Reclamanta M.I.a chemat in judecata pe parata S.C. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligată să lase in deplina proprietate si posesie terenul intravilan situat in com. Siriu jud. Buzău,precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata. De asemenea, in cazul admiterii cererii, se solicită aducerea terenului la starea iniţiala , sub sancţiunea de daune cominatorii ,precum şi radierea din Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtei si intabularea acestuia pe numele reclamantei.
In fapt, in urma amenajărilor de şantier făcute de către parata intre anii 1976-1978 aceasta a ocupat pentru construirea barajului de acumulare Siriu , suprafaţa de teren de 400 mp.aflată în apropierea acestuia , in punctul „la Scoarţa”, tarlaua 58 parcela 488 , având ca vecini la nord pe Dumitrescu Liviu, la est pe Gherghe Nicolae, la sud pe Oprea Gheorghe si la vest pe Onea Gheorghe.
Reclamanta face dovada proprietăţii cu titlul de proprietate nr. 59224/42 eliberat de
către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, dat pe baza propunerilor Comisiei comunale Siriu si a prevederilor Legii 18/1991 , la data de. 20.03.2003.
Terenul este dobândit de reclamantă de la mama sa M.M. decedată în 1967 ,iar din anul 1962 terenul figurează in registrul agricol al com.Siriu , vol.I , fila 94 pe numele acesteia , mama sa fiind posesoare pana la data decesului , iar dupa aceea l-a stăpânit impreuna cu sora sa Balasoiu Măria , (decedata in anul in anul 2006 – a cărei unica moştenitoare este), până la data inceperii construirii barajului, când au fost deposedate de el fără nici o despăgubire .
Se mai arată că la vremea respectiva terenul era arabil de foarte buna calitate , fiind cultivat cu porumb,iar de atunci terenul este deţinut către S.C. în prezent pe el aflându-se o suprafaţa betonată şi o mică construcţie acoperită .
In drept au fost invocate dispoziţiile art.480 cod civil.
Conform art.242 C.proced. civila se solicită judecarea in lipsă.
Au fost ataşate,in copie titlul de proprietate nr.59224/42/2003 ,certificatul de moştenitor nr.47/2009 si dovada plaţii taxei judiciare de timbru in valoare de 279,8 lei si in valoare de 8 lei, Împreuna cu timbrul judiciar in valoare de 1,5 lei, respectiv de 0,3 lei.
-//-
-//-
-//-
-//-
-//-
-//-
-//-
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de M.I. ca nefondată şi cu titlu prealabil solicită să se pună în vedere reclamantei să îşi precizeze primul capăt de cerere în sensul indicării valorii terenului.
Pentru ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, înţelege să formuleze cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti ,solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat prin predarea imobilului către reclamantă.
In ceea ce priveşte acţiunea in revendicare solicită a fi respinsă intrucât pe de o parte reclamanta nu face dovada (configuraţiei) suprafeţei de 400 m.p. revendicată şi a faptului că pârâta deţine această suprafaţă de teren şi nici dovada amplasamentului revendicat, în acest sens fiind de remarcat faptul că reclamanta nu a prezentat un plan de situaţie în care să fie indicată configuraţia terenului, limitele de proprietate şi vecinătăţile acestuia. Apreciază că simpla ataşare a titlului de proprietate emis reclamantei nu permite o individualizare clară a terenului pretins, şi pe cale de consecinţă nu poate conduce la admiterea pretenţiilor reclamantei.
Petenta se pretinde proprietara a unei suprafeţe de teren de 400 m.p. fără a prezenta o schiţa a respectivului teren sau proces verbal de punere in posesie, aşa cum cere
legea ,iar pretinsul titlu de proprietate 59224/2003 invocat in cerere este lipsit de forţa probantă.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut nici dovada că suprafaţa de 400 m.p. pretinsă de la pârâtă s-ar găsi în posesia (detenţia ) sa.
