Legea nr. 554/2004, republicată, art 14 şi art. 15
Dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu se poate reduce la invocarea nelegalităţi actului administrativ atacat, dar se poate considera îndeplinită condiţia dacă s-au relevat în mod concret argumente ce pun în discuţie legalitatea, cum ar fi inaplicabilitatea actului normativ în perioada de referinţă a actului administrativ, legată de momentul la care a intrat în vigoare actul normativ incident. Argumentul aparent valabil, coroborat cu înscrisurile punctuale, poate fi de natură să creeze o îndoială puternică privind legalitatea.
Faţă de datele concrete privind persoana obligată la plată, ţinând cont de calitatea de pensionar şi de nivelul foarte scăzut al venitului acestuia, se poate aprecia îndeplinită şi condiţia pagubei iminente a sumei imputate, în cuantum mare în raport de venituri, se poate aprecia că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.
Aprecierea asupra îndeplinirii celor două condiţii se face în funcţie de datele concrete ale fiecărui caz în parte.
Prin Încheierea nr. 171/10 februarie 2011, Tribunalul Mureş a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul F.I., în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Mureş.
În considerentele Încheierii, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• reclamantul nu a invocat şi dovedit existenţa, în concret, a unor împrejurări care să arunce o îndoială serioasă asupra legalităţii actului; apărările reclamantului se referă la fondul cauzei, urmând a fi analizate cu ocazia soluţionării cererii de anulare a actului administrativ;
• în ce priveşte condiţia pagubei iminente, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a probat un prejudiciu material, iar suma în cauză nu este mare; simpla a unui act administrativ nu produce, prin ea însăşi, o pagubă, fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de partea interesată.
Împotriva Încheierii nr. 171/10 februarie 2011 a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiilor art. 304 pct. 9, Cod proc. civ., art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 1495/14 decembrie 2010. În esenţă, recurentul a expus următoarele motive: serioasa îndoială asupra legalităţii actului administrativ atacat rezultă din faptul că decizia de impunere contravine unor dispoziţii legale imperative, în vigoare la data emiterii acesteia; astfel, potrivit dispoziţiile art. 51 alin. 1, art. 6 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002 – în vigoare până la data de 1 ianuarie 2006 -, reclamantul-recurent, pensionar în anul 2005, a fost scutit, pentru acest an, de plata contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate; limitarea scutirii pensionarilor, de plata acestei contribuţii, doar cu privire la veniturile obţinute din pensii a intervenit numai prin art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 107/2005, dar Legea nr. 327/2005 (de aprobare a O.U.G. nr. 107/2005) a stabilit că această modificare intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2006; deci, pentru veniturile obţinute în anul 2005, reclamantul-recurent, în calitatea sa de pensionar, nu datorează sumele înscrise în decizia de impunere atacată; referitor la paguba iminentă, recurentul a arătat că intimata a emis somaţia din data de 28 decembrie 2010, în vederea executării silite, iar recurentul a formulat contestaţie la executare; faţă de cuantumul pensiei sale, suma de 922 lei nu poate fi considerată „modică”, iar privarea recurentului de o parte însemnată a venitului său ar avea consecinţe grave asupra posibilităţii sale de subzistenţă (suma depăşind un salariu minim brut pe economie).
Prin întâmpinarea depusă la 28 iunie 2011, intimata a solicitat a se dispune respingerea recursului, susţinând, în esenţă, următoarele motive: contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale se soluţionează de organele fiscale emitente; instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate; cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat; recurentul nu a probat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat şi nici nu a dovedit faptul că prin executarea actului administrativ ar fi iminentă producerea unui prejudiciu; potrivit art 51 alin. 2 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002 – text legal în vigoare în anul 2005 -, contribuţia persoanei asigurate se stabileşte cu referire la veniturile din cedarea folosinţei bunurilor care se supun impozitului pe numai în cazul în care nu realizează venituri dintre cele enumerate la lit. a-d, printre acestea nefiind menţionate veniturile din pensii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de dispoziţiile art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte:
Prin Decizia de impunere nr. 1495/14 decembrie 2010, C.A.S. Mureş a stabilit obligaţia reclamantului de a achita, la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, o contribuţie (şi majorări de întârziere) în sumă totală de 922 lei. Ulterior, în baza acestei Decizii, C.A.S. Mureş a emis Somaţia nr. 26747/28 decembrie 2010, prin care îi punea în vedere reclamantului-recurent să achite suma de 922 lei în termen de 15 zile de la primirea somaţiei. Reclamantul-recurent a formulat, la data de 11 ianuarie 2011, contestaţie la executare, cauză fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. – Mureş la nr. 267/320/2011 al Judecătoriei Tg.-Mureş.
