În motivare, s-a arătat că terenul în suprafaţă de 3,03 ha, pentru care reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate, a constituit bun propriu al defunctei S.A. (A.) născută C (decedată la data de 29 ianuarie 1961) şi a figurat în registrul agricol anterior cooperativizării la poziţia acesteia şi a soţului ei, SD. Mama petentului, SA născută D (aceeaşi cu SA, decedată la 2 martie 2000) a fost vară primară cu defuncta SA, având astfel calitatea de moştenitoare legală a acesteia. Prin Legea 247/2005 s-a instituit un nou termen pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legilor fondului funciar. Întrucât la data intrării în vigoare a acestei legi, mama petentului era decedată, dreptul ei la reconstituire s-a transmis în patrimoniul reclamantului, care a devenit astfel îndreptăţit la reconstituire.
Mai arată reclamantul că a depus cerere în acest sens, însă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ŞM susţine că nu poate fi admisă, întrucât pentru suprafaţa de 2,65 ha din terenul solicitat s-a emis titlul de proprietate nr. 32.324/2002 în favoarea pârâtei HM. Împotriva măsurii comisiei locale, reclamantul a formulat contestaţie, cu privire la care până în prezent nu i s-a comunicat vreo hotărâre a Comisiei judeţene, însă dacă există vreo hotărâre de respingere, reclamantul solicită anularea ei.
S-a mai arătat că pârâta H.M. nu este îndreptăţită la reconstituire, cu privire la terenul de 2,65 ha, neavând calitatea de moştenitoare a defunctei S.A, astfel că titlul de proprietate eliberat în favoarea acesteia este nul.
În drept, nu s-a invocat niciun temei legal.
În probaţiune, s-au anexat înscrisuri (f. 4 – 14).
Legal citată, pârâta H.M. a formulat întâmpinare (f. 44-45), prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, prin plângerea formulată reclamantul, deşi nu neagă calitatea pârâtei de moştenitoare a lui S.D, susţine că aceasta nu ar fi îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate după unchiul său. Reclamantul omite însă să precizeze că SA a decedat anterior soţului său, mai exact la 29.01.1961, iar soţul acesteia la data de 13.02.1974, deci SD a moştenit pe SA şi nu invers, pentru a putea trage concluzia că terenul ar fi fost bun propriu al lui SA. Chiar dacă ar fi fost bunul propriu al lui SA, soţul acesteia era îndreptăţit să vină la moştenirea ei, deci oricum terenul a intrat în patrimoniul unchiului pârâtei, cu titlu de moştenire. Pentru motivele expuse, intimata apreciază că în mod corect i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, acesta fiind proprietatea unchiului acesteia (1/2 parte fiind bun propriu, iar cota de 1 a lui SA a revenit soţului ei, ca singur moştenitor acceptant, iar ulterior, intimatei HM, ca succesoare a unchiului ei).
S-a mai arătat că nu există niciun motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate, iar motivul invocat de reclamant că acest titlu este singurul motiv invocat de comisia de fond funciar pentru refuzul reconstituirii pretinsului său drept nu este de natură a atrage vreo nulitate, nici măcar relativă. Pe de altă parte, chiar dacă ar exista vreo nulitate relativă, aceasta trebuia invocată în termenul general de prescripţie de 3 ani. Fiind un titlu legal emis, reclamantul nu putea pretinde a i se reconstitui decât diferenţa de teren dintre ceea ce a existat şi ceea ce i s-a reconstituit pârâtei HM, respectiv, 3,03 – 2,65 = 0,38 ha.
S-a mai arătat că, mama reclamantului a decedat în anul 2000 şi pentru că a ştiut că nu are niciun drept la aceste terenuri, nu a înţeles să formuleze cerere la Legea 18/1991 şi nici ulterior, până la data de 31.12.1998.
În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, pârâta solicită respingerea lui, întrucât instanţa nu are posibilitatea legală de a dispune reconstituirea dreptului de proprietate, ci eventul doar aceea de a obliga comisia locală la reconstituirea dreptului de proprietate.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 şi urm. C.pr.civ.
