Prin sentinta civila nr. 2348/16.02.2010 Judecatoria Iasi a hotarat urmatoarele:
„Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor invocate de aceştia.
Admite acţiunea, aşa cum a fost precizată, formulata de reclamantele M. C. L. şi G. D. E., prin curator M. L., ambele domiciliate în Iaşi. str. S., nr. 16, jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. M. Costăchescu , nr. 6, jud. Iaşi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor cu sediul în Piata Revolutiei nr.1 A, sect. 1, Bucuresti.
Obliga pârâţii să plătească în solidar fiecărei reclamante câte 50.000 de lei daune morale.
Obliga pârâţii să plătească în solidar reclamantelor suma de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pârâţii să plătească Statului Român suma de 4504,4 lei reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar pentru care s-a admis ajutor public judiciar reclamantelor.”
Pentru a hotari in acest sens prima instanta a avut in vedere ca:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 30.05.2008 sub numărul de dosar 10654/245/2008 reclamanta M. L. şi G. D. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR – POLIŢIA MUNICIPIULUI IAŞI, MUNICIPIUL IAŞI – CONSILIUL LOCAL IAŞI, PRIMĂRIA IAŞI – PRIN PRIMAR şi MINISTERUL PUBLIC PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA IAŞI, obligarea acestora la plata sumei de 50 000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În fapt motivează reclamantele să sunt mama, respectiv fiica minoră în vârstă de 10 ani, ale numitei G. G., care la data de 21 decembrie 2007 a murit în Iaşi în condiţii neelucidate. Susţin reclamantele că aceasta fusese căsătorită, însă divorţase de 2 ani, locuind împreună cu ele în Iaşi, pe strada Scăricica nr.16, adresă care figura şi pe actul de identitate a acesteia, că din cauza dezamăgirii provocate de şi din cauza lipsei banilor a hotărât să plece în străinătate şi deoarece a lipsit de la domiciliu mai mult timp, reclamanta M. L. a sesizat Poliţia. Cu această ocazie a aflat că la data de 21.12.2007 un bărbat a reclamat decesul numitei G. G., că decesul a fost constatat la I.M.L. Iaşi, unde aceasta a fost ţinută timp de 40 de zile, pentru identificarea unor posibile aparţinători, şi că Poliţia Iaşi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi serviciile de specialitate ale Primăriei au dat dovadă de superficialitate şi neglijenţă în activitatea de identificare a rudelor acesteia, ajungându-se la data de 01.02.2008 G. G. să fie înmormântată într-un cimitir din Iaşi, pe cheltuiala Primăriei şi într-un loc destinat persoanelor necunoscute.
Se susţine că astfel defuncta a fost lipsită de efectuarea datinilor creştineşti şi totodată reclamantele nu au certitudinea că identificarea acesteia a fost corectă sau care sunt cauzele reale ale decesului.
Nu a fost indicat temeiul în drept al cererii.
Acţiunea a fost însoţită de înscrisuri.
Reclamantele au fost scutite de plata taxei de timbru aferente cererii.
Prin sentinţa civilă nr.3031 din 26.02.2009 a Judecătoriei Iaşi, a fost admisă cererea reclamantelor în contradictoriu cu pârâţii MIRA şi IPJ Iaşi, dispunându-se obligarea acestora la plata către reclamante a câte 500000 de lei daune morale, a fost admisă exceptia lispei capacităţii de folosinţă a Primăriei Iasi, au fost respinse exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a IPJ Iaşi şi lipsa capacitatii de folosinţă a Parchetului de pe langa Judecătoria Iaşi.
Prin decizia civilă nr. 1606 din 29.06.2009 a Tribunalului Iaşi, a fost admis recursul formulat de IPJ Iasi si Ministerul Public , iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. S-a retinut că se impune ca instanta de fond să stabilească în mod clar cadrul procesual în vederea pronunţării unei hotărâri care să asigure exercitarea legală a drepturilor procesuale a părţilor implicate.
