La apelul nominal făcut în şedinţă publică părţile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 24.05.2011, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 31.05.2011 respectiv 07.06.2011, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:
INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la Judecătoria … în data de 02.07.2010, sub dosar nr. 13185/271/2010 petenta A.N.. – Comisariatul … a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta Banka stabilirea sancţiunii contravenţionale pentru procesul verbal seria ….
Petenta nu şi-a motivat cererea în fapt şi în drept.
În probaţiune, petenta a depus la dosar, în copie: procesul verbal de contravenţie seria … (f. 4-6), contract de credit nr. … ( f. 7-11).
Intimata a depus întâmpinare la dosar, solicitând instanţei respingerea sesizării ca neîntemeiată şi anularea procesului verbal de constare a contravenţiei.
În motivare, intimata a învederat instanţei că, prin procesul verbal de contravenţie contestat s-a apreciat că prevederile art. 3 pct. 6 din contractul de credit şi cele ale art. 3 pct. 14 sunt clauze abuzive. A mai arătat intimata că, contractul de credit a fost încheiat la data de 14.02.2008, clienţii exprimându-şi nemulţumirea faţă de variantele de dobândă propuse la aniversarea creditului şi faţă de comisionul de administrare perceput la data de 15.02.2010. În ceea ce priveşte clauza cuprinsă la art. 3.6 din contractul de credit, intimata a arătat, în esenţă, că aceasta este clară, iar clientul nu a fost vătămat prin stipularea ei, cunoscând cuantumul dobânzii la data semnării contractului. Referitor la clauza privind comisionul de administrare, intimata a arătat, în esenţă, că acesta a fost agreat de comun acord între părţi şi că este perceput pentru acoperirea costurilor pe care banca le realizează prin activitatea de monitorizare a creditelor. Conform susţinerilor intimatei, chiar dacă banca are obligaţia unor raportări la BNR acestea nu stau exclusiv la baza perceperii comisionului, administrarea presupunând pe lângă monitorizarea creditului şi alte activităţi din partea băncii cum ar fi: calcul dobânzi, procesare tranzacţii, verificarea periodică a respectării obligaţiilor asumate de client. A apreciat intimata că respectiva clauză nu are drept finalitate trecerea în sarcina consumatorului a unor obligaţii ale intimatei faţă de BNR.
Intimata a mai susţinut că dobânda contractuală a fost acceptată de client prin semnarea contractului de credit şi a actelor adiţionale, iar rata acesteia nu poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, clientul având posibilitatea să opteze între trei tipuri de dobândă dintre care două fixe. A mai învederat instanţei intimata că clientul a acceptat faptul că dobânda stabilită la momentul încheierii contractului este valabilă numai pentru primul an de creditare, iar banca şi-a respectat obligaţia de informare a clientului cu privire la rata dobânzii. De asemenea, intimata a susţinut, în ceea ce priveşte dobânda revizuibilă, că rata acesteia nu este stabilită în mod întâmplător, ci este calculată potrivit unei formule de calcul cunoscute de client la data încheierii contractului.
Intimata a arătat că în ceea ce priveşte comisionul de administrare, acesta este prevăzut în mod clar în contract. În plus, intimata a afirmat că s-a însuşit de către client contractul, prin semnătură, ceea ce presupune că a fost negociat, iar simplul caracter standard al unei clauze nu echivalează cu caracterul abuziv al acesteia având în vedere şi principiul forţei obligatorii a contractului. În plus, intimata a susţinut că raportat la legislaţia în vigoare buna credinţă este prezumată şi că nu a dat dovadă de rea credinţă la încheierea contractului. A mai arătat intimata, că prin clauzele menţionate nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În drept, s-au invocat prevederile art. 115 C. proc.civ., 969, 970, 1169 Cod civil, art. 56 Cod com., OUG 99/2006, OUG 174/2008, OG 21/1992, Legea 193/2000.
În probaţiune, intimata a depus la dosar contract de credit nr. … şi act adiţional (f. 33-39), jurisprudenţă (f.40-55, 131-135).
Petenta a depus la dosar precizări la acţiune prin care a solicitat instanţei aplicarea sancţiunii contravenţionale şi modificarea, sub sancţiunea daunelor, a clauzelor contractuale abuzive sau desfiinţarea contractului.
Intimata a depus la dosar o nouă întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei de obiect a capetelor de cerere prin care se solicită desfiinţarea contractului sau modificarea clauzelor abuzive şi respingerea sesizării ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a susţinut că la data de 22.11.2010 clientul a rambursat integral creditul, astfel încât, contractul dintre părţi nu mai este în vigoare. De asemenea, intimata a reiterat, în esenţă, susţinerile din prima întâmpinare depusă la dosar.
