În condiţiile în care suspendarea contractului individual de muncă s-a făcut în temeiul art. 52 lit. c) C.muncii şi potrivit art. 40 pct. 2 lit. a), precum şi art. 45 lit. h) din regulamentul intern al unităţii, este în sarcina angajatorului obligaţia de a aduce la cunoştinţa salariatului momentul încetării suspendării contractului de muncă şi cel al reluării activităţii.
Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1623 din 28 octombrie 2011
Prin sentința civilă nr. 715/8.04.2011 Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul N.C., în contradictoriu cu intimata SC U.O.T. SA.
A dispus anularea deciziei de concediere nr. 315J/17.09.2010 emisă de către pârâta SC U.O.T. SA. și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere (gestionar).
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a drepturilor salariale precum și a celorlalte drepturi de natură salarială pe care le-ar fi încasat dacă ar fi lucrat efectiv, actualizate, majorate și indexate, cu începere de la data de 17.09.2010 și până la reintegrarea efectivă în funcție.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați reclamantul N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U.O.T. SA anularea deciziei de concediere nr. 315/J/17.09.2010, reintegrarea pe locul de muncă avut anterior concedierii, plata drepturilor salariale cuvenite cu începere de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, actualizate, majorate și indexate, daune-interese pentru măsurile abuzive și tratamentul aplicat pe perioada suspendării contractului individual de muncă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
A susținut că a fost angajat la societatea pârâtă pe durată nedeterminată în calitate de gestionar. între părți a intervenit o situație conflictuală determinată de faptul că angajatorul a formulat plângere penală împotriva sa. Până la soluționarea cauzei penale, angajatorul a dispus suspendarea contractului său de muncă.
Prin rezoluția din data de 21.06.2010, pronunțată în dosarul penal nr. 870/P/2008, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală, soluție care a rămas irevocabilă.
Pârâta, la data de 31.08.2010, a început procedura cercetării disciplinare împotriva sa pentru absențe nejustificate de la locul de muncă. Deși s-a prezentat la cercetarea disciplinară și a justificat neprezentarea la locul de muncă imediat după pronunțarea rezoluției din data de 21.06.2010, pronunțată în dosarul penal nr. 870/P/2008, pârâta nu a primit apărările sale și l-a sancționat disciplinar prin desfacerea contractului de muncă în baza art. 264 alin. (1) lit. f) C.muncii.
în condițiile în care rezoluția din data de 21.06.2010, pronunțată în dosarul penal nr. 870/P/2008, a fost nefavorabilă pârâtei, și aceasta avea posibilitatea să uzeze de căile de atac prevăzute de lege pentru a obține reformarea, având în vedere că în cauză a trecut un interval de timp până la efectuarea actelor de comunicare, apreciază că în mod abuziv pârâta a considerat că imediat după pronunțarea soluției din dosarul penal avea obligația să se prezinte la locul de muncă.
Ca urmare, în mod greșit s-a reținut în sarcina sa că a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 128 lit. e) din Regulamentul de ordine interioară și a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că decizia de suspendare a contractului de muncă dispusă în baza art. 52 alin. (1) lit. c) C.muncii a fost confirmată de instanță, iar efectele suspendării se produc până la încheierea urmăririi penale sau până la soluționarea definitivă a procesului penal.
Având în vedere că la data de 20.07.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați i-a încunoștințat că rezoluția din data de 21.06.2010 nu a fost contestată, că această rezoluție a fost comunicată și reclamantului și deci avea cunoștință de obligația de a se prezenta la locul de muncă, consideră că acesta a încălcat dispozițiile din Regulamentul de ordine interioară care sancționează absența nemotivată de la locul de muncă. Din acest punct de vedere măsura luată de angajator este legală.
Opinia Tribunalului
Prin decizia nr. 12/05.02.2008 raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă s-au suspendat în baza art. 52 alin. (1) lit. c) C.muncii.
Procesul penal s-a finalizat în faza urmăririi penale, prin rezoluția din data de 26.06.2010.
în cauză se impune a se stabili momentul până la care s-a produs suspendarea contractului de muncă al reclamantului în baza deciziei nr. 12/05.02.2008, când s-a născut în sarcina reclamantului obligația de a se prezenta la locul de muncă, respectiv care erau demersurile pe care reclamantul, dar și pârâta trebuia să le efectueze pentru reluarea raporturilor de muncă.
în acest sens se constată că pârâta se raportează exclusiv la actele de procedură care i s-au comunicat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, fără a avea în vedere momentele în care aceleași acte de procedură au fost comunicate reclamantului.
Reclamantul a primit rezoluția de neîncepere a urmăririi penale la data de 30.06.2010, aspect evidențiat prin actele existente la dosar comunicate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
în condițiile în care soluția era nefavorabilă pârâtei, reclamantul era îndreptățit să creadă că aceasta ar putea exercita căile de atac prevăzute de lege (plângere împotriva soluției procurorului și respectiv plângere la instanță), situație care amâna momentul soluționării definitive a cauzei penale și evident al reluării raporturilor de muncă.