Reclamantele M. L. şi G. D. E. prin curator au precizat , urmare deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, că înţeleg să se judece în contradictoriu numai cu Inspectoratul de Politie Judetean Iaşi si Ministerul Administratiei si Internelor Bucuresti, solicitând obligarea în solidar a acestora a sumei de 100.000 de lei cu titlu de daune morale, câte 50000 lei pentru fiecare reclamantă, sumă justificată de încălcarea cu neglijenţă , nerespectarea gravă a atribuţiilor de serviciu a lucrătorilor de politie care in luna decembrie 2007 si anul 2008 au intocmit indolent acte fictive cu privire la pretinse verificări ale domiciliului numitei G. G., decedată în conditii dubioase intr-un adăpost improvizat în orasul Iasi, retinandu-se in mod nereal ca defuncta nu are rude si nu i se cunoaste domiciliul. Acest fapt a determinat pastrarea cadavrului timp de 2 luni la Morga spitalului Iasi, inhumarea acesteia de Primaria Iasi in conditii inumane, fara stirea familiei. Solicită reclamantele a se avea in vedere si motivarea initiala.
Reclamantele au solicitat proba testimoniala si proba cu inscrisuri.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi Ministerul Administratiei si Internelor au inteles să mentină apărările formulate initial în ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ce îi priveste, iar la termenul din 26.01.2010 reprezentantul pârâtilor a invocat si exceptia netimbrării, ultima exceptie fiind respinsă la acelasi termen, constatându-se că anterior reclamantelor li s-a încuviinţat ajutor public judiciar şi că acest aspect nu a fost criticat de pârâti în recurs.
Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral cert şi determinat, generat de lipsa îndelungată de la domiciliu a numitei G. G. şi moartea acesteia în condiţii necunoscute. Aceasta a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu a păstrat legătura cu ceilalţi membri ai familiei prin propria manifestare de voinţă şi că nu se poate demonstra existenţa unei puternice legături afective şi emoţionale care să justifice acordarea unor daune morale din partea administraţiei publice locale sau din partea instituţiilor statului. Se mai susţine că organele de poliţie nu au atribuţii şi competenţe legale în desfăşurarea activităţii de identificare şi stabilire a tuturor rudelor sau aparţinătorilor legali a unor persoane decedate. Pe de altă parte familia , desi a constatat disparitia defunctei, nu s-a interesat de soarta acesteia, demersurile de căutare incepand atunci cand s-a pus problema dezbaterii unei succesiuni. Au mai relevat că defuncta avea o alcoolemie de peste 4g la mie in sange. Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost motivata prin aceea ca fata de lucratorii de politie implicati in verificarile ocazionate de moartea suspecta a numitei G. G. , s-a dispus neinceperea urmăririi penale în dosar nr. 479/P/2008 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iaşi.
Instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri, iar reclamantelor proba testimonială constând în audierea martorului L. D.
Analizând înscrisurile dosarului, raportat la prevederile legale incidente, instanta retine:
La data de 21.12.2008, numitul M. C. a adus la cunoştinţă organelor de poliţie de la secţia a II a, a Poliţiei Municipiului Iaşi, că într-un adăpost improvizat din strada Moara de Foc, nr.35 a fost găsită decedată numita G. G.. Au fost efectuate ulterior cercetări la faţa locului de agenţii din partea I.P.J. Iaşi, însoţiţi de angajaţi ai Biroului Criminalistic, constatându-se apoi, de organele abilitate data şi împrejurările decesului. Cadavrul numitei G. G. a fost depus la morga I.M.L. Iaşi . În urma cercetărilor efectuate, neconstatându-se întrunite elementele constitutive ale unor infracţiuni, la data de 20.02.2008 s-a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, în baza căruia s-a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în dosarul nr.294/P/2008. Paralel au fost făcute cercetări şi cu privire la existenţa aparţinătorilor legali ai defunctei, necesare pentru demararea procedurii de înhumare a acesteia. În baza adresei nr.700181/10.01.2008, eliberată de I.P.J. Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, secţia a II a de Poliţie, din care rezultă că numita G. G., nu are aparţinători legali, s-a hotărât ca aceasta să fie înhumată de Direcţia de Servicii Publice Municipale Iaşi conform H.C.L. nr.259/2003.