În probaţiune, intimata a depus la dosar adeverinţă (f.65), formulare de rambursare în avans a creditelor (f. 66).
Petenta a depus la dosar un înscris intitulat „răspuns la întâmpinare”, prin care a susţinut, în esenţă, că respectivele clauze din contract au fost introduse în virtutea poziţiei de inegalitate dintre părţi şi cu rea credinţă.
La dosar au depus cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii PSO şi PCL solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 3 pct. 1 alin. 2 din contractul de credit, iar în subsidiar, să constate că modalitatea de aplicare a clauzei este abuzivă, să dispună restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre valoarea ratei iniţiale şi cea efectiv plătită în perioada 14.02.2009-09.11.2010 în cuantum de 768 euro, să constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 3.14 din contractul de credit, iar în subsidiar, să constate că modalitatea de aplicare şi interpretare a clauzei este abuzivă şi să dispună restituirea sumelor plătite în perioada 14.02.2009-09.11.2010 în cuantum de 1029 euro.
În motivare, intervenienţii au susţinut că între ei şi intimată s-a încheiat un contract de credit în care s-a prevăzut o dobândă fixă de 6,7% /an care rămânea fixă până la prima aniversare a contractului, urmând ca la fiecare dată de aniversare a creditului clientul să poată opta între trei tipuri de dobândă: dobândă aniversară fixă pentru un an, pentru trei ani sau revizuibilă pentru un an.
Intervenienţii au susţinut că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor deoarece prin introducerea în contract a unei clauze care face referire la o dobândă aniversară şi la o dobândă aniversară revizuibilă, complet nedefinite, consumatorul este introdus într-o relaţie comercială în care întinderea obligaţiilor sale este la discreţia băncii. Au mai arătat intervenienţii că noţiunile de evoluţie a pieţei financiare şi politica de credite a băncii folosite în legătură cu dobânda revizuibilă sunt total nedefinite, lăsând clientul la discreţia totală a băncii. Au învederat instanţei intervenienţii că respectivele clauze dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral contractul, fără un motiv întemeiat. Conform susţinerilor intervenienţilor, intimata nu le-a prezentat un motiv pentru care dobânda a fost majorată de la valoarea de 6,7% la valorile de 7,8%, 9,2% şi 16%, în condiţiile în care valoarea indicelui EURIBOR scăzuse la data aniversării creditului la valoarea de 1,421%.
De asemenea, intervenienţii au susţinut că respectivele clauze îi obligă să se supună unor condiţii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului. În plus, intervenienţii au susţinut că din dispoziţiile contractului nu rezultă că dobânda aniversară ar putea fi superioară dobânzii contractuale iar dispoziţiile contractului trebuie interpretate în favoarea celui care se obligă şi în favoarea consumatorului.
Referitor la clauza privind comisionul de administrare, intervenienţii au susţinut că şi aceasta este abuzivă deoarece prevede posibilitatea renunţării la acesta începând cu al doilea an de creditare, în funcţie de nişte criterii total abstracte şi lăsate la discreţia totală a intimatei, noţiunii constând în politica de credite a băncii, evoluţia pieţei de credit, serviciul datoriei împrumutatului. Au mai arătat intervenienţii, că respectivul comision a fost pretins pentru monitorizarea utilizării creditului, însă o astfel de monitorizare nu este necesară în cazul lor deoarece şi-au achitat la timp toate ratele. În plus, intervenienţii au susţinut că băncii îi revenea obligaţia de a analiza menţinerea sau renunţarea la comision anual, însă aceasta nu i-a notificat vreodată cu privire la decizia asupra comisionului.
În drept, intervenienţii au invocat prevederile Legii 193/2000, OG 21/1992, art. 970, 983 Cod civil.
În probaţiune, intervenienţii au depus practică judiciară(f. 80-97), notificare(f. 149-154), răspuns (f. 155-156), foi de vărsământ(f. 166-194, 207-264).
