Pentru a avea exerciţiul dreptului de a cere sechestrarea bunurilor datornicului său este necesar ca, în primul rând, creditorul să justifice un interes legitim, adică folosul practic pe care îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar, în al doilea rând, să dovedeasă existenta unei creanţe constatată prin act scris, devenită exigibilă.
(Secţia comercială, decizia nr. 572/13.05.1993)
Prin sentinţa civilă nr. 1.779 din 18.02.1993, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis cererea S.C. “RI.” – S.R.L. Bucureşti şi a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra 11.200 kg. hârtie colorată, 5.230 kg. cartofi, 2.240 kg. hârtie offset şi un autoturism Lada, toate proprietatea pârâtei S.C. “S. 2001” – S.R.L. Bucureşti, cu 152 lei, cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost numit sechestru K.V, directorul societăţii reclamante.
Instanţa de fond a avut în vedere că pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României există un litigiu în care reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru executarea unor contracte cu valoare mare, prin acţiune pretinzându-se plata unei sume de circa de 24 milioane Iei.
Prin recursul de faţă, pârâta solicită, în esenţă, respingerea cererii de sechestru, deoarece reclamanta este asociata sa şi nu există probe din care să rezulte reaua sa credinţă şi pericolul înstrăinării bunurilor, iar în litigiul aflat pe rolul arbitrajului a formulat şi ea o acţiune reconvenţională împotriva reclamantei.
Recursul este întemeiat şi va fi admis, în sensul celor ce urmează:
Pârâta este înmatriculată la Municipiului Bucureşti şi are un capital social de 100.000 lei, împărţit în 20 părţi sociale, a câte 5.000 lei fiecare, din care reclamanta deţine 8 părţi sociale, deci 40% din capital.
Deşi cele două societăţi sunt asociate în modul arătat mai sus, totuşi au încheiat între ele contracte de livrare, şi anume contractele nr. 1.095/1992 şi nr. 1.164/1992, în baza cărora reclamanta vinde pârâtei hârtie colorată, hârtie offset, carton, caiete şcolare şi studenţeşti, precum şi contractul nr. 1.096/1992, prin care pârâta se obligă să livreze reclamantei un număr de 3.000 pliante publicitare, tipărite pe hârtie color, offset, în 4 culori.
Printr-o acţiune înregistrată la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, Ia nr. 5/1993, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru neexecutarea celor trei contracte şi a cerut să fie obligată să-i plătească circa 24 milioane lei, reprezentând preţ, penalităţi de întârziere şi dobânzi, precum şi să se dispună rezilierea contractului nr. 1.096/1992. Pârâta a formulat, la rândul ei, o acţiune reconvenţională, prin care a cerut ca reclamanta să fie obligată să-i plătească 4 milioane lei, daune în legătură cu contractul nr. 1302/1992 şi 2,7 milioane lei, contravaloarea unui autoturism.
In cauza de faţă, reclamanta şi-a întemeiat cererea de sechestru asigurător pe prevederile art.594 Cod proc. civilă, potrivit cărora, orice creditor a cărui creanţă este constatată printr-un act scris şi este ajunsă la termen, va putea, deodată cu chemarea în judecată pentru plata creanţei sale, să pună un sechestru asigurător pe bunurile mobile ale datornicului său, cu încuviinţarea instanţei, prevăzută în art.595 din acelaşi cod.
Pentru a avea exerciţiul dreptului de a cere sechestrarea bunurilor datornicului său, este necesar ca, în primul rând, creditorul să justifice un interes legitim, adică folosul practic pe care îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare de instituire a sechestrului asigurător, iar, în al doilea rând, să dovedească că are o creanţă constatată prin act scris şi că este ajunsă la termen, deci este exigibilă.
în cauza de faţă, în mod evident, este lipsit de interes pentru reclamantă să sechestreze o serie de materiale (hârtie colorată, hârtie offset şi carton) aflate în depozit pentru pârâtă, precum şi un autoturism Lada, nu numai pentru că este asociată cu 40%, atât la profit, cât şi la pierderile acesteia şi, deci, practic îşi sechestrează bunuri care îi aparţin în proporţie de 40%, ci şi pentru că acele materiale folosesc la executarea contractului nr. 1.096/1992, prin care pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei 3.000 pliante publicitare pe hârtie color, tipar offset, în 4 culori, şi în acţiunea înregistrată la arbitraj cere restituirea avansului şi plata de penalităţi tocmai pentru neexecutarea acestui contract.
întrucât arbitrajul urmează să se pronunţe asupra validităţii contractelor încheiate între părţi şi apoi asupra existenţei sau inexistenţei unei culpe în executarea lor şi, eventual, să stabilească plata unor sume de bani, acest tribunal consideră că reclamanta nu are încă împotriva pârâtei o creanţă exigibilă şi, deci, nu poate cere sechestrarea asiguratorie a bunurilor, în temeiul art.594 Cod proc. civilă.
în raport de cele arătate, hotărârea instanţei de fond apare ca nelegală şi urmează a fi modificată, în sensul respingerii cererii de sechestru asigurător.
