Decizia civilă nr. 540/R din 04.11.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr. 5277/231/2010 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamantul P.L.F. a chemat în judecată pe pârâta M.D.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi, încredinţarea minorei P.Ş.F. şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 18.01.2003 şi de câţiva ani pârâta a plecat în Italia, acesta rămânând împreună cu minora în ţară, fiind ajutat de mama sa. A menţionat că relaţia cu pârâta a început să se deterioreze odată cu plecarea acesteia din ţară.
Pentru aceste motive, apreciază că relaţia cu pârâta nu mai poate continua, solicitând desfacerea căsătoriei.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 37, art. 38, art. 40, art. 42, art. 86 şi art. 94 Codul familiei.
În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, martori şi anchetă socială.
Pârâta, legal citată, în termen procedural, a depus întâmpinare-cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, revenirea la numele de familie avut anterior căsătoriei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorei, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în raport de veniturile pe care le realizează şi atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
În motivarea cererii, a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 18.01.2003, din căsătoria părţilor rezultând minora Ş.F., născută la data de 04.10.2003 a menţionat că la data de 29.07.2009 a fost nevoită să plece în Italia la insistenţele soţului său care făcuse un împrumut de 3.000 € la cămătari şi pe care trebuia să îl restituie urgent, astfel încât în fiecare lună banii pe care îi primea îi trimitea soţului. A precizat că a dorit de mai multe ori să se întoarcă în ţară, însă reclamantul a insistat să rămână în Italia pentru că era nevoie de bani pentru a plăti cămătarii; a mai arătat că a aflat că soţul său are o relaţie extraconjugală cu o femeie, numita I.V. A precizat că a în ţară imediat ce a aflat de promovarea acţiunii de divorţ, însă nu a putut ajunge la nicio înţelegere.
A susţinut că în prezent minora este în grija acesteia, fiindu-i încredinţată prin sentinţa civilă nr. 4028/2010 pronunţată în dosarul nr. 9220/231/2010, locuind în apartament împreună cu minora, iar în perioada în care aceasta este la serviciu, de minoră are grijă o vecină.
A menţionat că nu este adevărat că ar avea crize de nervi, aceasta fiind o persoană familistă, muncind pentru a-şi întreţine familia, ceea ce a dus la destrămarea relaţiei de familie fiind relaţiile extraconjugale ale soţului său.
A solicitat încredinţarea minorei acesteia spre creştere şi educare având în vedere că prezintă condiţii bune pentru creşterea minorei în locuinţa din Focşani, minora fiind înscrisă la şcoala nr. 8 Focşani în clasa I.
A mai solicitat şi atribuirea beneficiului contractului de închiriere având în vedere că aceasta este titulara contractului, că a solicitat încredinţarea minorei, nu are în proprietate o altă locuinţă, că în prezent în apartament locuieşte doar aceasta cu minora şi că pârâtul locuieşte la părinţii săi.
Prin sentinţa civilă nr. 795/03.02.2011 s-a admis în parte cererea şi cererea reconvenţională şi fiind dispusă desfacerea căsătoriei s-a încredinţat pârâtei pe minora Ş.F. iar reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere de 145 lei lunar.
Împotriva acestei hotărâri ambele părţi au declarat apel.
Reclamantul P.L.F. a susţinut că:
1) nu a fost invocată şi administrată proba cu înscrisuri în dovedirea culpei la desfacerea căsătoriei.
2) cuantumul pensiei de întreţinere a fost greşit calculat deoarece instanţa de fond a reţinut la stabilirea acestuia şi a alocaţiei zilnice de hrană.
Totodată mai susţine că în mod greşit s-a stabilit că pensia de întreţinere se datorează de la data introducerii cererii fără a se arăta în concret această dată, observând că acest capăt de cerere a fost solicitat prin cerere reconvenţională.
Pârâta P.D.G. a susţinut că potrivit cuantumului pensiei de întreţinere stabilit de instanţa de fond în sumă de 145 lei, raportat la venitul lunar pe care îl realizează reclamantul, în sumă de 1157 lei, reiese că în mod greşit prima instanţă nu a cuprins la stabilirea acestui cuantum şi norma de hrană.
Greşit s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată deoarece reclamantul este cel căzut în pretenţii şi trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 120 din 7 iunie 2011, Tribunalul Vrancea – Secţia civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul P.L.D. şi pârâta P.D.G., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 795/03.02.2011 a Judecătoriei Focşani, în sensul că a desfăcut căsătoria soţilor şi l-a obligat pe reclamant la plata unei pensii de întreţinere minori în cuantum de 250 lei, începând cu data introducerii cererii reconvenţionale, 2.09.2010.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
În cursul soluţionării caii de atac a apelului, părţile au declarat că sunt de acord cu desfacerea căsătoriei sens în care a fost luat acest consimţământ.
Faţă de această situaţie, s-a dat eficienţă prevederilor art. 38 din Codul familiei şi art. 613 Cod procedură civilă sens în care s-a desfăcut căsătoria soţilor cu acordul acestora.
Faţă de această constatare, Tribunalul nu a mai analizat motivele 1 de apel al reclamantului şi 2 al pârâtei.
Relativ la motivul nr. 2 al apelului reclamantului tribunalul a reţinut că:
Din reglementarea conţinută de art. 86 al.2 Codul familiei se înţelege ca pensia de întreţinere are drept scop satisfacerea nevoilor celui care o solicită şi deci nu poate fi acordată decât din momentul formulării unei atari cereri, deoarece până la sesizarea instanţei se prezumă că cel îndreptăţit nu a avut nevoie de din partea celui chemat în judecată.
