La data de 04.07.2011, prin sentinţa civilă nr. 4170/2011, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-au respins excepţiile tardivităţii introducerii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanta P.D.R., împotriva pârâtei Agenţia Judeţeana pentru Prestaţii Sociale Sălaj, care a fost obligată să elibereze la cererea reclamantei toate documentele pe care le deţine şi care atesta stagiul de cotizare in sistemul public de pensii, condiţiile de munca, sporuri şi majorări salariale, referitoare la activitatea desfăşurata la F.B. Zalău in perioadele 06.08.1974 – 28.06.1995 şi 14.08.1995 – 24.07.1998.
S-a reţinut că prin acţiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Sălaj reclamanta P.D.R. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Sălaj, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe sau a altor documente doveditoare pentru programul pe ture, inclusiv sporul de noapte si grupa de munca, pentru perioada în care a muncit în cadrul F.B. SA Zalău.
În motivare, reclamanta arată că a fost angajata fostei F.B. S.A. Zalău, a cărei arhivă a fost preluată de către pârâtă.
Deşi este depozitara documentelor care atestă stagiile lor de cotizare, pârâta refuză eliberarea de copii ale acestor documente, motivând că numai Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale are abilitare legală în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj arată că Direcţia de Muncă şi Protecţia Socială nu mai există, o parte din atribuţiile acesteia fiind preluate de către AJPS Sălaj, conform Legii nr. 329/2009 şi HG nr. 1285/2008.
De asemenea, a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În vederea susţinerii primei excepţii, pârâta arată că nici un act normativ nu stabileşte atribuţii în sarcina direcţiilor de muncă şi protecţia socială şi implicit în sarcina sa de a elibera asemenea copii; prin O.U.G. nr. 39/2006 s-a reglementat preluarea arhivelor de la persoanele juridice desfiinţate de către Arhivele Naţionale, respectiv direcţiile judeţene ale acestei instituţii, care refuză însă nejustificat preluarea documentelor.
Motivând excepţia tardivităţii acţiunii, pârâta de rândul 1 arată că de la refuzul formulat în formă scrisă de a elibera înscrisurile solicitate de reclamantă, a trecut mai mult de 1 an, acţiunea fiind astfel formulată cu depăşirea termenului de decădere.
Excepţiile tardivităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei au fost respinse, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei de rândul 1 eliberarea de copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F.B. Zalău. Răspunsul pârâtei, raportat la care comunicarea căruia a incovat excepţia tardivităţii fost acela că solicitarea nu face obiectul activităţii şi atribuţiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din Legea nr. 16/1996 trebuind să fie Arhivele Naţionale.
Poziţia astfel exprimată, menţinută în întregime şi în cursul procesului, arată fără putinţă de tăgadă că pârâta nu doreşte să onoreze solicitarea reclamantei.
Prin urmare, faţă de acest refuz explicit, şi în egală măsură, actual, acţiunea reclamantei nu poate fi paralizată prin faptul că aceştia nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 ori pentru că acţiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în Legea nr. 554/2004.
De altfel, prezentul litigiu nu se circumscrie dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, reclamanta neavând calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin.1 lit. a din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care refuzul de a emite o adeverinţă cu menţiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, aşa cu este acesta definit de art. 2 alin.1 lit. c.
Pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj este depozitara documentelor solicitate de către reclamanţi, prin urmare nu poate susţine că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta nu ar putea solicita documente de la o instituţie a statului care nu le deţine.
În aceiaşi ordine de idei, pârâta Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale, care nu deţine aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996, în cazul desfiinţării unei persoane juridice documentele cum sunt cele solicitate de reclamantă trebuie preluate de Arhivele Naţionale.
Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. Sălaj (a cărei succesoare este D.M.P.S. Sălaj) a procedat la recepţia actelor care generează relaţii de pensii din cadrul S.C. Filatura S.A. Zalău, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepţie, aflat în dosarul nr. …/84/2008, vol. I acvirat pe cale scurtă).
După această preluare, pârâta D.M.P.S. Sălaj a iniţiat o corespondenţă oficială cu diverse instituţii ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S.C. F.B. S.A.
Astfel, pârâta D.M.P.S. Sălaj s-a adresat cu memorii Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţiei Judeţene Sălaj a Arhivelor Naţionale, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale precum şi Casei Judeţene de Pensii Sălaj (dos. …/84/2008, vol. I acvirat pe cale scurtă).
Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că şi în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaţilor fostei S.C. F.B. S.A. Zalău (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei D.M.P.S. Sălaj a cărei atribuţii au fost preluate de pârâta de rândul 1.
Prin urmare, refuzul pârâtei de rândul de a elibera copii ale actelor necesare reclamantei pentru reglementarea raporturilor ei cu Casa Judeţeană Sălaj este nejustificat.
Abilitarea legală a pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj ori a unei alte instituţii a statului de a depozita documentele relative la stagiul de cotizare al reclamantei se constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamantei şi care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestora.
Pentru cele ce preced, în baza art. 21 din Legea nr. 39/2006 instanţa a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj, obligând pârâta să elibereze la cererea reclamantei toate documentele pe care le deţine şi care atestă stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, condiţiile de muncă, sporuri şi majorări salariale.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj a declarat recurs prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii .
În motivarea recursului s-au formulat următoarele critici:
1.Greşita calificare a litigiului dedus judecăţii ca un conflict de muncă, în realitate aparţinând sferei contenciosului administrativ conform Legii nr.554/2004, deoarece Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj nu este succesoarea în drepturi a S.C. F.B. Zalău S.A. (fostul angajator al reclamantei).
2. Prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut şi ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6 C.pr.civ.), neavând în vedere că Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sălaj deţine statele de plată ale fostului angajator desfiinţat care nu au caracter individual, ci cuprind datele personale ale tuturor salariaţilor.