La dosar a depus întâmpinare faţă de cererea de intervenţie în interes propriu intimata, invocând excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor, excepţia lipsei de interes, excepţia inadmisibilităţii,iar pe fond solicitând respingerea cererii de intervenţie ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a susţinut că cererea de intervenţie nu este legal timbrată. De asemenea, intimata a învederat instanţei că în cadrul procesual ale cărui limite sunt stabilite de art. 12 din Legea 193/2000, părţi pot fi doar ANC şi comerciantul, nu şi terţii care se pretind a fi prejudiciaţi, aceştia trebuind să-şi exercite drepturile printr-o acţiune fondată pe dreptul comun. De asemenea, intimata a susţinut că dată fiind rambursarea integrală a creditului de către intervenienţi apare ca lipsită de interes cererea de constatare a nulităţii absolute a unor clauze contractuale ce nu mai sunt în fiinţă, iar răspunderea contractuală nu mai poate fi angajată odată cu încetarea efectelor contractului. În plus, intimata a arătat că cererea de intervenţie nu are legătură cu sesizarea ANC care priveşte aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, fiind astfel inadmisibilă. Pe fond, intimata a reiterat, în esenţă, susţinerile din întâmpinările depuse la dosar anterior arătând, în plus, că dobânda revizuibilă este clar definită şi că intervenienţii nu au invocat caracterul abuziv al clauzelor decât la cea de a doua aniversare a creditului, deşi dobânzile erau identice cu cele de la prima aniversare când intervenienţii au semnat actul adiţional.
Petenta a depus la dosar concluzii scrise, reiterând, în esenţă, susţinerile din precizarea de acţiune.
Asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 01.03.2011, admiţând în principiu cererea de intervenţie, pentru motivele acolo arătate.
Intervenienţii au depus la dosar concluzii solicitând respingerea excepţiilor invocate de către intimată.
Asupra excepţiilor netimbrării cererii de intervenţie, lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor şi lipsei de interes, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 12.04.2011, respingându-le pentru motivele acolo arătate.
Intimata şi intervenienţii au mai depus pe parcursul soluţionării cauzei note de şedinţă, iar la final concluzii scrise, fiecare parte menţinându-şi poziţia procesuală exprimată iniţial prin întâmpinare, respectiv cererea de intervenţie.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, instanţa retine următoarele:
Între intimata Bank , pe de o parte, şi intervenienţii PSO şi PCL, în calitate de împrumutaţi, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de credit nr. ( f. 7-11), având ca obiect un credit în valoare de 32000 euro. Conform contractului dintre părţi, dobânda pentru primul an de creditare a fost stabilită la 6,7%. În contract, s-a stipulat la art. 3.1 alin. 2 că pentru următorii ani de creditare, împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una dintre următoarele variante de dobândă aniversară: a) dobândă aniversară fixă pentru un an de creditare; b) dobândă aniversară fixă pentru trei ani de creditare; c) dobândă aniversară revizuibilă pentru un an de creditare. La art. 3.14 din contract, s-a stipulat că „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumată de aceasta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului (…); începând cu al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare; banca va analiza anual oportunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare”. După primul an de creditare, intervenienţii au optat pentru o dobândă fixă pentru un an în cuantum de 9,2%. Ulterior, la cea de a doua aniversare a creditului, intervenienţii au sesizat ANCJ în legătură cu caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda şi comisionul de administrare. Aceasta din urmă a dat curs sesizării, verificând clauzele contractului de credit, rezultatul verificărilor fiind materializat în procesul verbal de constatare seria ANCJ nr. 0005391/17.06.2010 prin care s-a reţinut că la art. 36 din contractul de credit, consumatorul este obligat să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă la data semnării contractului. S-a mai reţinut în procesul verbal menţionat, că banca a impus în mod abuziv împrumutaţilor să opteze între majorări ale dobânzii cu 9,2 % sau 16% şi că prevederile art. 3.14 din contract sunt ilegale deoarece banca nu a avut dreptul de a trece în sarcina consumatorului nişte obligaţii pe care ea trebuie să le respecte faţă de Banca Naţională. De asemenea, se reţine în procesul verbal că modificarea dobânzii după bunul plac şi doar în favoarea băncii afectează interesele consumatorului, clauzele fiind abuzive în temeiul art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 193/2000, precum şi a lit. e, b, g şi i din Legea 193/2000.
Instanţa constată că acest contract de credit bancar intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, întrucât împrumutaţii au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor’’.
Potrivit art. 1 lit. a din Anexa la Lege, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive – sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra posibilităţii instanţelor naţionale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin Hotararea din 3 iunie 2010, data în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) si prin Ordonanta din 16 noiembrie 2010, data în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Povotovost c. Iveta Korckovska reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar şi atunci când aceasta vizează obiectul principal sau preţul unui contract. De asemenea, în analiza aceleaşi probleme de drept, CJUE s-a pronunţat şi prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat că instanţele judecătoreşti sunt obligate să analizeze chiar şi din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din jurisprudenţa CJUE care în temeiul Constituţiei şi a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele naţionale rezultă că Directiva 93/13 în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul naţional Legea 193/2000 vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligaţi fie să accepte clauzele impuse de comercianţi, fie să nu încheie contractul.
Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000 rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată şi prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În speţă, în ceea ce priveşte clauzele contractuale care guvernează regimul dobânzii, instanţa constată că iniţial aceasta a fost fixă, pe o perioadă de un an de zile, după care, intimata le-a impus intervenienţilor să opteze între trei tipuri de dobândă, dintre care două fixe şi una revizuibilă.
Instanţa reţine că nu se poate susţine că simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părţi. Prin urmare, instanţa reţine că atât clauzele privind dobânda, cât şi cea privind comisionul de administrare îndeplinesc prima dintre condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, clauze standard preformulate.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie cerută de lege, respectiv existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, analizând ansamblul prevederilor contractuale referitoare la dobândă, instanţa constată că la stabilirea dobânzii după un an de zile clientul trebuia să opteze între trei tipuri de dobânzi, însă, pentru niciuna dintre acestea nu s-au formulat în contract criterii clare pe baza cărora să se poată prevedea încă de la data semnării contractului posibila evoluţie a dobânzii. Astfel, instanţa constată că nici în contract şi nici în condiţiile generale invocate de bancă nu a fost stipulată o formulă clară de calcul al cuantumului vreuneia dintre cele trei tipuri de dobânzi între care consumatorul era obligat să opteze ulterior. Formula la care face referire intimata nu satisface exigenţele cerute de lege, ea stabilind doar unităţile de timp în funcţie de care se calculează dobânda, respectiv că dobânda curge zi de zi şi se calculează pe an.
Instanţa reţine că prevederea din contract potrivit căreia dobânda contractuală este fixă doar în primul an de creditare, iar ulterior, clientul este obligat ca anual să opteze între trei tipuri de dobândă dintre care două fixe şi una revizuibilă, nu ar fi abuzivă în măsura în care stabilirea concretă a cuantumului ulterior al celor două tipuri de dobândă fixă, precum şi a criteriilor de revizuire a dobânzii revizuibile, ar fi făcută nu prin voinţa unilaterală şi discreţionară a comerciantului, ci pe baza unor criterii independente de voinţa acestuia, cum ar fi spre exemplu un indicator independent cu privire la evoluţia pieţei financiare de tipul EURIBOR.
În speţă, instanţa constată că termeni precum evoluţia pieţei de credit sau evoluţia pieţei financiare, care susţine intimata că îi conferă clauzei privind dobânda un caracter obiectiv, independent de voinţa băncii, nu sunt suficient de precis determinat pentru a se putea înlătura posibilitatea stabilirii în mod unilateral şi discreţionar a cuantumului dobânzii. Că este aşa o dovedeşte şi împrejurarea că, după un an de zile, deşi indicele EURIBOR a scăzut, intimata le-a propus intervenienţilor să opteze între o creştere a dobânzii de la 6,7% la 7,8%, 9,2% sau 16%.Ori, se observă că practic banca i-a impus clientului în ciuda scăderii indicelui EURIBOR şi fără a îi prezenta acestuia sau în faţa instanţei o împrejurare concretă care a ţinut de evoluţia pieţei financiare şi care a determinat această creştere a dobânzii, o majorare a costului creditului care a reprezentat în varianta aleasă de intervenienţi circa 50% în plus faţă de dobânda fixă plătită anterior.
Astfel, clauza care dă dreptul Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, determinabil, fiind indicat un criteriu generic constând în evoluţia pieţei financiare. În cazul în care nu se indică în mod concret în contract ce anume se înţelege prin sintagma ,,evoluţia pieţei financiare’’, instanţa consideră că această modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa poată fi interpretată doar în favoarea Băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă si dacă era necesară si proporţională scopului urmărit.
Faptul că clientul a semnat un act adiţional după primul an de creditare, contestând doar ulterior clauza, nu atrage lipsa caracterului abuziv al acesteia, acest caracter existând sau nu în funcţie de conţinutul concret al clauzei şi nu în funcţie de conduita clientului.
