Temeiul obligaţiei autorităţii publice locale de a deconta contravaloarea cheltuielilor de transport pentru profesorii navetişti nu se regăseşte în Contractul Colectiv de muncă nivel Ramură învăţământ, ci în Legea nr. 128/1997.
Eventuala absenţă a unei solicitări din partea unităţii şcolare unde activează reclamanţii ca şi cadre didactice pentru decontarea respectivelor sume, nu înlătură obligaţia Consiliului local de a fi alocat în bugetul unităţii de învăţământ a fondurilor cu această destinaţie, din care, lunar şi pe baza solicitării însoţite de acte, urmau a se elibera tranşele cuvenite fiecărui reclamant.
Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 270 din 4 martie 2011
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 1120/103/2010 și precizată la 20.08.2010, reclamanții M.G., D.N., R.A., F.L. și D.L. – prin Sindicatul Liber al Lucrătorilor din învățământ (…) Neamț, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Poiana Teiului – Neamț și Școala cu clasele I-VIII C.R., sat. Dreptu, comuna Poiana Teiului – Neamț, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor bănești ce li se cuvenea cu titlu de c/valoare transport dus-întors de la domiciliu la locul de muncă începând cu septembrie 2009 la zi, în sumă actualizată la data plății.
în motivarea acțiunii au arătat că sunt cadre didactice care fac naveta la unitățile școlare, situate în raza teritorială a pârâtului Consiliul local Poiana Teiului, județul Neamț; că potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, respectiv art. 52 alin. (2) „personalul din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu, i se decontează de către consiliul local în cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ, cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă”.
Pentru că pârâții nu le-au decontat cheltuielile pe care le-au efectuat urmare a deplasării ,,la” și ,,de la” locul de muncă, au promovat prezenta acțiune.
în susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri, respectiv: încheierea de ședință din data de 01.02.1990 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 4/1990, hotărârea nr. 1 din data de 29.01.2009 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 355/279/2009, certificatul de grefă cu nr. 4326/279/2008 eliberat de Judecătoria Piatra Neamț la data de 30.10.2008, tabelul nominal al reclamanților înregistrat sub nr. 191 din 16.02.2010, adeverința nr. 276 din data de 11.03.2010 eliberată de Inspectoratul județean Neamț – Școala cu clasele I-VIII C.R., județul Neamț și copiile cărților de identitate ale reclamanților. Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu și-au exprimat nici un punct de vedere față de cererea reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 845/C/2010 Tribunalul Neamț a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata contravalorii cheltuielilor de transport „la” și „de la” locul de muncă, pentru perioada 1.09.2009-20.08.2010, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, în calitate de personal didactic, își desfășoară activitatea în cadrul unităților școlare din raza teritorială a Municipiului Piatra Neamț, fiind cadre didactice în cadrul unității Școala cu clasele I-VIII C.R., județul Neamț, și fac zilnic naveta de la domiciliul acestora la unitatea școlară.
Potrivit art. 52 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel județean – ramură învățământ, aceștia au dreptul la decontarea cheltuielilor de navetă de către consiliul local în cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Deși pârâții nu au calitatea de părți semnatare ale Contractului colectiv de muncă invocat în cauza aceasta obligație deriva din calitatea de ordonator de credite conferita de lege.
Conform art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 modificat prin Legea nr. 108/2007 „decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către administrația publică locală”.
în baza aceleiași norme legale potrivit art. 104 alin. (3)0 „personalul didactic din unitățile de învățământ de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau reședința în localitatea în care își desfășoară activitatea, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, în urma solicitărilor adresate administrației locale”.
Aplicarea acestor norme doar in favoarea cadrelor didactice care nu își au domiciliul în mediul rural unde își desfășoară activitatea constituie o pe criterii de origine socială pentru acele cadre didactice care își desfășoară activitatea în mediul urban dar locuiesc în alte localități , discriminare prevăzută de art. 5 si 6 C.muncii si care induce un tratament juridic inegal in raport de persoane aflate in situații juridice similare.
Astfel legiuitorul a înlăturat expres aceasta discriminare prin pct. 2 din Legea nr. 108/2007 reglementând ca: ,,Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. în cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ – teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
– a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
– b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”
Astfel exercitarea dreptului conferit de Legea nr. 130/1996 si Contractul colectiv de muncă invocat în cauză nu face decât să înlăture această inechitate și să restabilească un tratament juridic unitar față de cadrele didactice reclamanți în speță.
