C.proc. civ., art. 274
Culpa procesuala trebuie apreciata între altele, în raport si cu miza procesului, cu importanta capetelor de cerere admise, iar nu doar cu împrejurari formale cum ar fi respingerea capatului de cerere subsidiar. De aceea, dispozitiile art. 276 din C.pr. civ. lasa la latitudinea judecatorului atunci când pretentiile partii au fost încuviintate numai în parte, în ce masura fiecare dintre ele poate fi obligata la plata cheltuielilor, în raport cu culpa procesuala a fiecareia.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 23/18.01.2010)
Prin sentinta comerciala nr. 5696/07.04.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VI a Comerciala în Dosarul nr. 48714/3/2008 s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de reclamantul D.M.A. împotriva pârâtei SC T.C. S.A. si în consecinta s-a dispus obligarea pârâtei sa ridice stâlpii de poarta amplasati pe terenul din Bucuresti, Str. Emanciparii nr. 34 A, sector 2, iar în caz de neexecutare a autorizat pe reclamant sa ridice stâlpii pe care au fost montate portile, pe cheltuiala pârâtei si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut în esenta ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 5497/867 din 29.10.1956 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai din Bucuresti, sotii S. si A. B. au cumparat un teren viran ( loc de casa) în suprafata de 300 mp, situat în Bucuresti, Str. Erou T. Nicolae nr. 36 bis, cartierul Andronache. Potrivit certificatului de mostenitor nr. 11 din 09.02.2006 eliberat de notarul public, dreptul de proprietate asupra terenului din Bucuresti, Str. Emanciparii nr. 34 A, sector 2, în suprafata de 300 mp face parte din masa succesorala lasata de defuncta B.E., a carei s-a deschis la data de 02.01.2006 , iar aceasta a fost mostenita de reclamantul D.M.A. ( descendent de gradul I). Reclamantul si-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestui teren în cartea funciara nr. 52237 a sectorului 2 Bucuresti. Prin sentinta civila nr. 1683/05.12.2000 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia de Administrativ, devenita irevocabila, a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate 0028 seria B emis de Consiliul General al Municipiului Bucuresti si s-a redus terenul atribuit pârâtei cu o suprafata de 300 mp, care este proprietatea B.E. Conform înscrisului sub semnatura privata întocmit la data de 09.06.2003, denumit ” proces-verbal” si semnat de ambele parti litigante, pârâta a predat reclamantului suprafata de teren de 300 mp ce a fost în litigiu si s-a obligat sa ridice scheletul metalic de pe terenul predat, în termen de o luna de la data semnarii procesului-verbal. Din raportul de expertiza topografica întocmit în dosarul anterior, a rezultat ca pe teren se afla amplasat un schelet metalic pe o suprafata de 107 mp, restul de 193 fiind liber de constructii.
Având în vedere aceasta situatie de fapt, precum si dispozitiile art. 480, art. 1075 si art. 1077 din C.civil, tribunalul a apreciat ca reclamantul este îndreptatit sa stapâneasca terenul proprietatea sa în mod efectiv, direct si nemijlocit, iar pârâtei îi revine obligatia corelativa de a respecta dreptul de proprietate al reclamantului. Dovada existentei scheletului metalic pe terenul reclamantului a fost facuta cu procesul-verbal evocat mai sus, iar pârâta nu a probat ca a ridicat acest schelet metalic în termenul de o luna stabilit de parti.
Ca atare, tribunalul a apreciat ca cererea reclamantului de obligare a pârâtei la ridicarea stâlpilor de poarta amplasati pe terenul proprietatea sa este întemeiata si a dispus admiterea acesteia.
Referitor la capatul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despagubirilor constând în daune compensatorii pentru lipsirea sa de folosinta terenului, tribunalul a apreciat ca acesta este neîntemeiat deoarece prejudiciul nu poate fi evaluat prin prisma probelor administrate, astfel ca nu a admis acest capat de cerere.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala.
În motivarea apelului se arata ca sentinta apelata este criticabila deoarece a retinut instanta ca procesul-verbal din 09.06.2003 ar constitui izvorul pretentiilor reclamantului, împrejurare fata de care apelanta-pârâta invoca prescriptia extinctiva a dreptului de a solicita executarea obligatiei de a ridica stâlpii. Cum dreptul de creanta al reclamantului corelativ obligatiei de a face se prescrie în 3 ani, apelanta sustine ca s-a prescris acest drept, deoarece cererea a fost introdusa la data de 22.04.2008.