La data de 21.04.2008, reclamanta M. L. s-a prezentat la secţia a II a Poliţie, solicitând a se efectua cercetări cu privire la posibilul deces al numitei G. G., împrejurarea că aceasta a decedat fiind confirmată de organele de poliţie la acea dată, reclamanta arătându-şi nemulţumirea că deşi defuncta a avut asupra sa acte de identitate, unde figura cu acelaşi domiciliu legal ca şi reclamanta, totuşi aceasta nu a fost anunţată de decesul fiicei sale, pentru a avea posibilitatea să o îngroape conform datinilor creştine.
Din raportul întocmit de organele de poliţie, cuprinzând rezultatul verificărilor aspectelor sesizate de M. L. , rezultă că ofiţerul desemnat cu soluţionarea respectivului caz, nu a făcut nici un fel de verificări, pentru a identifica aparţinătorii legali ai decedatei, motiv pentru care s-a declanşat cercetarea prealabilă a acestuia sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art.12 lit. b din OMAI nr.400/2004.
Ulterior s-a relevat că actiunea disciplinară a rămas fără obiect, cei vizaţi nemaiactivând in structurile IPJ Iaşi sau MAI . De asemenea fată de lucrătorii de politie a fost deschis un dosar penal , nr. 479/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, in care la data de 10.06.2009 s-a dispus neînceperea urmării penale.
În România , Ministerul Administraţiei şi Internelor este cel care stabileste, potrivit legii, masuri pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, precum si a proprietatii publice si private, aşa cum rezultă din prevederile OUG 30 din 2007. Potrivit art. 1 si urm. din Legea nr. 218 din 2002, Poliţia Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii, activitatea Poliţiei Române constituind serviciu public specializat şi realizându-se în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. Inspectoratul de Politie Judeţean Iaşi este structura administrativ teritorială a Politiei Române, cu competenţă pe raza judeţului Iaşi, deci şi pentru municipiul Iaşi, locul evenimentelor prezentate anterior.
În consecinţă, raportat la normele relevate anterior, instanţa reţine că pârâtii au calitate procesuală pasivă , astfel că exceptiile vor fi respinse.
Este de necontestat că defuncta G. G. este fiica primei reclamante si mama celei de-a doua. Legătura afectivă dintre aceste persoane nu trebuie dovedită si nu poate fi combătută conform sustinerilor pârâtilor prin aceea că defuncta a rupt orice relatie cu familia sa. Tot astfel nu are importanta că defuncta era o persoana fără adăpost , aparţinând categoriei sociale cunoscută sub denumirea de boschetar. Nu are importanţă nici alcoolemia avută de defunctă la momentul decesului. În aceeasi ordine de idei este lipsit de importantă dacă organele de anchetă au considerat sau nu că lucrătorii de politie au încălcat vreo obligatie de serviciu, sau au indeplinit defectuos o asemenea obligatie. Nu interesează nici dacă lucrătorii de politie desemnati aveau in fisa postului obligatia de a aduce la cunostinta familiei defunctei despre decesul acesteia.
Singurul aspect ce poate fi retinut în sarcina pârâtilor este acela că, desi au fost sesizati cu privire la decesul unei persoane, cu identitate cunoscută, nu au efectuat nici un fel de demers real prin care să încunoştiinţeze familia despre decesul acesteia.
Defuncta G. G. era un , cu date de identitate si cu o stare civila clară, figurând ca având un domiciliu, la care locuia încă familia sa. La adresa respectivă, familia sa locuia de mai multi ani.
Conform art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Elementele determinante pentru existenţa vieţii de familie sunt în primul rând legătura biologică dintre părinţi şi copii şi existenţa unei relaţii personale efective, de substanţă.
În cauza Marckx c. Belgia, art. 8 al. 1 din Conventie este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu numai în sensul că obligă statele să se abţină de la orice ingerinţă, ci în plus, faţă de această obligaţie în esenţă negativă, pot exista obligaţii pozitive inerente unui respect efectiv al dreptului la viata de familie. Este indubitabil că în cauza de faţă, autorităţile române erau obligate , odată ce au constatat decesul numitei G. G. , să protejeze interesele familiei acesteia, şi să o informeze asupra stării defunctei. Această obligatie nu are nici o legătură cu faptul că familia nu a reclamat disparitia defunctei sau cu ruperea aparentă a legăturilor dintre aceasta si familie.
