În speta, cu ocazia examinarii admisibilitatii în principiu a cererii, prima instanta a analizat de fapt îndeplinirea cerintelor prev. de art. 1602 alin. 1 Cod procedura penala, desi aceste aspecte tin de solutionarea fondului cererii si se examineaza dupa admiterea ei în principiu. În raport de dispozitiile art. 1608a alin. 4, art. 1609 din Codul de procedura penala din Codul de procedura penala, instanta de fond trebuia sa solutioneze cererea prin încheiere si nu prin sentinta.
Prin sentinta penala nr. 524 din 2 decembrie 2011 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei s-a respins ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul T.V.A.
În considerentele sentintei s-a retinut faptul ca din analiza argumentelor pe care se sprijina cererea de liberare provizorie, se observa ca se tinde a se sustine lipsa elementelor constitutive ale infractiunii pentru care inculpatul este cercetat.
Cât priveste absenta rezonabilitatii presupunerii savârsirii infractiunii de contrabanda sub forma complicitatii, instanta a înlaturat aceasta asertiune.
Luarea masurii arestarii preventive este precedata de constatarea existentei unei suspiciuni rezonabile de savârsire a faptei, ca atare caracterul rezonabil al presupunerii de comitere a faptei a fost implicit recunoscut prin aplicarea masurii.
Cât priveste jurisprudenta CEDO instanta a retinut ca în acceptiunea Curtii existenta „motivelor rezonabile” presupune existenta faptelor sau informatiilor apte sa convinga un observator obiectiv ca este posibil ca persoana în cauza sa fi savârsit infractiunea.
Inculpatul a fost arestat preventiv pentru savârsirea infractiunii de complicitate la contrabanda prevazuta de art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 privind Codul vamal.
În fapt s-a retinut ca inculpatul în data de 13.11.2011 a înlesnit introducerea în tara a unor pachete de tigari de productie ucraineana aruncate din interiorul unui aparat de zbor pe care intentiona sa le transporte cu un autoturism, fiind surprins în activitatea de depozitare a coletelor.
Nu lipsite de relevanta se dovedesc a fi punctele de vedere diferite si neunitare care au stat la baza promovarii recursului în interesul legii, finalizat prin pronuntarea de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie a Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011.
Astfel, s-a apreciat ca subzistenta temeiurilor în baza carora a fost dispusa arestarea preventiva este o conditie fara de care institutia liberarii provizorii nu este incidenta, o modificare sau încetare a acestor temeiuri atragând aplicarea altor institutii de drept procesual penal, respectiv înlocuirea ori revocarea arestarii preventive, ceea ce se impune examinat în vederea admiterii cererii de liberare provizorie este daca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.
S-a considerat în practica instantelor ca acordarea liberarii provizorii are ca situatie premisa tocmai mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive.
Prin decizia mai sus enuntata s-a statuat ca, în cazul în care instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista, verifica în ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu împiedicata de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a inculpatului.
Din interpretarea continutului deciziei reiese fara echivoc ca formularea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar impune un examen al verificarii subzistentei temeiurilor care au provocat luarea masurii arestarii preventive.
Procedând la efectuarea acestui examen, instanta a constatat ca în intervalul scurt de timp ce a curs de la data admiterii propunerii de arestare preventiva prin încheierea penala nr. 465 din 14 noiembrie 2011 emisa de Judecatoria Sighetu Marmatiei si respectiv verificarea temeiniciei acestei încheieri prin încheierea penala nr. 257 pronuntata de Tribunalul Maramures la data de 16 noiembrie 2011, nu a intervenit o modificare a temeiurilor care au determinat luarea masurii arestarii preventive, acestea continuând sa subziste.
Este adevarat ca legiuitorul nu a conditionat promovarea unei cereri de liberare provizorie dupa curgerea unui anumit termen de la pronuntarea, în mod definitiv a unei solutii de admitere a propunerii de arestare preventiva. Pe de alta parte însa, legiuitorul nu a intentionat sa ofere inculpatului arestat preventiv prin institutia si vocatia liberarii provizorii sub control judiciar, o noua cale de atac îndreptata împotriva încheierii pronuntata de instanta superioara prin care s-a mentinut masura arestarii preventive dispusa de instanta de fond. Aceasta observatie vine sa raspunda criticilor inculpatului privind nelegalitatea si netemeinicia pronuntarii masurii arestarii preventive.
Scopul legiuitorului si continutul deciziei mai sus mentionate se opun unei astfel de interpretari, dorind a evidentia ca în situatia în care se constata ca nu mai subzista ori s-au schimbat temeiurile care au impus arestarea preventiva, instanta urmeaza sa dispuna revocarea respectiv înlocuirea arestarii preventive iar atunci când se constata subzistenta temeiurilor, se necesita a se verifica în ce masura buna desfasurare a procesului penal este sau nu împiedicata de admiterea cererii.
Legiuitorul nu ofera criterii de apreciere asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie, astfel încât doctrina si jurisprudenta au încercat suplinirea acestei lacune, indicând drept criterii gradul de pericol social concret al faptei savârsite, împrejurarile comiterii acesteia, urmarire produse, circumstantele personale ale inculpatului.
În legatura cu acest ultim criteriu s-a mentionat faptul ca masura arestarii preventive se întemeiaza inclusiv pe prevederile art. 148 litera d din Codul de procedura penala, în considerentele încheierii penale nr. 465 din 14 noiembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Sighetu Marmatiei, retinându-se ca inculpatul este cercetat, respectiv trimis în judecata pentru fapte de natura similara în cadrul dosarului nr. 563-P-2011 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei si dosarului nr. 1889-182-2011 al Judecatoriei Baia Mare.
