SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI
Cerere de rejudecare în caz de extrădare. Respingere. Reindividualizarea pedepsei.
În situaţia în care din probele administrate în cursul rejudecării nu au rezultat elemente care să permită o reducere a pedepsei (circumstanţe atenuante, schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai puţin gravă, apariţia unei legi mai favorabile), instanţa nu va putea reindividualiza pedeapsa, conform art.72 din Codul penal, deoarece s-ar transforma într-o instanţă de control judiciar.
Decizia penală nr.84/A/16.09.2008
(dosar nr.3261/111/2007)
Prin sentinţa penală nr.362/P din 10 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art.522/1 Cod procedură penală s-a admis cererea de rejudecare formulată de condamnatul R. R., deţinut în Penitenciarul Oradea şi, în consecinţă:
A fost anulată sentinţa penală nr.39/14.02.2000 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2690/25.05.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2. Cod penal şi art.74 lit. a Cod penal şi art.76 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art.215 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit. a Cod penal şi art.76 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an 6 luni închisoare.
În baza art.33,34 Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare, cu art.71, 64 lit. a teza II şi b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal şi 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei de mai sus, precum şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.
I-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reţinerea din data de 02.06.1997 precum şi perioada executată de la 07.04.2007 la zi.
A anulat ME 62/2000 emis la 20.06.2001 de Tribunalul Bihor şi în baza art.350 Cod procedură penală a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
A constatat că părţile vătămate E. B. şi S. E. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art.118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea în favoarea statului a celor 7 bancnote în valoare de câte 100 mărci germane false, ridicate în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa penală nr.39/2000 a Tribunalului Bihor, s-a dispus achitarea inculpatului R. R. în baza art.10 lit. d Cod procedură penală raportat la art.282 alin.2 Cod penal cu ref. la art.284 Cod penal şi 215 alin.2,3 Cod penal cu aplic. art.41,42 Cod penal, apreciindu-se că faptelor le lipseşte intenţia, inculpatul neavând intenţia de a înşela acele părţi vătămate, nu a cunoscut că valuta cumpărată în Ungaria, respectiv 700 mărci germane pentru 70.000 forinţi este falsă, aspect de care a luat cunoştinţă în loc. Huedin, când a fost oprit de organele de poliţie.
Prin decizia penală nr.132/A/2000 a Curţii de Apel Oradea, a fost respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Prin decizia penală nr.2690/25.05.2001 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul parchetului, s-a casat atât decizia cât şi sentinţa dată în cauză şi, în urma rejudecării, s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 pedepse a câte 3 ani 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 282 alin.2 Cod penal cu referire la art.284 Cod penal şi 215 alin.2,3 Cod penal cu aplicarea art.41,42 Cod penal. S-a arătat în motivare că soluţia de achitare a inculpatului este greşită şi nu se întemeiază pe probele dosarului care confirmă vinovăţia inculpatului. În consecinţă, fapta inculpatului R. R. care a constat în punerea în circulaţie de valori falsificate şi de a deţine astfel de valori pentru punere în circulaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal. De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care a constat în inducerea sau menţinerea în eroare a unor persoane prin folosirea de mijloace frauduloase, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.215 alin.2,3 Cod penal, astfel cum s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art.215 alin.1 Cod penal.
În cererea de rejudecare după extrădare înregistrată instanţă, condamnatul a solicitat admiterea acesteia în principiu şi rejudecarea cauzei întrucât deşi a fost prezent în prima instanţă, ocazie cu car ei s-a luat declaraţie, nu s-a mai prezentat în apel, iar recursul s-a judecat fără citarea sa legală, el domiciliind în Ungaria, de unde nu a fost citat şi nici nu a fost prezent.
În şedinţa publică din 1.10.2007, s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare considerând că au fost îndeplinite condiţiile prev. de art.522/1 Cod procedură penală inculpatul fiind judecat şi condamnat în lipsă, respingându-se totodată şi cererea de suspendare a executării.
