Art. 162 C. muncii: „ Salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor acestuia. Dacă nu există nici una dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moştenitori, în condiţiile dreptului comun”.
Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1947 din 17 Martie 2011
Prin sentința nr. 2298/9.11.2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 5847/101/2010 s-a admis acțiunea precizată de reclamanții B. F., B. S,, B. C. O., împotriva pârâtei R.A.A. N.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 12.215 lei reprezentând contravaloarea a 7 salarii medii pe unitate cu titlu de plăți compensatorii datorate defunctului B.P. G.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții B.F., B.S. și B.C. O. sunt moștenitorii defunctului B. P. G. conform certificatului de moștenitor nr. 56/25 mai 2010, aflat în copie la dosar.
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei RAAN Tr. Severin, reclamanții au solicitat obligarea acesteia la plata a 10 salarii medii pe unitate reprezentând plăți compensatorii datorate autorului lor în temeiul art. 46.9 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate RAAN și la 2 salarii medii pe economie datorate autorului în temeiul art. 7 și 8 din O.U.G. nr.116/2006.
B. P. G. a fost angajat al pârâtei RAAN Tr. Severin cu contract individual de muncă până la data de 21.10.2009 când raporturile de muncă între părți au încetat în temeiul art. 65, 66 Codul muncii, ca urmare a concedierii colective, în baza deciziei nr. 820/21.10.2009 emisă de RAAN – Sucursala ROMAG TERMO.
In art. 4 din decizia de concediere s-a prevăzut că la desfacerea contractului de muncă salariatului i se acordă plăți compensatorii în cuantum de 10 salarii medii nete pe unitate conform CCM- RAAN iar potrivit art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 116/2006 salariatul concediat va beneficia de 2 salarii medii nete pe economie.
întrucât la data de 23.01.2010 fostul salariat al RAAN, B. P.G. a decedat, moștenitorii acestuia reclamanții B. F., B. S. și B. C.O. s-au adresat unității angajatoare, solicitând să li se acorde plățile compensatorii cuvenite autorului lor.
Prin adresa SCJ 51/CG/16.02.2010 pârâta RAAN și-a exprimat punctul de vedere referitor la cererea reclamanților în sensul că, plățile compensatorii se acordă doar în condițiile încetării unui contract individual de muncă și având în vedere acest fapt precum și prevederile O.U.G. nr. 221/2004, consideră că doar persoana ce a avut calitatea de salariat și este în viață poate beneficia de aceste drepturi până la epuizarea lor.
Această motivare a pârâtei precum și susținerea din întâmpinare potrivit căreia, la fel ca pensia și salariul, și plățile compensatorii se plătesc moștenitorilor doar până la data decesului titularului, datorită caracterului personal al contractului individual de muncă din care derivă aceste drepturi, sunt neîntemeiate.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 4.96 din CCM RAAN la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa unității pentru motive neimputabile salariatului, unitatea va acorda plăți compensatorii care se vor acorda în tranșe lunare pentru vechime neîntreruptă în RAAN.
Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, dreptul beneficiarului la plata compensatorie încetează la data reîncadrării în unitatea din care a fost disponibilizat.
Prin urmare, aceasta este modalitatea prevăzută de lege, de încetare a achitării plăților compensatorii, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Nu a fost primită apărarea pârâtei că datorită caracterului personal al contractului individual de muncă, plățile compensatorii se acordă moștenitorilor doar până la data decesului titularului, întrucât plățile compensatorii sunt reglementate de alte dispoziții legale decât cele privind pensia sau salariul și au altă natură juridică decât a acestora.
Faptul că, plățile compensatorii se acordă în tranșe lunare, așa cum s-a prevăzut și în decizia nr. 820/21.10.2009 privind pe autorul reclamanților, nu poate conduce la concluzia că în cazul decesului beneficiarului acestor plăți, ele nu se mai acordă moștenitorilor, după data decesului titularului.