Pâna la pronuntarea unei solutii definitive de condamnare, inculpatul continua sa aiba de partea sa beneficiul prezumtiei de nevinovatie.
Pe de alta parte însa, este nefiresc ca sub adapostul prezumtiei de nevinovatie aplicabila faptelor pentru care inculpatul este cercetat, sa comita anterior solutionarii lor în mod definitiv, noi fapte de o natura similara, în privinta carora planeaza suspiciunea rezonabila de savârsire (care a facut posibila dispunerea arestarii preventive) si sa recurga la simpla invocare a acestei prezumtii, pentru a se sustrage masurii arestarii preventive dupa un interval de aproximativ 15 zile de la luarea acestei masuri.
Aceste aspecte sunt în deplina concordanta cu dispozitiile art. 148 lit. d din Codul de procedura penala, text ce nu conditioneaza aplicabilitatea sa de existenta unei hotarâri definitive de condamnare.
Analiza temeiniciei cererii de liberare presupune verificarea îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 160 indice 2 alin. 2 din Codul de procedura penala dar si a aptitudinii pe care aceasta masura o va avea de a asigura efectiv scopul masurilor preventive astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedura penala, adica buna desfasurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmarire penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
Încheierea penala nr. 465 din 14 noiembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Sighetu Marmatiei, ramasa definitiva prin respingerea recursului, a tinut cont si de exigentele impuse de Decizia nr. 77-2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, conform carora instanta nu este obligata la luarea masurii arestarii preventive ci doar la discutarea luarii masurii cu respectarea cerintelor prevazute de lege, respectiv îndeplinirea cerintelor art. 143 Cod procedura penala si numai în scopul prevazut de art. 136 din codul de procedura penala.
Instanta a apreciat ca intervalul scurs de la ramânerea definitiva a încheierii penale sus mentionate si pâna la promovarea cererii de liberare provizorii nu au intervenit situatii sau elemente noi care sa conduca la modificarea împrejurarilor avute în vedere la dispunerea masurii arestarii preventive iar pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal, scopul si eficienta masurilor preventive în raport de particularitatile inculpatului, este necesara continuarea starii de detentie.
Pe de alta parte, potrivit art. 160 ind.2 alin.1 C.p.p, liberarea provizorie sub control judiciar este o masura facultativa, inculpatul neavând un drept ci doar o vocatie la aplicarea beneficiului liberarii provizorii. In raport cu dispozitiile legale care reglementeaza institutia liberarii provizorii sub control judiciar, conditiile prevazute de alin 1 si 2 sunt conditii de admisibilitate a cererii, nerespectarea acestora ducând la respingerea cererii ca inadmisibila.
Fata de cele retinute, instanta a apreciat ca în privinta inculpatului sunt incidente cazurile prevazute de art. 148 lit. d si f C.P.P. De asemenea, instanta de fond a apreciat ca lasarea în libertate a inculpatului ar genera cresterea sentimentului de nesiguranta al populatiei si ar fi de natura a conduce la scaderea încrederii populatiei în capacitatea de protectie a organelor statului, acesta având obligatia pozitiva de a adopta o legislatie penala, dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, capabila sa descurajeze comiterea faptelor de contrabanda.
În conditiile de fata instanta de fond a apreciat ca la acest moment procesual interesul general prevaleaza în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel ca, în baza art. 160 indice 8 alin. 6 Cod proc.pen, a respins cererea de liberare sub control judiciar ca neîntemeiata.
Prin decizia penala nr. 274/R din 6.12.2011 Tribunalul Maramures, în temeiul art. 38515 pct.2 lit.c C.pr.pen. si art. 38517 alin.1 C.pr.pen. a admis recursul declarat de inculpat împotriva acestei sentinte, pe care o a casat-o în totalitate si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
În considerentele deciziei se retine ca prin încheierea penala nr. 465 din 14 noiembrie 2011 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei s-a dispus arestarea preventiva a recurentului-inculpat T.V.A. pe o perioada de 29 de zile (14 noiembrie 2011 – 12 decembrie 2011 inclusiv), în temeiul art. 148 lit.d,f C.pr.pen., solutie care a fost mentinuta de instanta de control judiciar.
Recurentul-inculpat T.V.A. a solicitat instantei de fond a fi pus în libertate provizorie sub control judiciar – însa aceasta cerere a fost solutionata fara a fi atasat dosarul de urmarire penala, ci doar dosarul având ca obiect propunere de arestare preventiva (se putea solicita acest dosar cu atât mai mult cu cât solutionarea cererii a fost amânata din sedinta din 30 noiembrie 2011 pentru data de 2 decembrie 2011 întrucât acesta nu a fost citat). Tribunalul considera ca atasarea si a dosarului de urmarire penala este necesara pentru a se putea examina raportat la probele aflate la dosar daca sunt îndeplinite cerintele prev.de art. 1602 alin.1,2 C.pr.pen.
De asemenea, tribunalul a constatat si faptul ca, prima instanta, cu ocazia examinarii admisibilitatii în principiu a cererii, a avut în vedere îndeplinirea cerintelor prev.de art. 1602 alin.1 C.pr.pen., desi aceste aspecte tin de solutionarea fondului cererii si se iau în examinare dupa admiterea ei în principiu. Ceea ce se verifica înainte de admiterea cererii în principiu este doar îndeplinirea cerintelor formale prev.de art. 1606 C.pr.pen.
S-a constatat si faptul ca cererea s-a solutionat prin sentinta si nu prin încheiere, contrar prev.art. 1608a si 1609 C.pr.pen.
Pentru toate aceste motive s-a impus casarea în totalitate a sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