Rejudecând cauza, s-a luat declaraţie inculpatului şi au fost audiaţi martorii M.P. şi H. K..
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul şi-a menţinut declaraţia din faţa primei instanţe, aflată la f.11, arătând că nu a aflat că bancnotele sunt false decât în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie din Huedin. De asemenea, a arătat că nu a oprit la Vama Borş să alimenteze autoturismul, decât într-o localitate situată la 20-30 km de Oradea, de unde a cumpărat benzină şi ulei de motor pentru care a dat o bancnotă de 100 mărci, după care, a mai schimbat o sută de mărci, mărci pe care le cumpărase pe teritoriul Ungariei de la nişte tineri care voiau forinţi într-o benzinărie. Acelaşi inculpat a mai arătat că, în loc. Urvind a oprit şi a cumpărat soţiei sale struguri în valoare de 80.000 lei, de la partea vătămată, pentru care a plătit 100 mărci. Pentru restul până la 100 mărci a primit lei de la aceeaşi parte vătămată.
Martorul M. P. audiat, şi-a menţinut declaraţia dată iniţial în faţa primei instanţe, declaraţie care nu coincide cu cea dată în faţa organelor de poliţie. Astfel, martorul a arătat că inculpatul a vrut să-i plătească în mărci şi i-a prezentat 2 bancnote de 100 mărci pe care vânzătorul a vrut să le ducă la casa de schimb valutar din incinta staţiei, însă a observat că acestea sunt uzate şi i le-a dat înapoi. Tot martorul arată că în mod obişnuit, persoana care trebuia să facă plata mergea la casa de schimb valutar şi schimba valuta, după care revenea să facă plata, cu alte cuvinte, nu-şi poate explica această atitudine adoptată, de a pleca personal să schimbe valuta dată de inculpat.
Audiată, martora H. K., concubina inculpatului, a confirmat spusele acestuia, cum că nu a oprit în staţia Peco din Borş. În continuare a arătat că inculpatul a cumpărat struguri din Urvind, pentru care a înmânat vânzătorului o bancnotă de 100 mărci, iar din Auşeu a cumpărat ulei pentru care a înmânat vânzătorului tot 100 mărci, pentru restul primind lei până la concurenţa sumei de 100 mărci.
Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
De reţinut faptul că inculpatul şi-a retractat parţial în faţa primei instanţe declaraţia dată iniţial, arătând că nu a oprit în staţia Borş şi că nu a cunoscut că valuta este falsă decât în momentul în care a fost oprit în localitatea Huedin însă, trebuie avute în vedere şi celelalte probe administrate în cauză. Şi martorul M. P. şi-a schimbat declaraţia dată iniţial, arătând că a aflat doar la cca o săptămână că bancnotele date de inculpat sunt false, şi nu de la casiera de la casa de schimb valutar aşa cum a declarat iniţial, afirmând că aceasta i-a spus doar că nu poate primi valuta, întrucât este uzată, nespălată. Această revenire asupra declaraţiei nu este justificată şi nici nu poate fi primită întrucât bancnotele ridicate şi depuse la dosarul de urmărire penală nu prezintă urme de uzură şi nu arată a fi spălate.
Instanţa a reţinut că, date fiind împrejurările în care s-a comis infracţiunea de înşelăciune, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev de art.215 alin.2,3 Cod penal este justificată.
În urma rejudecării, instanţa a reţinut că, faţă de faptele săvârşite, faţă de împrejurările în care s-au comis acestea, faţă de urmările produse, fiind vorba despre o sumă relativ mică de monedă falsă pusă în circulaţie, dată fiind persoana inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă de la art.74 lit. a Cod penal şi i-a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond ca nelegală în sensul respingerii în principiu a cererii de rejudecare a cauzei după extrădare. În subsidiar s-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi aplicarea pedepselor aplicate de Curtea Supremă de Justiţie în aceiaşi modalitate de executare.
