Desfiinţarea postului nu împiedică reintegrarea salariatului pe postul avut anterior conform hotărârii judecătoreşti. Ulterior societatea îl poate concedia din nou pe salariat conform unui nou temei, respectiv desfiinţarea postului (art. 65 C.muncii).
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2278 din 29 noiembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 1151/28.05.2012 Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de contestatoarea M.E.I., în contradictoriu cu intimata SC NC SRL.
Prin cererea formulată, contestatoarea M.E.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata, anularea dispoziției de reintegrare nr. 23, dar și a deciziei de concediere nr. 24, ambele emise în aceeași dată, respectiv 30.01.2012, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea la plata drepturilor salariale de la momentul concedierii până la momentul reintegrării efective, sume indexate cu rata inflației la momentul plății, plata unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, până la reintegrarea efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt cererea, a arătat că măsura dispusă de intimată este nelegală, că nu s-au respectat dispozițiile hotărârii judecătorești care obligau pe angajator la reintegrare, chiar dacă acest lucru însemna repunerea în ființă a vechii structuri organizatorice a societății prin reînființarea postului. A mai arătat că reintegrarea a fost fictivă și că pârâta a eludat punerea în executare, întocmai, a celor statuate irevocabil de către instanțele judecătorești.
în drept, a invocat dispozițiile art. 78,art. 278 și art. 289 C.muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a fost salariata unității începând cu 10.10.2007 și până la data de 25.02.2011, când a fost emisă decizia de concediere nr. 14/3.02.2011.
Ulterior, decizia de concediere a fost contestată în instanță și, în final, anulată, dispunându-se reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior.
A arătat că, în baza dispozițiilor hotărârii judecătorești (executorii), societatea a efectuat demersuri pentru contactarea contestatoarei și încunoștințarea acesteia despre situația organizatorică actuală, și anume desființarea postului, dar și pentru rezolvarea situației pe cale amiabilă.
A mai arătat că a respectat toate prevederile legale aplicabile în materia concedierii, că desființarea postului ocupat de contestatoare a fost efectivă, postul fiind suprimat din structura angajatorului, neregăsindu-se în organigrama societății, singura soluție pe care a avut-o la dispoziție fiind emiterea unei noi decizii de concediere.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Angajatorul a depus la dosar hotărârea adunării generale a asociaților nr. …/…, planul de restructurare a activității societății, organigrama anterioară și ulterioară, înscrisuri cu care angajatorul a făcut dovada că desființarea postului în discuție s-a impus pentru depășirea dificultăților economice cu care s-a confruntat societatea, pentru recuperarea pierderilor înregistrate ca urmare a scăderii importurilor, exporturilor, cu consecința reducerii veniturilor, a imposibilității acoperirii costurilor de exploatare, pentru asigurarea eficienței măsurilor de reorganizare.
Tribunalul a constatat că intimata a respectat toate prevederile legale aplicabile în materia concedierii, că desființarea postului ocupat de contestatoare a fost efectivă, postul fiind suprimat din structura angajatorului, neregăsindu-se în organigrama societății, singura soluție pe care a avut-o la dispoziție fiind emiterea unei noi decizii de concediere.
Decizia de concediere s-a comunicat salariatei în scris și conține toate elementele prevăzute de art. 76 din Legea nr. 53/2003 în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile dispozițiilor art. 64 C.muncii. Potrivit Deciziei nr. 6/2011 a I.C.C.J., art. 76 lit. d) C.muncii nu se aplică în cazul contestatoarei.
Această desființare este reală și dovedită cu organigrama valabilă după data de 1.08.2011 din care rezultă că în cadrul societății nu mai există postul ocupat de către contestatoare. Ca urmare, desființarea locului de muncă a fost serioasă și efectivă.
Eficientizarea activității, inclusiv prin desființarea unor locuri de muncă, este un atribut exclusiv al angajatorului care nu poate fi cenzurat de instanță.
Art. 65 alin. (1) C.muncii prevede un caz de concediere care este exterior persoanei salariatului, generat de dificultățile economice și de diminuarea activității angajatorului.
