Art. 157 alin. (2) C.muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, în ipoteza în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit obligaţia angajatorului de a plăti pentru viitor drepturile salariale ale angajaţilor săi într-un anumit cuantum, efectele acesteia sunt limitate în timp până la o eventuală modificare a dispoziţiilor legale aplicabile raporturilor de muncă.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 378 din 2 martie 2010
Prin sentința civilă nr. 1712/23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4812/108/2009, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții A.N.B. și alții, reprezentați prin Sindicatul Democratic învățământ Arad, împotriva pârâtului Grupul Școlar S.B.I., acțiune ce a avut ca obiect obligarea pârâtului: la plata drepturilor salariale după data de 1.01.2009, așa cum erau acestea cuantificate la data de 31.12.2008, respectiv la plata diferențelor ce rezultă dintre sumele efectiv încasate și cele cuvenite; la actualizarea drepturile salariale enunțate până la data plății efective a acestora și la consemnarea în carnetele de muncă și în celelalte evidențe salariale și de muncă a modificărilor salariale solicitate și acordate de către instanța de judecată, în scopul luării lor în seamă la recalcularea punctelor de pensie, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că pretenția reclamanților este aceea de a nu fi diminuate veniturile lor salariale, stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară, având în vedere dispozițiile legale adoptate în scopul asigurării unei creșteri a salariilor din învățământ și care nu puteau conduce la stabilirea unor salarii mai mici.
Salariul reclamanților a fost calculat și plătit conform modificărilor aduse prin O.G. nr. 10/2008, O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și O.U.G. nr. 1/2009. Grila de salarizare stabilită prin aceste acte normative este superioară celei prevăzute prin vechile acte normative, dar este inferioară celei ce rezultă din hotărârea judecătorească invocată de către reclamanți, aspect ce nu a fost contestat de părțile litigante.
Având în vedere că salarizarea reclamanților, în calitate de bugetari, este reglementată prin lege, cuantumul salariului lunar al acestora trebuie stabilit în funcție de dispozițiile legale în vigoare, cu excepția situației în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, dată în aplicarea legii, se stabilește un alt nivel salarial.
Totodată, prima instanță a reținut că, în ceea ce îi privește pe reclamanți, calculul salariilor acestora nu s-a realizat în cursul anului 2008 în temeiul unor hotărâri judecătorești, deoarece Sentința Civilă nr. 402/2008 a Tribunalului Arad nu se referă la drepturile lor salariale ale acestora, ci ale altor salariați, membri ai aceluiași sindicat. Astfel, în sentința civilă nr. 402/2008 a Tribunalului Arad, figurează ca pârât Centrul Școlar S.B.I., dar acesta nu este unul și același cu pârâtul din cauza pendinte, respectiv Grupul Școlar S.B.I. Sindicatul este un organism reprezentativ al salariaților, însă cuantumul salariului lunar reprezintă un drept personal al fiecărui angajat în parte, deoarece el este negociat, individual, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă.
în acest context, dat fiind principiul relativității hotărârii judecătorești și a raporturilor juridice pe care le consacră, drepturile individuale dobândite în favoarea membrilor, prin acțiuni juridice introduse de către sindicat în numele și reprezentarea legală a acestora, în virtutea competențelor și prerogativelor pe care i le consacră art. 27-30 din Legea nr. 54/2003, nu pot profita altor salariați, membri sau nu ai sindicatului, ci numai celor în numele cărora sindicatul acționează în justiție pentru reglementarea unor raporturi juridice individuale. Raporturile de muncă se leagă între unitatea școlară, pe de o parte, și fiecare salariat, privit separat, pe de altă parte, sindicatul rămânând exclusiv un organism de reprezentare, care poate acționa fie în numele tuturor membrilor săi, fie în numele unora dintre salariați. Astfel, efectele unei hotărâri judecătorești se produc doar asupra acelora dintre membrii de sindicat care au fost reprezentați de sindicat în fața justiției. Prin urmare, reclamanții sunt salarizați conform dispozițiilor legale în vigoare, iar hotărârea judecătorească invocată nu se referă la ei și nu le este opozabilă.
