Pe rol soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile, având ca obiect “Fond funciar – plângere Lg. 18/1991”, plângere formulată de reclamantul R.I.Ş. împotriva pârâtelor C.J.P.S.D.D.P.A.T.C. şi C.L.B.-Lg. 18/91, dosar casat cu trimitere spre rejudecare prin Decizia civilă nr. 736/R/18.06.2009 a Tribunalului Călăraşi.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17.03.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la 24.03.2010, când în urma deliberării a pronunţat următoarea sentinţă:
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra acţiunii civile de faţă:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.02.2009 şi înregistrată sub nr. 1102/249, reclamantul R.I.Ş., le-a chemat în judecată pe pârâtele C.J.P.S.D.D.P.A.T.C. şi C.C.P.S.D.D.P.A.T.B., solicitând ca prin hotârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 1848/09.12.2008 emisă de C.J.P.S.D.D.P.A.T.C. şi obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha, situat com. Belciugatele, jud. Călăraşi, teren primit de reclamant de la unchiul său, defunctul V.G., prin testatment, iar în subsidiar solicită obligarea pârâtelor să înainteze cererea pe care le-a adresat-o reclamantul privitoare la terenul în suprafaţă de 1 ha, situat com. Belciugatele, jud. Călăraşi, teren primit de reclamant de la unchiul său, defunctul V.G., prin testament, către C.J.P.S.D.D.P.A.T.S. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că în anul 1952, printr-un act de schimb, unchiul său, defunctul V.G., a fost obligat să facă un schimb de teren cu Statul Român, predând un teren în suprafaţă de 1 ha situat în com.Belciugatele, jud. Călăraşi, primind un teren în suprafaţă de 1 ha situat în com. Hagieşti, actualmente Sineşti.
Mai arată că prin testamentul autentificat sub nr. 10465 la data de 13.03.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului III, unchiul său l-a instituit legatar cu titlu particular pentru terenul în suprafaţă de 2,25 ha, că a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe care a adresat-o pârâtei C.L.B., prin care a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha, inclusă în terenul în suprafaţă de 2,25 ha, ataşând la această cerere testamentul prin care unchiul reclamantului l-a instituit pe acesta legatar cu titlu particular şi contractul de schimb.
Precizează că pârâta C.L.B. i-a respins cererea şi împotriva hotărârii dată de această pârâtă a formulat contestaţie la pârâta C.J.C., care prin Hotărârea nr. 1848 din 09.12.2008 a respins contestaţia pe considerentul că terenul în litigiu se află situat în altă comună, respectiv în comuna Sineşti din judeţul Ialomiţa.
Mai arată că terenul cu privire la care solicită să i se reconstituie dreptul de proprietate este înscris în registrul agricol al com. Belciugatele din anul 1952, iar în situaţia în care acest teren se află situat în altă comună pârâtele nu puteau să respingă cererea de reconstituire ci aveau obligaţia de a o înainta comisiei competente să o soluţioneze potrivit legii.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 republicată şi modificată, ale Legii nr. 247/2005 şi ale Codului civil.
În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri şi martori.
Alăturat acţiunii, reclamantul a anexat în xerocopie, următoarele înscrisuri: adresa nr. 7064/30.12.2008 emisă de C. J. C.; adresa nr. 17/06.01.2009 emisă de Primăria com. Belciugatele; Hotărârea nr. 1848/09.12.2008 emisă de pârâta C. J. C.; contestaţia formulată de reclamant şi înregistrată la C. L. B. sub nr. 4917/05.08.2008; testamentul autentificat sub nr. 10465/13.03.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului III; actul de schimb încheiat în anul 1952 între G.T.R. şi Statul Român, prin care G.T.R. a predat un teren în suprafaţă de 1 ha. situat în com.Belciugatele, jud. Călăraşi, şi a primit un teren în suprafaţă de 1 ha. situat în com. Hagieşti, actualmente Sineşti; adresa nr. 3823/09.06.2008 emisă de C. L. B.; cererea formulată de reclamant şi înregistrată la Primăria com. Belciugatele sub nr. 20/23.01.2009.
