Caracterul accesoriu al cererii de reîncadrare sau de reintegrare pe funcţia deţinută anterior concedierii în raport cu contestaţia formulată împotriva măsurii de concediere


Cererea de reîncadrare sau de reintegrare pe funcţia deţinută anterior concedierii are caracter accesoriu în raport cu o contestaţie formulată împotriva măsurii de concediere, aceasta însemnând că soluţionarea celei dintâi depinde de soluţia dată în contestaţie.
Practic partea a solicitat repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere fără a contesta măsura sub aspectul legalităţii şi temeiniciei aşa cum prevăd dispoziţiile art. 78 C.muncii .
Însă până la soluţionarea unei contestaţii împotriva măsurii de concediere consemnate în înscrisul emis de unitate, aceasta se bucură de prezumţia de a fi fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Iar refuzul unităţii angajatoare de a reintegra reclamanta pe postul de îngrijitor s-a întemeiat pe această decizie necontestată.
Întrucât nu s-a stabilit în prealabil, căci aceasta a fost voinţa părţii interesate, dacă desfacerea contractului de muncă este abuzivă, nu este îndeplinită condiţia existenţei culpei angajatorului spre a fi antrenată răspunderea patrimonială prin plata daunelor morale.

Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 1364 din 6 septembrie 2011

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.02.2010 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta B.F. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la încadrarea sa ca îngrijitor în cadrul Școlii Generale cu clasele I-IV din satul Valea Mănăstirii, comuna Țițesti, județ Argeș.

La data de 8.04.2010 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Școala Generală cu clasele I-VIII Țițești, iar nu cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Prin încheierea din data de 8.11.2010, instanța a încuviințat reclamantei cererea de ajutor public judiciar sub forma avocatului din oficiu, iar la data de 2.12.2010 a fost precizată cererea de chemare în judecată sub aspectul pretențiilor față de pârâta Școala Generală cu clasele I-VIII Țițești, reclamanta solicitând: reintegrarea în funcția avută anterior emiterii deciziei nr. 9/1996 cu consecința rectificării corespunzătoare a carnetului de muncă; acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea salariilor și a celorlalte drepturi care i se cuveneau potrivit contractului de muncă de la data de 1.03.1998, dată la care i-a încetat în fapt activitatea, și până la zi, sume actualizate și indexate; acordarea daunelor morale aferente suferinței pricinuite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 540/28.03.2011, Trib. Argeș a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta B.F. a fost angajata pârâtei Școala Generală cu clasele I-VIII Țițești pe postul de îngrijitor, cu o jumătate de normă, în perioada 1.06.1992 – 30.09.1996, așa cum rezultă din mențiunile existente în carnetul de muncă al acesteia.

Potrivit acelorași mențiuni, prin decizia nr. 9/1996 angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din vechiul Cod al muncii.

Conform adeverinței nr. 2361/22.03.2010, reclamanta a mai desfășurat activitatea de îngrijitor cu un sfert de normă la Școala cu clasele I-IV Valea Mânăstirii – Țițești în perioada ianuarie 1997 – februarie 1998.

Deși a precizat în mod direct în fața instanței, la termenul din 1.12.2010, că nu solicită anularea deciziei nr. 9/1996, prin acțiune, așa cum a fost precizată, reclamanta a pretins, în primul rând, obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția avută anterior emiterii deciziei nr. 9/1996.

Instanța a reținut că această solicitare a reclamantei nu este întemeiată, întrucât atât potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) din vechiul Cod al muncii, în vigoare la momentul emiterii deciziei nr. 9/1996, cât și potrivit dispozițiilor art. 78 din Codul muncii actual, reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului individual de muncă nu poate fi dispusă decât în cazul anulării deciziei de concediere.

în cauza de față, reclamanta nu a înțeles să conteste decizia nr. 9 în baza căreia i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, deși a fost emisă în anul 1996.

Prin urmare, s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să o reîncadreze pe postul de îngrijitor deținut anterior emiterii deciziei nr. 9/1996.

Pe de altă parte, întrucât nu a contestat decizia de concediere, în prezent reclamanta nu poate obține angajarea în cadrul pârâtei decât în condițiile art. 30 alin. (1) C.muncii , potrivit cărora încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.

în speță, reclamanta nu a dovedit că a promovat vreun concurs sau examen care să o îndreptățească la ocuparea postului de îngrijitor la Școala Generală cu clasele I-VIII Țițești.