Se menţionează că ,pentru situaţia în care instanţa nu va împărtăşi susţinerile anterioare, pârâtei i-a fost emis Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3/0479 la data de 22.09.1993, situaţie în care nu se poate afirma că a ocupat abuziv vreun teren al reclamantei. Aferent acestui Certificat a fost întocmită o amplă documentaţie, în conformitate cu H.G. 834/1991, prin intermediul cărora toate terenurile pentru care s-a recunoscut dreptul de proprietate au fost individualizate, prin intermediul unor planuri de situaţie, inventare de coordonate, procese verbale de vecinătate ş.a.
Totodată, se menţionează că pentru terenurile pentru care le-a fost emis Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate, au fost întocmite formalităţile de transcriere în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni încă din anul 1993, iar după intrarea în vigoarea a sistemului de publicitate imobiliară, bazat pe Cărţile Funciare şi-au înscris dreptul de proprietate şi în acestea din urmă.
Prin urmare pentru situaţia în care se va aprecia că suprafaţa de teren revendicată de reclamantă a făcut obiectul atât titlului de proprietate emis pârâtei cât şi cel al reclamantei,
se solicită instanţei să se constate caracterul preferabil al titlului şi să dispună respingerea acţiunii .
Privitor la solicitarea de readucere a terenului la starea iniţială se solicită respingerea
acestui capăt de cerere, întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor îmbunătăţiri de către pârâtă.
De asemenea cu privire la solicitarea reclamantei de a se dispune radierea dreptului de proprietate si intabularea acestuia pe numele său în Cartea Funciara , în conformitate cu prevederile Legii 7/1996, radierea dreptului de proprietate asupra unui imobil se poate dispune doar în situaţia când:înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil,dreptul înscris a fost greşit calificat, nu mai sunt întrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea şi înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situaţia reala actuala a imobilului.
Reclamanta ,în cauza de fată, nu a dovedit incidenţa vreunei situaţii din cele enumerate mai sus.
Mai mult decât atât, faţă de împrejurarea că dispoziţiile Legii nr. 7/1996 prevăd că radierea dreptului se poate face doar în baza unor declaraţii autentice sau a unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile, apreciază că acest capăt de cerere ar trebui respins ca inadmisibil.
Pentru ipoteza, în care cererea reclamantei M.I. va fi admisă, iar pârâta va fi obligată să predea reclamantei suprafaţa de teren revendicată, pârâta înţelege să solicite chemarea în garanţie a – (AVAS) pentru a fi obligată la plata despăgubirilor rezultând din evicţiunea cauzată subscrisei.
Astfel, prin Contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 266 din data de 02.06.1995, Asociaţia HIDROCON a cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat (actualul A.V.A.S.) un număr de 1.734 .427 de acţiuni, reprezentând 70% din capitalul social al S.C.
La capitolul 6 din contractul menţionat a fost prevăzută o clauză în conformitate cu care “Vânzătorul (AVAS-ul) atestă că societatea deţine în proprietate terenurile şi clădirile prevăzute în Anexa la prezentul contract şi răspunde faţă de cumpărător pentru liniştita posesie a acestora conform, art. 1336 C. Civil”.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 32 indice 4 alin. 1, 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale „introduse prin Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice instituie obligaţia instituţiei publice implicate în privatizare (în acest caz A.V.A.S.) de a asigura repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate, prin restituirea către foştii a bunurilor
imobile preluate de către stat.
Legiuitorul a prevăzut în sarcina acestor instituţii, obligaţia de a plăti societăţilor
comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor către foştii proprietari.
Prevederile sus-menţionate din OG nr. 88/1997 au fost abrogate prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Cu toate acestea, prin art. 30 alin. 3 din Legea nr. 137/2002 se stipulează expres că prevederile art. 32 indice 4 din OG 88/1997, aprobată prin legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002 .
Ori, în ceea ce priveşte pe pârâtă, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni au fost încheiate în anul 1995, deci anterior intrării în vigoare a legii nr. 137/2002 şi prin urmare, AVAS-ul devine răspunzător pentru tulburare (evicţiune) cauzată pârâtei.
