Infracţiuni
Cerere de rejudecare a unei cauze penale
S.C. 262/22.09.2011
Constată că prin cererea înregistrată la data de 3 august 2011, condamnatul/petent R. R. P., dom. în M.,str. T. nr.- sc.- , ap.- ,deţinut în Penitenciar J., a solicitat rejudecarea cauzei cu nr. dosar – , al Judecătoriei Mediaş, pe considerentul că a fost condamnat în lipsă
În drept, s-au invocat prev.art.522 ind.1 C.pr.penală.
Ataşat cererii introductive au fost depuse copii ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă , din apel şi recurs, precum şi împuternicire avocaţială.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
În dosarul penal nr.- al Judecătoriei Mediaş, condamnatul/petent R.R. – P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art.321 alin.1 C. penal cu aplicaţiunea art.37 lit. c C. penal; a infracţiunii de ameninţare prev. de art.193 alin.1 C. penal – 3 fapte ; a infracţiunii de lovire şi insultă, prev. de art.180 alin.1 şi art.205 C. penal, cu aplicarea art.33 lit. a C. penal susţinându-se prin actul de sesizare al instanţei că : în data de 26 mai 2008 inculpatul a ameninţat cu acte de violenţă pe partea vătămată C. C. ; în data de 30.10.2008 ,în cofetăria M. M. SRL, inculpatul a ameninţat, insultat şi lovit pe martora F. N., provocând scandal public; iar în data de 30.07.2008 în barul SC A. A. SRL, inculpatul a lovit şi ameninţat pe partea vătămată R. S. – G. şi a insultat şi ameninţat pe partea vătămată H. A.-D.. Prin sentinţa penală nr.-/3 iunie 2010 a Judecătoriei Mediaş, inculpatul a fost declarat nevinovat pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind achitat pe temeiul art.10 lit. b C. pr .penală, fapta nu este prevăzută de legea penală, reţinându-se ca şi argumentaţie judiciară că nu s-a probat cu certitudine producerea scandalului public invocat de procuror, fapta comisă de inculpat fiind doar de natură să producă acest rezultat, situaţie în care răspunderea penală nu poate fi antrenată , în speţă fiind incidentă răspunderea contravenţională. În privinţa celorlalte infracţiuni s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor penale prealabile de către părţile vătămate. Sentinţa a fost atacată cu apel la Tribunalul Sibiu, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, iar prin decizia nr.-/1 noiembrie 2010, apelul declarat a fost admis, dispunându-se desfiinţarea în parte a sentinţei atacate cu privire la soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art.321 alin.1 C. penal , reţinându-se ca urmare a rejudecării cauzei, sub acest aspect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fiind dovedită producerea scandalului public de către inculpat, fapt pentru care fiind găsit vinovat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, în restul dispoziţiilor sale, sentinţa de fond fiind menţinută.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către inculpatul R. R.-P., recursul fiind respins prin decizia penală nr.-/24.03.2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, hotărârea modificată, devenind astfel definitivă la data de 24.03.2011.
Drept urmare, la data de 30.03.2011 a fost emis mandatul de cu nr.276/2011, prin care s-a dat ordin de punere în executare a sentinţei, organele de poliţie fiind împuternicite să ridice de la domiciliu pe condamnat şi să-l depună la penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa, fiind dat totodată şi în consemn la frontierele statului, având interdicţia de a părăsi ţara. Potrivit adresei de la fila 282 dosar fond, organele de poliţie din raza de domiciliu al condamnatului a comunicat faptul că acesta nu a fost găsit la domiciliu , motiv pentru care cel în cauză a fost dat în urmărire generală. La data de 11 aprilie 2011 , fila 289 dosar fond, organele de poliţie au depus o cerere solicitând efectuarea demersurilor necesare pentru emiterea unui mandat european de arestare , existând indicii precum că urmăritul general ar fi părăsit România, fără a se cunoaşte însă exact locaţia din străinătate, mandatul european de arestare fiind emis în data de 13.04.2011- fila 301 dosar, iar în data de 20 aprilie 2011 procurorul a solicitat eliberarea unui mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, mandatul fiind eliberat în aceeaşi zi – fila 327 dosar.
