Prin sentinţa civilă nr. 515 din 31.05.2011 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul D.G. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar.
În considerentele acestei sentinţe, se reţine că, din copia in extenso a colii funciare nr. 40918 Cluj, rezulta că, sub B 1, imobilul din litigiu apartament situat în Cluj-Napoca, str. D. ap. 19 compus din 2 camere şi dependinţe în suprafaţă de 49,01 mp, cu părţi indivize comune în cotă de 2,27/100 parte s-a înscris, în baza Titlului de Proprietate nr. 6460/1978, in favoarea lui D.G., iar, la data de 17.11.1987, sub B2 , s-a înscris in baza Deciziei nr. 337/05.08.0987 a Consiliului Popular al Judetului Cluj, dreptul de proprietate cu titlu de drept pe baza de lege – Decretul 223/1997, in favoarea Statului Roman.
În baza notificării înregistrate sub nr. 2391/06.11.2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri, pentru imobilul imobilului înscris în CF 40918 a localităţii Cluj-Napoca, identificat cu număr topografic 21125/2/S/XIX, situat în Cluj-Napoca, compus din 2 camere şi dependinţe în suprafaţă de 49,01 mp, cu părţi indivize comune în cotă de 2,27/100 parte .
Prin Dispoziţia nr. 6424/20.10.2010 emisa de Primarul Municipiului Cluj – Napoca, s-a constatat ca reclamantul are calitatea de persoana îndreptăţită, conform dispoziţiilor art. 3 al 1 lit. a din Legea 10/2001, republicată, fiind fostul proprietar al imobilului revendicat din CF 40918 a localităţii Cluj-Napoca.
Totodată, în cuprinsul dispoziţiei mai sus arătate s-a reţinut faptul ca imobilul a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 337 din 5 septembrie 1987 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Cluj, de la D.G., fără plata, dar cu un credit rămas nerambursat in suma de 31.642, apartamentul din litigiu fiind înstrăinat in baza Legii 112/1995 , foştilor chiriaşi, motiv pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având in vedere creditul rămas nerambursat.
In şedinţa publică din data de 24.05.2011, întrebată fiind, reprezentanta reclamantului, aceasta a arătat, faptul că nu s-a formulat cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din litigiu, încheiat in baza dispoziţiilor Legii 112/1995, foştilor chiriaşi.
Reclamantul, prin cererea dedusă judecăţii a solicitat restituirea în natura a imobilului din litigiu, cerere cu privire la care instanţa retine incidenta dispoziţiilor articolului 1 al 1 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat, iar, în cazul în care aceasta măsură nu este posibilă, se dispun masuri reparatorii in echivalent.
De asemenea, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 18 din Legea 10/2001, masurile se stabilesc numai prin echivalent, in situaţia în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea in baza dispoziţiilor Legii 112/1995 cu modificările ulterioare.
Din copia colii funciare in extenso si a contractului de vânzare –cumpărare nr. 36168/1998, rezultă că s-a transcris dreptul de proprietate asupra apartamentului din litigiu, la data de 26.01.2001, în baza încheierii cf nr. 1272, în favoarea numiţilor K.A. si T.M., cu titlu de drept cumpărare în baza Legii 112/1995.
Având în vedere faptul că imobilul din litigiu a fost înstrăinat în baza dispoziţiilor Legii 112/1995, nefiind constatată că această înstrăinare s-a făcut încălcarea dispoziţiilor acestei legi, instanţa a apreciat ca Dispoziţia nr. 6424/20.10.2010 emisă de Primarul Municipiului Cluj – Napoca, a cărei anulare parţială se solicită, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii 10/2001, motiv pentru care instanţa a respins cererea de anulare a acesteia ca fiind neîntemeiată.
In ceea ce priveşte cererea de constatare a preluării fără titlu a imobilului din litigiu, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei atacate precum si din copia deciziei nr. 337 /05.09.1997, imobilul din litigiu a trecut in proprietatea Statului în baza Decretului 223/1974, aspect care nu a fost contestat de către intimat, motiv pentru care s-a şi dispus acordarea în favoarea reclamantului a măsurilor reparatorii prin echivalent, în baza art. 21 din Legea 10/2001 .
Statul nu are un titlu valabil asupra imobilului din litigiu preluat in baza dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, dispoziţiile art. 6 din Legea 213/1998 fiind în acest sens fără echivoc, aspect de altfel necontestat, sens în care s-a statuat si prin Decizia pronunţata în recurs in interesul legii nr. V /2000 de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, în care se retine că persoanele care consideră că în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au fost deposedate nelegitim de proprietăţile lor imobiliare, inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, pot cere în justiţie, pe calea acţiunii în revendicare, recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri, şi ca urmare restituirea lor, neimpunându-se astfel o constatare a preluării fără titlul a Statului cu privire la imobilul din litigiu.
Împotriva aceste sentinţe, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că decizia administrativă nu i-a fost comunicată şi nu a semnat procesul verbal de preluare, fiindu-i, astfel, inopozabilă preluarea de către stat, astfel că, în mod greşit instanţa nu a analizat caracterul nevalabil al preluării prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Decretul nr. 223/1974, deşi trebuia să facă aceasta în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Având calitatea de persoană îndreptăţită şi preluarea de către stat fiind făcută fără titlu valabil, reclamantul şi-a păstrat dreptul de proprietate, întrucât, conform art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001, nu l-a pierdut niciodată, motiv pentru care a şi exercitat şi o acţiune de drept comun, aflată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru compararea titlurilor.
Pârâţii Municipiul Cluj-Napoca reprezentat prin Primar şi Primarul municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului şi, pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală, invocând, în esenţă, cele arătate în faţa primei instanţe, iar pârâtul Municipiul Cluj-Napoca invocând şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 3041 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce priveşte nevalabilitatea titlului de preluare, din dispoziţia contestată, ca şi din considerentele sentinţei obiect al recursului, rezultă că această împrejurare a fost recunoscută, neimpunându-se o statuare asupra acesteia din partea instanţei de judecată.
Reclamantul, prevalându-se de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, solicită anularea dispoziţiei prin care a fost respinsă, de fapt, cererea sa de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de către stat, ceea ce înseamnă că intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nedispunând restituirea în natură, deşi aceasta era posibilă.
În realitate, Primarul, în cadrul procedurii reglementată de legea specială de restituire, acţionează în calitate de reprezentant al Statului Român, care a preluat abuziv imobilul, având posibilitatea de a-l restitui în natură doar în măsura în care acesta se află în continuare în patrimoniul Statului Român sau al unităţii administrativ-teritoriale. În speţă, imobilul preluat de la reclamant a fost înstrăinat de către stat, acesta fiind ţinut de contractul de vânzare-cumpărare, acesta fiind motivul pentru care nu mai poate dispune de imobil a doua oară.
Tocmai pentru că primarul acţionează în calitate de reprezentant al Statului Român şi nu al unităţii administrativ-teritoriale, atunci când soluţionează notificarea, Municipiul Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă, însă această împrejurare, oricum, nu este de natură a influenţa soluţia.