Pe fond, sustine apelanta, actiunea reclamantului era neîntemeiata deoarece nu exista la dosar nicio dovada a existentei unor stâlpi de poarta. Procesul-verbal din 09.06.2003 se refera la scheletul metalic al unei constructii aflata pe terenul predat si nu la porti sau garduri, ca si notificarea reclamantului si raspunsul sau la aceasta notificare. Ca atare, considera apelanta, nu s-au administrat dovezi din care sa rezulte existenta unor stâlpi de poarta.
În mod gresit, considera apelanta, a fost obligata la plata sumei de 1008, 30 lei cheltuieli de judecata, în conditiile în care cererea de chemare în judecata nu a fost admisa în întregime.
În drept se invoca dispozitiile art. 282 din C.pr. civ.
În dovedirea apelului se solicita proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu si expertiza tehnica.
La termenul de judecata din 18.01.2010, care a constituit prima zi de înfatisare în apel, apelanta nu a mai solicitat probe, astfel ca s-a procedat la judecata apelului.
Analizând sentinta apelata prin prisma criticilor invocate de apelanta în motivele de apel, Curtea a apreciat ca apelul este nefondat si a fost respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
În ce priveste prima critica referitoare la incidenta prescriptiei extinctive cu privire la dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor de poarta de pe terenul proprietatea sa, aceasta este nefondata, deoarece dreptul de proprietate este un drept real imprescriptibil extinctiv, iar caracterul sau absolut si opozabil erga omnes, confera exercitarea atributelor oricând si fata de oricine. Cu alte cuvinte, obligatia generala corelativa dreptului de proprietate, care incumba tuturor subiectilor pasivi în raport cu titularul dreptului de proprietate, nu se stinge prin prescriptie, iar fata de cele retinute de catre prima instanta, ca urmare a existentei hotarârii judecatoresti irevocabile prin care pârâta era obligata sa predea portiunea de teren pe care se afla amplasati si stâlpii metalici în cauza, rezulta ca actiunea a fost admisa tocmai pentru retinerea ca atare a dreptului reclamantului.
Chiar daca nu este vorba de o actiune în revendicare, în speta, dreptul reclamantului de a beneficia de folosinta nestingherita, netulburata, absoluta asupra terenului sau, se circumscrie tot dreptului de proprietate, fiind o obligatie de a face corelativa exercitarii dreptului de proprietate, care nu are un caracter prescriptibil în termenul general de 3 ani. Daca am accepta sustinerea apelantei ar însemna ca neexercitarea dreptului de solicita instantei ridicarea unor bunuri mobile de pe terenul proprietatea reclamantului în termenul de 3 ani ar conduce la nasterea chiar a unei posesii legitime asupra acestuia , ceea ce nu poate fi acceptat.
Mai mult, asa cum sustine si intimatul-reclamant prin întâmpinarea depusa în apel sentinta civila nr. 1683/05.12.2000 prin care s-a dispus obligarea pârâtei la predarea terenului catre reclamant a ramas irevocabila la data de 13.01.2009, când a fost pronuntata decizia civila nr. 78, de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, de la aceasta data fiind nascut dreptul la actiune al reclamantului. Practic, titlul reclamantului a fost consolidat începând cu aceasta data (13.01.2009) astfel ca dreptul sau de a solicita obligarea pârâtului la ridicarea stâlpilor de pe terenul sau, nu s-a prescris.
Nu poate fi retinuta sustinerea apelantei în sensul ca prima instanta a retinut ca unic izvor al obligatiei pârâtei, procesul-verbal din 09.06.2003, instanta având în vedere si hotarârile judecatoresti pronuntate între parti cu privire la dreptul de proprietate al acestora asupra terenului în cauza.