Prin adresa de la fila 339 dosar, Biroul N. I., a comunicat faptul că numitul R. R. P. a fost dat în urmărire internaţională , iar în data de 21 iulie 2011 s-a primit confirmarea faptului că urmăritul internaţional a fost preluat din Spania , de către autorităţile judiciare române, fiind depus şi încarcerat în Arestul D. G. de P. a Mun. Bucureşti. Conform adeverinţei de la fila 366 dosar, condamnatul a fost înmatriculat în data de 02.08.2011 la Penitenciarul B.-R., în vederea executării pedepsei de 1 an închisoare, în prezent , aflându-se în executarea acestei pedepse. .
Prin cererea promovată, condamnatul /petent a solicitat rejudecarea cauzei, motivat de faptul că a fost condamnat în lipsă, în apel şi recurs.
Potrivit art.522 ind.1 C.pr.penală, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Această dispoziţie legală se găseşte reglementată în secţiunea a IV a Codului de procedură penală intitulată, la fel, ca şi denumirea marginală a textului de lege menţionat, rejudecarea în caz de extrădare sau predarea în baza unui mandat european de arestare. Rezultă aşadar că procedura rejudecării se referă la persoanele judecate şi condamnate în lipsă, a căror extrădare şi predare s-a realizat în baza unui mandat european de arestare, acesta constituind de altfel o formă simplificată a extrădării. În cauză a fost emis un astfel de mandat european de arestare, iar condamnatul a fost încarcerat în urma extrădării sale din Spania.
Aşadar, cererea petentului prin obiectul ei se supune acestei reglementări, însă, este de observat că textul de lege atunci când se referă la persoanele îndreptăţite a beneficia de rejudecare are în vedere pe cele judecate şi condamnate în lipsă, finalitatea urmărită fiind salvgardarea dreptului de apărare a celor trimişi în judecată şi condamnaţi în lipsa lor, excepţiile de la această procedură privindu-i pe cei ce s-au sustras urmăririi, judecăţii sau executării hotărârii.
Neîndoielnic orice persoană şi în special orice acuzat are dreptul de a fi prezent la judecarea cauzei sale, având interesul de a fi prezent la desfăşurarea procedurilor, de a-şi conduce apărarea în sensul de a se apăra el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el ori să-şi sfătuiască la nevoie avocatul, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.
Art.6 par.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuşi” Curtea stabilind că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei. Se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii şi dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa. Curtea a mai stabilit că art.6 par.3 nu se aplică fugarilor(celor care se sustrag) şi celor care au renunţat fără echivoc la dreptul de a se prezenta şi apăra personal în faţa instanţei( Colozza c.Italiei, Somogyi c.Italiei , Medenica c.Suediei).
Din perspectiva reglementării interne, a art.522 ind. 1 C.pr.penală, pentru a fi respectată voinţa legiuitorului , interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei „persoane judecate şi condamnate în lipsă ” nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii( atât la judecarea şi pronunţarea în primă instanţă,cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care au fost exercitate aceste căi de atac). Conjuncţia „şi ” are sens copulativ de reunire a celor două condiţii şi nu disjunctiv, de separare a celor două situaţii de judecare şi respectiv condamnare a persoanei respective.
În cauza de faţă, condamnatul/petent a susţinut că dânsul se regăseşte în această situaţie, pentru că a fost condamnat în lipsă, atât la instanţa de apel ,cât şi la instanţa de recurs. În cadrul concluziilor scrise de la fila 29 dosar , au fost aduse ca şi argumente suplimentare în susţinerea aceluiaşi motiv invocat, faptul că la fond a fost achitat , aşa încât , lipsind în apel şi recurs, nu a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul cu privire la ultimul cuvânt pentru a face cunoscut punctul său de vedere cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse. De asemenea, a mai susţinut că soluţia de condamnare este rezultatul reţinerii unei stări de fapt greşite, deoarece cu privire la fapta din 30 octombrie 2008 s-a împăcat cu partea vătămată R. S..