Faţă de aceste considerente, pentru situaţia admiterii acţiunii în revendicare formulată de reclamanta Manailescu Ileana, se solicită obligarea AVAS la plata către pârâtă a prejudiciului cauzat prin predarea terenului, urmând a formula precizări cu privire la cuantumul despăgubirilor, pe parcursul soluţionării cauzei.
In drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 60 şi 115 din , Legea 137/2002, Legea 88/1997, 1336, 1337 din Codul Civil precum şi pe dispoziţiile celorlalte texte de lege indicate în cuprinsul cererii.
Autoritatea pentru AVAS a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Statului Român – prin .
Pe cale de excepţie se invocă necompetenţa materială şi funcţională a Judecătoriei Pătârlagele,excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie , nulitatea cererii de chemare in garanţie, lipsa calităţii procesuale active a SC precum şi prematuritatea cererii de chemare in garanţie având in vedere caracterul comercial al cererii, în speţă nefiind indeplinite dispoziţiile art.721 indice 1 şi următoarele din codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii de chemare in garanţie ca inadmisibilă , având in vedere condiţiile imperative prev. de art.32 indice 4 alin.2 din OUG 88/1997 respectiv existenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care societatea privatizată să fie obligată la restituirea în natură a bunurilor imobile către foştii proprietari . Nefiind îndeplinită această condiţie – in momentul de faţă litigiul dintre SC şi fostul proprietar fiind în faza procesuală a fondului. De asemenea se menţionează că prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr.266/2.06.1995 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate ci, acţiunile deţinute în numele statului la această societate , iar imobilul
la care face referire SC nu a făcut obiectul contractului nr.266/1995, deoarece prin acest contract au fost vândute acţiuni şi nu active. Rezultă că AVAS in cadrul activităţii sale şi în exercitarea atribuţiilor ce îi revin in procesul de privatizare , nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de acţionar in numele statului la aceste societăţi, de altfel această instituţie nu a avut calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăţii pârâte.
In conformitate cu dispoziţiile art.32 indice 4 din OUG 88/1997 modificată, art.60 alin.2 c.p.civilă coroborate cu dispoz.art.32 indice 4 alin. 6 din OUG 88/1997, AVAS a formulat cerere de chemare in garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice , argumentul în solicitarea admiterii cererii reprezentându-l obligaţia de garanţie directă prevăzută expres de dispoziţiile legale menţionate.
In motivarea cererii de chemare în garanţie se arată că există o garanţie specială in sarcina Statului Român pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile
preluate de stat. De asemenea se menţionează că potrivit art.9 din OUG 88/1997, toate sumele încasate de AVAS din contractele de privatizare se varsă la bugetul statului, motiv pentru care cererea este admisibilă.
Pârâta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de AVAS prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate ,arătând că , întrucât reclamanta şi-a precizat valoarea terenului la suma de 2 Euro/m.p., înţelege să evalueze cu titlu provizoriu despăgubirile cauzate de o eventuală pierdere la suma indicată de reclamantă. Au fost ataşate în copie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.266/1995,lista terenurilor şi clădirilor-anexă la contract ,certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr.0479/1993 ,situaţia privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat,procese verbale,schiţă de delimitare a Staţiei de sortare Siriu,precum şi documentaţie de Carte Funciară.
Statul Român –prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare invocând lipsa calităţii procesuale pasive a sa având in vedere că obiectul acţiunii il constituie revendicare întemeiată pe dispoz.art.480 din Codul civil.
Se invocă faptul că acţiunea reclamantei fiind o acţiune in revendicare,iar Ministerul Finanţelor Publice nefiind posesorul terenului, acţiunea este introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie se invederează faptul că este neîntemeiată întrucât potrivit art.60 c.p.civilă partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o
cerere în garanţie sau în despăgubiri, însă Ministerul Finanţelor Publice nu este proprietarul bunului revendicat, neexistând vreo obligaţie legală sau contractuală în temeiul căreia ar putea răspunde în situaţia în care acţiunea reclamantei ar fi admisă.