În speţă, minora a fost în grija pârâtei din luna iulie 2010 însă aceasta din urma a solicitat pensia de întreţinere în cadrul cererii reconvenţionale depusă la data de 2.09.2010.
Aşa fiind, obligaţia de plată a pensiei de întreţinere trebuie stabilită începând cu data depunerii cererii reconvenţionale şi cum prima instanţă nu a stabilit în concret această data, Tribunalul a reţinut ca moment al îndeplinirii acestei obligaţii, data de 2.09.2010.
Relativ la primul motiv de apel formulat de pârâtă, cu privire la norma de hrană, s-a constatat că este adevărat că la calcularea cuantumului pensiei de întreţinere nu se iau în considerare decât veniturile cu caracter permanent nu şi cele întâmplătoare, însă sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană incluse în venitul net realizat de reclamant nu are acest din urma caracter .
Astfel, în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 384/2006 şi OG nr. 26/1994 sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană se acordă militarilor pe timp de pace, atunci când nu beneficiază de alimente, având deci caracter permanent, nu întâmplător.
Aşadar, norma de hrană intra în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere în virtutea dispoziţiilor art. 409 lit. a Cod procedură civilă, fiind inclusă în categoria valorii şi alte venituri periodice realizate din muncă destinate asigurării mijloacelor de întreţinere a debitorului obligaţiei de întreţinere.
Având în vedere că potrivit adresei nr. A 703/21.04.2011 s-a atestat că contravaloarea normei de hrană de care a beneficiat reclamantul a fost cuprinsă în cuantumul de 1157 lei comunicat prin adresa nr. A 47/05.01.2011, în mod greşit prima instanţă nu a stabilit fracţia de până la 1 din acest cuantum şi având în vedere nevoile minorei în vârstă de 8 ani aflată la debutul sau şcolar dar şi în viaţă ar justifica acordarea unei pensii de întreţinere calculată spre maximul fracţiei amintite şi stabilită de art. 91 Codul familiei.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal a declarat recurs reclamantul P.L.D., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma aplicării şi interpretării greşite a legii, critică prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susţine recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, greşita includere a normei de hrană în venitul salarial realizat ce a constituit bază de calcul pentru plata pensiei de întreţinere minori, în sumă de 250 lei.
Conform art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994, chiar dacă norma de hrană se poate transforma în valoare financiară atunci când militarul nu primeşte alimente, aceasta nu trebuie reţinută ca având caracter permanent şi inclusă în venitul salarial, norma de hrană nu este supusă impozitării, nefiind componentă salarială.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă, fiind astfel menţinută hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte stabilirea pensiei de întreţinere minori, prin excluderea normei de hrană din venitul realizat ce a fost avut în vedere ca bază de calcul.
Curtea a constatat recursul declarat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Reglementările Codului familiei instituie dreptul copilului la întreţinere, respectiv obligaţia corelativă ce incumbă părintelui sau celui care adoptă de a presta întreţinere faţă de copii minori.
Astfel, potrivit art. 94 alin. 1 şi 2 din Codul familiei „Întreţinerea este datoria potrivit cu nevoia celui care cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”, iar „Instanţa de judecată va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinere sau nevoia celui ce o primeşte”.
Din economia acestor texte de lege rezultă cert că pensia de întreţinere se stabileşte în raport cu câştigul din debitorului obligaţiei de întreţinere, instanţa de judecată fiind suverană în a determina cuantumul acesteia în funcţie de situaţia de fapt.
Este adevărat că, principiul înscris în art. 94 din Codul familiei, impune din partea instanţei de judecată stabilirea tuturor posibilităţilor materiale ale persoanei ce urmează să o plătească, existente la data judecării acţiunii, însă, în speţă, în mod corect instanţa de fond a inclus în baza de calcul a pensiei de întreţinere „norma de hrană” de care a beneficiat pârâtul în baza actului normativ menţionat, întrucât nu are caracterul unui venit sau „alte adaosuri” cum greşit s-a susţinut prin motivele de apel ale pârâtei.
În concret, art. 1 din O.G. nr. 26/1994 prevede că „Personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţi Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condiţiile prezentei ordonanţe”.
Potrivit art. 2 alin. 1 şi 2 din acelaşi act normativ „Hrănirea personalului instituţiilor publice menţionate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice” iar „Normele de hrană zilnice sunt cuprinse în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă”.
În art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994 se prevede „Cadrele militare, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul”.
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că „norma de hrană” nu reprezintă un venit asimilat salariului, nu este un drept salarial, nefiind impozabil.
Cu alte cuvinte, această „normă de hrană” are o destinaţie specială, fiind afectată în mod exclusiv desfăşurării activităţii şi pregătirii militare, că, de regulă, „hrănirea” se face în natură, în limita plafoanelor calorice şi doar excepţional categoriile care beneficiază de prevederile acestei legi primesc contravaloarea valorică a normei de hrană.
În sprijinul acestei concluzii vin şi dispoziţiile art.16 din Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii potrivit cărora „Alimentaţia de protecţie se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către persoanele juridice şi fizice persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale”.
În baza celor expuse anterior, Curtea a înlăturat susţinerile pârâtei referitoare la includerea echivalentului normei zilnice de hrană în baza de calcul a pensiei de întreţinere datorată de reclamant, această „normă de hrană” fiind o măsură de protecţie proprie militarului în timp de pace.
Este adevărat că această „normă de hrană”, în mod excepţional poate lua forma bănească, însă suma de bani are o destinaţie expresă, respectiv de protecţie a militarului în timp de pace.
