Potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termen, în vederea exercitării dreptului la acţiune, trebuie să fie justificată prin motive temeinice.
Eroarea constând în introducerea reclamaţiei administrative la alt organ nu este de natură să acopere exigenţele textului invocat mai sus.
(Secţia comercială, decizia nr. 491/12.11.1990)
Prin acţiunea introdusă la 10.07.1989 de M.A.N. împotriva M.T.Tc. s-a solicitat obligarea acestuia la 31.603 lei, daune şi la 474 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii s-a arătat că U.M. „X” a expediat U.M. „Y”
autospeciala, cu nr. de circulaţie A 37.665, cu vagonul….. 856-7, S.T. nr.
503.424/18.01.1989, sosit la destinaţie în ziua de 22.01.1989, cu indicii de violare pe timpul transportului, conform celor menţionate în procesul-verbal, întocmit cu participarea şefului staţiei de destinaţie şi cu precizarea că reclamaţia administrativă nr. 263/21.02.1989 n-a fost soluţionată până la data sesizării instanţei.
Prin încheierea şedinţei de judecată de Ia 1.08.1989, instanţa încuviinţează cererea reclamantei şi dispune extinderea cadrului litigiului, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a R.C.F.B., iar prin încheierea din 10.11.1989, a R.C.F.Bv.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1.626 din 14.08.1990, admiţându-se cererea de repunere în termen şi acţiunea formulată de M.A.N, cu obligarea R.C.F.Bv. la 31.603 lei, daune şi Ia 474 lei, cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins acţiunea faţă de M.T.Tc. şi R.C.F.B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a considerat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamaţia administrativă nr. 263/21.02.1989 a fost introdusă, din eroare, la M.T.Tc, şi a repus în termen reclamantul de a-şi formula pretenţiile pentru daune faţă de R.C.F.Bv. De asemenea, a reţinut că, preluând la transport autospeciala, fără pază militară, cărăuşul, în persoana R.C.F.Bv, răspunde pentru daunele constatate prin procesul-verbal încheiat în staţia C.F. Râşnov, la 23.01.1989, în temeiul art. 38-46 din Regulamentul aprobat prin H.C.M. 941/1959, respingând pretenţiile reclamantului faţă de M.T.Tc. şi R.C.F.B, cu motivarea că aceştia n-au avut nici o culpă în producerea prejudiciului.
împotriva acestei hotărâri R.C.F.Bv. a declarat recurs, susţinând că dreptul reclamantului la acţiune era prescris, iar repunerea în termen n-a fost temeinic justificată, precum şi greşita apreciere a probelor, din care nu rezultă că accesoriile reclamate au fost predate la transport, cu sublinierea neîndeplinirii obligaţiei ce-i revenea, de a pazei pentru expediţia militară care a fost transportată în vagon deschis.
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor dosarului se constată, mai întâi, că obiectul litigiului îl constituie despăgubirea pretinsă de reclamant pentru daune izvorâte din executarea unui transport intern, concretizat prin scrisoarea de trăsură locală nr. 503.424, părţile implicate fiind predătorul, destinatarul şi unitatea de transport unde s-a constatat pierderea parţială ori avarierea mărfii, potrivit reglementărilor din Regulamentul de transport C.F. din 1929 şi H.C.M. nr. 941/1959, combinat cu art. 37 alin. ultim din Legea nr. 3/1988.
Or, reclamantul, nu numai că a formulat reclamaţia administrativă şi s-a îndreptat împotriva M.T.Tc. (care reprezintă cărăuşul român exclusiv în litigiile izvorâte din transporturi internaţionale), dar a cerut extinderea litigiului, prin introducerea în cauză a staţiei de predare (inadmisibilă în condiţiile predării transportului la destinaţie) şi, apoi, a staţiei de destinaţie, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 4 lit. e din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termen, în vederea exercitării dreptului la acţiune, trebuie să fie justificată prin motive temeinice, care, în speţă, n-au fost dovedite (eroarea reţinută de prima instanţă nefiind de natură să valideze actul şi nici să acopere exigenţele textului invocat).
De menţionat că predătoarea n-a specificat, în documentul de transport, modul de asigurare al autospecialei, iar în actul de constatare, întocmit la destinaţie, deşi au fost transportate două autospeciale, nu se arată dacă cealaltă maşină avea lacăt la uşă, pentru a se concluziona că s-au luat toate măsurile impuse de un transport pe platformă deschisă.
Aşa fiind, recursul apare întemeiat, urmând ca, în baza art. 312 pct. 2 lit. a Cod proc. civilă, să se modifice sentinţa în consecinţă.
Notă: Cu privire la Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 3/1998 şi H.C.M. nr. 941/
1959, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