Acest text este în concordanță cu art. 24 lit. a) din Carta socială europeană revizuită, care prevede posibilitatea concedierii salariaților „pentru un motiv întemeiat legat de aptitudinea sau conduita acestora, ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau serviciului”.
în cauză nu s-a dovedit că pârâta ar fi efectuat angajări pe posturi similare cu cel ocupat de reclamantă.
Cauza care a stat la baza acestei decizii a fost reală, adică obiectivă, deoarece angajatorul are interesul și obligația să ia acele măsuri pe care le consideră necesare pentru eficientizarea activității sale și care să prevină existența unor pierderi financiare.
în ceea ce privește decizia de reintegrare, s-au reținut următoarele:
Se constată că, dată fiind dispoziția instanței de judecată în sensul anulării deciziei de concediere și al reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior, părțile au fost repuse în situația anterioară, considerându-se că reclamanta nu și-a pierdut calitatea de salariat, iar contractul individual de muncă încheiat de părți a subzistat pe toată această perioadă, producându-și în continuare efectele juridice.
Prin urmare, raporturile de muncă dintre părți au subzistat în perioada ulterioară datei de 25.02.2011, reclamanta a fost neîntrerupt salariata societății, contractul de muncă inițial a fost în ființă, până 28.02.2012, calitatea de angajat fiindu-i recunoscută pe toată perioada 2007-2012.
Prin urmare, existând continuitate în derularea raporturilor de muncă, tribunalul nu a apreciat necesară emiterea unei decizii de reintegrare, nicio dispoziție legală neimpunând existența acesteia.
Contestatorului nu trebuie să i se emită o decizie de reintegrare pentru a i se recunoaște calitatea de salariat, hotărârea judecătorească fiind suficientă pentru lămurirea situației salariatului.
Este adevărat că în practica multor societăți există cutuma de a se emite astfel de dispoziții de reintegrare, însă acestea au caracterul unui act intern, administrativ, fără semnificație juridică, cu atât mai mult cu cât o astfel de decizie cuprinde în general informații nereale.
Spre exemplu, în prezenta decizie, nu exista posibilitatea legală ca salariata să fie reintegrată la data de 30.01.2012, întrucât, date fiind dispozițiile hotărârii judecătorești, dar și prevederile legislației muncii, aceasta nu și-a pierdut calitatea de salariat în februarie 2011, ci abia în februarie 2012, contractul de muncă inițial și-a produs în continuare efectele, nefiind posibilă o „reintegrare” la o dată când contractul este încă în ființă.
Prin urmare, cum emiterea unei dispoziții de reintegrare nu este necesară, apărarea contestatoarei privind identitatea între datele emiterii celor două decizii contestate nu prezintă relevanță.
Pentru motivele expuse, a constatat că în cauză nu s-a dovedit nerespectarea dispozițiilor legale de către angajator și în consecință nu există motive pentru intervenția instanței în sensul anulării deciziilor contestate în cauză, motiv pentru care s-a respins acțiunea ca nefondată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
A învederat, în esență, următoarele motive de recurs:
– instanța de fond a făcut o analiză părtinitoare a probelor de la dosar, nu a indicat temeiul de drept în hotărâre, pronunțând o soluție nelegală cu încălcarea flagrantă a tezelor 1, 2, 3, 5, 7, 8, 9 din art. 304 C.proc.civ.;
– instanța nu a fost alcătuiră conform prevederilor legale, dând hotărârea alți judecători decât cei care au participat la dezbateri;
– completul nu a fost alcătuit dintr-un judecător și doi asistenți judiciari, ci din doi judecători, asistenții judiciari aflându-se în concediu de odihnă;
– din motivarea hotărârii nu rezultă că cei doi asistenți judiciari au participat la judecată;
– este inadmisibil a se reține prin sentința civilă nr. 1505/10.08.2011 că se impune reintegrarea pentru ca, mai apoi, în luna mai 2012, să se constate că nu mai există postul în organigramă, deși, chiar și acum, societatea funcționează cu postul său de comisionar vamal ocupat de altă persoană;
– instanța nu analizează de ce a fost repusă efectiv în situația anterioară contestatoarea;
– instanța nu motivează și nu face referiri la susținerile contestatoarei, prin aceasta refuzându-i-se contestatoarei dreptul la un proces echitabil.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatoarea M.E.I. a contestat decizia de reintegrare nr. 23/30.01.2012 și decizia de concediere nr. 24/30.01.2012 pe motiv că:
– decizia de reintegrare nu i-a fost comunicată;
– trebuia încheiat un nou contract individual de muncă și abia mai apoi putea fi din nou concediată;
– reintegrarea trebuia a se face cu acordul părților, iar ea nu și-a dat un astfel de acord;
– desființarea postului nu poate fi impediment la reintegrare în temeiul hotărârii definitive și irevocabile.