Prin predarea acestor documente reclamantei nu va fi posibilă eliberarea datelor şi informaţiilor solicitate de ceilalţi salariaţi.
3. Recurenta nu poate atesta stagiile de cotizare realizate de reclamantă, neavând atribuţii legate de plata contribuţiilor sociale.
4. Neurmarea procedurii prealabile instituite de art.11 din Legea nr.554/2004.
5. Lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei în raport de prevederile HG nr.1285/2008, care enumeră atribuţiile agenţiilor teritoriale în domeniul organizatoric, financiar, în domeniul evidenţei şi raportării, în domeniul comunicării şi informării, în domeniul reprezentării şi în domeniul sistemului de informaţii.
Se recunoaşte preluarea arhivei de către recurentă în anul 2001, însă se invocă dispoziţiile Legii nr.16/1996 cu modificările ulterioare, prezentându-se evoluţia legislativă în domeniu sub aspectul instituţiei căreia îi revine obligaţia de eliberare a adeverinţei, respectiv direcţia generală de muncă şi prestaţii sociale până în anul 2001, casele judeţene de pensii până în anul 2006 şi direcţiile judeţene ale arhivelor naţionale în prezent.
Se invocă imposibilitatea legală şi materială (lipsa personalului, a unei structuri specializate în eliberarea documentelor, a unui spaţiu adecvat) a executării acestei obligaţii.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta intimată s-a opus admiterii recursului.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
1) Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Sălaj, obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestă vechimea sa în muncă, inclusiv sporurile aferente.
Competenţa instanţei de administrativ este atrasă în condiţiile Legii nr. 554/2004, relevante în soluţionarea speţei fiind dispoziţiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri de către o autoritate publică.
Dispoziţiile legale menţionate anterior trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Rezultă din dispoziţiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorităţi publice, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, care acţionează în regim de putere publică.
Raportând cele reţinute anterior la prezenta speţă, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reţinute anterior, respectiv nu a acţionat în regim de putere publică. Reclamanta s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în calitatea acesteia de depozitară temporară a arhivei SC F.B. SA Zalău, societate desfiinţată, temeiul cererii reclamantei fiind tocmai dispoziţiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Prin urmare, recurenta neacţionând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantei, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, refuz care să vină din partea unei autorităţi publice, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speţă, competenţa instanţei de contencios administrativ.
2) Dispoziţia primei instanţe de obligarea a pârâtei la eliberarea către reclamantă a tuturor documentelor deţinute referitoare la veniturile salariale realizate de reclamantă în perioada în care a fost angajat la S.C. F.B. S.A, nu poate fi interpretată, contrar aserţiunii recurentei, ca o predare către reclamanta a întregii arhive a S.C. F.B. S.A.
O atare interpretare susţinută de pârâtă în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ. nesocoteşte că obiectul acţiunii îl reprezintă eliberarea unei adeverinţe privind activitatea reclamantei, precum şi că documentele pe care pârâta trebuie să le elibereze reclamantei sunt cele care se referă doar la persoana acestuia.
Prin urmare în mod evident îşi va putea îndeplini această obligaţie prin eliberarea unei adeverinţe cuprinzând datele şi informaţiile referitoare la activitatea desfăşurată de reclamantă pe baza documentelor deţinute şi verificabile.
3) Tot astfel este evident că perioada în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la S.C. F.B. S.A este anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, act normativ care este bazat pe principiul contributivităţii şi reglementează rolul Casei Judeţene de Pensii de a atesta plata contribuţiilor sociale.
Or în raport de perioada la care se referă acţiunea reclamantei anterioara datei de 01.04.2001, sunt incidente în cauză dispoziţiile Decretului nr.389/1972, care prin art.1 şi art.3 stabileşte că angajatorul depune contribuţia de 15% asupra câştigului brut, ceea ce semnifică sub acest aspect probatoriu că deţine documentele justificative ale acestei operaţiuni care fac parte din arhiva preluată de pârâtă.
Prin urmare, pârâta îşi va putea executa obligaţia privind stagiul de cotizare prin menţionarea plăţii contribuţiilor datorate asupra veniturilor realizate de reclamantă, conform Decretului nr.389/1972, în măsura în care rezultă acest aspect din documentele deţinute.
4) Nefiind incidente prevederile Legii nr.554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat.
5) Reclamanta este îndreptăţită conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii, să obţină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea ei/lui de salariat”.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.12 din Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naţionale, persoanei juridice angajatoare îi revine obligaţia de a păstra documentele create sau deţinute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acţiunea reclamantei.
Această obligaţie îi revenea fostului angajator al reclamantei, respectiv S.C. F.B. S.A, însă ca urmare a încetării existenţei sale ca persoană juridică în anul 2001, obligaţia păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din Legea nr.16/1996 Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau direcţiilor judeţene ale acestuia.
Deşi norma juridică menţionată anterior a fost modificată prin instituirea obligaţiei de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina Casei Judeţene de Pensii Sălaj, iar ulterior Direcţiei Judeţene Sălaj a Arhivelor Naţionale, Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligaţii; or, consecinţele disputei între instituţiile locale din judeţul Sălaj cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foştilor salariaţi, îndreptăţiţi să obţină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, în prezent Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Sălaj are obligaţia eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligaţia de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum şi de deţinător faptic ala acestei arhive.
În raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuţiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile HG nr. 1285/2008, deoarece obligaţia sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă din dispoziţiile pe care le invocă, ci din prevederile Legii nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deţinerii faptice a arhivei fostului angajator,
De asemenea, recunoaşterea dreptului reclamantei nu este condiţionată de existenţa mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale nu este întemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În faza procesuală a recursului nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