în raport de aceste considerente, instanța a respins solicitarea reclamantei privind reintegrarea sa în funcția avută anterior emiterii deciziei nr. 9/1996.

în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect rectificarea corespunzătoare a carnetului de muncă și acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea salariilor și a celorlalte drepturi care i se cuveneau potrivit contractului de muncă de la data de 1.03.1998, dată la care i-a încetat în fapt activitatea, și până la zi, sume actualizate și indexate, instanța le-a respins, având în vedere soluția dată capătului principal de cerere.

Instanța a respins și cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtei, nefiind întrunite cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale a angajatorului, în condițiile art. 269 alin. (1) C.muncii .

împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, reclamanta B.F., motivele de nelegalitate și netemeinicie fiind următoarele:

– în mod greșit s-au respins cererea de reîncadrare pe postul deținut anterior și cererile accesorii pe motiv că nu s-a formulat o contestație împotriva deciziei nr. 9/1996. Decizia nu i-a fost comunicată, astfel că partea nu avea cunoștință de conținutul acesteia spre a o contesta.

– Nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei faptul neacordării preavizului prevăzut de lege. Reclamanta a fost concediată fără a i se comunica motivul măsurii luate de unitatea școlară și fără a i se asigura timpul necesar căutării unui alt loc de muncă.

în baza acestor critici, recurenta-reclamantă solicită modificarea sentinței în sensul admiterii cererii, reîncadrării în funcția deținută anterior, rectificării carnetului de muncă, acordării despăgubirii reprezentând salariile și celelalte drepturi ce i se cuveneau din data de 30.09.1996 la zi și a daunelor morale, cu cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Precizând obiectul cererii de chemare în judecată prin notele scrise de la dosar, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII Țițești, reîncadrarea pe funcția de îngrijitor începând cu data emiterii deciziei nr. 9/1996, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, plata drepturilor salariale cuvenite din data de 1.03.1998 la zi, actualizate și indexate, și a celorlalte drepturi.

Un capăt de cerere al acțiunii a vizat acordarea daunelor morale pentru suferința pricinuită prin încetarea raporturilor de muncă încă din anul 1996 și menținerea unei situații incerte, de îngrijitor prestată în perioada ianuarie 1997 – februarie 1998 în cadrul școlii nefiind evidențiată de către pârâtă în carnetul de muncă.

Potrivit susținerilor părților, reclamanta a fost concediată în anul 1996 din funcția de îngrijitor.

în carnetul de muncă, anexat cererii de chemare în judecată de către reclamantă, este menționat actul prin care a fost dispusă măsura concedierii, respectiv decizia nr. 9/1996 emisă de Școala cu clasele I-VIII Țițești.

Dată fiind declarația părții că nu se contestă actul de voință unilaterală prin care angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă, consemnat în decizia nr. 9/1996, s-a reținut judicios lipsa de temei a reîncadrării pe funcția deținută la momentul acestei concedieri.

Cererea de reîncadrare sau de reintegrare pe funcția deținută anterior concedierii are caracter accesoriu în raport cu o contestație formulată împotriva măsurii de concediere, aceasta însemnând că soluționarea celei dintâi depinde de soluția dată în contestație.

Practic partea a solicitat repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere fără a contesta măsura sub aspectul legalității și temeiniciei, așa cum prevăd dispozițiile art. 78 C.muncii .

însă până la soluționarea unei contestații împotriva măsurii de concediere consemnate în înscrisul emis de unitate, aceasta se bucură de prezumția de a fi fost luată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Iar refuzul unității angajatoare de a reintegra reclamanta pe postul de îngrijitor s-a întemeiat pe această decizie necontestată.

întrucât nu s-a stabilit în prealabil, căci aceasta a fost voința părții interesate, dacă desfacerea contractului de muncă este abuzivă, nu este îndeplinită condiția existenței culpei angajatorului spre a fi antrenată răspunderea patrimonială prin plata daunelor morale.

Aceeași este situația și în cazul daunelor morale solicitate pentru lipsa mențiunilor din carnetul de muncă privitoare la activitatea desfășurată în cadrul școlii, în perioada ianuarie 1997 – februarie 1998.

Instanța nu a fost învestită a examina cu ce titlu s-a prestat activitate la unitatea școlară în această perioadă, care sunt obligațiile corelative ale pârâtei spre a se antrena răspunderea patrimonială a acesteia sub forma plății daunelor morale.

Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la soluția instanței de fond, motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., în care se încadrează criticile formulate, astfel că în baza art. 312 C.proc.civ. recursul a fost respins ca nefondat.