Curtea a reţinut că obiectul prezentei cauze nu îl constituie o contestaţie împotriva actului administrativ – fiscal, astfel cum intimata încearcă să acrediteze, ci o cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal atacat cu contestaţie, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Norma specială anterior evocată statorniceşte două condiţii, care trebuie îndeplinite şi analizate cumulativ, pentru ca persoana vătămată să poată cere şi obţine suspendarea actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond (asupra cererii având ca obiect anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată – art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004): cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, constituie cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. ş din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Existenţa unui caz bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ atacat, fiindcă o astfel de cerinţă şi o astfel de interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei – analiză pe care instanţa nu are abilitarea să o realizeze în cadrul unei cereri având ca obiect suspendarea executării actului administrativ atacat (ÎC.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 3015/23 septembrie 2008). Instanţa poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (ÎC.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2199/14 aprilie 2009).
Curtea a reţinut – cu privire la condiţia cazului justificat – faptul că reclamantul nu s-a limitat la invocarea nelegalităţii actului administrativ atacat (Decizia de impunere nr. 1495/14 decembrie 2010), în ansamblul lui ori în general, ci a relevat, în mod concret, argumente ce pun în discuţie legalitatea acestuia, respectiv inaplicabilitatea, pentru anul 2005, a temeiului de drept pe care s-a fundamentat obligaţia de plată. Reclamantul-recurent a susţinut, într-o redare cronologică a actelor normative, că textul de lege pe care s-a întemeiat decizia de impunere a intrat în vigoare numai la data de 1 ianuarie 2006, neputând servi ca fundament pentru calculul contribuţiei cu privire la o perioadă anterioară, respectiv la venituri realizate de reclamantul-recurent în anul 2005 – pentru care, potrivit normelor speciale, beneficia de scutire la plata contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale, dată fiind calitatea sa de pensionar, avută în vedere de legiuitor.
Fără a trece la analiza motivului mai sus expus, evocat de reclamantul-recurent, precum şi a înscrisurilor punctuale la care a făcut trimitere, Curtea a reţinut că, în speţă, există argumente aparent valabile care creează o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.
În ce priveşte a doua condiţie – paguba iminentă -, Curtea a constat că, din talonul de plată depus la dosar, rezultă că reclamantul este pensionar, în luna decembrie 2010 venitul acestuia fiind în sumă de 1.561 lei. Curtea a reţinut şi faptul că suma constatată de pârâta-intimată ca fiind încasată de reclamantul-recurent ca urmare a cedării folosinţei unui imobil, i-a fost achitată acestuia cu 5 ani înainte de emiterea Deciziei nr. 1495/2010. Aşadar, inexistenţa prejudiciului ca urmare a unei executări silite începute la sfârşitul anului 2010 nu poate fi raportată la cuantumul veniturilor obţinute de reclamant cu 5 ani înainte, ci doar la veniturile pe care acesta le realizează în prezent. Pe de altă parte, faţă de cuantumul pensiei reclamantului-recurent, faţă de preţurile bunurilor alimentare necesare traiului zilnic şi de preţul utilităţilor, precum şi faţă de aspectele fiziologice specifice vârstei reclamantului, Curtea nu poate ignora susţinerile privitoare la prejudiciul grav pe care acesta l-ar suferi odată cu reducerea singurului său venit, prin executarea silită a actului administrativ atacat. Împrejurările expuse atestă existenţa, în speţă, a condiţiei pagubei iminente.
În consecinţă, constatând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stipulate de dispoziţiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis recursul şi a modificat în tot Încheierea atacată – art. 312 alin. 1 teza I, alin.3 teza I Cod proc. civ.-, în sensul admiterii cererii de suspendare a actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect analizarea legalităţii Deciziei nr. 1495/14 decembrie 2010 emise de C.A.S. Mureş.
