Refuzul pârâtei (de peste un an) de a elibera produsele proprietatea reclamantei poate genera acesteia din urmă, raportat la termenul de garanţie, o pagubă iminentă, ce nu s-ar putea repara, situaţie în care, constituind un act abuziv, se impune curmarea lui pe calea ordonanţei preşedinţiale.
(Secţia comercială, decizia nr. 86/30.01.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 8.112/4.09.1996, Judecătoria sectorului 1 a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de S.C. “N. C.” – S.R.L., prin care se solicitase obligarea pârâtei S.C. “M. C. C.” – S.R.L. să elibereze mărfurile, proprietatea reclamantei, sechestrate ilegal, şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de rezolvarea litigiului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a concluzionat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 581 Cod proc. civilă. Nu este împlinită cerinţa urgenţei şi nici prevenirea unei pagube iminente, nefiind vorba de mărfuri perisabile şi nici neprejudecarea fondului dreptului, părţile în litigiu opunându-şi acte şi pretenţii contrarii.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.
S-a învederat că prima soluţie este greşită, mărfurile în litigiu (acumulatori auto) fiind perisabile, având un termen de garanţie de 18 luni, care, faţă de data reţinerii lor de către pârâtă, se apropie de expirare.
între reclamantă şi pârâtă nu au existat raporturi comerciale, atitudinea acesteia, de reţinere a produselor ce nu-i aparţineau şi împiedicarea petentei de a intra în posesia lor, constituind un abuz de drept, generator de pagube, S.C. “N. C.” – S.R.L. neputând să-şi onoreze propriile obligaţii faţă de partenerii săi comerciali.
în susţinerea apelului s-a depus certificatul de calitate – garanţie a produselor în litigiu.
Intimata pârâtă a ataşat extras din convenţia CMR – art. 16, în dovedirea temeiniciei măsurii neeliberării mărfurilor solicitate de partea adversă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul va admite apelul.
Probele cauzei relevă că mărfurile reţinute de intimata pârâtă în februarie 1995, respectiv acumulatori auto, prezintă un termen de valabilitate, în cadrul căruia pot fi comercializate, de maximum 18 luni de la data livrării. Faţă de data la care au fost preluate de la furnizori aceste produse – ianuarie 1995 – termenul de valabilitate se apropie de expirare, fiind astfel îndeplinită condiţia urgenţei, prevăzută de dispoziţiile art. 581 Cod proc. civilă.
Refuzul intimatei, de peste un an, de a elibera produsele proprietatea apelantei reclamante, poate genera acesteia, raportat la termenul de garanţie arătat, o pagubă iminentă, ce nu s-ar putea repara.
Pe de altă parte, între apelanta reclamantă şi intimata pârâtă nu s-au încheiat nici un fel de relaţii comerciale.
Atitudinea intimatei pârâte, care nu a avut nici calitatea de cărăuş, de a refuza eliberarea produselor în litigiu, constituie un abuz de drept, cu consecinţe păgubitoare.
Prevederile Convenţiei CMR, invocate în susţinerea măsurii luate de intimată, nu pot fi interpretate în sensul legalizării sechestrării unor mărfuri, chiar dacă aceasta ar fi avut calitatea de transportator, calitatea pe care însă nu a îndeplinit-o.
Se reţine că refuzul eliberării către proprietar a produselor, refuz practicat de intimată şi după ce unitatea transportatoare a dat o asemenea instrucţiune, nu este jusitificat din punct de vedere legal, constituind un act abuziv, generator de pagube pentru partea adversă, impunându-se curmarea acestuia.
Astfel fiind, în baza art. 296 Cod proc. civilă, apelul va fi admis.
Notă: în legătură cu Convenţia CMR, a se vedea nota de la speţa nr. 228.