Este mai mult decât evident că autorităţile nu au depus eforturi rezonabile pentru a găsi posibila familie a defunctei şi pentru a da posibilitate acestora de a asigura acesteia o înmormântare creştinească sau de organiza in orice mod doreau funeraliile rudei lor. Pârâtii nu au dovedit contrariul si anume că ar fi depus vreun efort efectiv în acest sens, ci au incercat să se disculpe si să arunce vina pe familia defunctei care, potrivit sustinerilor acestora, aveau obligatia de a o căuta pe aceasta sau de a o declara dispărută.
Deşi au sustinut că nu au atributii în sensul precizat de reclamante, pârâtii nu au arătat în concret o altă persoană – autoritate sau nu – care ar avea o asemenea obligatie.
Un alt aspect retinut de instanţă este acela că autorităţile au la dispoziţie baze de date, având acces la informaţii potrivit cărora la adresa la care domicilia defuncta, locuiesc reclamantele adică mama si fiica acesteia, dar , cu toate acestea, nu au considerat necesar a informa sau a căuta efectiv aceste persoane, iar acest lucru înseamnă mai mult decât a verifica o singură dată la adresa respectivă dacă acolo locuia familia defunctei. După cum s-a retinut, familia locuia la adresă de mai multă vreme, astfel că şi vecinii acesteia puteau da relatii daca ar fi fost întrebati cu privire la persoana defunctei.
Notabil, pentru stabilirea culpei pârâtilor, este faptul că organele de anchetă au făcut comunicări cu privire la moartea suspectă a defunctei către o persoană care este tocmai cea care a sesizat autorităţilor decesul numitei G. G. si care nu a recunoscut că ar avea o legătură cu defuncta. Astfel din declaratiile acelei persoane rezultă că împărţea adăpostul cu numitul T. Gh. şi cu concubina acestuia , G.G., iar în dimineaţa zilei de 21.12.2007 a găsit-o pe aceasta din urmă decedată. Organele de anchetă au considerat necesar a face comunicare referitor la rezultatul cercetărilor privind pe defuncta, persoanei care a sesizat despre decesul acesteia, deşi, în mod evident aceasta nu avea absolut nici o legătură de nici un fel cu G. G.
Instanta de fată nu este competentă a aprecia asupra aspectelor de natură penală, cum ar fi cauzele decesului sau modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către persoanele implicate în anchetarea cazului, fiind chemată doar să aprecieze dacă pârâtii aveau sau nu obligatia de a informa pe reclamante cu privire la decesul sus-numitei.
S-a sustinut că lucrătorii de politie implicati nu aveau obligatia de a căuta şi înstiinţa apartinătorii legali ai unei persoane decedate, dar nu s-a indicat de către pârâtii din cauză cine avea această obligatie. Lipsa unei atributii din fisa postului sau din normele ce reglementează activitatea internă a institutiei, referitor la cercetarea mortii tratată de autorităţi în acest caz ca suspectă, care implică în esenţă si încunoştiinţarea familiei persoanei decedate, nu poate avea nici un efect sub aspectul răspunderii delictuale, reprezentând în cel mai rău caz doar o lipsa de organizare instituţională care nu poate fi imputabilă, în nici un caz, familiei defunctei.
In baza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998-999 Cod civil, ce presupun existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, raportul de cauzalitate între acestea precum şi vinovăţia persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului, condiţii ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru a putea atrage obligaţia de reparare a acestuia, în speţă fiind evident că, reclamantele au suferit un prejudiciu moral datorat angoasei şi suferinţei celor două de a nu-şi conduce mama, respectiv fiica pe ultimul drum şi de a o înmormânta conform datinilor creştineşti, sau de a se putea ocupa în orice mod de funeraliile acesteia , prejudiciu ce le-a fost cauzat de pârâţii din cauză, cărora le revenea obligaţia legală de a face cercetări la ultimul domiciliu al defunctei şi în acest fel de a informa familia asupra decesului. Prejudiciul este dovedit si de toate demersurile care au fost întreprinse de reclamante ulterior datei la care au aflat despre decesul fiicei , respectiv, mamei lor, cum ar fi deshumarea defunctei si reinhumarea acesteia in cavoul familiei.