Reclamanta ,prin precizările depuse la fila 37 din dosar a arătat că evaluează terenul la suma de 800 Euro achitând taxa judiciară de timbru aferentă.
In şedinţa publică de la data de 24.02.2011 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de AVAS – prin întâmpinare, fiind respinse excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a instanţei , excepţia netimbrării cererii de chemare in garanţie, excepţia nulităţii cererii de chemare in garanţie şi excepţia prematurităţii cererii de chemare in garanţie ca fiind neîntemeiată cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţă. Totodată în temeiul art.137 alin.2 c.p.civilă s-a dispus unirea cu fondul a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a SC , a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocate de AVAS,precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice , apreciindu-se că se impune administrarea de probe.
In dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu expertiză specialitate topografie şi având ca obiective: identificarea suprafeţei de 400 m.p. cu schiţe şi vecinătăţi, după studierea documentelor aflate la Comisia Locală Siriu să se stabilească dacă acest teren este înscris în titlul de proprietate al reclamantei nr.59224/42 din 20.03.2003 şi in certificatul de moştenitor nr.47 din 18.03.2009 şi să se precizeze dacă a fost scos definitiv şi temporar din circuitul agricol in baza actelor de la arhivele naţionale. La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert tehnic Sarafoleanu Maria,iar in urma admiterii obiecţiunilor formulate de pârâtă, raportul de expertiză a fost refăcut.
Totodată reclamanta a solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu doi martori, fiind audiaţi sub prestare de jurământ Scoarţă Constantin şi Gheorghe N.Gheorghe,depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
La rândul său pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantei însă aceasta din motive de sănătate nu s-a prezentat in instanţă,precum şi proba cu un martor , fiind audiată sub prestare de jurământ Belciug Marioara depoziţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea parţială a titlului de proprietate nr.59224/42/20.03.2003 emis de Comisia Judeţeană Buzău, in ceea ce priveşte suprafaţa de 400 m.p. teren arabil situată în comuna Siriu, tarlaua 58,parcela 488.
In fapt, pârâta-reclamantă arată că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3/0479/22.09.1993, i s-a recunoscut dreptul de
proprietate asupra mai multor suprafeţe de teren, între care şi terenul situat în comuna Siriu, tarlaua 58 ,parcela 488.Ulterior emiterii certificatului în calitate de proprietar au fost efectuate formalităţile necesare transcrierii dreptului de proprietate în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni pentru ca după intrarea în vigoare a sistemului de publicitate imobiliara bazat pe Carte Funciara s-a înscris dreptul de proprietate si in acestea din urma.
Cu toate acestea, prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 1355/277/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Patarlagele, parata din prezenta cauza a revendicat terenul mai sus menţionat, pretinzând ca acesta face obiectul titlului de proprietate nr. 59224/42/20.03.2003, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestui teren ce a aparţinut autoarei sale.
In aceste condiţii, instanţa investita cu prezenta acţiune în anulare este rugată sa
constate ca, in măsura in care terenul revendicat de partea adversa se suprapune cu cel deţinut de subscrisa in proprietate, emiterea titlului de proprietate al pârtii adverse a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr.18/1991, fiind pe cale de consecinţa lovit de nulitate.
In acest sens, se invocă prevederilor art. 8. din Legea nr. 18/1991 „ Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc in patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face in condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept”,precum si prevederile cu art. 11 din acelaşi act normativ, „Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fără înscriere in cooperativele agricole de producţie sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”.
Chiar in măsura in care partea adversa s-ar fi încadrat in categoriile de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate pe fostul amplasament, în condiţiile în care pe vechiul amplasament erau deja acte de proprietate in favoarea altor persoane, singura soluţie legala era reconstituirea dreptului de proprietate al părţii adverse pe un alt amplasament sau după caz, acordarea de masuri reparatorii in echivalent.
