Reclamantele PDM şi FA, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat BDV din Buzău, au formulat în contradictoriu cu SR – reprezentat prin M.F, cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4792/3821 din 22.08.1946.
În motivarea acţiunii se arată că, prin contractul menţionat Ş.V. – bunica reclamantelor, a vândut S R mai multe suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră şi păşune. Reclamantele sunt moştenitoarele autoarei menţionate şi că în această calitate au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.247/2005, la soluţionarea cărora li s-a opus de către reprezentanţii Comisiei Locale Chiojdu de fond funciar, contractul menţionat mai sus, susţinându-se că terenurile nu s-au mai aflat in patrimoniul autoarei reclamantelor la data preluării, fiind vândute Statului. Susţin reclamantele că actul de vânzare – cumpărare este evident lovit de nulitate, fiind încheiat în mod fraudulos în condiţiile social istorice ale perioadei respective, respectiv schimbarea regimului de la acel moment şi preluările forţate de stat a terenurilor de la proprietarii acestora. Se invocă motivele de nulitate constând în lipsa totală a consimţământului de a contracta şi faptul că preţul nu s-a predat niciodată, în aceste condiţii neputându-se discuta de o tranzacţie valabilă. Se mai arată că reclamantele nu au avut niciodată în posesie un exemplar original din contractul de vânzare – cumpărare pentru a se putea vedea dacă acesta poartă semnătura bunicii lor, ci li s-a prezentat doar un act transcris, obţinut de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Buzău, unde nu este reprodusă semnătura.
Deşi este vorba de un act cu titlu oneros, este evidentă lipsa consimţământului vânzătoarei care nu se afla în stare de nevoie pentru a fi nevoită să-şi vândă averea, fiind practic obligată la încheierea acestui contract. Referitor la preţ, deşi se face menţiunea primirii acestuia de către vânzătoare, această menţiune nu poate fi decât fictivă în condiţiile în care nu există nicio dovadă a indicării sistemului
bancar pentru a se face plata, fiind greu de crezut că la suma respectivă remiterea preţului se putea face cu bani lichizi.
S-a depus la dosar copia actului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită.
Pârâtul – prin M F, a împuternicit prin adresa nr.185771/05.01. 2011, D G F P pentru reprezentare în proces, în acţiunea de faţă.
Printr-o cerere de amânare a cauzei formulată pentru termenul din data de 11.03.2011, pârâtul – prin DG FP a solicitat să se pună în vedere reclamantelor să formuleze cererea de chemare în judecată cu respectarea dispoziţiilor art.112-114 din codul de procedură civilă, îndeosebi să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
Ulterior, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, arătând că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitoarea a acestora faţă de vânzătoarea din contractul de vânzare-cumpărare Ş V. Reclamantele prin apărător au solicitat instanţei să se emită o adresă către pârât, prin reprezentanţii săi să depună la dosar originalul contractului de vânzare-cumpărare, arătând că reclamantele nu se află în posesia acestuia.
Instanţa a admis cererea şi în temeiul art.172 a emis o adresă în acest sens.
Cu adresa nr.252670 din 10.05.2011 a comunicat faptul că, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că Ministerul Finanţelor Publice nu se află în posesia contractului de vânzare-cumpărare nr.4792/3821/22.08.1946 şi nu deţine informaţii cu privire la acesta.
Reclamantele şi-au precizat acţiunea în privinţa temeiurilor de fapt şi de drept, arătând că aceasta se întemeiază pe mai multe elemente:
– lipsa consimţământului în totalitate grevată pe eroarea obstacol asupra naturii
juridice a actului încheiat, motivat de faptul că SR a avut prefigurarea unei donaţii deoarece la momentul constituirii voinţei de a contracta nu a avut niciodată intenţia plăţii unui preţ, chiar dacă actul a purtat denumirea de vânzare-cumpărare. Eroarea obstacol este motiv de nulitate absolută conform art.948 alin.2 din codul civil;
– lipsa consimţământului care este afectat de violenţă în sensul art.953 cod civil,
motivat de faptul că fără ameninţarea cu un rău de natură a afecta libertatea individuală si siguranţa vânzătoarei, ameninţare făcută de organele statului în perioada respectivă, autoarea reclamantelor nu ar fi contractat. Se arată că este evident că existenţa violenţei a fost determinată în încheierea actului de vânzare;
– obiectul actului juridic respectiv terenul ce se afla în forma asociativă în obştile de
la acea vreme, nu putea fi tranzacţionat pe această cale. Or, în condiţiile în care vânzarea s-a realizat asupra unui obiect care nu se afla in circuitul civil, convenţia este lovită de nulitate – art.963 cod civil;
– cauza actului juridic este ilicită şi imorală, se arată că lipsa scopului imediat în
contractul real cum este cazul de faţă, se sancţionează cu nulitatea absolută. În concret cauza imediată a contractului de vânzare-cumpărare presupune prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi, respectiv plata preţului, lucru ce nu s-a realizat, ceea ce determină lipsa cauzei sau afectarea acesteia fiind o cauză ilicită şi imorală, ceea ce este sancţionat cu nulitatea absolută (art.966 cod civil).
A solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtului, interogatoriu care a fost comunicat
pentru a se transmite instanţei răspunsul. Pentru dovedirea calităţii procesuale active a reclamantelor, printr-o cerere depusă la data de 22.06.2011, apărătorul acestora a depus la dosar acte de stare civilă şi respectiv certificate de moştenitor.
Reclamantele nu au mai solicitat administrarea altor probe decât înscrisurile depuse la dosar şi interogatoriul înaintat pârâtului.
Cu adresa nr.3706/08.12.2011 SR prin M F – a depus la dosarul cauzei răspunsul la interogatoriul formulat de reclamante.
Analizând acţiunea şi probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie:
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor instanţa reţine, din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (filele 46-61), că acestea au calitatea de moştenitoare faţă de autoarea Ş V, fiind nepoatele acesteia din fiică – Ş M (născută în anul 1907), căsătorită N.
În consecinţă, urmează a se respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor invocată de către pârât.
Din analiza cauzelor de nulitate invocate de către reclamante rezultă următoarele:
În primul rând, atât în acţiunea iniţială cât şi în precizările făcute ulterior se invocă lipsa totală a consimţământului grevată pe eroarea obstacol motivându-se că, deşi formal actul încheiat are natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare, Statul Român a avut prefigurarea unei donaţii neavând niciodată intenţia plăţii unui preţ.
Potrivit disp.art.948 din codul civil condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.
Potrivit art.953 „consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”.
Art.954 din codul civil consacră ceea ce literatura de specialitate denumeşte eroarea obstacol sau distructivă de voinţă care vizează fie natura actului ce se încheie (error in negotio) fie identitatea obiectului actului juridic (error in corpore).
Eroarea obstacol sub forma error in negotio invocată de către reclamante, aşa cum decurge din motivarea în fapt a acţiunii, presupune faptul că părţile cred fiecare că au încheiat un altfel de act juridic, situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă, în condiţiile în care, actul încheiat între părţi poartă denumirea de act de vânzare – cumpărare si cuprinde toate elementele de validitate ce vor fi analizate în continuare, neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice a actului, în condiţiile în care o parte strămută proprietatea asupra unor bunuri ale sale celeilalte părţi, în schimbul unui preţ (art.1294 cod civil). Se mai invocă afectarea consimţământului de viciul violenţei în sensul prev.de art.953 cod civil, susţinându-se că fără ameninţarea cu un rău constând în afectarea libertăţii individuale de către organele statului de la acea vreme, autoarea reclamantelor nu ar fi contractat, acest motiv şi anume violenţa, este un viciu de consimţământ a cărui existenţă atrage însă nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută aşa cum se solicită în cauza de faţă.
În al treilea rând se invocă lipsa obiectului actului juridic arătându-se că terenul ce a făcut obiectul tranzacţiei nu se afla în circuitul civil deoarece, fiind în forma asociativă în obştea de la acea vreme, tranzacţionarea era condiţionată de acordul formei asociative. Susţinerea nu poate fi primită de către instanţă în condiţiile în care din conţinutul actului de vânzare-cumpărare rezultă că obiectul vânzării l-a constituit suprafeţe de teren individual determinate, iar nu terenuri aflate în devălmăşie în fostele forme asociative.
Se mai invocă de către reclamante inexistenţa preţului ca operaţiune de fapt, situaţie ce este contrazisă de conţinutul contractului care cuprinde menţiunea plăţii preţului determinat, atât pe unitate de măsură (400.000 lei pe fiecare hectar), cât şi a preţului total de 55.636.000 lei, vânzătoarea declarând că a primit preţul integral si numerar, cu ocazia întocmirii actului, care serveşte drept dovadă autentică a primirii banilor. Fiind vorba de un act autentic acesta are forţa probantă prevăzută de art.1173 din codul civil sub rezerva înscrierii în fals.
În ceea ce priveşte lipsa cauzei invocată ca motiv de nulitate absolută, instanţa apreciază că în speţă nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens sau a faptului că această cauză este ilicită şi imorală, iar potrivit disp.art.967 alin.2 cod civil „cauza este prezumată până la dovada contrarie”, ceea ce înseamnă că legiuitorul a consacrat expres două prezumţii: prezumţia de valabilitate a cauzei si prezumţia de existenţă a cauzei, sarcina dovezii contrare revenind celui ce contestă aceste aspecte.
Este adevărat că în cazul actelor juridice cu titlu gratuit făcute statului în perioada regimului comunist se instituie o prezumţie de lipsă a consimţământului celui ce gratifică, dar aceasta nu poate fi reţinută în mod similar şi în cazul actelor juridice cu titlu oneros cum este actul de vânzare ce face obiectul speţei de faţă.
Pentru considerentele ce preced instanţa apreciază că nu s-a făcut dovada existenţei nici unuia dintre cazurile de nulitate absolută invocate de către reclamante, situaţie în care urmează a respinge acţiunea ca neîntemeiată.
M.Şt.
5