La data de 03.03.2009, pârâta C.L.B. a formulat ÎNTÂMPINARE prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca netemeinică, motivat de faptul că numitul V.G. sau G.T. R. nu este înscris în registrele agricole de la comuna Belciugatele cu vreo suprafaţă de teren, iar din actul de schimb datat 04.08.1952 pe care reclamantul l-a administrat pentru a dovedi dreptul de proprietate ce a aparţinut unchiului său, rezultă că terenul pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate se află situat în com. Sineşti de care aparţine în prezent satul Hagieşti.
În drept, au fost invocate disp. Art. 115 – 118 Cod proc.civ.
Pârâta C.J.C. nu a formulat întâmpinare.
Urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 1000/11.02.2009 pârâta C.J.C. a înaintat actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 1848/2008, respectiv: cererile formulate de reclamant şi înregistrate la Primăria com. Belciugatele sub nr. 269/28.102005 şi nr. 3823/09.06.2008; certificatul de deces al defunctului V.G.; declaraţia pe proprie răspundere dată de reclamant la data de 21.10.2005; certificatul de deces al defunctul V.I.; adrese cu privire la corespondenţa care s-a purtat între pârâte pentru soluţionarea contestaţiei depuse de reclamant; actul de identitate al reclamantului; scrisoarea prin care s-a comunicat reclamantului o corespondenţă adresată de Primăria com. Belciugatele.
Reclamantul a mai depus la dosarul cauzei declaraţia de notorietate autentificată de BNP C-L B. prin care numiţii R.A. şi S.D. arată că l-au cunoscut pe V.G. şi cunosc faptul că acesta a mai fost numit în familie şi în unele acte oficiale G.T.R. (V.G. şi G.T.R. fiind una şi aceeaşi persoană).
Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr. 213/04.03.2009 instanţa a admis în parte acţiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 736/R/18.06.2009 a Tribunalului Călăraşi s-a admis recursul, s-a casat în tot sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, motivat de faptul că se impune suplimentarea probatoriului cu proba testimonială (utilă pentru stabilirea amplasamentului terenului solicitat), dar şi cu o expertiză topografică care să identifice amplasamentul actual al suprafeţei de teren de 1 ha în raport de vecinătăţile indicate în actul de schimb încheita cu statul în anul 1952.
În dosarul de recurs reclamantul a depus adresa nr. C-337/09.06.2009 emisă de Direcţia Judeţeană Călăraşi a Arhivelor Naţionale; fila din registrul agricol de la Primăria com. Belciugatele din perioada 1948 – 1951, cu partida cetăţeanului G.T.R.; adresa nr. 1591/17.06.2009 emisă de Primăria com. Belciugatele şi adresa nr. 2348/15.05.2009 emisă de C. L.S.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu – Gară sub nr. 1102/249/07.08.2009.
Reclamantul a mai depus la dosar copie de pe adresa nr. 3022/18.08.2009 emisă de Primăria com. Belciugatele şi cererea reclamantului adresată Primăriei com. Belciugatele.
Fiind audiată, martora S.D.(75 de ani ) a declarat că V.G. a fost unchiul său, că acesta a deţinut teren pe raza com. Belciugatele şi că are cunoştinţă de vechiul amplasament al terenului, care se învecina pe o latură cu baltă, căreia i se spunea „gârla maiorului”, pe o altă latură cu R.T.I. – tatăl său, pe o latură cu numitul A. şi pe o altă latură cu un drum.
A mai declarat că, întrucât terenul tatălui său se învecina cu cel al unchiului, mergea des la câmp şi din acest motiv cunoaşte zona în care se afla amplasat terenul acestuia şi vecinătăţile,
În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorului R.A. (70 de ani) care a precizat că o latură a terenului se învecina cu balta, o latură cu drumul de exploatare – care făcea legătura cu fostul sat Vărbilău, iar restul teren arabil – pe o latură era tatăl său I.P.R. şi pe cealaltă latură era I.C. sau C. şi că în prezent zona respectivă a căzut la fostul SDE Belciugatele.