Reclamantul ST a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că faptul că în registrul agricol sunt înscrişi ambii soţi nu justifică susţinerea pârâtei că terenul a constituit bun comun al soţilor S. Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi anume: capul gospodăriei şi membrii acesteia, terenurile pe care le deţin, indiferent de titlu, pe categorii de folosinţă, suprafeţele cultivate, efectivele de animale, mijloacele de transport etc. Având în vedere regimul registrului agricol, respectiv faptul că înscrierea datelor se face pe baza declaraţiilor persoanelor interesate, iar agentul instrumentator doar atestă aceste declaraţii, se consideră ca registrul agricol face dovadă, în ce priveşte menţiunile sale, doar până la proba contrară.
Din textul art. 11 alin. 1 din Legea 18/1991, se evidenţiază că suprafaţa adusă în cooperativă este, în primul rând cea care rezultă din actele de proprietate şi carte funciară. În speţă, terenul în litigiu, înscris în registrul agricol la poziţia defuncţilor S.D şi A, a constitut, la data preluării la CAP, proprietatea tabulară a defuncţilor DD a lui D şi soţia născută FM (CF). Aceştia sunt antecesorii defunctei SA, născută C. Faptul că aceasta a decedat anterior soţului său nu înseamnă că terenul a intrat în patrimoniul defunctului SD cu titlu de moştenire. Aceasta, pe de-o parte pentru că, la 29 ianuarie 1961 terenul constituia proprietate CAP, fiind cooperativizat, iar pe de altă parte, soţii S nu au avut copii. Şi SD a decedat în perioada cooperativizării, astfel că în niciun caz terenul nu a intrat în patrimoniul său. Astfel, nu este reală susţinerea pârâtei HM, potrivit căreia terenul defunctei SA i-ar fi revenit în întregime soţului ei, unic moştenitor acceptant.
Pe lângă faptul că în anul 1961, când a decedat SA terenul era cooperativizat, ceea ce înseamnă că nu se găsea în patrimoniul succesoral al acesteia, cu privire la acceptarea moştenirii, disp. art. 13 din Legea 18/1991 prevăd în mod expres că moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate (respectiv că au acceptat moştenirea), „întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Eu sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac Comisiei”. Existenţa titlului de proprietate atacat împiedică, într-adevăr comisiile de fond funciar să-i reconstituie petentului dreptul de proprietate, legal neputându-se face o dublă reconstituire. Terenul reconstituit prin titlul de proprietate atacat nu a fost adus în cooperativă de pârâta HM şi aceasta nu moşteneşte acest teren. SD şi A nu au avut copii, astfel că şi în condiţiile în care patrimoniul succesoral rămas după defuncta SA ar fi inclus şi terenurile în litigiu, în concurs cu soţul supravieţuitor vin la moştenire şi colateralii ordinari.
În ceea ce priveşte cererea de reconstituire, reclamantul o consideră admisibilă întrucât anterior s-a adresat ambelor comisii de fond funciar.
Prin notele de şedinţă depuse de pârâta HM la termenul de judecată din data de 14.04.2011, aceasta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, motivat de faptul că acesta nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege pentru reconstituirea dreptului proprietate asupra terenurilor. Astfel, din adresa nr. 2518/17.03.2011 trimisă de Primăria comunei rezultă că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu în baza Legii 247/2005, cerere ce i-a fost respinsă la 10.03.2006. Împotriva acesteia, reclamantul nu a formulat plângere, astfel că hotărârea a rămas definitivă. Faţă de această situaţie, reclamantul nu mai avea dreptul să pornească acţiunea civilă pentru constatarea nulităţii titlului de proprietate emis intimatei. Acţiunea reclamantului ar fi fost justificată în situaţia în care, în termenul prevăzut de lege, acesta ar fi formulat plângerea împotriva hotărârii comisiei locale şi concomitent, s-ar fi adresat şi cu acţiune în constatarea nulităţii. Prin persoană care justifică un interes legitim în accepţiunea art. III pct. 2 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare, se înţelege orice persoană care este în drept să i se reconstituie dreptul de proprietate; ori, reclamantul a pierdut orice drept de a i se reconstitui dreptul prin neatacarea în termen legal a hotărârii nr. 59/15.03.2006, ceea ce a determinat ca hotărârea să rămână definitivă.
