R O M A N I A
JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU
SENTINŢA CIVILĂ NR. 614/08-07-2010
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 08.07.2010
COMPLET FORMAT DIN:
PREŞEDINTE: STOICA MARILENA DANIELA
Cu participare:
GREFIER : SAULEA LILIANA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect” plângere contravenţională”,formulată de petentul B. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns petentul B.C. şi martorul S.M., lipsă fiind intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
S-a procedat la audierea martorului prezent S. M., sub prestare de jurământ, depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Petentul depune la dosar o convenţie din 25-03-2010 în două exemplare şi arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Petentul având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii aşa cum a fost formulată respectiv anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CC, nr. 5009986/16-04-2010.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
I N S T A N Ţ A
– deliberând –
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 471/30.04.2010 petentul B.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata I P J Bacau-Postul de Politie al com Vultureni anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 5009986 încheiat la data de 16.04.2010 solicitând exonerarea de plata amenzii aplicate în cuantum de 200 lei.
În motivarea plângerii petentul arată că a fost amendat contravenţional pe nedrept considerându-se nevinovat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Au fost anexate plângerii următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenţie seria CC, nr. 5009986 încheiat la data de 16.04.2010.
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Conform art. 1 alin. 2 din OG 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Petentul a solicitat administrarea probei cu martori in dovedirea motivelor plangerii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 5009986 încheiat la data de 16.04.2010, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei în baza art.2, pct 1 din Leg 61/1991 republicată reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei constând în aceea că la data de 20.03.2010,a adresat cuvinte si expresii vulgare numitului S. M..
Din declaratia numitului S. M. care a semnat procesul verbal in calitate de martor asistent rezulta ,depozitie atasata la fila 24 din dosar rezulta ca la data de 22 martie ac ,acesta a avut o altercatie cu petentul in urma careia a fost amenintat de catre acesta cu toporul.
Petentul deşi prezent in instanta nu a solicitat administrarea nici unei probe in dovedirea motivelor plangerii contraventionale.
Deşi O.G. nr. 2/2001 nu prevede dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor si de aplicare a sancţiunii, din economia prevederilor art. 34 alin. 1 rezultă că acesta se bucură de o prezumţie relativă de legalitate şi temeinicie.
Sub aspectul legalităţii, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, neexistând nici una dintre cauzele de nulitate ce pot fi invocate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa apreciază ca in raport de fapta savarsita de catre petent, masura amenzii aplicata prin procesul verbal este legala intrucat textul de lege prevazut de art 2 pct 1 din Leg 61/1991 privind sanctionarea faptelor de tulburare a linistii publice sanctioneaza fapta contraventionala retinuta in cuprinsul procesului verbal .
Petentul nu a rasturnat prin nici-o proba prezumtia de validitate a procesului verbal.
Pentru motivele aratate mai sus.
Vazand si dispozitiile art 1169 instanta urmeaza sa respinga plangerea contraventionala ca nefondata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul B. C., cu domiciliul în comuna V., sat.G., judeţul Bacău, ca nefondată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.07.2010.
Preşedinte, Grefier,
STOICA DANIELA MARILENA SAULEA LILIANA
Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de
08.07.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 29.09.2010.
Red.S.D.M./tehnored. S.L.
3/6-09-2010
Ex.4
??
??
??
??
1