Din actele dosarului de fond , a cărui rejudecare se cere, rezultă că în primă instanţă , inculpatul a fost prezent personal; relativ la acuzaţiile ce i-au fost aduse prin actul de sesizare al instanţei, adică rechizitoriul procurorului, a făcut cunoscută care este poziţia sa în cadrul declaraţiei consimţite de acesta – fila 152 dosar; la data audierii inculpatul a fost asistat de apărătorul său ales; pe tot parcursul procesului în primă instanţă a beneficiat de apărare calificată având doi avocaţi aleşi ; de asemenea, a propus probe în apărare, iar instanţa le-a admis fiind încuviinţată proba testimonială cu martorii A. A., L. G., F. I. , N. M. şi martorul acuzării însuşit de inculpat H. A. D.. În faza apelului, inculpatul personal a fost prezent la termenul de judecată din 4 octombrie 2010 – fila 34 dosar apel, când lipsind apărătorul său ales, s-a amânat judecata existând menţiunea faptului că i s-a pus în vedere inculpatului R. R. P. să se prezinte la termenul nou stabilit ,întrucât nu va mai fi citat. Şi în recurs , potrivit încheierii de şedinţă din 20 ianuarie 2011 – fila 19 dosar , inculpatul personal a fost prezent, acesta solicitând amânarea judecării cauzei faţă de lipsa apărătorului său ales şi împrejurarea că formulase o cerere de strămutare, fapt pentru care i s-a învederat noul termen de judecată dat în cunoştinţă.
În contextul acestei situaţii în care condamnatul/petent a fost asistat şi reprezentat în faţa instanţei nu de unul ci de mai mulţi avocaţi , toţi aleşi, iar apărarea a fost una calificată, efectivă şi continuă , fiind exercitată în toate ciclurile procesuale ; când au fost încuviinţate şi administrate probe în apărare , iar condamnatul/petent a expus în faţa instanţei prin declaraţie consimţită care este poziţia sa relativ la acuzaţiile aduse, i-a fost adus la cunoştinţă atunci când a fost prezent noul termen de judecată pentru când i s-a învederat că urmează a se prezenta fără a mai primi citaţie, se apreciază că toate aserţiunile sale privitoare la judecarea şi condamnarea în lipsă precum şi la nesocotirea drepturilor sale sunt neconforme cu realitatea, şi ca atare, vor fi înlăturate. Condamnatul/petent a fost prezent în toate cele trei cicluri procesuale, la diferitele termene de judecată, aşa după cum s-a menţionat mai sus, iar lipsa de la termenul pronunţării hotărârilor este rezultatul propriei sale conduite pe care a înţeles să o adopte ,aceea de a nu se mai prezenta,ulterior primirii termenului în cunoştinţă. De altfel, se poate observa că , din aceleaşi considerente şi în cadrul mandatului european de arestare nu a fost inserată şi dată autorităţilor spaniole, cărora le-a fost cerută arestarea provizorie, această garanţie a rejudecării. Mai mult, şi în ceea ce priveşte aserţiunea sa relativ la împăcarea intervenită cu partea vătămată R. S., aserţiunile condamnatului/petent privind reţinerea unei stări greşite de fapt nu se susţin , întrucât potrivit declaraţiei autentice existente la fila 189 dosar, partea vătămată R. a declarat că îşi retrage plângerea penală prealabilă.
Prin urmare, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, cererea condamnatului/petent se dovedeşte neîntemeiată cu privire la rejudecarea cauzei sale, şi în consecinţă , în baza art. 522 ind.1 alin.1, 2 rap. la art. 406 alin.4 C. pr .penală, va fi respinsă.
Totodată, având în vedere soluţia preconizată cu privire la cererea de rejudecare, condamnatul petent va fi obligat în baza art.192 alin.2 C .pr .penală , să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
