Examinând excepţia de prescripţie, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1, art. 7 şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958, asupra căreia prima instanţă nu s-a oprit, se reţine că dreptul de a pretinde suma în litigiu s-a stins, ca urmare a neexercitării, în termenul stabilit de lege.
(Secţia comercială, decizia nr. 534/12.12.1990)
Prin sentinţa civilă nr. 1.561 din 27.07.1990, a fost admisă cererea de revizuire formulată de M.A.N., prin care sentinţa civilă nr. 5.367/17.11.1989, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, a fost revizuită, în sensul respingerii acţiunii formulată de I.A.S.T.M., pentru plata sumei de 4.010 lei, preţ, şi 3.050 lei, penalităţi de întârziere în plată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă şi, ca urmare, ţinând seama de concludenţa înscrisurilor noi depuse în susţinerea motivelor din cererea de revizuire, a concluzionat că numitul S.N. a primit de la maistrul militar V.N. întreaga cantitate de cartofi reclamată de I.A.S.T.M. şi că nu a întocmit acte de intrare în gestiune.
împotriva sentinţei a declarat recurs I.A.S.T.M.
Criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, recurenta a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a trecut peste un aspect esenţial, rezultând din rezoluţia nr. 294/P/1988 a Procuraturii Locale T.M., şi anume, că maistrul militar nu a întocmit acte de predare a cartofilor lui S.N., aşa încât, şi concluzia că acea cantitate de cartofi a fost vândută, este neîntemeiată.
Recursul este nefondat.
Examinând excepţia de prescripţie, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1, art. 8 şi 18 din Decretul nr. 167/1958 (asupra căreia prima instanţă nu s-a oprit), se reţine că dreptul de a pretinde suma în litigiu s-a stins ca urmare a neexercitării în termenul stabilit de lege.
De altfel, şi pe fond pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât, din înscrisurile aflate la dosar, cu referire specială la adresa Procuraturii T.M. nr. 294/P/1990, se reţine că, în adevăr, din cercetările efectuate, nu a rezultat că S.N. a primit şi valorificat cantitatea de cartofi ridicată de subofiţerul V.N. de la U.M. „X”, concluzia bazându-se pe lipsa actelor de intrare în gestiune.
Această concluzie nu exclude însă predarea efectivă a cartofilor, care, în lipsa unor acte de predare-primire, poate fi completată cu alte probe.
Astfel, din ultimul aliniat al aceleiaşi adrese rezultă că în procesul verbal de încheiere a lucrărilor de către militarii în termen, gestionarul S.N. nu s-a referit la paguba rezultată din nepredarea cartofilor ridicaţi de V.N. de la Ferma P.
Se observă că cercetările nu au fost aprofundate, reţinându-se numai aspectul neîntocmirii actelor de intrare în gestiune a cartofilor, fără să se determine, în raport de celelalte acte, motivul neîntocmirii acestor acte, cu referire expresă la faptul ridicării şi, respectiv, al predării sau nepredării acestora gestionarului S.N.
Din declaraţiile martorilor rezultă că marfa a fost ridicată de la Ferma P, de S.N, împreună cu maistrul militar V.N, că actul de livrare (A.E.) a fost întocmit pentru cantina T.M, prin Ferma P, reprezentată prin delegatul maistru militar şi, în fine, că marfa a fost depozitată în faţa magaziei, parte din aceasta fiind introdusă în magazie, pentru consum, iar altă parte a fost vândută salariaţilor fermei.
Rezultă că, în fapt, marfa a fost ridicată de la ferma menţionată mai sus şi predată beneficiarului din avizul de expediţie, aşa încât omisiunea de a întocmi acte de intrare în gestiune, ca şi cea privind întocmirea actelor de predare, nu este de natură să ducă la o altă concluzie, decât cea reţinută de prima instanţă.
în consecinţă, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind legală şi temeinică, va fi menţinută şi recursul se va respinge.
Notă: în raport de prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora: „ – Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, socotim greşită procedarea instanţei de recurs care, după ce găseşte întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, examinează fondul pricinii.
în legătură cu Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de ia speţa nr. 24.