În cauză s-a efectuat o expertiză topo de către expert C. V., iar din concluziile acestui raport rezultă că terenul extravilan de 1,00 ha este situat în tarlaua 14, extravilan, pe raza com. Belciugatele, jud. Călăraşi, vecinătăţile actuale ale terenului fiind: Nord – teren extravilan administrat de SDE Belciugatele, Est – drum exploatare (De 45), Sud – teren extravilan administrat de SDE Belciugatele, Vest – Baltă (B51).
În raportul de expertiză s-a reţinut şi precizarea reprezentantului Primăriei Belciugatele în sensul că nu există corelaţie între parcela 417 (din actul de schimb) şi actuala numerotare cadastrală a comunei şi că terenul de 1,00 ha nu s-ar regăsi pe teritoriul administrativ Belciugatele.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin actul de schimb încheiat la data de 04.08.1952, numitul G.T. R., cunoscut şi sub numele de V.G. (potrivit declaraţiei de notorietate aflată la fila 47 din dosar) a dat statului român suprafaţa de teren de 1,00 ha situat pe raza com. Belciugatele. Primind în schimb în deplină proprietae suprafaţa de 1,00 ha situată pe raza com. Hagieşti Regiunea Bucureşti, parcela nr. 417, cu vecinătăţile: N – I. C. A., S – I. T. E – R., Baltă, V – drum.
Schimbul de terenuri s-a efectuat în baza Decretului nr. 151/1950 pentru comasarea şi circulaţia bunurilor agricole.
Prin testamentul autentificat sub nr. 10465/13.03.1995 de Notariatul de Stat al Sectorului 3, numitul V. G. (G. T. R.) l-a instituit legatar cu titlu particular pentru suprafaţa de 2,25 ha teren situta în com. Belciugatele , jud. Călăraşi, pe reclamantul R. Ş. – nepot de frate (fiul lui R. I.), iar prin testamentul autentificat sub nr. 10463/13.03.1995 de Notariatul de Stat al Sectorului 3, numita V. E.(soţia lui V. G.) l-a instituit legatar cu titlu particular pentru suprafaţa de 2,25 ha teren situta în com. Belciugatele, jud. Călăraşi, pe reclamantul R. Ş. – nepot de frate al soţului său.
V. G. (G. T. R.) a decedat la data de 04.06. 1996
Prin cererea înregistată la C. L. B. sub nr. 269/28.10.2005, reclamantul a solicitat soluţionarea cererii sale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,00 ha, din totalul de 2,25 ha, de pe urma defunctului V. G. (G. T. R.) – unchiul său, invocând actul de schimb şi testamentul autentificat.
Soluţionând cererea, pârâta C. L. B. a respins-o, motivat de faptul că nu se face dovada proprietăţii terenului solicitat, recomandându-i să se adreseze C. L. S. (având în vedere actul de schimb), fiindu-i comunicat răspunsul cu adresa nr. 3823/09.06.2008.
Împotriva soluţiei C. L. B., reclamantul a formulat contestaţie, iar prin Hotărârea nr. 1848/09.12.2008 C. J. C. a respins ca neîntemeiată contestaţia, pentru aceleaşi motive avute în vedere şi de către C. L. B. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantul a formulat plângerea de faţă.
Că unchiul reclamantului a avut în proprietate o suprafaţă de teren de 1,00 ha rezultă cu certitudine din actul de schimb depus la dosar, teren primit în proprietate de la statul român, ca urmare a schimbului,
În ce priveşte amplasarea terenului, din probatoriul administrat a rezultat că şi terenul primit în schimb de la statul român se află în prezent tot pe raza com. Belciugatele.
Aşa cum s-a precizat mai sus, în actul de schimb s-a menţionat că terenul se află pe raza com. Hagieşti, regiunea Bucureşti, dar acesta se află în prezent tot pe raza com. Belciugatele, zona fiind identificată de către expertul topo, avându-se în vedere şi declaraţiile martorilor, martori care au participat la efectuarea expertizei.
Astfel, martorii audiaţi au precizat vechiul amplasament al terenului în cauză: pe o latură cu baltă, căreia i se spunea „gârla maiorului”, pe o altă latură cu R. T. I. – tatăl lor, pe o latură cu numitul I., pe o altă latură cu drumul de exploatare – care făcea legătura cu fostul sat Vărbilău, vecinătăţi care corespund cu cele din actul de schimb. Şi zona fostului sat Vărbilău şi terenul în cauză au fost identificate de către expertul topo pe extrasul din planul cadastral extravilan al com. Belciugatele, vizat de OCPI Călăraşi.