Decizia de reintegrare nr. 23/30.01.2012 a fost emisă ca urmare a sentinței civile nr. 1505/10.08.2011 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2047/121/2011 prin care s-a constatat nulitatea absolută a deciziilor nr. 12/28.01.2011 și nr. 14/03.02.2011.
Decizia de reintegrare nr. 24/30.01.2012 a fost emisă în aceeași zi, după reintegrarea dispusă prin decizia nr. 23/2012, conform art. 65 C.muncii, pe motiv că postul ocupat de salariată s-a desființat.
Societatea-angajatoare din acest punct de vedere, al reintegrării, a procedat corect, reintegrând-o pe contestatoare chiar dacă postul nu mai figura în organigramă, tocmai în executarea sentinței civile nr. 1505/2011 a Tribunalului Galați rămasă irevocabilă. Nu este reținută susținerea contestatoarei că reintegrarea este nelegală pentru că era fictivă pentru că în acest mod trebuia să procedeze intimata pentru respectarea hotărârii judecătorești pronunțată, rămasă irevocabilă.
Referitor la criticile concrete de nelegalitate aduse de recurentă prin cererea de recurs, se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, din considerentele hotărârii și din actele aflate la dosar nu rezultă în ce fel a făcut instanța de fond o analiză părtinitoare a probelor de la dosar.
Instanța a indicat toate argumentele care au dus la formarea convingerii sale cu suficientă claritate și a indicat temeiul de drept în cuprinsul hotărârii.
Instanța a fost corect alcătuită și în completul de judecată care a pronunțat hotărârea au intrat aceiași judecători ce au fost și la dezbateri. Pentru asistenții judiciari, aflați în concediu de odihnă la data redactării hotărârii (6.07.2012) a semnat președintele instanței de fond, conform art. 261 alin. (2) C.proc.civ. Aceasta însă nu înseamnă că președintele instanței a participat la pronunțarea hotărârii, ci doar că cei care au pronunțat hotărârea, în speță cei doi asistenți judiciari, se află în imposibilitate de a semna hotărârea. Soluția era pronunțată în dosar din 28.05.2012, iar minuta este semnată de toți membrii completului de judecată care au participat și la dezbateri, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 21.05.2012.
Nu este inadmisibil a se reține prin sentința civilă nr. 1505/10.08.2011 a Tribunalului Galați că se impune reintegrarea și mai apoi, în mai 2012, să se constate că s-a desființat postul.
în primul rând este vorba de momente diferite, s-a desființat postul după câteva luni. Nimic nu împiedică societatea să desființeze postul ocupat de salariata sa, chiar dacă anterior aceeași salariată s-a mai judecat cu unitatea.
Pe fondul cauzei, cu privire la faptul că desființarea nu ar fi una reală și efectivă, recurenta nu a adus nicio critică și nici nu a contestat situația de fapt reținută de instanța de fond.
Nu este reținută susținerea recurentei că și la această dată există un post de comisionar vamal, pentru că din actele de la dosar rezultă că au fost transformate toate posturile de comisionari vamali în agenți expediții internaționale.
De asemenea, se reține că, privitor la ultimul motiv de recurs al contestatoarei, instanța de fond a făcut referire în considerentele hotărârii la toate argumentele necesare să justifice hotărârea pronunțată. Instanța nu este ținută a răspunde părților la fiecare propoziție a acestora, ci doar la cele ce au relevanță cât de mică și sunt în legătură cu cauza.
Constatând că toate criticile recurentei sunt neîntemeiate, conform art. 312 C.proc.civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea M.E.I. împotriva sentinței civile nr. 1151/28.05.2012 a Tribunalului.
(Judecător Alina Savin)