Plățile compensatorii au intrat în patrimoniul autorului reclamanților înainte de data de 23.01.2010, data decesului numitului B.P. G. iar dreptul la aceste plăți nu s-a stins la moartea titularului lor, astfel că pârâta avea obligația să le acorde reclamanților, în calitate de moștenitori ai defunctului B. P. G.
In atare situație, instanța a apreciat că primul petit al acțiunii este întemeiat și având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că, autorului reclamanților i s-au acordat plățile compensatorii aferente lunilor noiembrie, decembrie 2009 și ianuarie 2010, fapt recunoscut și de reclamanți în precizarea de acțiune, instanța urmează să oblige pârâta la plata sumei de 12.215 lei reprezentând contravaloarea a 7 salarii medii pe unitate cu titlu de plăți compensatorii datorate defunctului B. P. G.
Cu privire la cel de al doilea petit al acțiunii referitor la plata a două salarii medii pe economie datorate autorului reclamanților în temeiul art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 116/2006, instanța a constatat că pârâta a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că a achitat aceste salarii fostului salariat decedat, fapt confirmat și de reclamanți în precizarea de acțiune în care au arătat că pârâta a achitat autorului lor suma de 2.710 lei reprezentând 2 salarii medii pe economie în temeiul art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 116/2006.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta R. A.A. N., Dr. Tr. Severin, arătând că a fost dată cu încălcarea competenței alte instanțe potrivit art. 304 pct. 3 C.proc.civ., întrucât în materie succesorală competența de soluționare în primă instanță, raportat la contravaloarea plăților compensatorii revine Judecătoriei Dr. Tr. Severin.
în următorul motiv de recurs și ultimul, arată că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și potrivit art. 304, pct. 8 C.proc.civ. se impune modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Autorul B.P.G. a fost salariat al recurentei până la 21.10.2009, când a fost concediat potrivit art. 65 și 66 C.muncii și a avut dreptul pentru vechime neîntreruptă în unitate la plăți compensatorii, acordate în tranșe lunare, iar acesta a decedat la 23.01.2010 și unitatea i-a acordat 3 plăți compensatorii aferente perioadei cuprinse între data disponibilizării 21.10.2009 și data decesului 23.01.2010, precum și 2 salarii medii nete pe unitate conform art. 7 din O.U.G. nr. 116/2006
Plățile compensatorii, la fel ca pensia și salariu se plătesc moștenitorilor doar până la data decesului titularului, datorită caracterului personal al contractului individual de muncă din care derivă acestea, astfel că instanța a apreciat neîntemeiat că au altă reglementare și altă natură juridică decât pensia și salariul.
în acest sens, înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2649/1.04.2004 în dosarul nr. 6328/2003 a statuat că „ în lipsa unei dispoziții contrare care să statueze că plățile compensatorii au caracter personal, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că acestea au caracter de venituri salariale, din care se pot deduce și plăti obligațiile de întreținere. De altfel, compensația are ca bază de calcul venitul salarial și ca atare aceeași natură juridică”.
Având aceeași natură juridică, plățile compensatorii urmează regimul juridic al veniturilor salariale în materia transmiterii succesiunii, în sensul că nu se transmit prin moștenire.
Art. 162 C.muncii prevede „ Salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. în caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine soțului supraviețuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinților acestuia. Dacă nu există nici una dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moștenitori, în condițiile dreptului comun”.
De asemenea, art. 97 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede „Sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul, și, după caz drepturile de cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților săi, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.
Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție”.
Plățile compensatorii nu au intrat în patrimoniul autorilor reclamanților, așa cum susține instanța și potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 98/1999, acestea se acordă în tranșe lunare egale, prevedere stipulată și în CCM-RAAN, cât și în decizia de concediere, iar condiția acordării într-o singură tranșă, nu este îndeplinită în cazul autorului reclamanților.
Aceasta nu înseamnă că, în caz de deces al salariatului, salariile neîncasate se transmit moștenitorilor până la data împlinirii termenului din Contractul individual de muncă pe perioadă determinată sau, mai grav în cazul celui pe durată nedeterminată, pe perioada vieții moștenitorilor, întrucât ar fi un nonsens.
A solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății.
în drept a întemeiat cererea pe prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ.
Cu privire la motivele de recurs nu s-a depus întâmpinare.
Recursul a fost respins.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în temeiul art. 304 1 C.proc.civilă, Curtea a constatat că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare din cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, nu este întemeiată critica recurentei intimate cu privire la încălcarea competenței altei instanțe, în temeiul art. 304 pct. 3 C.proc.civ., pe motiv că în materie succesorală competența revine judecătoriei conform art. 1 pct. 1 C.proc.civ., în condițiile în care se solicită obligarea recurentei la plata a zece salarii medii pe unitate reprezentând plăți compensatorii datorate autorului intimaților în temeiul art. 4.96 alin. (1) din CCM la nivel de unitate și două salarii medii pe economie, în temeiul art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 16/2006.
Nu se poate reține încălcarea competenței altei instanțe, având în vedere că potrivit art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă „Sunt conflicte de drepturi următoarele :
a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
b) conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă”.
De asemenea, potrivit art. 248 C. muncii , “Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi”, iar în condițiile art. 284 C. muncii , „Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă”, astfel că a fost soluționată corect cauza de instanța de drept comun în materia litigiilor de muncă.
Acest litigiu a fost promovat, pornindu-se de la calitatea de fost salariat al autorului și în considerarea acestei calități s-a efectuat investirea instanței privind drepturile bănești recunoscute legal acestei persoane.
Chiar dacă plățile compensatorii, la fel ca salariul și pensia au caracter personal și aceeași natură juridică, nu se poate reține că nu mai pot fi plătite moștenitorilor, drepturile solicitate după decesul autorului.
Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă în cauză dispozițiilor legale relevante, reținând că dreptul la plata sumelor solicitate nu s-a stins la decesul titularului și că moștenitorii nu mai pot beneficia de acestea.
Este binecunoscut faptul că transmiterea activului succesoral (ca și a pasivului) poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Chiar dacă în speță se pune în discuție problema dacă drepturile solicitate nu fac parte din activul succesoral, în mod corect instanța a apreciat că plățile compensatorii intraseră în patrimoniul autorului anterior decesului acestuia, fiind recunoscute prin dispozițiile convenționale pe care s-a întemeiat cererea și faptul că nu s-a făcut plata până la data când a intervenit decesul nu poate duce la o altă soluție decât cea pronunțată.
Cu atât mai mult, moștenitorii regulați sunt considerați continuatori ai persoanei defunctului, iar în momentul deschiderii succesiunii creanțele defunctului, inclusiv cele solidare se divid prin efectul legii, între comoștenitori și terți în proporție cu partea ce revine fiecăruia din moștenire ( art. 1059 și 1060 C.civ.).
Art. 162 din C.muncii, cât și art. 97 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale invocate de recurentă în motivele de recurs, are în vedere „drepturile salariale datorate până la data decesului”, respectiv „ sumele neîncasate de către pensionarul decedat reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul „ iar în speță cu atât mai mult drepturile solicitate au fost recunoscute în temeiul art. 4.96 alin. (1) din CCM la nivel de unitate, anterior decesului și faptul că nu au fost acordate până când a intervenit decesul nu înseamnă că ele nu mai pot fi acordate sau că dreptul s-a pierdut.
Ambele texte ne arată ordinea în care se plătesc drepturile salariale sau pensia, respectiv plățile compensatorii ca în cazul de față, și anume “ soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun “, precum și că se pot solicita în termenul general de prescripție, astfel că este neîntemeiată critica că acestea nu se mai pot plăti după decesul autorului, aceasta tocmai datorită calității acestuia de fost salariat al recurentei.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate și nici nu se pot încadra în cazurile prevăzute de art. 306 alin. (2) C.proc.civ., care pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul se privește ca nefondat și se respinge.
(judecător Marian Lungu)