Așadar în speță reclamanții sunt îndrituiți a solicita și primi drepturile salariale solicitate conform art. 161 alin. (4) și art. 269 C.muncii , dispoziții care consfințesc obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale în situația în care nu i-a achitat drepturile salariale.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Poiana Teiului, în termen, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 1120/103/2010.
Criticile formulate au vizat în esență, nelegala sa obligare la plata c/valorii cheltuielilor de transport în condițiile în care:
– nu este semnatar al Contractului colectiv de muncă nivel ramură învățământ;
– nu li s-a solicitat de către Școală decontarea acestor cheltuieli;
– nu are raporturi de muncă cu reclamanții, sumele respective fiind prinse separat în bugetul Școlii.
Nu s-a întemeiat în drept recursul, însă motivele pot fi examinate prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat cereri și nici apărări.
La solicitarea instanței, Școala C.R. – preluată începând cu 1.09.2010 de Școala cu clasele I-VIII P.T. -, a comunicat că nu are înregistrat nici un document care să ateste că s-ar fi solicitat recurentului, lunar, decontarea navetei, ci doar un tabel cu ruta de navetă și cadrele didactice care fac această navetă.
Recurenta nu a comunicat dacă există sau nu mijloc de transport în comun în comuna Poiana Teiului, deși i s-au solicitat aceste relații la 17.11.2010 și 15.12.2010.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304, 3041, 312 C.proc.civ., Curtea a constatat caracterul său neîntemeiat, justificat de următoarele:
Recurentul nu a contestat dreptul intimaților reclamanți la decontarea contravalorii transportului dus-întors de la domiciliu la locul de muncă, ci și-a fundamentat apărarea pe nesemnarea Contractului colectiv de muncă nivel ramură învățământ, pe nesolicitarea de către Școală a decontării acestor cheltuieli și pe absența raporturilor de muncă cu reclamanții, susținând că sumele respective se regăseau separat în bugetul școlii.
Prima apărare este înlăturată de faptul că obligația reținută în sarcina sa nu-și găsește temeiul în Contractul colectiv de muncă nivel ramură învățământ, ci în dispozițiile art. 104 alin. (3) teza a 4-a din Legea nr. 128/1997 cu modificări la data investirii instanței, potrivit cărora „Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic (…)”.
în ceea ce privește ce-a de-a doua susținere, privind absența unei solicitări din partea școlii pentru decontarea respectivelor sume, s-a constatat că deși de iure pare îndreptățită – art. 104 alin. (3) prevăzând un astfel de demers -, de facto ea nu poate fi primită ca justificând reformarea soluției întrucât:
-1- acest demers (menit doar să stabilească cuantumul concret al tranșei lunare de plată fiecărui reclamant conform distincțiilor prevăzute de lit. a)-b) ale art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997) nu are decât un caracter subsecvent altuia – cu caracter principal -, de alocare în bugetul angajatorului a unor sume cu această destinație; Și aceasta întrucât eliberarea tranșelor lunare – pe baza propunerii și solicitării prevăzute de art. 104 alin. (3) și (3)1 Legea nr. 128/1997 – nu putea surveni decât în contextul în care în bugetul școlii unde activau reclamanții fusese deja prinsă, la începutul anului bugetar, prin hotărâre de consiliu ( așa cum susține și recurentul în alin. (2) al pag. 2 din recurs), o sumă cu o astfel de destinație. Ori, deși a pretins îndeplinirea acestei obligații, recurentul nu a și probat-o conform art. 1169 C.civ.
-2- a existat solicitarea școlii – nr. 317/29.09.2009 -, necontestată până în prezent, de a se aproba suma de 4000 lei pentru deplasările din anul școlar 2009-2010, solicitare căreia nu s-a dat curs.
De asemenea și ultima apărare a fost înlăturată, întrucât obligația angajată în cauză nu derivă din calitatea sa de angajator al reclamanților, ci din competențele sale pe linia asigurării finanțării unităților de învățământ preuniversitar conform Legilor nr. 215/2001, nr. 84/1995, nr. 128/1997.
Concluzionând, Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Petrina-Manuela Aștefănesei)
