Decizia civilă nr. 544/R din 09.11.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr.14857/231/2010 reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta B.C., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei din vina pârâtei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere, precum şi revenirea acesteia la numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
În motivarea cererii, reclamantul a invocat existenţa unor neînţelegeri grave între soţi care fac imposibilă continuarea căsătoriei.
Pârâta, legal citată, s-a prezentat în instanţă şi a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care arată că este de acord cu divorţul, fără motivarea sentinţei, dar nu şi cu celelalte capete de cerere din acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 363/19.01.2011 s-a admis cererea şi totodată fiind încredinţat către pârât pe minorul B.V., reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 30 lei lunar, instanţa de fond reţinând incidenţa prevederilor art. 86 şi art. 94 codul familiei.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul B.C. a declarat apel susţinând în principal încredinţarea spre creştere şi educare a minorului B.V. iar în subsidiar reducerea cuantumului pensiei de întreţinere .
Prin decizia civilă nr. 94/19.04.2011 Tribunalul Vrancea a anulat ca netimbrat motivul de apel privind încredinţarea minorului B.V. spre creştere şi educare.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.C. împotriva sentinţei civile nr. 363/19.01.2011 a Judecătoriei Focşani.
A fost obligat apelantul la 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
S-a reţinut în motivarea deciziei că apelantul deşi a fost încunoştiinţat cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 3 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei nu s-a conformat dispoziţiilor legale, astfel că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel instanţa reţine reaua-credinţă a reclamantului de a prezenta cuantumul veniturilor realizate în Italia astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune stabilirea obligaţiei de întreţinere funcţie de venitul minim existent în acest stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.C. criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
– în mod eronat cuantumul pensiei de întreţinere a fost stabilit fără a exista la dosarul cauzei vreun înscris care să justifice pretenţiile intimatei în legătură cu veniturile realizate de apelant în Italia;
– cuantumul pensiei de întreţinere este stabilit aleatoriu fără a se avea în vedere posibilităţile de plată ale celui obligat.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi judicios motivată.
Curtea a constatat recursul declarat de reclamant ca fiind fondat.
În speţă, reclamantul-recurent a susţinut în mod constant că munceşte zilier în Italia fără un contract de muncă, neavând loc de muncă stabil.
De altfel, intimata nu a prezentat nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel dovezi cu privire la veniturile realizate de reclamant în Italia susţinând doar că se impune obligarea la plata unei pensii lunare de întreţinere raportată la venitul minim plătit în acest stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 din Codul familiei întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Reclamantul nu poate fi obligat la o de întreţinere calculată aleatoriu cât timp nu s-a făcut dovada unor venituri certe realizate în Italia pe baza unui contract de muncă.
În lipsa unor dovezi certe pe baza cărora să se poată stabili veniturile reale pe care reclamantul le obţine, cuantumul pensiei de întreţinere urmează a se stabili în funcţie de venitul minim pe economia naţională care în prezent este de 640 lei.