Despăgubirile băneşti acordate pentru repararea daunei morale constau într-o sumă necesară pentru a-i procura victimei satisfacţii de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată. Valoarea daunei morale nu poate fi stabilită prin probe materiale, prin probe trebuind dovedită doar existenţa daunei, deoarece numai in acest caz, judecătorul, în raport cu consecinţele faptei, poate să aprecieze suma globală care să compenseze pentru cel prejudiciat, ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite.
În raport cu consecinţele daunei morale, care, de regulă, se stabilesc după preţuirea de către victimă a valorilor lezate, judecătorul este în drept să aprecieze cuantumul despăgubirilor. In cauza de faţă, consecintele sunt cu atât mai grave cu cât nici la acest moment pârâtii nu si-au asumat vreo culpă în privinta faptei delictuale ce a fost retinută în sarcina lor.
În consecinţă, raportat la consecintele daunei morale, instanţa apreciază că sumele solicitate de reclamante asigură o reparatie echitabilă a prejudiciului care le-a fost cauzat., astfel că instanta urmează a dispune obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 50 000 lei pentru fiecare dintre reclamante, cu titlu de daune morale.
Văzând dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă şi ale art.18 din O.U.G.51/2008, pârâţii vor fi obligaţi şi la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată rezultate din acest proces (respectiv onorariu de avocat) şi la plata către stat a sumei reprezentând taxa de timbru de care reclamantele au beneficiat de scutire în baza O.U.G. 51/2008.”
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii Inspectoratul de Politie Judetean Iasi si Ministerul Administratiei si Internelor.
Inspectoratul de Politie Judetean Iasi si-a intemeiat declaratia de recurs pe urmatoarele motive:
1) gresit instanta a respins exceptia de netimbrare a actiunii in conditiile in care cauza a ajuns in rejudecare iar etapa procesuala pentru care se admisese cererea de ajutor public judiciar se incheiase, in plus, s-a dovedit si o imbunatatire a situatei materiale a reclamantelor, care au achitat in numerar onorariu de avocat de 13.000 lei, iar cf. art. 10 din OUG 51/2008 se impunea timbrarea actiunii.
2) gresit prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a IPJ in conditiile in care obligatia de incunostiintare a rudelor celor decedati nu apare in legea care le reglementeaza activitatea, decat in cazul celor disparuti, instanta adaugand astfel la lege.
3) pe fond, gresit instanta a retinut ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale intrucat: Parchetul Curtii de Apel Iasi a constatat ca lucratorii de politie nu au incalcat legea prin rezolutia de neincepere a urmaririi penale data in dos. 479/P/2008; instanta nu indica actul normativ in baza caruia politia trebuia sa faca cercetari la ultimul domiciliu al defunctei si sa informeze familia de deces; nu exista culpa pentru ca Parchetul nu a facut comunicarea solutiei la domiciliu, comunicarile facandu-se fata de cei care au facut sesizarea cf. art. 228 alin 6 cod procedura penala; cuantumul daunelor morale este nejustificat avand in vedere ca: reclamanta nu a reclamat disparitia fiicei sale desi cunostea comportamentul antisocial al acesteia decat atunci cand a avut un interes patrimonial, dezbaterea unei mosteniri; declaratia martorului este indoielnica, acesta relatand ca a vazut-o pe fiica reclamantei in septembrie-octombrie 2007 la domiciliu, urma sa plece in strainatate, iar reclamanta a afirmat ca fiica sa a parasit domiciliul din aprilie 2007; suma acordata de prima instanta nu se justifica in conditiile in care CEDO acorda despagubiri de 1000/1500 euro, instanta putand lua ca reper disp. HG 1083/2008. Solicita, in consecinta admiterea recursului.
In drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 4 si 9 cod procedura civila.
