întrucât revizuenta avea cunoştinţă de existenţa înscrisului depus în susţinerea cererii de revizuire şi acest înscris nu a fost reţinut de partea potrivnică, rezultă că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
(Secţia comercială, decizia nr. 5/24.01.1995)
Prin cererea de revizuire înregistrată la nr. 3.624/1994, la această instanţă, formulată de S.C. “S.C.-I.” – S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 35/ 10.11.1994, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a solicitat anularea acesteia pe considerentul că, după darea hotărârii judecătoreşti susmenţionată, revizuenta a intrat în posesia adresei nr. 3.104/28.07.1994, întocmită de Garda Financiară a Municipiului Bucureşti, act nou, în raport de ansamblul probator administrat în cauză.
în motivarea cererii de revizuire se arată că, din cuprinsul adresei nr. 3.104/1994, rezultă că organul constatator, respectiv Garda Financiară, a întocmit actele necesare pentru restituirea contravalorii mărfii confiscate de la revizuentă şi, implicit, achiesând la dispoziţiile sentinţei civile nr. 6.130/ 1994 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, prin care a fost admisă plângerea contravenţională împotriva procesului verbal nr. 013.917/411, seria A.
Se mai relevă că, în mod greşit, instanţa de recurs, pe fondul cauzei, a respins plângerea, întrucât, din probele existente, rezultă eroarea celor doi comisari ai Gărzii Financiare, faţă de existenţa celor 2 facturi nr. 2.755.145 şi 2.755.146 din 22.03.1994, emise de furnizorul S.C. “F” Constanţa pentru beneficiarul S.C. “S.C.-I.” – S.R.L.
în susţinerea cererii a fost depuse: adresa nr. 3.104/28.07.1994, întocmită de Garda Financiară a Municipiului Bucureşti, precum şi o copie de pe decizia nr. 35/10.11.1994 a T.M.B. – secţia comercială, a cărei revizuire se solicită.
Tribunalul, analizând piesele dosarului, constată nefondată cererea de revizuire, deoarece motivele invocate de revizuentă nu sunt cuprinse în cazurile expres prevăzute de dispoziţiile art. 322 Cod proc. civilă, ce reglementează această instituţie juridică.
Adresa nr. 3.104/28.07.1994 a Gărzii Financiare nu poate fi primită, întrucât priveşte executarea unei sentinţe civile, deci pe fondul cauzei, revizuenta având cunoştinţă de acest înscris pe tot parcursul desfăşurării procesului, nefiind reţinut de partea potrivnică, iar celelalte motive invocate privesc, de asemenea, situaţia de fapt referitoare la aspecte de fond ale
pricinii şi, în consecinţă, nu întrunesc condiţiile expres prevăzute de art. 322 Cod proc. civilă.
Astfel fiind, urmează a respinge cererea de revizuire, ca nefondată.