În motivarea apelului se arată în esenţă că în mod greşit s-a apreciat că inculpatul a fost judecat în lipsă, deoarece a indicat instanţei un domiciliu ales în România. De asemenea inculpatul a fost prezent la Tribunalul Bihor la două termene de judecată respectiv la termenul din 31.01.2000 şi 14.02.2000 când cauza a fost judecată în fond şi instanţa le-a acordat ultimul cuvânt. În faţa Curţii Supreme de Justiţie inculpatul a fost citat la domiciliul ales şi a fost reprezentat de doi apărători aleşi.
În situaţia în care se va considera că cererea de rejudecare este admisibilă s-a solicitat menţinerea pedepselor aplicate de Curtea Supremă de Justiţie deoarece starea de fapt nu s-a modificat sub nici un aspect iar reţinerea circumstanţelor atenuante nu se justifică cu atât mai mult cu cât inculpatul audiat fiind nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, curtea a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este fondat şi în consecinţă l-a admis, a desfiinţat în totalitate sentinţa primei instanţe, în sensul că în baza art.406 alin.4 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R. R. cu privire la sentinţa penală nr.39/14.02.2000 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr.2690/25.05.2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, a apreciaat că în mod corect instanţa de fond a dispus admiterea în principiu a acestei cereri fiind întrunite condiţiile prevăzute de art.522/1 Cod procedură penală, respectiv ca în cauză să fie vorba de o persoană extrădată care a fost judecată şi condamnată în lipsă.
Astfel, inculpatul intimat R. R. a fost condamnat pentru prima dată în faţa instanţei de recurs unde nu a fost prezent la nici un termen de judecată.
Împrejurarea că inculpatul a fost prezent în faţa Tribunalului Bihor nu are relevanţă, deoarece atât Tribunalul Bihor cât şi Curtea de Apel Oradea au dispus achitarea sa în cauză.
Cu privire la soluţia dată de prima instanţă, după admiterea în principiu, Curtea a reţinut următoarele :
Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare şi contradictorialitatea judecăţii.
După admiterea în principiu a cererii, instanţa în mod obligatoriu trebuie să-l audieze pe inculpat şi poate dispune, dacă găseşte necesar, administrarea din nou a probelor care au fost efectuate în cursul judecăţii şi de asemenea, va putea administra alte probe noi cerute de condamnat în raport de caracterul pertinent şi concludent al acestora.
Dacă din probele administrate rezultă că hotărârea pronunţată în prima judecată este netemeinică sau nelegală, instanţa, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunţate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunţată de instanţa de apel sau de recurs şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit disp. art. 345- 353 Cod procedură penală.
Dacă în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat de inculpat, instanţa constată că acesta nu are nici o influenţă asupra hotărârii pronunţate în cursul primei judecăţi, respinge cererea de rejudecare.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că după administrarea probelor nu s-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, care de altfel nici nu a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe.
Din probele administrate în cauză arătate pe larg de către prima instanţă rezultă că inculpatul a pus în circulaţie bancnote false, având cunoştinţă despre acest aspect şi înşelând părţile civile E. B. şi S. E.
S-a apreciat că în mod greşit însă prima instanţă a admis cererea de rejudecare după extrădare şi a dispus reindividualizarea pedepsei, deoarece din probele administrate în cursul rejudecării nu au rezultat elemente care să permită o asemenea reducere a pedepsei (circumstanţe atenuate, schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai puţin gravă, apariţia unei legi mai favorabile).
Reţinând aceeaşi stare de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, dacă din probele nou administrate în cauză nu rezultă circumstanţe care să conducă la atenuarea răspunderii condamnatului, instanţa nu putea reindividualiza pedeapsa conform art. 72 Cod penal, deoarece astfel s-ar transforma intr-o instanţă de control judiciar.