în situația dată, deși Codul muncii nu conține nici o prevedere expresă, pentru a evita orice arbitrariu, având în vedere și art. 40 alin. (2) lit. a) C.muncii, tribunalul consideră că în sarcina pârâtei exista obligația de a-l informa pe reclamant după primirea soluției date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, că nu uzează de căile de atac și, respectiv, că are obligația să se prezinte la locul de muncă.
O interpretare contrară dă naștere unei obligații incerte în sarcina reclamantului care nu are posibilitatea să intuiască poziția pârâtei față de soluția din penal și evident nu poate anticipa data certă la care efectele suspendării contractului de muncă încetează.
Este atributul exclusiv al angajatorului să decidă organizarea și funcționarea unității, dar într-o manieră obiectivă și serioasă pentru a înlătura îndoiala reclamantului referitoare la momentul la care i s-a născut obligația de a se prezenta la serviciu.
Dată fiind perioada relativ îndelungată cât a durat suspendarea raporturilor de muncă determinată de durata cercetărilor penale, instanța apreciază că nu i se poate reproșa reclamantului faptul că nu s-a prezentat din proprie inițiativă pentru a solicita reluarea raporturilor de muncă, dat fiind faptul că nu putea anticipa conduita angajatorului ulterior soluției pronunțate în procesul penal. Ca urmare, nu se poate concluziona dincolo de orice îndoială că reclamantul absentat nejustificat și intenționat și deci nu i se poate imputa încălcarea art. 128 lit. e) din Regulamentul de ordine interioară.
în consecință, concedierea pe acest motiv nu este legală.
Pentru considerentele expuse, față de art. 76 și urm. C.muncii, a fost admisă acțiunea cu consecința anulării deciziei de concediere dispusă de angajator și a repunerii reclamantului în situația anterioară.
în baza art. 78 alin. (1) C.muncii a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale.
în baza art. 274 C.proc.civ. a acordat reclamantului cheltuielile de judecată efectuate cu susținerea procesului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC U.O.T. SA, considerând-o nelegală și netemeinică.
în motivare recurenta a făcut un istoric al raporturilor dintre părți, arătând că intimatul în calitate de salariat cu atribuții de gestionar i-a produs un prejudiciu constând în lipsa unei mari cantități de combustibil.
A formulat plângere penală împotriva acestuia, dar în ciuda probelor administrate, prin rezoluția din 21.06.2010 Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului.
A decis să nu conteste această soluție, alegând recuperarea prejudiciului în civil printr-o acțiune în răspundere materială.
în mod nelegal a procedat instanța de fond la respingerea tuturor apărărilor făcute de societate în ceea ce privește lipsa nejustificată a angajatului N.C. după ce acesta a fost înștiințat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați de scoaterea de sub urmărire penală.
Instanța a considerat că societatea ar fi trebuit să-i comunice rezoluția de scoatere de sub urmărire penală și să-l invite pe contestator la serviciu.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, caz de modificare, reglementat prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Corect a reținut instanța de fond că suspendarea contractului individual de muncă s-a făcut în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C.muncii și în aceste condiții, deși Codul muncii nu conține nici o prevedere expresă și pentru a înlătura orice arbitrariu, recurenta avea obligația de a-l informa pe intimatul contestator după primirea rezoluției date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, că înțelege să nu uzeze de căile de atac și respectiv că are obligația să se prezinte la locul de muncă [ art. 40 alin. (2) lit. a) C.muncii].
Cum suspendarea contractului s-a făcut de către angajator printr-o decizie comunicată prin scrisoare recomandată, era normal să anunțe și faptul că a încetat cauza de suspendare și se pot relua relațiile de muncă, contrar celor susținute de recurentă.
Nefăcându-se aceste demersuri, nu se poate imputa contestatorului lipsa nejustificată de la locul de muncă sau încălcarea unor norme ale regulamentului de ordine interioară.
Este adevărat că și contestatorul avea interesul să întreprindă anumite diligențe pentru a cunoaște momentul încetării suspendării contractului de muncă și reluării activității, însă angajatorul era cel care avea obligația legală de a aduce la cunoștința contestatorului încetarea măsurii luate.
Această obligație, deși nu este prevăzută în mod expres de lege, decurge în primul rând din faptul că măsura suspendării a fost luată în baza art. 52 lit. c) C.muncii la inițiativa angajatorului, și nu la inițiativa angajatului.
Prin rezoluția 870/R/21.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului; angajatorul a fost vătămat și el era partea interesată în a formula o eventuală plângere împotriva măsurii procurorului, conform art. 278 alin. (3) coroborat cu art. 277 C.proc.pen.
Pe lângă toate acestea, conform art. 40 pct. 2 lit. a) C.muncii și art.45 lit. h) din Regulamentul intern al unității, angajatorul are și obligația informării salariaților despre condițiile de muncă și să facă cunoscute salariaților sarcinile de serviciu și responsabilitățile ce le revin.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că în cauză nu devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de intimata recurentă.
(Judecător Anica Ioan)