Instanța de fond a apreciat că, în ipoteza în care reclamanții ar beneficia de dispozițiile unei hotărâri judecătorești, precum sentința civilă nr. 402/2008 a Tribunalului Arad, conform căreia drepturile bănești se acordă și se calculează începând cu data de 1.01.2008 la nivelul celor stabilite la 31.12.2007 pentru salariații ale căror drepturi au fost diminuate începând cu ianuarie 2008 și în concordanță cu dispozițiile O.G. nr. 10/2008 și O.G. nr. 15/2008 pentru salariații ale căror salarii sunt superioare începând cu data de 1.01.2008 față de cele existente la data de 31.12.2007, aceste majorări salariale nu sunt obligatorii, ci se pot acorda doar „în limita sumelor stabilite și la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare”, potrivit art. 6 din O.G. nr. 15/2008.
Reclamanții nu au dovedit că există venituri pentru acordarea majorărilor salariale pe care le solicită și că există avizul ordonatorului principal de credite bugetare, iar în lipsa acestui aviz nu se poate efectua majorarea salariilor reclamanților.
în condițiile în care majorările salariale solicitate de reclamanți se pot efectua doar cu avizul ordonatorului principal de credite, care nu există în speță, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă, în opinia tribunalului, un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, reprezentați prin Sindicatul Democratic învățământ Arad, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii principale, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, Curtea a reținut că ele reprezintă o reiterare a motivelor de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă, în sensul că drepturile salariale stabilite conform unor hotărâri judecătorești au fost acordate reclamanților de către angajator, iar acest aspect nu a fost contestat de către unitatea școlară pârâtă. Or, începând cu data de 1.01.2008, drepturile lor salariale, așa cum au fost stabilite de instanță, s-au diminuat ca efect al aplicării O.G. nr. 10/2008 și O.G. nr. 15/2008, diminuare inadmisibilă fără acordul salariaților.
începând cu data de 1.01.2009, veniturile salariale ale reclamanților au suferit noi diminuări, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 1/2009.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. (1) și art. 304 ind.1 C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele:
Prevalându-se de puterea de lucru judecat a sentințelor civile nr. 402/2008 și nr. 39/2008 ale Tribunalului Arad, reclamanții au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri de principiu, prin care să le fie recunoscute drepturile conferite prin cele două hotărâri judecătorești și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 15/2008, în situația în care, urmare a recalculării drepturilor salariale în temeiul menționatelor acte normative, ar rezulta că reclamanții beneficiază o retribuție mai mică decât cea stabilită prin hotărârea judecătorească.
Fără a contesta autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 402/2008 a Tribunalului Arad, care nu îi privește pe reclamanți, și sentința civilă nr. 39/2008 a Tribunalului Arad, ce nu a fost depusă la dosarul cauzei, Curtea a reținut că, prin aceste sentințe, instanța de judecată a analizat raporturile de muncă ale unor membrii ai sindicatului din care fac parte și reclamanții, fără a ține seama de modificările aduse acestor raporturi prin O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 15/2008, ulterioare introducerii acțiunilor, în sensul că angajatorii au fost obligați să calculeze drepturile salariale pornind de la salariul minim pe economie, așa cum fusese stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.
Or, chiar și în ipoteza în care cele două hotărâri judecătorești, de care se prevalează autorii acțiunii, au stabilit obligația angajatorilor de a calcula drepturile salariale ale membrilor de sindicat, reclamanți în prezenta cauză, și pentru viitor, efectele lor sunt limitate în timp până la o eventuală modificare legală ori convențională a raporturilor de muncă. O atare modificare legală a avut loc prin intrarea în vigoare a celor două ordonanțe, care oferă criterii diferite de calcul al salariilor, având ca efect majorarea salariilor de bază ce fuseseră stabilite prin acte normative anterioare. Astfel, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscută prin art. 157 alin. (2) C.muncii , potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat (…) bugetele locale (…) se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, hotărârile judecătorești ce constituie cauza promovării litigiului nu pot produce efecte decât pentru trecut. Pentru viitor, în contextul în care a operat o modificare legală a raporturilor de muncă, pe care instanțele judecătorești nu au avut-o în vedere, ele nu pot fi invocate cu succes de către reclamanți.
Curtea a apreciat că, în speță, se impunea o nouă analiză a raporturilor de muncă, ulterioare celor două modificări legislative, analiză pe care însă reclamanții nu au solicitat-o, întrucât sentințele invocate de reclamanți și-au încetat efectele pentru viitor.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse anterior, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respinge recursul reclamanților și a menținut sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