In drept au fost invocate dispoziţiile art.112-119, art. 132 din Cod de proc. civ., art. 8 si art. 11 din Legea nr.18/1991.
Reclamanta-pârâtă Mănăilescu Ileana a formulat întâmpinare la cererea
reconvenţionala formulata de către SC prin care arată că este adevărat faptul ca terenul revendicat se suprapune cu o parte din terenul atestat de Certificatul de atestare al dreptului de proprietate al reclamantei ,dar titlul de proprietate cu nr.59224/42/2003 emis de către
Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor Buzău este dat cu respectarea dispoziţiilor legale in materie.
Astfel, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren a fost dat prin reconstituirea dreptului de proprietate al defunctei M.M. care a fost si membra CAP şi beneficiară a prevederilor L. 18/1991 – art.8 alin 2.
Indiferent de modul de preluare al terenului de către H. in anii 1970 nu se poate spune ca aceasta a fost proprietara terenului prin aceasta preluare , având un drept de administrare nu de proprietate .
Se mai arată că dreptul dobândit in baza Lg. 15/1990 a fost de folosinţa, de administrare , până la dobândirea dreptului de proprietate prin intabularea ulterioara , iar faptul ca nu s-a reuşit obţinerea si eliberarea unui titlu de proprietate înaintea pârâtei-reclamante a fost din cauza procedurii greoaie de reconstituire a dreptului de proprietate.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C.P.civila.
Instanţa a dispus introducerea în cauză a C.l. şi C.J.B.,având in vedere faptul că în conformitate cu dispoziţiile art.135 c.p.civila reclamanta-pârâtă a fost de acord ca cererea reconvenţională să se judece împreună cu cererea principală.
In conformitate cu dispoz.art.129 c.p.civila instanţa a dispus emiterea uneia adrese la Comisia Locală Siriu pentru a fi înaintată documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.59224/42/20.03.2003.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză se reţine că societatea pârâtă – reclamantă ocupă suprafaţa de 417 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr.59224/42/20.03.2003 şi in certificatul de moştenitor nr.47/18.03.2009. Această suprafaţă de teren a fost identificată de către expertul tehnic judiciar Sarafoleanu Maria,conform schiţei anexă la raportul de expertiză prin punctele 1,2,3,4,5 (fila 200 din dosar),teren situat în tarlaua 58 parcela 488 pct.”La scoarţă“ comuna Siriu.
Totodată conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic – judiciar Sarafoleanu Maria ,terenul este reconstituit conform registrului agricol la poz.Mănăilescu Maria, aşa cum rezultă şi din documentaţia înaintată instanţei de către Comisia Locală de fond funciar Siriu.
Aşa cum s-a subliniat în literatura juridică de specialitate acţiunea în revendicare este
acea acţiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar.
In acţiunile având ca obiect revendicarea , cel obligat să-şi dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat , este reclamantul , conform principiului înscris în articolul 1169 potrivit căruia « cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească ».In favoarea pârâtului care are posesia bunului , funcţionează o prezumţie simplă de proprietate, care îi conferă o poziţie privilegiată , făcând din el, ceea ce se numeşte beatus possidens . El este un „ fericit posesor” care aşteaptă ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate ce pretinde că îi aparţine. La rândul său pârâtul va fi obligat să producă dovezi în situaţiile în care se ajunge la comparaţii între titluri şi posesiuni invocate de cele două părţi .
In speţă reclamanta-pârât a făcut dovada dreptului de proprietate prin titlul de proprietate depus la dosar şi de asemenea a făcut dovada faptului că terenul se află în posesia nelegitimă a pârâtei-reclamante.
Societatea pârâtă prin susţinerile din întâmpinare face vorbire de existenţa unui titlu de proprietate al acesteia,respectiv certificatul MO31379/1993, transcris în Registrul de transcripţiuni Pătârlagele sub nr.1351/26.10.1993 , ulterior înscris în Cartea Funciară .