Un alt aspect în sprijinul acestui fapt este dat şi de vecinătăţile iniţiale ale terenului, astfel cum apar ele în actul de schimb din anul 1952, unde, în partea de Sud apare ca vecin I. T. R. (sau V. T. I. – tatăl reclamantului şi al martorilor), care a deţinut teren pe raza com. Belciugatele, teren reconstituit acestuia conform titlului de proprietate nr. 9587/21.10.1994 emis de C. J. C.. Cum lui V. T. I. (R. T. I.) i s-a reconstituit teren pe raza com. Belciugatele, şi cum acesta era unul din vecini, se desprinde concluzia că şi terenul în cauză se află situat tot pe raza com. Belciugatele.
Faţă de această împrejurare, în mod legal competenţa soluţionării cererii reclamantului i-a revenit C. L. B., având în vedere prevederile art. 9 al. 3 din Legea 18/1991.
Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa apreciază că reclamantul este îndreptăţit să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului pe care îl solicită, întrucât a dovedit că unchiul său a deţinut în proprietate acest teren în anul 1952, teren care face parte din totalul de 2,25 ha menţionat în testament, reclamantul fiind instituit legatar cu titlu particular pe această suprafaţă atât de către unchiul său, cât şi de către soţia acestuia.
Potrivit disp. art. 11 din lg.18/1991 suprafaţa adusă în CAP este cea care rezultă din actele de proprietate, carte funciară, cereri de înscriere în CAP, registrul agricol, evidenţele cooperativei.
Neînscrierea în evidenţele agricole nu constituie o dovadă că reclamantul a pierdut dreptul de proprietate asupra terenurilor, cât timp nu există dovezi certe în acest sens, în alt mod decât prin preluarea terenului de către stat sau C.A.P.
Astfel, din probele administrate, cert este că terenul arabil extravilan de 1,00 ha era deţinut de G. T. R. (V. G.) – unchiul reclamantului, în anul 1952.
Faţă de această situaţie, instanţa apreciază că reclamantul a depus acte doveditoare privind suprafaţa de teren solicitată, respectiv 1,00 m.p. arabil extravilan, rezultând cu certitudine că această suprafaţă era deţinută de unchiul reclamantului în anul 1952, fiind îndeplinite prev. art. 11 din Legea 18/1991 republicată şi modificată, în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, stabilindu-se cu certitudine că terenul în cauză se află pe raza com. Belciugatele, jud. Călăraşi.
Cât priveşte suprafaţa de teren solicitată, de menţionat este faptul că reclamantul a avut în vedere doar suprafaţa de 1,00 ha, care se află inclusă în cea de 2,25 ha.
Faţă de aceste considerente, având în vedere şi prevederile art. 51 şi urm. din Legea 18/1991- modificată, instanţa apreciază întemeiată plângerea reclamantului, urmând a o admite.
Urmează a anula Hotărârea nr. 1848/09.12.2008 emisă de pârâta C. J. C.
Urmează a obliga pârâta C.J. C. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,00 ha – teren arabil extravilan pe raza com. Belciugatele, jud. Călăraşi, în favoarea reclamantului R. I. Ş., de pe urma autorului V. G. (cunoscut şi sub numele de G. T. R.).
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite plângerea formulată de reclamantul R. I. Ş., împotriva Hotărârii nr. 1848/09.12.2008 emisă de pârâta C. J. PT. S. D. DE P. A. T. C. şi în contradictoriu cu pârâta C. L. DE A. A L. 18/1991 B.
Anulează Hotărârea nr. 1848/09.12.2008 emisă de pârâta C. J. C.
Obligă pârâta C.J.C. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,00 ha – teren arabil extravilan pe raza com. Belciugatele, jud. Călăraşi, în favoarea reclamantului R. I. Ş., de pe urma autorului V. G. (cunoscut şi sub numele de G. T. R.).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.03.2010.