Recurentul Ministerul Administratiei si Internelor a invocat in motivarea recursului urmatoarele:
1) gresit prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerul Administratiei si Internelor si a admis actiunea fara a indica actul normativ in baza caruia paratii trebuiau sa faca cercetari la ultimul domiciliu al defunctei si sa informeze familia de deces; nu poate exista o raspundere a MAI pentru fapta lucratorilor unei structuri din subordine, cu personalitate juridica, motivarea instantei de fond fiind insuficienta, neidicand care sunt faptele pentru care poate fi angajata raspunderea sa, neindicand care sunt persoanele care reprezinta aceste institutii si care sunt obligatiile pe care aceste persoane nu le-au respectat.
2) pe fond, nu s-a probat ca s-a savarsit o fapta de catre angajati cu care MAI are raporturi directe de serviciu cu prilejul exercitarii functiei, nu s-a probat un prejudiciu care sa fie acoperit prin daunele acordate cata vreme este evident dezinteresul reclamantelor pentru modul in care defincta isi ducea traiul; temeiul raspunderii nu poate fi nici prev. art. 1000 alin 3 cod civil, necercetandu-se si nedovedindu-se calitatea de comitent si de prepus de catre prima instanta, dar nici disp. art. 998/999 cod civil, neexistand dovada in aceste sens; raporturile dintre reclamante si defuncta erau iremediabil compromise, reclamantele cunoscand riscul la care se expunea defuncta prin modul de viata adoptat, acestea nu au sesizat niciodata politiei disparitia defunctei, ci doar atunci cand se impunea dezbaterea unei mosteniri, nu s-au interesat de soarta defunctei nici in preajma sarbatorilor de iarna, astfel ca daunele acordate sunt exagerate avand in vedere dezinteresul manifestat de reclamanta si lipsa oricaror dovezi privind prejudiciul nepatrimonial produs.
Intimatele nu au formulat intampinare.
In recurs nu au fost administrate probe.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate si raportat la dispozitiile legale incidente in cauza, Tribunalul constata urmatoarele:
Exceptia de netimbrare a actiunii invocata de paratul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi in rejudecare a fost corect solutionata de Judecatorie. Constata Tribunalul in acest sens ca in prima faza procesuala reclamantelor li se admisese cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru (incheierea din data de 19.09.2008 a Judecatoriei Iasi), ulterior casarii sentintei pronuntate in cauza dosarul fiind trimis spre rejudecare, situatie in care nu se datoreaza o alta taxa de timbru si nu se impune o noua cerere de scutire de la plata timbrajului. Situatia invederata de parat, anume ca reclamantele aveau posibilitati materiale pentru a achita timbrajul stabilit in sarcina lor in fata instantei de fond cata vreme au achitat un onorariu de avocat foarte mare nu poate fi retinuta cata vreme nu s-a probat ca cererea de ajutor public judiciar a fost facuta cu rea-credinta, prin ascunderea adevarului, la momentul la care s-a invocat acest aspect, in sedinta din data de 26.01.2010, nefacandu-se nici o proba care sa denote ca situatia materiala a reclamantelor s-a imbunatatit si ele nu s-ar mai incadra in prevederile art. 8 din OUG 51/2008. In consecinta, primul motiv de recurs invocat de IPJ este neintemeiat si va fi respins.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat si urmeaza a fi inlaturat, Tribunalul notand ca potrivit disp. art. 26 alin 1 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, pct. 24, Politia Romana acorda sprijin, potrivit legii, autoritatilor administratiei publice centrale si locale in vederea desfasurarii activitatii acestora, obligatie legala in baza careia Politia Romana prin angajatii sai trebuie sa coopereze cu celelalte autoritati si institutii publice atunci cand este necesar pentru normala desfasurare a activitatii acestora.