In legătură cu acest aspect , instanţa reţine că acest titlu provine de la stat , care a preluat terenurile în cauză de la autoarea reclamantei prin efectul cooperativizării. Astfel fiind se apreciază că dreptul de proprietate al reclamantei-pârâte este preferabil celui al statului, autorul societăţii pârâte-reclamante ,iar împrejurarea că certificatul în cauză a fost intabulat în cartea funciară nu are relevanţă juridică în cadrul prezentei acţiuni în revendicare, în care titlurile provin de la autori diferiţi.
Pentru aceste motive instanţa urmează să admită acţiunea şi să dispună obligarea societăţii pârâte-reclamante să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 417 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr.59224/42/20.03.2003 conform schiţei anexe la raportul de expertiză.
Reclamanta-pârâtă a mai solicitat obligarea pârâtei-reclamante să aducă terenul în starea iniţială sub sancţiunea de daune cominatorii,precum şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante şi intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantei pârâte. Instanţa apreciază că cele două capete de cerere sunt neîntemeiate în condiţiile în care la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, al punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa revendicată reclamanta-pârâtă a avut cunoştinţă de faptul că acest teren s-a aflat în posesia pârâtei-reclamante în vederea
efectuării de investiţii de interes naţional .
In aceste condiţii a avut cunoştinţă de faptul că terenul reconstituit a suferit transformări care i-au schimbat categoria de folosinţă pe care o avea la momentul colectivizării însă lucrările efectuate pe acest teren au fost necesare in vederea realizării obiectivului societăţii-pârâte.
In privinţa cererii de radiere a dreptului de proprietate de pe numele pârâtei-reclamante şi înscrierea acestuia pe numele reclamantei-pârâte în ceea ce priveşte suprafaţa de 400 m.p. revendicată instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite prevederile art.20 din Legea 7/1996.
Potrivit acestui text „Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
(2) Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului; acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă
dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.
(3) Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
In speţă instanţa constată că radierea dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante se poate face după ce hotărârea va fi irevocabilă, reclamanta-pârâtă , pe baza documentaţiei de carte funciară întocmită de o persoană fizică autorizată,va putea solicita OCPI radierea dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante, înscrierea dreptului său de proprietate pentru suprafaţa revendicată.
In ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.III din Legea nr.169/1997, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se în favoarea unor persoane îndreptăţite în condiţiile legii şi de către instituţii special înfiinţate în acest sens.
Din documentaţia înaintată instanţei de către Comisia Locala Siriu se constată că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.8 din Legea 18/1991 şi pe baza registrului agricol al autoarei defuncte Mănăilescu D.Maria.
Analizând excepţiile lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in garanţie invocată de către AVAS, instanţa constată că sunt neîntemeiate .
Astfel chemata in garanţie AVAS Bucureşti consideră că pârâta-reclamantă nu are
calitate procesuală activă având in vedere faptul că prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr.266/1995 a fost înstrăinat pachetul de acţiuni deţinut la SC Hidroconstructia SA reprezentând 70 % din capitalul social. Se menţionează faptul că înstrăinarea s-a făcut către Hidrocon Bucureşti , iar prin actele depuse această societate nu figurează ca parte procesuală .
Instanţa apreciază că în ceea ce priveşte formularea cererii de chemare in garanţie de către pârâta-reclamantă a AVAS Bucureşti, calitatea procesuală este justificată având in vedere faptul că, societatea pârâtă a căzut în pretenţii,având dreptul la despăgubiri existând identitate între persoana , există identitate intre persoana pârâtei-reclamante şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat . Totodată , în raport de actele şi lucrările dosarului instanţa apreciază că cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta-reclamantă a AVAS Bucureşti este admisibilă în principiu, însă pe fond este neîntemeiată aşa cum se va arăta în continuare.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român – prin
Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, instanţa apreciază că în condiţiile în care sumele de bani încasate în urma contractelor de privatizare se varsă la bugetul statului, acesta are calitate procesuală pasivă.
