Cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.). Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


-să constată reabilitarea sa de drept de sub consecinţele pedepselor la care a fost condamnat pe baza următoarelor sentinţe:

-sentinţa penală nr.345 din 05.09.1994 pronunţată în dos.nr.____ din 1994 în baza art.208 al.1 Cod penal prin care a fost condamnat la 60.000 lei amendă penală iar prin

-sentinţa penală nr.475 din 18.11.2004 a fost condamnat la 7 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu termen de încercare de 2 ani 7 luni pentru infracţiunea silvică prevăzută de Codul silvic.

În motivele cererii de reabilitare petentul arată că după cele două condamnări nu a mai săvârşit fapte penale, în termenul de încercare nu s-a pronunţat revocarea suspendării şi consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute şi cerute de lege.

Petentul a ataşat cazierul judiciar şi a solicitat ataşarea dosarului penal _____ şi _____.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.345 din 05.09.1994 pronunţată în dos.nr.____din 1994 în baza art.208 al.1 Cod penal petentul a fost condamnat la 60.000 lei amendă penală iar prin

– sentinţa penală nr.475 din 18.11.2004 a fost condamnat la 7 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu termen de încercare de 2 ani 7 luni pentru infracţiunea silvică prevăzută de Codul silvic.

După prima condamnare a intervenit reabilitarea de drept conform art.134 a Codului penal, întrucât în decurs de 3 ani nu a săvârşit nicio altă infracţiune iar pedeapsa aplicată a fost amenda.

Cu privire la ceea de a doua condamnare din 2004 a trecut termenul de încercare de 2 ani şi şapte luni şi nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune de atunci. Înăuntrul termenului de încercare nu s-a pronunţat nici revocarea suspendării, motiv pentru care sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, astfel instanţa văzând şi prevederile art.133, 134 şi 136 Cod penal va admite cererea petentului Sz.-B.D. şi în consecinţă va constata reabilitarea de drept a petentului de sub consecinţele condamnării de 60.000 lei /ROL/ amendă penală aplicată prin sentinţa penală 345/5 septembrie 1994 şi 7 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termen de încercare de 2 ani şi 7 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 475/18 noiembrie 2004.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.