Dat fiind faptul că prin introducerea clauzei prevăzute la art. 3 alin. 2 din contract, consumatorul a fost obligat, în concret, ca după un an de la data încheierii contractului să plătească o dobândă majorată cu circa trei puncte procentuale faţă de 6,7% cât era iniţial, în condiţiile în care, creditul fiind în euro, indicele EURIBOR a scăzut în această perioadă, implică un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în condiţiile în care dobânda plătită de consumator, care reprezintă o obligaţie contractuală importantă asumată de acesta, s-a majorat cu circa 40%.
Pentru aceste motive, instanţa constată că în ceea ce priveşte clauzele privind dobânda contractuală din contractul încheiat între intimată şi intervenienţi, procesul verbal de contravenţie întocmit de petentă este legal şi temeinic, clauzele menţionate fiind abuzive.
Referitor la clauza privind comisionul de administrare, instanţa constată că deşi aceasta nu ar fi abuzivă în sine, în măsura în care intimata ar justifica nişte costuri legate de administrarea creditului, nu este totuşi admis ca anumite obligaţiile ale băncii faţă de BNR să fie transferate în sarcina consumatorului. Pe de altă parte, la fel ca şi în cazul clauzelor privind dobânda, folosirea unor termeni imprecişi în legătură cu această clauză, precum politica de credit a băncii, evoluţia pieţei de credit sau serviciul datoriei împrumutatului poate atrage caracterul abuziv al acestei clauze.
În speţă, ceea ce este de remarcat este că s-a introdus în contract posibilitatea renunţării la comisionul de administrare, aparent în funcţie de nişte criterii concrete care în fapt însă, depind exclusiv de voinţa comerciantului. Astfel, instanţa constată că intimata nu a justificat în niciun fel de ce după primul an de creditare a decis să menţină comisionul de administrare deşi prin contract s-a obligat să analizeze anual oportunitatea menţinerii acestuia şi să-i comunice consumatorului decizia privind menţinerea sau renunţarea la comision. Tocmai faptul că, în concret, banca nici măcar nu i-a comunicat clientului justificarea menţinerii comisionului, învederează instanţei caracterul abuziv al acestei clauze în partea ce priveşte menţinerea discreţionară a comisionului de administrare după primul an de creditare.
Prin urmare, instanţa constată că şi această clauză este abuzivă în măsura în care i-a permis băncii să menţină în mod discreţionar comisionul de administrare după împlinirea unui an de la data încheierii contractului.
Pentru aceste motive, instanţa va admite sesizarea ANC şi va respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta Banka, menţinând în întregime procesul verbal contestat.
Dat fiind faptul că, în acelaşi contract au fost introduse mai multe clauze abuzive, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv 1000 lei.
Asupra cererii de intervenţie în interes propriu, instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că clauzele constatate a fi abuzive într-un contract sunt lipsite de efecte fiind lovite de nulitate absolută.
Având în vedere că instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor 3.1 alin. 2 şi 3.14 din contractul încheiat între intimata Banka şi intervenienţi, instanţa va constata nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 3.1 alin. 2 şi 3.14 din contractul încheiat între părţi.
Unul dintre efectele nulităţii oricărui act juridic îl constituie repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia. Având în vedere constatarea nulităţii absolute a clauzelor menţionate, instanţa o va obliga pe intimata Banka la plata către intervenienţi a echivalentului în lei la data plăţii al sumei de 768 euro reprezentând cuantumul dobânzii percepute în mod abuziv şi al sumei de 1029 euro reprezentând cuantumul comisionului de administrare pe perioada 14.02.2009-09.11.2010. Prin urmare, instanţa o va obliga pe intimată la restituirea către intervenienţi a sumei totale de 1797 euro reprezentând restituire sume încasate în temeiul unor clauze contractuale abuzive.
Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Admite sesizarea petentei A.N.C. – cu sediul în …, str. …, nr. …, judeţ …, în contradictoriu cu intimata Banka cu sediul în …, str. …, nr. ….
Respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta Banka, cu sediul în …, str. …, nr. …în contradictoriu cu intimata A.N.C cu sediul în …, str. …, nr. …, judeţ Bihor.
Menţine în întregime procesul verbal seria … din … încheiat de petentă.
Aplică intimatei Banka o amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei.
Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii PSO şi PCL, ambii cu domiciliul în …, str. …, nr. …, jud. Bihor.
Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 3.1 alin. 2 şi 3.14 din contractul încheiat între părţi şi pe cale de consecinţă obligă pe intimata Banka la plata către intervenienţi a echivalentului în lei la data plăţii al sumei de 1797 euro reprezentând restituire sume încasate în temeiul unor clauze contractuale abuzive.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 07.06.2011.