In ceea ce priveşte cererile de chemare in garanţie formulate de pârâta-reclamantă SC, iar aceasta din urmă a chemat în garanţie pe Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice instanţa apreciază că sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
Potrivit art.60 din codul de procedură civilă „Partea poate să cheme in garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
In aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate, la rândul său să cheme în garanţie o altă persoană”.
Din analiza acestui text reiese că cererea de chemare în garanţie are ca scop asigurarea celui ce a căzut în pretenţii, a posibilităţii de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul .
Este indiscutabil faptul ca pârâta-reclamantă a luat fiinţă ca societate comerciala, în baza Lg. 15/1990 având în administrare terenurile si construcţiile aferente .
La data de 22.09.1993, s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M 03 nr.0479, pentru suprafaţa de 202.025,57 m.p. din care face parte şi suprafaţa revendicată.
În anul 1995 a fost încheiat contract de vânzare cumpărare de acţiuni nr.266/2.06.1995 prin care Asociaţia Hidrocon a cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat (actual AVAS), un număr de 1.734.427 acţiuni, reprezentând 70% din capitalul social al S C Hidroconstrucţia SA.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare la art. 6 pct. 3 se atesta ca societatea deţine în proprietate terenurile si clădirile prevăzute în anexa si prin care se arata ca vânzătorul răspunde faţă de cumpărător pentru liniştita posesie a acestora, la anexa I figurând suprafaţa de 202.025,57 m.p. conform certificatului seria M 03 nr.0479.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 indice4 din OUG nr. 88/1997, astfel cum au fost modificate prin Lg. nr. 99/1999, instituţiile publice implicate în privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat ( cum este si cazul SC) asigura repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat, ori, în cauza de faţă, prin admiterea cererii introductive formulata de către reclamanta – pârâtă s-a dispus obligarea acestei societăţi să lase în deplină proprietate si posesie suprafaţa de 417 mp,însă hotărârea
este supusă căilor de atac ,nefiind definitivă şi irevocabilă.
Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale o despăgubire care sa reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor deţinute de societatea comerciala, către foştii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, ori, în cauza de faţă, aşa după cum s-a arătat, sentinţa nu este irevocabila.
Mai mult, prin Legea nr. 137/2002, care, la rândul sau, a fost modificata si completata de mai multe ori, lege ce priveşte unele masuri pentru accelerarea privatizării, în Cap. V, intitulat garanţii si despăgubiri care pot fi acordate cumpărătorilor, în cadrul art. 29, alin.1 se arată că instituţia publica implicata cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, care obliga la restituirea în natura către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
Însa, potrivit art. 30 alin.3 din aceeaşi lege, prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997, aprobata prin Lg. nr. 44/1998, cu modificările ulterioare (deci inclusiv cu cele aduse de Lg. nr. 99/1999), rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.
Cum Legea nr. 137/2000 a fost publicata în M.O. nr. 215/2002, iar contractul a fost încheiate în cursul anului 1995, rezulta cu claritate ca sunt aplicabile dispoz. art. 324 din
OUG 88/1997, astfel cum a fost modificata prin Lg. nr. 99/1999, în sensul ca instituţiile
publice implicate trebuie sa plătească despăgubiri societăţilor comerciale.
In ceea ce priveşte cerere a de chemare in garanţie formulată de AVAS Bucureşti împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice urmează a fi respinsă având in vedere faptul că a fost respinsă şi cererea de chemare in garanţie a AVAS Bucureşti,admisibilitatea acesteia punându-se in discuţie numai in situaţia în care ar fi fost obligată la despăgubiri.
In temeiul art.274 c.p.civilă urmează să oblige pe pârâta-reclamantă la plata sumei de 880 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei-pârâte reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu pentru efectuarea expertizei.
M.M.G.
13