Referitor la critica apelantei referitoare la lipsa unor dovezi ale existentei stâlpilor de poarta, grefata pe sustinerea ca, în realitate, nu este vorba de niste stâlpi, ci de un schelet metalic, si aceasta este nefondata, deoarece indiferent de denumirea mai mult sau mai putin exacta pe care reclamantul a dat-o bunurilor mobile pe care pârâta, desi are obligatia de a le ridica, nemaiavând nici un drept asupra terenului reclamantului ( dupa pronuntarea hotarâri irevocabile, în special), nu si-o îndeplineste, rezulta ca invocarea unei astfel de sustineri este facuta cu rea-credinta.
Astfel, speculatia apelantei în sensul ca nu sunt ” stâlpi de poarta” ci ” un schelet metalic”, nu prezinta suficienta relevanta astfel încât sa conduca la respingerea cererii, mai ales ca ambele obiecte sunt din metal si se afla pe terenul proprietatea reclamantului. În procesul-verbal din 09.06.2003 se mentioneaza ca este vorba de “constructia schelet metalic”, însa nu rezulta din acesta modul de alcatuire al constructiei, adica nu este exclusa configuratia acesteia de ” stâlpi de poarta”, asa cum a retinut prima instanta. Dimpotriva, din probele administrate în cauza rezulta ca cele doua denumiri au fost utilizate de parti pentru a desemna acelasi lucru, respectiv bunurile mobile pe care pârâta nu a înteles sa le ridice de pe terenul proprietatea reclamantului.
Retinând si buna-credinta în exercitarea drepturilor procedurale, ca un principiu de desfasurare a procesului civil, decurgând din dispozitiile art. 723 din C.pr civ. si din art. 129 alin. 1 din C.pr. civ., Curtea considera ca o atare sustinere este formulata cu rea-credinta, astfel ca o va sanctiona cu lipsirea de efecte juridice, considerând ca este o simpla speculatie ” de text” lipsita de relevanta cu privire la drepturile si obligatiile deduse judecatii.
În fine, referitor la solutia data capatului de cerere privind cheltuielile de judecata, Curtea apreciaza ca si aceasta este legala si temeinica, deoarece fata de caracterul principal al cererii întemeiata pe obligatia de a face si de importanta acestuia în raport cu capatul de cerere privind despagubirile, care apare chiar ca un subsidiar al primului, în conditiile art. 1077 din C.civil, culpa procesuala a pârâtei a fost corect sanctionata în conditiile art. 274 din C.pr. civ., cu obligarea la toate cheltuielile de judecata efectuate de reclamant.
În acest sens, miza procesuala a reclamantului a fost legata în special si preponderent de capatul de cerere privind obligarea pârâtei de a elibera terenul proprietatea sa, astfel ca nu se impunea neaparat, reducerea cheltuielilor, mai ales ca nu se poate stabili un procent de reducere a acestora în raport cu continutul capetelor de cerere. Dispozitiile art. 276 din C.pr. civ. lasa la latitudinea judecatorului atunci când pretentiile partii au fost încuviintate numai în parte, în ce masura fiecare dintre ele poate fi obligata la plata cheltuielilor, în raport cu culpa procesuala a fiecareia.
Or, din modul cum a decurs litigiul în fata primei instante, rezulta culpa procesuala exclusiva a pârâtei, care, desi avea obligatia generala de a nu stingheri pe reclamant în exercitarea dreptului sau de proprietate recunoscut prin hotarâre irevocabila, a refuzat în mod nejustificat respectarea dreptului acestuia, reclamantul fiind nevoit chiar sa sustina apararea în calea de atac a apelului. Cu alte cuvinte, rezistenta cu care pârâta s-a opus la respectarea dreptului reclamantului, este un element al culpei procesuale care justifica obligarea sa la plata tuturor cheltuielilor de judecata, chiar daca un capat de cerere al acestuia nu a fost admis ( culpa procesuala fiind un element al modului cum pârâta a înteles sa aiba o pozitie fata de dreptul subiectiv de proprietate al reclamantului recunoscut prin hotarâre irevocabila).
În apel, intimatul a fost nevoit, de asemenea, sa avanseze plata unor sume de bani pentru a-si formula si asigura apararea în raport cu apelul declarat de apelanta-pârâta, astfel ca si în apel, intimata a fost în culpa procesuala, astfel încât în temeiul art. 296, art. 298 rap. la art. 274 din C.pr. civ., a obligat pe apelanta la plata cheltuielilor de judecata efectuate în apel, catre intimat. ( E.R.)
