Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au
descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Privit în sens larg, înscrisul nou răspunde cerinţei care primează în raporturile juridice dintre unităţile economice şi anume realitatea de necontestat care rezultă din conţinutul acestuia care, în fond, implică schimbarea soluţiei.
Privit în sens larg, înscrisul nou răspunde cerinţei care primează în raporturile juridice dintre unităţile economice şi anume realitatea de necontestat care rezultă din conţinutul acestuia care, în fond, implică schimbarea soluţiei.
(Secţia comercială, decizia nr. 410/19.09.1990)
I.C.E.R.B. a solicitat prin acţiune obligarea I.T.A.T.M. la plata sumei de 71.840 lei, daune echivalente cu valoarea mărfii din import care, potrivit recepţiei efectuate la destinaţie, a lipsit din mijlocul de transport auto.
Prin sentinţa civilă nr. 1.155, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, la data de 23,02,1989, a fost admisă acţiunea, instanţa respingând excepţia de prescripţie, pe considerentul că dispoziţiile art. 4 lit. a din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile.
Pe fond, s-a reţinut culpa pârâtei care, prin prepuşii săi, nu a verificat exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, marcajul acestora, precum şi la starea aparentă a ambalajului. « Recursul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia nr. 1.106/ 26.06.1989, reţinându-se că excepţia prevăzută de art. 4 lit. a din Decretul nr. 167/1958 a fost respinsă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 32 lit. c din Convenţia C.M.R. Din coroborarea dispoziţiilor art. 8 şi 9 din C.M.R., tribunalul a reţinut că răspunderea pentru lipsa coletelor revine transportatorului, care nu a verificat, la primirea mărfii, exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură.
în termen de o lună de la primirea comunicării emisă de I.C.E.R.B., prin care I.T.A.T.M. a fost înştiinţată despre obţinerea sumei de 1.500 lire sterline, în contul celor două colete reclamate partenerului extern, a fost introdusă cererea de revizuire, pârâta solicitând, pe baza actului nou, reaprecierea probelor aflate la dosar.
Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins cererea de revizuire prin sentinţa civilă nr. 4.774/19.10.1989, motivând că actul nou a fost produs cu mult timp după pronunţarea hotărârii. Totodată, a apreciat că înscrisul nu poate fi considerat ca fiind reţinut de partea potrivnică şi a conchis că nu au fost respectate prevederile art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă.
împotriva sentinţei civile nr. 4.774/19.10.1989 a declarat recurs pârâta. Criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, recurenta a susţinut că prima instanţă a interpretat în sens restrictiv noţiunea de act
nou şi, ca urmare, fără să observe conţinutul acestui act, a respins cererea de revizuire.
în acelaşi sens, recurenta a susţinut, în alţi termeni, că înscrisul provine de la partea potrivnică, care l-a emis de îndată ce a obţinut despăgubiri de la partenerul extern, ca urmare a însuşirii de către acesta a reclamaţiei privind lipsurile constatate la recepţie, lipsuri pe care instanţa de fond, prezumând culpa transportatorului, le-a pus în sarcina acestuia.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Este adevărat că înscrisul nu a existat la data pronunţării primei sentinţe, însă nu poate fi ignorată împrejurarea că acesta provine de la partea potrivnică şi că un alt mijloc de probă, în sprijinul faptului că partenerul extern a înţeles să-1 despăgubească pe destinatar pentru lipsa reclamată, fie şi numai pentru menţinerea bunelor relaţii, nu putea fi utilizat.
Cu înscrisul prezentat de revizuentă a fost răsturnată prezumţia instituită de dispoziţiile art. 9 (2) din CMR în sarcina cărăuşului, potrivit căreia, numărul de colete predate spre transport este cel menţionat în scrisoarea de trăsură, în condiţiile în care transportatorul a omis să formuleze rezerve motivate pe documentul care a însoţit transportul, în sensul că a preluat o cantitate mai mică decât cea declarată.
Cu referire la cele două colete rămase în discuţie şi reclamate efectiv de intimată, după ce partenerul extern a rezolvat reclamaţia pentru acelaşi transport pentru încă 45 colete, admiţând, cu alte cuvinte, că nu au fost încărcate în mijlocul de transport de către predător, prin telexul aflat la dosar, I.C.E.R.B. a confirmat că pentru camionul 21-MS-4932, partenerul extern a achitat 1.500 lire (pentru cele două colete).
Prin urmare, pe de o parte, cărăuşul, nefiind în culpă pentru nepredarea la destinaţie a celor două colete, iar, pe de altă parte, prejudiciul reclamat nefiind real, nu există temei pentru menţinerea soluţiei de obligare la plata de despăgubiri a transportatorului.
în consecinţă, potrivit art. 312 pct. 2 Cod proc. civilă, recursul se va admite, iar sentinţa va fi modificată, în sensul dispozitivului, dispunând, în conformitate cu art. 311 Cod proc. civilă, restituirea sumelor încasate în temeiul sentinţei nr. 1155/23.02.1990.
