în măsura în care opozantul va putea, pe calea unei acţiuni penale, să dovedească vreun fals la încheierea contractului de garanţie mobiliară, va putea să se îndrepte împotriva celor care l-au păgubit, însă această situaţie nu împiedică vânzarea bunului gajat.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 3.749/15.10.1997).
Prin cererea înregistrată la data de 19.05.1997, B. R. C. R. – Agenţia S. a solicitat a se dispune vânzarea gajului comercial constituit de S. E., în favoarea debitorului “A.C.T.” – S.R.L., prin contractul de garanţie mobiliară nr. 399/1994, transcris în registrul de transcripţiuni al Notariatului S. A. I., autorizând vânzarea gajului, după fixarea zilei, orei şi locului vânzării.
Prin ordonanţa nr. 2.220/29.05.1997, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a admis cererea creditoarei, încuviinţând vânzarea, în mod public, prin executorii judecătoreşti, a gajului comercial fără deposedare.
împotriva acestei ordonanţe, S. E. a solicitat, prin cererea introdusă la data de 29.07.1997, să se admită contestaţia la a ordonanţei şi suspendarea executării, până la soluţionarea acestei cereri.
Petiţionarul a arătat că patroana firmei, respectiv debitoarea A. A, în prezent decedată, a contractat, fără ştirea sa, un credit la B. R. C. R.,depunând la această bancă o garanţie prin falsificarea semnăturii sale, garantând împrumutul cu autoturismul proprietatea sa. Petiţionarul a mai arătat că a sesizat organele competente pentru falsul comis, dar nu s-a rezolvat, deocamdată, această situaţie.
Prin întâmpinare la contestaţie, B. R. C. R. a arătat că actele întocmite de contestator au fost transcrise la Notariatul de Stat Ilfov, la data de 28.07.1994, garantând împrumutul de 50.000.000 lei, acordat de bancă, cu autoturismul Dacia 1310. Totodată, s-a mai arătat că petiţionarul, prin contractul de din 16.08.1994, cu Compania M., în calitate de asigurat, sub semnătură, s-a obligat, să respecte prevederile privind despăgubirile ce “sunt cesionate în favoarea B. R. C. R., cu titlu de garanţie pentru împrumutul acordat prin contractul nr. 406/2.06.1994.”
Din examinarea actelor şi lucrărilor depuse la dosarul cauzei, se constată că în contractul de împrumut este prevăzută clauza privind existenţa contractului de garanţie mobiliară nr. 398/26.07.1994, prin care S. E. garantează creditul cu autoturismul Dacia 1310, act înscris la notariat, iar în contractul de asigurare, invocat de către B. R. C. R., semnat de S. E. în pct. 3 se află, într-adevăr, menţiunea despre care s-a făcut vorbire mai sus.
în măsura în care opozantul va putea, pe calea unei acţiuni penale, să dovedească vreun fals la încheierea actelor mai sus menţionate, va putea să se îndrepte împotriva celor care l-au păgubit.