Renunţarea la drept. Respingerea cererii de chemare în judecată.


întrucât reclamanta, prin petiţie depusă la dosar, a învederat că renunţă la însăşi dreptul dedus judecăţii, se va respinge cererea de chemare în judecată.

(Secţia comercială, sentinţa nr. 633/20.02.1997)

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4.702/1996, reclamanta S.C. “S” – S.A. Constanţa a chemat în judecată pârâta S.C. “H.C.” – S.R.L. Bucureşti pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 36.896.223 lei, cu titlu de preţ, la penalităţi de întârziere în valoare de 2.189.612 lei, plus cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii, se arată că între cele două s-au stabilit raporturi juridice, reclamanta efectuând, în beneficiul debitoarei, activităţi portuare, pe care acesta nu le-a achitat la termenul scadent.

Prin adresa nr. 22.049/1996, reclamanta a învederat, în condiţiile art. 247 Cod proc. civilă, că renunţă la dreptul dedus judecăţii.

Tribunalul, analizând piesele dosarului, reţine că societatea reclamantă a depus o petiţie, din cuprinsul căreia rezultă că aceasta renunţă la însuşi dreptul dedus judecăţii.

Astfel fiind, în baza art. 247 Cod proc. civilă, se va lua act de renunţare de către reclamantă la însuşi dreptul pretins prin acţiunea formulată şi, pe fond, se va respinge cererea de chemare în judecată.