Se mai arată că, chiar dacă s-ar accepta susţinerea potrivit căreia s-ar fi adresat cu plângere împotriva hotărârii comisiei locale, la Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, această comisie avea obligaţia de a soluţiona plângerea în termen de 30 de zile şi în alte 30 de zile era îndreptăţit reclamantul să atace soluţia la instanţă, în cazul în care nu era mulţumit de modul de soluţionare. Totodată, chiar şi în situaţia în care Comisia judeţeană nu ar fi răspuns, reclamantul putea să se îndrepte cu plângere la Judecătoria B., în intervalul de 30 de zile de la data la care comisia era obligată să soluţioneze plângerea.
Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a arătat că persoane îndreptăţite la reconstituire sunt atât reclamantul ST, ca moştenitor după DA cât şi pârâta HM, ca moştenitoare după SD, şi pe cale de consecinţă ar trebui modificat Titlul de proprietate nr. 32342/21.03.2002 emis în favoarea pârâtei HM, în sensul diminuării suprafeţei reconstituite până la suprafaţa de 1,78 ha, iar în favoarea numitului ST, ar trebui emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de 0,87, cât dovedeşte cu extrase de carte funciară, în calitate de moştenitor după DA.
Prin Adresa nr.4048/08.09.2011, înregistrată la Instituţia Prefectului sub nr.II D 10005/09.09.2011, Comisia locală a precizat că numitul ST a formulat contestaţia nr. 7715/24.10.2008, împotriva modului de soluţionare a cererii nr.59/2005, depusă de sus-numit în baza Legii nr.247/2005. În conformitate cu art.5, lit. e din H.G.R nr.890/2005, comisiile locale, în speţa dată Comisia locală este cea care primeşte şi transmite comisiei judeţene contestaţiile formulate de persoanele interesate, iar în conformitate cu art.6, lit. d din acelaşi act normativ comisia judeţeană, în speţa dată Comisia Judeţeană este cea care soluţionează contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale.
Comisia locală a precizat în cuprinsul adresei înaintate, că a comunicat răspunsul la contestaţia depusă de petent, dar în considerarea articolelor sus-menţionate, comisiile locale nu au competenţa legală să se pronunţe cu privire la contestaţii, singura competentă în materie în conformitate cu art.6 lit. d din H.G.R nr.890/2005 este comisia judeţeană, dar subliniem că la Comisia Judeţeană nu a fost înaintate o astfel de contestaţie în vederea soluţionării.
Atât prin răspunsul la cererea nr.59/2005 depusă de numitul ST, cât şi prin Adresa nr.7715/20.11.2008, înaintate de Comisia locală numitului ST, este precizat că întreaga suprafaţă de teren solicitată este reconstituită în Titlul de proprietate nr.32342/21.03.2001 emis în favoarea numitei HM în calitate de moştenitoare după SD.
În consecinţă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor consideră că şi numitul ST este îndreptăţit la terenurile înscrise în Titlul de proprietate nr. 32342/21.03.2002, întrucât parte din aceste terenuri provin de la proprietarul tabular DA, faţă de care numitul ST are vocaţie succesorală, şi totodată sus-numitul a urmat procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de Legea nr. 18/1991.
În drept, s-au invocat prev. art. 115 şi 116 din Codul de procedură civilă, art.6 din H.G.R nr.890/2005, art.52 din Legea nr. 18/1991, modificată şi completată de Legea nr.247/2005.
Analizând actele dosarului, prin prisma prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta HM, nu este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu prevederile art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, nulitatea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de „alte persoane care justifică un interes legitim”.
În cauză, reclamantul justifică un interes în promovarea acţiunii în desfiinţarea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei HM, deoarece a formulat în temeiul Legii 247/2005 o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut defunctei SA (verişoară primară cu mama sa, SA). Având în vedere că existenţa titlului de proprietate a constituit impedimentul invocat de comisiile de fond funciar în justificarea refuzului reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului, este evident interesul acestuia în a solicita anularea acestui titlu, existenţa interesului justificând şi calitatea sa procesuală activă.