Retine Tribunalul in acest sens ca desi nu este prevazuta expres obligatia IPJ de a efectua verificari la domiciliul persoanei decedate in conditii suspecte si de incunostiintare a familiei in vederea inhumarii acesteia in cazul decesului persoanelor cu identitate cunoscuta, totusi o asemenea obligatie reiese indirect din textul legal citat, Primaria Iasi realizand inhumarea cadavrului numitei G. G. ca urmare a solicitarii Institutului de Medicina Legala Iasi care a fost insotita de adresa nr. 700181/10.01.2008 a Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, Politia Municipiului Iasi, Sectia a II a Politie care atesta ca „in urma verificarilor s-a constatat ca defuncta nu are apartinatori legali”. Altfel spus, la momentul la care i s-au solicitat asemenea verificari, Politia nu a negat obligatia de coopera si de a efectua verificarile care se impuneau, sustinand nefondat acum ca nu avea obligatia de a incunostiinta familia despre deces.
Noteaza Tribunalul si ca potrivit disp. art. 41 din Ordinul 255/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale emis de Ministerul Sanatatii, „Inhumarea persoanelor fara reprezentanţi legali sau fara identitate se face prin grija primariilor, cu informarea prealabila a organelor de poliţie.” Acesta a fost contextul in care, constatand lipsa oricarui apropiat din familie in vederea ridicarii cadavrului defunctei G. G., IML, respectand procedura de lucru impusa de norma sus citata, a solicitat cercetari politiei, doar in urma primirii raspunsului negativ al acestei institutii, IML solicitand Primariei efectuarea demersurilor in vederea inhumarii.
De aici deriva culpa institutiei care, prin angajatii sai, a comunicat IML date nereale, date care au determinat ulterior atat neincunostiintarea familiei in vederea inmormantarii fiicei, respectiv mamei reclamantelor si a efectuarii celorlalte obiceiuri crestinesti cat si inhumarea de catre Primarie intr-un loc rezervat persoanelor fara apartinatori legali. De notat e faptul ca fara un raspuns negativ din partea Politiei ca defuncta nu are apartinatori legali, IML nu proceda la inaintarea cadavrului in vederea inhumarii, ci la pastrarea acestuia pana la ridicarea lui de catre familie iar inmormantarea de catre primarie nu avea loc.
Asadar, chiar in lipsa unei prevederi exprese in lege sau in fisa postului angajatilor IPJ a obligatiei de incunostiintare a familiei persoanei cu identitate cunoscuta, decedata in conditii suspecte, IPJ este in culpa intrucat prin fapta sa – aceea de a comunica altei institutii (IML) aspecte nereale in sensul ca defuncta nu are apartinatori legali in conditiile in care nu a efectuat nici un fel de verificari in acest sens la domiciliul cunoscut al defunctei – a influientat desfasurarea ulterioara a evenimentelor, reiesind de aici si legatura de cauzalitate dintre fapta retinuta si prejudiciul produs, raportul de cauzalitate fiind unul indirect.
In aceste conditii reclamantele au suferit in mod clar un prejudiciu moral, suferinta lor determinata de pierderea unei persoane apropiate fiind amplificata de imposibilitatea de a-si conduce fiica, respectiv mama pe ultimul drum, de a organiza inmormantarea si celelalte obiceiuri crestinesti impuse de asemenea evenimente. De altfel, modul in care au decurs ulterior faptele au dovedit ca vestea disparitiei si mortii fiicei, respectiv mamei reclamantelor nu a ramas fara urmari, acestea facand toate demersurile la autoritati pentru a afla unde si cine a inmormantat-o, solicitand ulterior chiar si obtinand deshumarea cadavrului, defuncta fiind mutata in cavoul familiei.
In concluzie, corect prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a IPJ neadaugand nimic la lege, obligatia de cooperare cu autoritatile si institutiile statului si de furnizare a unor informatii care pot fi obtinute in cadrul activitatii proprii fiind stabilita de lege, cum s-a aratat in cele de mai sus, realizarea defectuoasa a acestei activitati antrenand raspunderea civila delictuala atunci cand cauzeaza altuia prejudicii.
Pentru considerentele retinute mai sus si avand in vedere si constatarile primei instante tribunalul constata ca Judecatoria a stabilit corect existenta faptei, a prejudiciului, a legaturii de cauzalitate, a vinovatiei.
