Fond funciar. Fondul funciar


Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut Judecătoria Bacău că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.11.2009 sub nr. 18706/180/2009, reclamanţii D.E., C.M., D.A., A.V., C.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia locală M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să-i pună în posesie şi să le elibereze procesul verbal de punere în posesie pentru următoarea suprafaţă de teren: 2200 mp teren extravilan, situat în T12 P.331/9 cu următoarele vecinătăţi: N- F.G., E- Casă de apă, S- N.C., V- DC330 conform titlului de proprietate nr. 37210/20.02.1995 ”.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în mod nejustificat Comisia locală M. refuză să-i pună în posesie şi să le elibereze procesul verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de teren pe care a avut-o în proprietate autorul lor, C.D., motiv pentru care au fost nevoiţi să promoveze prezenta acţiune.

Acţiunea nu a fost motivată în drept..

În dovedirea cererii formulate, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri (f.5-7 ds.).

Acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru conform prevederilor art. 42 din Legea. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Deşi legal citate pârâtele nu au formulat întâmpinare.

În temeiul art.167 alin.1 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat reclamanţilor proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, potrivit art. 5 lit.i) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, competenţa de a realiza punerea în posesie aparţine comisiilor locale de fond funciar în a căror rază teritorială se află terenurile ce formează obiectul punerii în posesie.

Astfel, în baza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul reclamanţilor, C.D., în favoarea acestuia s-a emis titlul de proprietate nr. 37210/20.02.1995 (f.5 ds.), fără a se face punerea în posesie.

Potrivit art.64 din Legea nr. 18/1991 ” În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul”.

Constatând că, deşi reclamanţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei litigioase, comisia comunală refuză în mod nejustificat punerea acestora în posesia terenului, instanţa a constatat, de asemenea, că cererea formulată de către reclamanţi este întemeiată, obligând în consecinţă Comisia comunală M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor cu privire la suprafaţa de 2200 mp teren, situată pe raza com. M. jud. Bacău în T12 P.331/9 cu următoarele vecinătăţi: N- F.G., E- Casă de apă, S- N.C., V- DC330 conform titlului de proprietate nr. 37210/20.02.1995.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, prin reprezentantul său legal, Comisia Locală M., solicitând respingere acţiunii reclamanţilor ca nefondată, cu motivarea că parcela 331/9 nu există în tarlaua 12, înscrierea acestei parcele în titlul de proprietate nr.37210/20.02.1995 făcându-se în mod eronat.

La dosarul de recurs intimata-reclamantă A.V.a depus contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.723/5.06.2010 de BNP I. L.O. din Bacău (f.26,27).

Examinând actele dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

O dată eliberat titlul de proprietate nr.37210/20.02.1995 (f.5 dosar judecătorie), comisia locală are obligaţia de a proceda la punerea în posesie, potrivit art.5 lit.i) din HG 890/2005, a cărui incidenţă a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă, neputându-se accepta invocarea de către recurentă a unei erori în înscrierea în titlul de proprietate a parcelei 331/9 din tarlaua 12, această împrejurare echivalând cu invocarea propriei culpe, atât în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei în baza căreia a fost eliberat titlul de proprietate nr.37210/20.02.1995 cât şi în ceea ce priveşte rămânerea în pasivitate a comisiei locale faţă de dispoziţiile legale cuprinse în art.55 din L.18/1991 şi în art.5 lit.h) din HG 890/2005, or nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În consecinţă, în temeiul art.312 alin.(1) Cpc, recursul urmează a fi respins ca nefondat.