decizia de sancționare disciplinară, pârâta nu a menționat faptele comise în mod concret de către reclamantă, decizia nefiind comunicată în termen de 5 zile de la data emiterii, împrejurare ce atrage nulitatea deciziei de sancționare, potrivit art. 268 alin. (3) C.muncii .
în termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Universitatea din Oradea, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 6755/30/2008.
în motivarea cererii de recurs se arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente speței, deoarece a ignorat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor din Legea nr. 128/1997. Tardivitatea emiterii deciziei de sancționare trebuie analizată în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care prevede că „cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se face în cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată la registratura generală a instituției de învățământ superior”, dispoziții în raport de care decizia de sancționare a fost emisă în termen de 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată la registratura generală a instituției de învățământ superior. Totodată, susține că a luat la cunoștință de abaterile săvârșite de reclamantă la 10.07.2008, când a fost înregistrată, la registratura generală a instituției, adresa nr. 5416/08.07.2008.
în cauză, cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 119 alin. (1) și art. 120 din Statutul personalului didactic, reclamanta fiind convocată în fața comisiei de disciplină cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă aceasta nu s-a prezentat la convocare. în decizie sunt descrise faptele săvârșite de reclamantă, inclusiv temeiul de drept al aplicării sancțiunii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., instanța a apreciat recursul neîntemeiat, pentru următoarele motive:
în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia de concediere disciplinară ar fi fost emisă tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (1) C.muncii .
Conform acestor dispoziții legale, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Termenul nu curge de la data semnalării faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc., cu dată certă, dobândită prin înregistrarea în registrul general al unității.
Pe de altă parte, termenul menționat nu curge de la data la care comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată de conducerea societății cu solicitarea de a proceda la cercetarea „evenimentelor”, ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii prin referatul înregistrat la registratura unității.
Instanța de fond a reținut corect nulitatea deciziei de concediere. Conform art. 267 alin. (2) C.muncii , punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinare îl reprezintă convocarea, în scris, a salariatului de către persoana împuternicită de către angajator să realizeze această operațiune, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii.
Prin înștiințarea nr. 10309/15.07.2008, reclamanta este convocată pentru 18.07.2008 în vederea analizării situației activității. Obiectul convocării – „analiza situației activității” – este un obiect general. Prin convocare, reclamantei trebuia să i se aducă la cunoștință că este cercetată disciplinar pentru absențele nemotivate de la serviciu din perioada martie, aprilie, mai, pentru ca, în raport de aceste elemente, ea să-și pregătească apărarea.
Câtă vreme reclamantei nu i s-a adus la cunoștință că, în privința ei, a fost declanșată cercetarea disciplinară și în concret abaterea disciplinară care i se impută, neprezentarea la cercetarea disciplinară nu îndreptățește unitatea să aplice sancțiunea fără efectuarea cercetării, angajatul fiind privat de dreptul de apărare. Neindicarea obiectului convocării face ca absența salariatului la convocare să nu poată fi considerată ca un refuz de prezentare la audiere, care să îndreptățească aplicarea sancțiunii fără efectuarea cercetării prealabile. Sancțiunea care intervine în această situație este nulitatea.
Soluționarea cauzei, în mod corect, pe această excepție, face de prisos analizarea condițiilor formale ale deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. a) și d) C.muncii.
Cum în mod corect instanța de fond a soluționat cauza și pe excepția nulității deciziei de concediere disciplinară, chiar dacă în mod greșit a fost soluționată excepția tardivității, recursul a fost respins ca neîntemeiat, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., pentru considerentele arătate anterior, cu substituirea motivării primei instanțe.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