In ceea ce priveste cuantumul daunelor morale acordate celor doua reclamante de Judecatorie, apreciaza Tribunalul ca acesta este exagerat de mare raportat la toate conditiile in care s-au produs faptele: a retinut Tribunalul ca in fapt relatiile dintre reclamante si defuncta nu erau foarte apropiate in ultima perioada, aceasta lipsind de acasa de ceva vreme, ultima data fiind vazuta in toamna anului 2007, dupa cum marturiseste martorul L. D. audiat la solicitarea reclamantelor, de Sarbatoarea Sf-tului Dumitru; de asemenea, chiar prin lipsa lor de implicare, reclamantele au lasat sa curga o perioada mare de timp pana la efectuarea cercetarilor privind starea rudei lor care a parasit domiciliul (octombrie 2007-aprilie 2008), cercetari care, daca erau initiate mai devreme puteau influienta cursul evenimentelor. Avem in vedere si ca inhumarea cadavrului de catre Primarie a avut loc la data de 01.02.2008, iar daca reclamantele manifestau interes si declarau disparitia rudei lor mai devreme exista chiar posibilitatea ca inhumarea sa nu aiba loc, cadavrul fiind pastrat la morga 40 de zile.
De asemenea, are in vedere Tribunalul ca prin daunele morale se urmareste a se asigura celui prejudiciat o satisfactie de ordin moral, Tribunalul apreciind ca repararea prejudiciului moral produs este asigurata prin stabilirea unor daune morale in cuantum de 7500 lei pentru fiecare din cele doua reclamante. In aceste conditii, Tribunalul apreciaza ca poate asigura reclamantelor o reparatie de ordin moral pentru prejudiciul suferit, luand in considerarare toate conditiile care au determinat sau infuientat desfasurarea evenimentelor astfel cum acestea au fost mai sus detaliate.
In ceea ce priveste recursul formulat de recurentul Ministerul Administratiei si Internelor Tribunalul retine ca acesta este intemeiat, gresit prima instanta respingand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerul Administratiei si Internelor si admitand actiunea fata de acest parat. Noteaza tribunalul in acest sens ca in cauza s-a retinut ca fapta a fost savarsita de lucratorii de politie care nu au efectuat verificarile care se impuneau in astfel de situatii si fara a efectua aceste verificari au comunicat institutiilor solicitante date nereale. In aceste conditii nu poate fi retinuta raspunderea Ministerului nici pentru fapta sa, Ministerului nerevenind obligatii de natura celor stabilite de lege in sarcina Politiei Romane si nici pentru fapta prepusului, fapta fiind savarsita de lucratorii de politie fata de care Ministerul nu poate avea calitatea de comitent.
In consecinta, exceptia lipsei calitatii procesual pasive a acestui recurent trebuie admisa, urmand a fi admis recursul si respinsa actiunea impotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Fata de cele mai sus retinute, in baza disp. art. 312 alin 1-3 cod procedura civila, Tribunalul a admis recursurile declarate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 2348/16.02.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a modificat in parte sentinta in sensul ca va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul administraţiei şi Internelor şi a respins acţiunea formulată de M. L. şi G. D. E. în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de M. L. şi G. D. E. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi si a obligat pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi la plata în favoarea reclamantei M. L. a sumei de 7500 lei şi la plata în favoarea reclamantei G. D. E. a sumei de 7500 lei cu titlu de daune morale.
De asemenea, avand in vedere disp. art. 274 cod procedura civila Tribunalul va obliga pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi la plata către reclamante a sumei de 1350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, măsura in care acestea pot fi admise fiind dată de dispoziţiile art. 276 cod procedură civilă, text aplicabil in situaţia de fată când s-a admis in parte solicitarea procesuală a reclamantelor si acestea solicită cheltuielile de judecată, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată fundamentându-se exclusiv pe ideea de culpă procesuală care aparţine pârâtului care a ocazionat procedura judiciară, acesta pierzând procesul in limita in care acţiunea a fost admisă.
Vazand si disp. art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, Tribunalul va obliga pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi la plata către Stat a sumei de 1066,52 lei reprezentând o parte din ajutorul public judiciar acordat reclamantelor prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2010, corespunzator limitei in care acţiunea a fost admisă.