Prin urmare, se va respinge excepţia invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, probaţiunea administrată şi susţinerile părţilor, instanţa reţine în fapt următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 263/20.02.1991 la Primăria comunei, pârâta HM a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe raza localităţii ŞM, ce au aparţinut unchiului său, SD (f. 27). Comisia locală ŞM, în urma analizării cererii depuse şi a documentaţiei anexate, a propus înscrierea pârâtei HM cu suprafaţa de 2,65 ha. pe anexa nr. 3, la poziţia 3 (f.39), anexă ce a fost validată de Comisia judeţeană, care a emis ulterior Titlul de proprietate nr. 32342/21.03.2002 pe numele pârâtei, în calitate de moştenitoare a defunctului SD (f.5).
Nu există nici un considerent pentru care să poată fi primită teza invocată de reclamant potrivit căreia pârâta nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului litigios deoarece aceasta a făcut dovada calităţii de moştenitoare în condiţiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, prin acte de stare civilă (f.28-34) din care reiese că este nepoata de frate (SA) a defunctului SD, care a fost figurat, alături de soţia SA, cu teren de 3,03 ha. în Registrul agricol din anii 1956-1958 (f.37-38) şi pe care l-au înscris ulterior în CAP, prin cererea din data de 5.02.1960 adresată „Gospodăriei Agricole Colective – 8 Martie”(f.35).
Faptul că după apariţia Legii nr. 247/2005, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, invocând calitatea de moştenitor după defuncta SA, nu este de natură să conducă la anularea titlului de proprietate în discuţie, de vreme ce acest act a fost emis în condiţiile şi cu procedura reglementată de art. 8-14 din Legea 18/1991, republicată, fiind incidente sub acest aspect dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, care confirmă valabilitatea actelor de reconstituire emise cu respectarea dispoziţiilor legale.
Susţinerea potrivit căreia terenul de 2,65 ha. ar reveni reclamantului nu poate fi primită nici prin prisma faptului că mama reclamantului, numita SA (decedată la data de 2.03.2000), în timpul vieţii, nu a înţeles să uzeze de prevederile Legii fondului funciar, în termenul iniţial prevăzut de Legea nr. 18/1991 şi nici ulterior până la data de 31 decembrie 1998, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 218/1998, pentru a fi repusă în termenul de acceptare a succesiunii după defuncta SA (verişoara sa), în condiţiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
În speţă, reclamantul nu se regăseşte în ipoteza textului de lege indicat pentru a beneficia de repunerea în termen, deoarece mama sa, SA nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului ce i se cuvenea după defuncta SA (înăuntrul termenului prevăzut de art. 9 alin. 10 din Legea nr. 18/1991, sau cel mai târziu până la data decesului), astfel că a înţeles să rămână străină de moştenirea acesteia şi ca atare reclamantul nu poate solicita personal să i se reconstituie un drept de proprietate asupra vreunei suprafeţe de teren după verişoara mamei, neavând calitatea de moştenitor după defuncta SA.
Este adevărat că prevederile art. 33 şi 37 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea 247/2005, acordă beneficiul repunerii în termenul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole sau forestiere, însă această posibilitate este limitată la anumite categorii de persoane, şi anume acelea care au solicitat terenurile în termenul iniţial prevăzut de Legea nr. 169/1997, dar nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate, cele ale căror titluri de proprietate au fost anulate în condiţiile art. III din Legea nr. 169/1997, precum şi acelea ale căror terenuri nu au fost atribuite în mod legal altor persoane.
În cauza pendinte, mama reclamantului a înţeles să rămână în pasivitate după intrarea în vigoare a Legii fondului funciar, astfel că reclamantul nu poate invoca în favoarea sa cazul special de repunere în termen pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, înscris în Titlul de proprietate nr. 32342/21.03.2002, care a fost emis în favoarea pârâtei HM cu respectarea dispoziţiilor legale (neexistând nici un motiv de nulitate absolută a acestuia), şi drept urmare instanţa, constatând că plângerea formulată nu este întemeiată, o va respinge ca atare, în considerarea prevederilor art. 53 şi urm. din Legea nr. 18/1991, art. III al. l din Legea l69/l997, modificată prin Legea 247/2005.
